Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Supremația omului

Omul e mai presus de orice! Mai presus chiar și decît Dumnezeu. Un rege află că există undeva în regatul său un om sfînt. Trimite pe cineva să-l invite la palat ca să-l cunoască și el, însă omul sfînt refuză. Regele, orgolios, trimite cîteva gărzi să-l aducă forțat la palat. Ajunge sfîntul în fața regelui și acesta îi spune. „De ce nu ai acceptat să vii de bună voie cînd te-am invitat frumos? Nu știi oare că am puterea să te alung din regatul meu?” Omul sfînt se pleacă în fața regelui și îi spune plin de umilință. „Cu adevărat ești un mare rege. Ești chiar mai mare și mai puternic decît Dumnezeu!” Regele ușor încurcat de vorbele sfîntului, încîntat de măgulirea adusă, dar și ușor nedumerit de o asemenea afirmație îl întreabă pe sfînt: „De ce spui că aș fi mai mare decît Dumnezeu?” Sfîntul îi răspunde cu la fel de multă smerenie: ”Pentru că tu poți să ma dai afară din împărăția ta, pe cînd Dumnezeu n-are unde să ma alunge din Împărăția lui.”

Omul își este propriul dușman. Cele mai mari atrocități împotriva oamenilor au fost declanșate de alți oameni. Fiind în vîrful lanțului trofic, nu mai înțelegem ce înseamnă a evolua, nu mai înțelegem ce înseamnă a fi uniți și a colabora. Ne sabotăm unii pe ceilalți, ne considerăm, fiecare în parte, buricul pămîntului și rătăcim bezmetici în niște construcții sociale aberante.

Dumnezeu ne iubește necondiționat. Omul iubește mereu doar în anumite condiții. Dumenzeu ne lasă liberi. Omul îngrădește libertatea omului. Omul e cel mai tare! Cînd ne-om trezi oare din nebunia aceasta?

Previous

Repausul

Next

Frunze, flori și roade noi

6 Comments

  1. Anisa Manescu

    „Un om ocupă cu tălpile lui vreo douăzeci şi ceva de centimetri. Dar raza orgoliului lui e de câţiva kilometri. Şi uite aşa ne călcăm pe orgoliu şi nu mai avem loc unul de altul. Şi raza asta de orgoliu creşte ca o umbră, din ce în ce mai mult, de aproape a întunecat Pământul.” – Oana Pellea

  2. angelica

    Hai, Cristi, hai! Scrie…din inima, din suflet…din traire! Scrie…pe aici – o poezie!
    Infloreste….ca altadat’ ,
    Provoaca-ne la joaca!
    Scrie…ca sa-ti raspundem !
    Doar tu intineresti….copile ,
    Si ne faci sa zambim- subtile !
    ….
    Iar voua, sufletelor calde – o primavara ce se lasa asteptata – plina de putere, iubire si implinire!

  3. angelica

    “Cel care s-a cunoscut pe sine cu adevarat este mai mare decat cel carui i s-a dat sa vada ingeri.” – Sfantul Isaac Sirul
    Vine, vine….Primavara!

  4. Mica

    Ai sintetizat minunat stadiul nefericit in care ne aflam.
    Adaug cateva ganduri.
    Traim sub imperiul nevoilor: nevoile noastre, pe de o parte si nevoile mediului in care traim (oamenii si natura inconjuratoare), pe de alta parte. Toti avem nevoia de a primi dar pentru asta trebuie sa existe puterea de a darui. Deseori nevoia noastra de a primi se loveste de refuzul altora de a darui si invers, preocupati de nevoile noastre uitam sa daruim. Numai natura ne daruieste neconditionat fara sa reactioneze in nici un fel la faptul ca o exploatam, uitand ca e nevoie sa o si protejam, sa o ingrijim.
    Nevoile proprii au fost exacerbate in detrimetul nevoilor celor din jur. Avem dorinte, placeri, pasiuni din ce in ce mai diversificate, devenind orbi la nevoile celor din jur.
    Egoismul a luat proportii greu de inteles, in detrimentul altruismului, care nu mai exista nici macar ca deziderat.
    Trist, cu atat mai mult cu cat aceasta otrava ne cuprinde pe toti, fara sa ne dam seama.
    Multumesc!

  5. Draupadi

    Intrucat distanta cea mai mare este cea dintre inima si minte, asa cum bine a mentionat Angelica, toate problemele se trag de aici cumva…..Mintea ne face regi pe cand sufletul trezit ne face umili…asa-i?

    Micul Print, bine-ai revenit, desi poate ai fost mereu aici….

  6. Micul Prinţ

    Hmmm…un subiect delicat!

    Şi o abordare originală…scurtă şi la obiect…oarecum cu mănuşi.
    Dar am o obiecţie…nu mai cred că omul este în vârful lanţului trofic.
    Sau…mă rog…aşa ne place (convine) să credem.
    Păi bacteriile unde se situează în lanţul trofic?!
    Bine…rectific….că astea(bacteriile) se văd doar la microscop!
    Viermişorii ce fac?Devorează pe oricine ajunge în groapă.E o realitate…ne place sau nu…asta e!

    Şi nici măcar nu au creier precum oamenii!

    Fiecare se va trezi(sau nu) la timpul lui.
    Mai nou….în toată nebunia asta…este că se dă vina pe tehnologie.Telefonul e de vină….televizorul e de vină….calculatorul e de vină.Găsim întotdeauna scuze pentru orice.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén