iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Lună: octombrie 2007

Un surîs

Un surîs nu costă nimic dar te poate îmbogăți cum nici n-ai visat. Cu cît îl vei dărui mai des, cu atît te vei îmbogăți mai mult. Un surîs durează doar cîteva momente, dar amintirea lui poate fi eternă. Nimeni nu este atît de împlinit încît să nu mai aibă nevoie măcar de un surîs; nimeni nu este atît de lipsit de merite încît să nu primească măcar un surîs.

Dăruiți un surîs mai ales celor care nu pot să-l dăruiască pe al lor. Zîmbiți mai des. Nici nu știți cui îi veți lumina ziua și viața cu surîsul vostru de o clipă!

Vînturile, valurile …

Se pare că nimic nu ne mai lasă să ne complacem în indolență și inerție. Sîntem constrînși să ne transformăm, să ne adaptăm, să ne îmbunătățim. Pînă și clima ne obligă să facem efortul de a ne adapta mereu și mereu la noi și noi condiții de viață. Veteranii spun că pînă și în vremea războiului de acum 60 de ani lucrurile păreau a fi mai așezate și mai stabile decît în zilele noastre.

Totul ne îndeamnă la transformare. Majoritatea oamenilor vede în aceasta o continuă sursă de stres, de angoasă. Însă trebuie să priviți în toate acestea oportunitatea de a vă cunoaște, de a vă îmbunătăți, de a vă explora noi și noi calități. Mizați pe valorile care s-au dovedit a fi perene. Bunătatea, compasiunea, înțelepciunea, generozitatea, prietenia sînt valori care au supraviețuit tuturor vremurilor. Toate aceste valori au rezistat vînturilor, valurilor și au conferit protecție celor ce s-au refugiat în ele.

Cînd găsiți ceva bun nu vă opriți doar la a vă bucura de ceea ce ați găsit! Căutați să faceți să crească ceea ce ați găsit bun.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén