Jucăușenia iubirii

Iubirea este foarte jucăușă. Creativitatea ei este întrecută doar de spontaneitatea ei. Dacă la un moment dat remarci că, în relația cu persoana iubită nu mai ești plin de spontaneitate și jucăușenie, e semn că iubirea ta s-a atenuat, că te-ai retras în rutina obișnuințelor, obișnuințe construite pe principiul economiei de resurse și energie. Iubirea, prin jucăușenia ei extraordinară este totodată și foarte solicitantă, ne cere să trăim pe un nivel de energie ridicat și deși, iubirea își poate asigura resursele energetice necesare prin ea însăși, la un moment dat obosim, nu pentru că n-am mai avea energie, ci pentru că nu suntem obișnuiți să trăim la un nivel energetic intens și înalt. Dacă ai iubit rar și pentru scurte perioade de timp, dacă ai început să iubești târziu (după douăzeci de ani) și nu cu intensitatea unui frumos nebun, înseamnă că iubirea ta se va manifesta ca și cum ar fi lipsită de putere și acest lucru se vede în primul rând prin lipsa de jucăușenie, spontaneitate și acțiuni ușor nebunești, acțiuni care condimentează relația și o înfrumusețează într-un mod cu totul deosebit.

În momentul în care observăm că nu mai suntem jucăuși în iubire este necesar să realizăm efortul de a reaprinde jocul iubirii. Fie prin reluarea unor atitudini de la început, fie prin creativitate urmăriți să readuceți spontaneitatea, jucăușenia în cadrul relației voastre. Imediat ce veți reuși aceasta, se va reaprinde și iubirea, iar iubirea, la rândul ei, vă va inspira și vă va susține în creativitate și joacă.

Iubirea adoră să se joace! Fiți cât mai jucăuși!

În categoria Arta de a trai | Lasă un comentariu

Un început bun

Începeți-vă ziua cu tandrețe, cu bunătate și dragoste împărtășită. Zâmbiți cuiva, zâmbiți luminii, zâmbiți-vă vouă înșivă, când vă priviți în oglindă. Scrieți câteva cuvinte frumoase, la prima oră, cuiva drag, care este departe. Împărțiți bunătate și frumusețe și lăsați, revoltele, animozitățile, încrâncenările pentru mai târziu, pentru după cafea, cum ar spune unii. Creați-vă oaze de iubire, de frumusețe imediat ce v-ați trezit dimineața. Gândiți-vă mai întâi de toate la cineva drag, la voi înșivă, zâmbiți, spuneți sau scrieți cuvinte frumoase. Așa se începe o zi bună!

În categoria Arta de a trai | Lasă un comentariu

În orice necaz există și mângâieri

În orice necaz există și mângâieri. Nu există zi, în viața nimănui, în care să nu apară bucurii și mângâieri, chiar dacă ele par a fi mărunte și nesemnificative în comparație, cu durerile sau neîmplinirile pe care le avem. Privind în urmă, putem să vedem că până și în cele mai negre zile din viața noastră am avut parte și de motive care să ne aducă bucurie, chiar dacă atunci n-am reușit să le observăm și să le apreciem ca atare. Dumnezeu nu ne lasă în nici un necaz ne-mângâiați. Depinde, însă, de noi să fim capabili să recunoaștem gesturile de bunătate și acele daruri care ne sunt oferite cu multă generozitate, chiar și în timpul celor mai grele încercări din viața noastră. De exemplu, când trecem printr-un necaz, de regulă avem întotdeauna parte de o atenție ceva mai mare din partea celorlalți. Întotdeauna apare cineva care să ne încurajeze, să ne aline, să ne mângâie sufletul sau chiar să ne susțină concret în efortul nostru de a alunga necazul, chiar dacă nu este cel care ne-am aștepta să facă aceasta. Merită să apreciem atenția și susținerea care ne sunt oferite în zilele noastre mai negre și să ne bucurăm, deși par a fi nesemnificative.

În orice situație de viață am fi, există întotdeauna avantaje și dezavantaje, motive de a ne bucura și motive de a suferi sau măcar de a ne îngrijora. De aceea, mi-am dat seama, cu timpul, că oricât de mare ar fi un necaz, nu merită să rămâi focalizat doar pe suferința pricinuită și astfel să nu mai vezi motivele de bucurie și mângâierile care vin odată cu el. Creștem în înțelepciune dacă vom reuși să observăm și să apreciem bucuriile care ne sunt oferite, chiar și în cele mai negre zile din viața noastră.

În categoria Arta de a trai | Lasă un comentariu

Omul întreg

S-a spus prea multă vreme că omul este trup și suflet ca și cum ar fi alcătuit din două principii distincte, total diferite între ele. În realitate această idee, care și-a avut importanța ei la vremea rspectivă, este totuși o concepție eronată. Omul este un întreg, în om se manifestă un singur principiu sub diferite forme și elemente. Trupul este forma vizibilă a sufletului, iar partea invizibilă este structurată pe nivele de vibratorii din ce în ce mai fine, pînă la granița transcendenței din care își trage suflarea. Sufletul este cel care creează intelectul, conștiința de sine, capacitatea de a gîndi, simțurile, senzațiile și elementele din care ne sunt formate toate care ne compun. Sufletul este sursa tuturor acestora, numai că nu toți mai reușim să conștientizăm aceasta. Astfel, desi suntem suflet pur și înalt, în realitate nu suntem decât ceea ce reușim să conștientizăm că am fi. De aici, din această putere diferită de conștientizare se nasc toate diferențele care există între noi, separările și luptele, desi suntem cu toții la fel de întregi și chiar interconectați pînă la suprapunere la cel mai înalt nivel de ființare.

În categoria Arta de a trai | Un comentariu

Mintea hoață

Bucuria o trăim în suflet indiferent de cauza care o declanșează. Dacă ai mâncat ceva bun sau dacă ai văzut ceva frumos, dacă ai auzit ceva plăcut sau ai primit o îmbrățișare, toate acestea sunt doar stimuli senzoriali, însă bucuria declanșată de aceste percepții se trăiește în suflet. Sufletul este comoara noastră, sufletul este adevărata noastră identitate, sufletul este tot ceea ce avem și suntem. Sănătatea și curățenia sufletului se reflectă în sănătatea și curățenia vieții privită în întregime. Sufletul este singura parte din noi care rezistă chiar și dincolo de moarte, sufletul este casa noastră, sufletul trebuie să devină singura noastră grijă.

Mintea, deși face parte din suflet ea uneori devine arogantă și își asumă un statut mai mare decât cel care i-a fost hărăzit. Mintea poate prelua conducerea și administraea întregii ființe, deși nu a fost creată decât ca un instrument al cunoașterii. Sufletul este stăpânul ființei, este însăți ființa, mintea doar administratorul, dar când stăpânul este slab, mintea începe să se comporte ea ca un stăpân, ajungând să se considere adevăratul proprietar al ființei. Se va impune cu viclenie, cu forță, se va impune chiar și în ceea ce privește manipularea sufletului și va genera o realitate iluzorie, o realitate care nu va mai fi integată în fluxul adevărului și al armoniei. Astfel, mintea parvenită și uzurpatoare, oricât de puternică ar fi, știe în străfundurile ei că autoritatea de stăpân este falsă, că în realitate ea ocupă un post care nu i-a fost hărăzit și pe care l-a obținut prin fraudă, folosindu-se de o adormire a sufletului. Astfel, mintea are o frică în ea, frica de a fi descoperită, frica de a nu se trezi sufletul, frica de a nu-și pierde autoritatea pe care a dobândit-o și care o face să se simtă importantă. Aceasta este sămânța tuturor fricilor, iar fricile ne fac să lucrăm mult împotriva propriului suflet, pentru ca nu cumva acesta să se trezească și să-și revendice dreptul natural și înnăscut de stăpân. Și cum cea mai simplă metodă de a ne trezi sufletul este să ne bucurăm, să trăim cât mai frecvent și mai intens starea de bucurie, Mintea va lucra neobosit pentru a face bucuriile tot mai rare și tot mai slabe. Mintea ne condiționează bucuria de tot felul de lucruri extrem de dificil de obținut, astfel că nu ne mai putem bucura de lucrurile simple. Apoi, dacă mai reușim să ne bucurăm din când în când, mintea va acționa deîndată pentru a face ca bucuria să nu crească și să nu dureze prea mult.

În categoria Arta de a trai | Lasă un comentariu

Pa, supărare!

Față de supărare fie ne facem că nu există, o negăm, fie ne lamentăm, ne autosugestionăm că suntem foarte supărați, ne autocompătimim. Nici una, nici cealaltă dintre aceste două atitudini nu este foarte constructivă și benefică pentru suflet. Supărarea trebuie recunoscută și acceptată, dar totodată este necesară o acțiune prin care să ieșim din ea. O recomandare ar fi să condiționăm complacerea în supărare de o acțiune care ne creează oarecare disconfort sau, dimpotrivă, lipsa ei ne-ar întrista și, astfel, pare a fi mai simplu să renunțăm la supărare decât să facem sau să nu facem o acțiune. De exemplu, dacă mă supăr și mă lamentez că sunt supărat și mă complac în această stare mult timp, atunci nu mai mănânc nimic până nu îmi trece supărarea. Și dacă suntem persoane „rele de foame” până la urmă foamea ne va face să renunțăm la supărare. Puteți găsi și alte asocieri de acest fel. Un alt exemplu ar fi următorul: dacă ne place foarte mult să navigăm pe internet, ne putem impune să nu mai intrăm pe internet până nu ne trece supărarea. Dorința de a intra pe internet va fi la un moment dat (destul de repede) mai mare decât inerția de a ne complace în supărare. Important este să dăm dovadă de tărie de caracter și odată ce am stabilit o astfel de asociere, specifică nouă, să o respectăm. Astfel, supărările vor dura mult mai puțin sau vor trece mult mai repede pe un plan secundar al vieții.

Se mai spune că atunci când ne rugăm la Dumnezeu să ne ia o supărare, El ne-ar răspunde, zic cei care îl aud, că nu este necesar să ne ia El supărarea, ci trebuie să ieșim noi din ea, să o lăsăm deoparte!

În categoria Arta de a trai | Lasă un comentariu

Mersul pe jos

Dacă n-ați mai făcut de mult aceasta, propuneți-vă să mergeți pe jos câțiva kilometri. Faceți aceasta nu doar când mergeți la o plimbare prin parc, ci când sunteți în drum spre serviciu sau vă întoarceți de la serviciu. Faceți aceasta chiar și în condiții de iarnă. În funcție de cum vă știți cu sănătatea, alegeți să parcurgeți pe jos 2-3 km sau mai puțin. Este una dintre modalitățile minunate de întrerupere a rutinei vieții, de lărgire al orizontului de percepții,trăiri, conștientizări. Faceți ceva diferit măcar odată pe săptămână în ceea ce privește serviciul pe care îl aveți, integrați-l în viața de zi cu zi în mod diferit decât o faceți de obicei, mai ales dacă nu sunteți prea mulțumiți de nivelul de fericire pe care îl aveți.

În categoria Arta de a trai | Lasă un comentariu

Sufletul simte

Sufletul simte. Senzațiile sufletului sunt altfel decît cele create de organele de simț. A ști și a simți sunt două lucruri care se completează, deși par a fi diferite. Prin intermediul simțurilor asigurăm o mare parte din ceea ce cunoaștem, din ceea ce ajungem să știm, dar percepțiile senzoriale sunt foarte limitate, ele nu ne revelează decît o mică parte din realitate, din gama de vibrații a întregului Univers. Dincolo de limitele perceptuale noi putem cunoaște prin intermediul unei proprietăți extraordinare a sufletului și anume, aceea de a simți. Prin intermediul gîndirii limitele destul de strîmte ale percepției senzoriale sunt mult lărgite, însă acolo unde simțurile și gîndurile nu ne mai pot ajuta, trebuie să ne folosim capacitatea de a simți. În profunzimea sufletului se află ceea ce numim simțire și care poate fi dezvoltată prin antrenament.

Capacitatea de a simți partea non-senzorială a realității o avem cu toții. Această capacitate, numită adeseori intuiție, o are orice om, doar că ea este atrofiată datorită faptului că nu a fost exersată în mod conștient și constant. Suntem educați să ne bazăm în perceperea realității doar pe ceea ce ne conferă simțurile și astfel ne limităm foarte mult cunoașterea. Mai toți cercetătorii, inventatorii s-au bazat inițial pe o anumită simțire – ei au simțit că există o cale de a realiza ceva ce simțurile obișnuite și gîndirea discursivă nici măcar nu întrezăreau posibilitatea existenței acelui lucru. capacitatea de a simți ne deschide către o realitate infinit mai mare decît cea bazată doar pe percepțiile senzoriale. Antrenamentul în vederea dezvoltării capacității de a simți nu este foarte dificil. El constă în a urmări să fii atent cît mai des la ceea ce simți în legătură cu lucrurile care apar în viața ta și să nu te limitezi doar la ceea ce cunoști, la ceea ce știi despre ele. Cînd întîlnești un om caută să simți cum este acel om și să nu te limitezi numai la ceea ce știi despre el. Cînd ajungi într-un loc caută să simți acel loc și nu doar să-l explorezi prin intermediul simțurilor. Cam acest gen de exerciții ne sunt necesare pentru a dezvolta treptat capacitatea de a simți, capacitate prin care pot fi prelungite ulterior inclusiv toate simțurile.

În categoria Arta de a trai | Lasă un comentariu

Iubirea

O transformare uluitoare a vieții apare odată cu conștientizarea faptului că a putea iubi este o grație, o calitate și totodată o putere extraordinară. Din păcate, majoritatea neglijează conștientizarea faptului că sunt privilegiați atunci cînd simt iubire în sufletul lor, din cauză că se concentrează mai mult pe a fi iubiți, decît pe a iubi. Iubirea neîmpărtășită aduce oarecare suferință și neîmplinire, dar dacă ne gîndim că spre deosebire de cei care nu simt deloc iubirea în sufletul lor, noi avem totuși grația și puterea de a iubi, acest lucru ar trebui să ne facă să fim fericiți, chiar dacă nu suntem iubiți.

Conștientizarea iubirii, desfătarea în iubire și nu neapărat în iubirea față de cineva sau ceva, iubind Iubirea însăși ne vom umple sufletul de fericire, bunătate și înțelepciune. A iubi este mereu la îndemîna noastră, a fi iubit depinde de ceilalți. Deși psihologii spun că există o nevoie fundamentală de a fi iubit, această nevoie este una creată de educație și nu de structura imanentă a sufletului nostru. Sufletul are înnăscută nevoia de iubire, ci nu nevoia de a fi iubit, iar nevoia de iubire se exprimă în primul rînd prin acțiunea de a iubi, prin curajul de a susține orice imbold de iubire care ne apare în suflet. Este alegerea noastră de a ne concentra mai mult pe puterea de a iubi decît pe nevoia artificială de a fi iubiți. Oamenii mari, oamenii îmbunătățiți nu simt nevoia de a fi iubiți, ei simt doar un elan nestăvilit de a iubi, de a iubi necondiționat, fără a aștepta nimic în schimb. Si, paradoxal, ei primesc foarte multă iubire, deși nu trăiesc pentru a fi iubiți, ci pentru a iubi!

În categoria Arta de a trai | Lasă un comentariu

Transformări simultane

Un salt uriaș se va realiza la nivel planetar în momentul în care savanții vor reuși să descopere o sursă de energie nepoluantă și ieftină astfel încît să se poată rezolva foarte ușor nevoințele de bază ale fiecăruia, de oriunde ar fi. Însă o astfel de realizare va fi posibilă doar în momentul în care se va produce, în prealabil sau măcar simultan, un salt la nivel de conștiință astfel încît fiecare sau marea majoritate va înțelege că este necesar să realizeze un efort continuu de a se cunoaște, de a se îmbunătăți, de a se iubi.

Marea majoritate nu avem pregătirea necesară pentru a realiza descoperiri științifice în domeniul energiei libere, însă marea majoritate avem posibilitatea de a ne iubi, de a ne îmbunătăți, de a ne transforma sufletele în oaze de Rai. Efortul conștient asumat, transformat prin însumare într-un curent revoluționar de iubire înălțătoare, ne-ar conduce către noi orizonturi deși, vom continua să trăim pe aceeași planetă. Iubesc, iubesc să iubesc!

În categoria Arta de a trai | Un comentariu