Arta de a trăi

Față de supărare fie ne facem că nu există, o negăm, fie ne lamentăm, ne autosugestionăm că suntem foarte supărați, ne autocompătimim. Nici una, nici cealaltă dintre aceste două atitudini nu este foarte constructivă și benefică pentru suflet. Supărarea trebuie recunoscută și acceptată, dar totodată este necesară o acțiune prin care să ieșim din ea. O recomandare ar fi să condiționăm complacerea în supărare de o acțiune care ne creează oarecare disconfort sau, dimpotrivă, lipsa ei ne-ar întrista și, astfel, pare a fi mai simplu să renunțăm la supărare decât să facem sau să nu facem o acțiune. De exemplu, dacă mă supăr și mă lamentez că sunt supărat și mă complac în această stare mult timp, atunci nu mai mănânc nimic până nu îmi trece supărarea. Și dacă suntem persoane „rele de foame” până la urmă foamea ne va face să renunțăm la supărare. Puteți găsi și alte asocieri de acest fel. Un alt exemplu ar fi următorul: dacă ne place foarte mult să navigăm pe internet, ne putem impune să nu mai intrăm pe internet până nu ne trece supărarea. Dorința de a intra pe internet va fi la un moment dat (destul de repede) mai mare decât inerția de a ne complace în supărare. Important este să dăm dovadă de tărie de caracter și odată ce am stabilit o astfel de asociere, specifică nouă, să o respectăm. Astfel, supărările vor dura mult mai puțin sau vor trece mult mai repede pe un plan secundar al vieții.

Se mai spune că atunci când ne rugăm la Dumnezeu să ne ia o supărare, El ne-ar răspunde, zic cei care îl aud, că nu este necesar să ne ia El supărarea, ci trebuie să ieșim noi din ea, să o lăsăm deoparte!

Dacă n-ați mai făcut de mult aceasta, propuneți-vă să mergeți pe jos câțiva kilometri. Faceți aceasta nu doar când mergeți la o plimbare prin parc, ci când sunteți în drum spre serviciu sau vă întoarceți de la serviciu. Faceți aceasta chiar și în condiții de iarnă. În funcție de cum vă știți cu sănătatea, alegeți să parcurgeți pe jos 2-3 km sau mai puțin. Este una dintre modalitățile minunate de întrerupere a rutinei vieții, de lărgire al orizontului de percepții,trăiri, conștientizări. Faceți ceva diferit măcar odată pe săptămână în ceea ce privește serviciul pe care îl aveți, integrați-l în viața de zi cu zi în mod diferit decât o faceți de obicei, mai ales dacă nu sunteți prea mulțumiți de nivelul de fericire pe care îl aveți.

Sufletul simte. Senzațiile sufletului sunt altfel decît cele create de organele de simț. A ști și a simți sunt două lucruri care se completează, deși par a fi diferite. Prin intermediul simțurilor asigurăm o mare parte din ceea ce cunoaștem, din ceea ce ajungem să știm, dar percepțiile senzoriale sunt foarte limitate, ele nu ne revelează decît o mică parte din realitate, din gama de vibrații a întregului Univers. Dincolo de limitele perceptuale noi putem cunoaște prin intermediul unei proprietăți extraordinare a sufletului și anume, aceea de a simți. Prin intermediul gîndirii limitele destul de strîmte ale percepției senzoriale sunt mult lărgite, însă acolo unde simțurile și gîndurile nu ne mai pot ajuta, trebuie să ne folosim capacitatea de a simți. În profunzimea sufletului se află ceea ce numim simțire și care poate fi dezvoltată prin antrenament.

Capacitatea de a simți partea non-senzorială a realității o avem cu toții. Această capacitate, numită adeseori intuiție, o are orice om, doar că ea este atrofiată datorită faptului că nu a fost exersată în mod conștient și constant. Suntem educați să ne bazăm în perceperea realității doar pe ceea ce ne conferă simțurile și astfel ne limităm foarte mult cunoașterea. Mai toți cercetătorii, inventatorii s-au bazat inițial pe o anumită simțire – ei au simțit că există o cale de a realiza ceva ce simțurile obișnuite și gîndirea discursivă nici măcar nu întrezăreau posibilitatea existenței acelui lucru. capacitatea de a simți ne deschide către o realitate infinit mai mare decît cea bazată doar pe percepțiile senzoriale. Antrenamentul în vederea dezvoltării capacității de a simți nu este foarte dificil. El constă în a urmări să fii atent cît mai des la ceea ce simți în legătură cu lucrurile care apar în viața ta și să nu te limitezi doar la ceea ce cunoști, la ceea ce știi despre ele. Cînd întîlnești un om caută să simți cum este acel om și să nu te limitezi numai la ceea ce știi despre el. Cînd ajungi într-un loc caută să simți acel loc și nu doar să-l explorezi prin intermediul simțurilor. Cam acest gen de exerciții ne sunt necesare pentru a dezvolta treptat capacitatea de a simți, capacitate prin care pot fi prelungite ulterior inclusiv toate simțurile.

O transformare uluitoare a vieții apare odată cu conștientizarea faptului că a putea iubi este o grație, o calitate și totodată o putere extraordinară. Din păcate, majoritatea neglijează conștientizarea faptului că sunt privilegiați atunci cînd simt iubire în sufletul lor, din cauză că se concentrează mai mult pe a fi iubiți, decît pe a iubi. Iubirea neîmpărtășită aduce oarecare suferință și neîmplinire, dar dacă ne gîndim că spre deosebire de cei care nu simt deloc iubirea în sufletul lor, noi avem totuși grația și puterea de a iubi, acest lucru ar trebui să ne facă să fim fericiți, chiar dacă nu suntem iubiți.

Conștientizarea iubirii, desfătarea în iubire și nu neapărat în iubirea față de cineva sau ceva, iubind Iubirea însăși ne vom umple sufletul de fericire, bunătate și înțelepciune. A iubi este mereu la îndemîna noastră, a fi iubit depinde de ceilalți. Deși psihologii spun că există o nevoie fundamentală de a fi iubit, această nevoie este una creată de educație și nu de structura imanentă a sufletului nostru. Sufletul are înnăscută nevoia de iubire, ci nu nevoia de a fi iubit, iar nevoia de iubire se exprimă în primul rînd prin acțiunea de a iubi, prin curajul de a susține orice imbold de iubire care ne apare în suflet. Este alegerea noastră de a ne concentra mai mult pe puterea de a iubi decît pe nevoia artificială de a fi iubiți. Oamenii mari, oamenii îmbunătățiți nu simt nevoia de a fi iubiți, ei simt doar un elan nestăvilit de a iubi, de a iubi necondiționat, fără a aștepta nimic în schimb. Si, paradoxal, ei primesc foarte multă iubire, deși nu trăiesc pentru a fi iubiți, ci pentru a iubi!

Un salt uriaș se va realiza la nivel planetar în momentul în care savanții vor reuși să descopere o sursă de energie nepoluantă și ieftină astfel încît să se poată rezolva foarte ușor nevoințele de bază ale fiecăruia, de oriunde ar fi. Însă o astfel de realizare va fi posibilă doar în momentul în care se va produce, în prealabil sau măcar simultan, un salt la nivel de conștiință astfel încît fiecare sau marea majoritate va înțelege că este necesar să realizeze un efort continuu de a se cunoaște, de a se îmbunătăți, de a se iubi.

Marea majoritate nu avem pregătirea necesară pentru a realiza descoperiri științifice în domeniul energiei libere, însă marea majoritate avem posibilitatea de a ne iubi, de a ne îmbunătăți, de a ne transforma sufletele în oaze de Rai. Efortul conștient asumat, transformat prin însumare într-un curent revoluționar de iubire înălțătoare, ne-ar conduce către noi orizonturi deși, vom continua să trăim pe aceeași planetă. Iubesc, iubesc să iubesc!

Mă simt pentru prima dată înconjurat de singurătate și totodată fericit. Deși este un nou început de an nu mă înghesuie gândurile avântate, nu mă agită planurile de viitor, nu sunt dispus să fac vreun bilanț al anului care a trecut. Înconjurat de singurătate o sorb, cu voluptate și iubesc… iubesc tăcerea ei înaltă, forma ei nesfârșită, iubesc căldura ei rece și faptul că mă însoțește necondiționat.

A trecut și sărbătoarea începutului de An, dar începutul anului încă nu s-a terminat. Vreo cîteva zile încă vom simți că suntem în fața unui nou început, deși, de mîine ne vom relua activitățile obișnuite de la serviciu. Cu cît vom reuși să simțim vibrația specifică noului An și apoi să ne menținem în ea mai mult timp, cu atît vom reuși să producem o serie de transformări în gîndurile și faptele noastre, transformări care se vor reflecta ulterior în întreaga viață. Una din vibrațiile minunate ale începutului unui nou An este aceea a speranței. Fiecare început de AN ne aduce o stare de încredere că vom reuși să obținem realizări extraordinare în anul care urmează. Am observat cu timpul că mai toți suntem dispuși la început de an să investim încredere în obiectivele îndrăznețe și chiar avîntate de-a binelea. Acest suflu de speranță de la început de An este necesar să-l conștientizăm și să-l menținem cît mai mult timp.

Nu cred că mai este un secret faptul că sufletul poate să rămînă mereu tînăr. Sufletul are capacitatea de a rămîne mereu tînăr, pentru că în esența sa este cu adevărat nemuritor. Problema cu care ne confruntăm este că la majoritatea oamenilor sufletul îmbătrînește, adeseori mai repede decît trupul. Un suflet tînăr, un suflet sănătos, stenic, plin de viață este totodată cea mai bună metodă de regenerare celulară, de menținere a sănătății trupului și totodată a unui aspect tineresc. Dincolo de toate cremele antirid, dincolo de toate tratamentele estetice sau chiar operațiile chirurgicale de reîntinerire, cea mai eficientă metodă de menținere a unui aspect tineresc este iubirea, este acea iubire plină de pasiune, de spontaneitate, de bucurie. Iubirea creează emoții etraordinar de binefăcătoare pentru trup. Orice emotii sau stări sufletești creează totodată și o serie de substanțe în trup. Emoțiile binefăcătoare creează susbstanțe care ajută la regenerarea celulară, la menținerea vitalității și formei excelente a țesuturilor noastre, în timp ce emoțiile neplăcute, negative, creează substanțe care inhibă activitatea celulară, scad vitalitatea celulelor sau chiar le distrug datorită toxicității lor.

În loc să cheltuiți bani pe tot felul de tratamente de înfrumusețare faceți mai bine efortul de a vă menține sufletul tînăr. Cultivați emoțiile pozitive, iubiți fără măsură și beneficiile vă vor fi foarte mari. Iubirea plină de pasionalitate, cea care se poate exprima și printr-un erotism elevat și intens aduce o mulțime de beneficii în ceea ce privește regenerarea și menținerea tinereții, inclusiv la nivelul trupului.  Fiți dară înțelepți și investiți în iubire. Este mai valoroasă decît orice altceva!

Rădăcinile omului sunt în sufletul său. Trupul cu instinctele sale și mintea  cu gîndurile sale sunt emanații ale sufletului, sunt creații ale acestuia. Seva, vitalitatea, bucuria de a trăi, pacea și înțelepciunea nu ne vin decît din suflet. Mintea nu ne poate oferi decît imitații ale acestora, iar instinctele sunt limitate și ele de puterea de care dispune trupul, de limitările trupului. Doar sufletul este cu adevărat sursa tuturor bucuriilor noastre sănătoase!

Dacă vrem să ne bucurăm de o viață frumoasă și viguroasă este necesar să rămînem conectați, conștienți, mereu și mereu de sufletul nostru. Atunci cînd sunt exacerbate instinctele sau atunci cînd sunt exacerbate gîndurile, din cauza dorințelor de tot felul și a fricilor nenumărate, suntem îndepărtați de suflet, de rădăcini, de sursa propriei ființe. Devenim astfel fără vlagă, confuzi, absurzi în fapte și vorbe, alienați pur și simplu. Soluția este să revenim în suflet, iar pentru aceasta avem nevoie să facem eforturi conștient asumate pentru a disciplina mintea, pentru a controla instinctele, pentru a regăsi vocea sufletului, chemarea lui, bunătatea lui. Sufletul vindecă totul, liniștește totul, ordonează totul, hrănește totul – regăsiți-vă refugiul în propriul suflet, iubiți-vă pe voi înșivă!

Lumea în care trăim predispune la exacerbarea minții și a instinctelor. Astfel, trezirea sufletului devine o chestiune personală, o alegere personală a fiecăruia dintre noi!

O regulă valabilă în special pentru bărbați: cînd ești criticat nu te plasa imediat pe o poziție devensiv-ofensivă chiar agresivă. Cînd ți se reproșează ceva nu reacționa imediat pentru a nega, pentru a justifica sau pentru a ataca pe cel care îți face reproșul. Ascultă, ca și cum ar fi vorba despre altcineva. Modul în care te percep ceilalți nu este totul… aș spune că este aspectul care contează cel mai puțin.