iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Un An Nou Fericit!

Ne-am mai rotit odată în jurul Soarelui și ne-am obișnuit să sărbătorim într-un fel sau altul acest eveniment. Dacă dezbrăcăm acest moment arbitrar de toate semnificațiile pe care i le-am acordat nu mai rămînem cu mare lucru. Nu se produce nimic special din punct de vedere obiectiv în ceea ce privește mișcarea planetei noastre în jurul Soarelui, nu se produce nimic special în ceea ce privește curgerea timpului, ci doar în conștiința noastră are loc un hiatus, are loc un sfîrșit și un început. Din punct de vedere psihic există, într-adevăr, ceva cu totul special în această zi, pentru că se vede cu „ochiul liber” că avem gînduri diferite și un comportament diferit.

Ceea ce se produce cu adevărat important în astfel de momente este modificarea psiho-mentală profundă legată de un nou început. Orice Nou Început este corelat cu un nivel ridicat de speranță, de încredere, de gîndire pozitivă. Iar faptul că foarte mulți oameni emit astfel de gînduri cam în același timp (în 24 de ore, de-a lungul și de-a latul planetei, din oră în oră, milioane de oameni TRĂIESC momentul unui Nou Început) conduce la crearea unei „atmosfere” psiho-mentale foarte favorabilă pentru producerea unor transformări benefice, individuale sau chiar planetare. În această descărcare de energie pozitivă se află tot misterul legat de sfîrșitul unui An și începutul altuia. În fața oricărui început oamenii devin mai pozitivi și cînd milioane de oameni gîndesc cît de cît pozitiv, își manifestă speranța într-un an mai bun, atît pentru ei cît și pentru ceilalți, atunci chiar că se produc modificări comportamentale benefice și uneori adevărate miracole. Vă recomand din tot sufletul să urmăriți să deveniți cît mai conștienți de „valul” de energie pozitivă care se declanșează în această perioadă (31 dec – 1 ian) și să fructificați cît mai eficient această ambianță favorabilă. Acum este un moment propice pentru a vă ruga, pentru a vă transforma, pentru a vă împlini un vis, pentru a deveni mai încrezători, mai optimiști.

Pentru că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui pe o traiectorie circulară nu există din punct de vedere obiectiv un sfîrșit și un început al acestei traiectorii. Depinde doar de noi oamenii unde vrem să fixăm sfîrșitul și începutul unei rotații complete. Din acest motiv spun că tot ceea ce este legat de sfîșitul și începutul de An este generat de gîndirea și energia oamenilor și nu de o realitate cosmică obiectivă.

Vă transmit tuturor o viață lungă și fericită, să deveniți bogați în bucurii și generozitate, bogați în iubire și înțelepciune. Amintiți-vă mereu că sînteți printre cei privilegiați care vă bucurați în fiecare an în mod gratuit de o călătorie în jurul Soarelui, alături de toți ceilalți de pe această planetă. Admirați priveliștea, bucurați-vă de facilitățile existente pe „navă” și mulțumiți cu recunoștință.

Previous

Cadouri neprețuite

Next

Despre 2012

2 Comments

  1. Dragos

    La multi ani tuturor. Frumos articol!

  2. Laura

    Anul nou ce va sa vina sa v-aduca-n prag LUMINA, BUCURII si SANATATE, LA MULTI ANI! si spor in toate (inclusiv articole)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén