Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Relativitate

Percepția din punct de vedere psihic a unui an se estimează astfel: pentru un copil de 10 ani, un an este perceput ca fiind a zecea parte din viața lui; pentru un adult de 40 de ani, un an este perceput ca fiind a patruzecea parte din viața lui, adică un număr mult mai mic decît 1/10. Cu alte cuvinte, cu cît înaintăm în vîrstă cu atît ni se pare că anii durează mai puțin și trec mai repede. Și fără să ne dăm seama vrem să-i încetinim cumva. Începem să ne mișcăm mai încet, să poposim mai des, să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult, să admirăm și să contemplăm  ceea ce  este frumos. Pentru un vîrstnic nu numai că anii rămași sînt mai puțini, dar sînt și mai scurți! Partea bună este că după ce te-ai rotit de zeci de ori în jurul Soarelui (cam după vreo 70-80 de astfel de rotatții), o parte dintre noi parcă ar vrea și altceva și altfel de lume astfel că, plecarea devine oarecum firească, naturală, iar uneori chiar așteptată.

Previous

Mereu despre bunătate

Next

Tragând de frunze în sus

4 Comments

  1. Anisa Manescu

    Buna Cristian si prieteni dragi 🙂

    Eu caut sa relativizez starile mele de spirit, intensitatea trairilor care poate lua usor o forma de stres intens sau chiar de panica; nu exista retete magige, invatam trecând prin experientele vietii, desi cautam o solutie, o salvare cu speranta ca ne va salva pentru totdeauna.

    „A trai inseamna a schimba timpul in experienta.” (Caleb Gattegno)

    „Timpul de reflectie este o economie de timp.” (Publius Syrus)

    „A avea timp inseamna a poseda binele cel mai pretios pentru cel care aspira la lucruri mari.” ‘Plutarca, „Viata oamenilor ilustri”)

    „Visul este adevarata victorie asupra timpului.”

    „Grabeste-te sa traiesti bine si gandeste-te ca fiecare zi reprezinta singura o zi.” (Seneca)

  2. Mica

    Este adevărat, cu cât înaintăm în vârstă „anii durează mai puţin şi trec mai repede”.
    Hehe… da… de fapt, anii sunt la fel… noi durăm mai puţin şi ne (pe)trecem mai repede 🙂
    Cuvântul, acest Dumnezeu al omenirii… ce multe sensuri pot fi într-un cuvânt… ce bine ar fi dacă, atunci când vorbim cu cineva, ne-am da seama de toată „lucrătura” pe care o fac cuvintele noastre… dacă ne-am da seama cât de responsabili ar trebui să fim pe parcursul celor 70-80 de rotaţii ale noastre în jurul soarelui (îmi place mult asta cu rotaţiile).
    „Durăm” şi „ne petrecem”… „durăm mai puţin” – înseamnă clădim mai puţin şi rezistăm mai puţin… şi… „ne petrecem” de la un punct la altul al evoluţiei noastre în funcţie de „firul de aţă” rotit pe mosorul soarelui. De fapt, desfăşurăm aţa de pe soarele cunoaşterii, şi ne ţesem pânza trupului, ca bucăţică din pânza omenirii… iar, pe măsură ce o ţesem, o înfăşurăm în jurul nostru ca pe un giulgiu, străngându-ne, imobilizându-ne, acoperindu-ne, întunecându-ne, înserându-ne către noaptea ce se vrea a fi începutul unor noi zori… aşezându-ne uşor la locul nostru, ca pe nişte coconi care visează că mâine vor fi fluturii care vor zbura într-o nouă zi cu aripile ţesute în culorile vieţii de azi.

  3. Cristian Ţurcanu

    da, chiar totul este relativ cu exceptia acelei esente divine din fiecare dintre noi.

  4. Brida

    ”Partea bună este că după ce te-ai rotit de zeci de ori în jurul Soarelui, parcă ai vrea şi altceva şi altfel de lume astfel că, plecarea devine oarecum firească, naturală, iar uneori chiar aşteptată.” … chiar și acest aspect rămânând relativ, Bunule Drag! Mulțumiri pentru meditația sufletului tău așternută pentru popasuri blânde sufletelor noastre! Brida cu drag

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén