Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

O regulă de bază pentru relații de calitate

Ceea ce dăunează foarte grav sufletului este să vorbești de rău oamenii pe care i-ai iubit sau îi iubești.

Poți să cerți ființa iubită, poți săi-i spui cîte în lună și în stele, dar să nu faci niciodată acest lucru în prezența altor persoane. Dacă vrei să ai parte de relații de calitate este absolut necesar să eviți să vorbești de rău pe cei cu care ai avut sau ai încă o relație.

Dacă ai iubit pe cineva, chiar și pe cineva care ulterior s-a dovedit a fi un om nemernic, nu ai voie să-l vorbești de rău față de alte persoane. Atît timp cît sufletul tău s-a aprins cîndva de iubire față de cineva, acea iubire a fost curată și sinceră și minunată. Dacă acum vorbești de rău omul pe care l-ai iubit (chiar și dacă ai dreptate) este ca și cum distrugi tot ceea ce a fost cîndva frumos, sublim, înălțător în sufletul tău. Este ca și cum ai smulge florile din grădină și ai lăsa buruienile.

Desigur, poți să te desparți de cineva, se petrece frecvent ca cei de care ne îndrăgostim să ne dezamăgească, însă iubirea pe care am simțit-o inițial față de acea persoană a fost și va rămîne în veci adevărată. Dacă vrei să păstrezi măcar o fărîmă din ceea ce a fost bun în relația cu acel om, din ceea ce a fost iubire în sufletul tău este absolut necesar să te abții de a-l judeca, de a-l bîrfi, de a-l vorbi de rău față de alte persoane. Dacă nu vei reuși să ții cont de acest lucru, sufletul tău va fi tot mai puțin capabil să iubească și îți va fi tot mai dificil ulterior să ai o relație de calitate.

Este necesar, de asemenea, să evităm să încurajăm astfel de situații. Dacă un cunoscut începe să vorbească de rău pe cineva din viața lui în prezența voastră, urmăriți cu tact, cu diplomație și fermitate să schimbați subiectul. Mai devreme sau mai tîrziu propriile voastre relații vor avea de suferit dacă vă place să-i ascultați pe ceilalți, vorbindu-i de rău pe cei din viața lor.

Din nefericire, această practică este foarte larg răspîndită peste tot în lume și este una dintre cele mai mari cauze care subminează calitatea relațiilor de iubire dintre oameni.

Previous

Timp de coacere

Next

Iubire – cunoaștere – iubire

2 Comments

  1. STEFANIA

    omul este dat sa invete lectii !minte sanatoasa, in corp sanatos !tot ce scrieti pentru oameni sunt informatii psihologice ,binevenite!succes in munca dv-stra !!!!!!!!!!!!!

  2. Mica

    Sigur, un asemenea comportament este nociv, dar el este rodul putreziciunii care există în morala şi etica socială şi puţini sunt cei neatinşi otrava ei.
    Putem să privim, însă, şi din alt unghi această „plagă”, această deformare de a vedea paiul din ochiul celuilalt prin povara şi orbirea barnei din propriul ochi.
    Bârfele, criticile, vorbirea de rău, ar putea să ne pună nişte semne de întrebare sau, chiar să fie un semnal de alarmă. Ar putea fi o bună călăuză în îndreptarea noastră deschizându-ne ochii din orbirea mândriei şi a egoismului.

    Nicolae Velimirovici vorbeşte minunat despre aceasta:

    – când mi-a lipsit curajul să-mi mărturisesc păcatele în faţa lumii, au făcut-o ei în locul meu,
    – când am greşit, eu m-am cruţat de pedeapsă, au făcut-o ei în locul meu,
    – când am fugit de greutăţi şi de chinuri m-au chinuit ei şi mi-au făcut viaţa un calvar,
    – când m-am măgulit pe mine însumi, ei m-au hulit,
    – când m-am mândrit cu mine însumi, ei m-au scuipat
    – când m-am considerat înţelept sau deştept, ei m-au numit nebun şi prost.
    – când am crezut că sunt puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
    – când am crezut că sunt în stare să conduc oameni, ei m-au împins înapoi arătându-mi cât de mic sunt pentru a fi mare.
    – când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier oferindu-mi gustul ruinării spre dobândirea milei.
    – când am intrat în somnul comodităţii, al delăsării şi al lenei, ei m-au trezit cu ţipete şi zdruncinături spre dobândirea bărbăţiei şi curajului.
    – când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară făcându-mă să înţeleg că înaintea casei din afara trebuia să-mi zidesc templul dinlăuntru.

    „Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei!” spune Velimirovici.

    Aşa să fie!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén