Orice durere a sufletului trebuie să fie privită ca un semnal de alarmă tot așa cum orice durere a corpului ne arată că ceva nu este în regulă cu trupul nostru. Atunci cînd suferim, mă refer la suferințele de ordin sufletesc, trebuie să eliminăm nu numai durerea, ci și cauzele care au provocat-o. Durerea în sine este doar un sistem de avertizare. Nu durerea este inamicul! Nu trebuie să facem din ea ținta principală a preocupărilor noastre. Ea ne anunță doar că ceva nu este în regulă cu sufletul nostru și mai ales cu mintea noastră. Nu suferința este adevărata problemă!

Rareori ne gîndim să cercetăm cauzele mai adînci ale suferinței. Este ca și cum dacă ne-am înțepat într-un cui ruginit bandajăm rana fără să o dezinfectăm sau chiar fără să scoatem cuiul. Aceasta duce la septicemie și moarte sigură. Modul în care îngrijim o afecțiune fizică trebuie să fie adoptat și în privința afecțiunilor sufletești. Dacă te doare un dinte nu dai vina pe durere, ci pe o anumită dereglare a integrității și sănătății dintelui. Chiar dacă iei un algocalmin pentru a ameliora durerea, cauți în același timp să ajungi la stomatolog pentru a rezolva adevărata cauză a problemei. Similar, trebuie să procedăm în privința tuturor durerilor sufletești. Ori de cîte ori suferim problema este în primul rînd în structura minții noastre. Ceva nu mai este sau nici nu a fost vreodată în regulă cu o anumită parte a minții. Eforturile noastre trebuie să fie orientate în direcția însănătoșirii sau dezvoltării acelei părți a minții din cauza căreia am ajuns să suferim. Aceasta este adevărata cauză a suferinței și acesta este modul cel mai înțelept de a acționa. Rareori cineva se gîndește că are vreo problemă cu integritatea și valoarea gîndirii sale, atunci cînd cineva sau ceva îl face să sufere. Ne dăm seama de acest lucru abia mai tîrziu după ce ne mai liniștim. Abia atunci spunem că a fost o prostie să suferim sau că am suferit din prostie, însă chiar și așa tot nu luăm măsuri se ne vindecăm de prostie, să eliminăm adevărata cauză a suferinței. De, exemplu să spunem că te-a înșelat cineva și suferi. De obicei în astfel de cazuri îl apostrofăm pe cel care ne-a înșelat, nu ne gândim că dacă am avea suficeintă înțelepciune n-am suferi dintr-un asemenea motiv!

Un om adevărat învață din propria sa experiență și de la un moment dat încolo știe că, dacă a ajuns să sufere înseamnă că ceva nu funcționează cum trebuie în mintea sa. Dacă un om consideră că durerea pe care o resimte se datorează numai și numai unor cauze exterioare, nu va avea șansa să se transforme, să se îmbunătățească și totodată să se protejeze împotriva durerilor viitoare.