iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Lună: septembrie 2009

Ce ne însuflețește? (7)

Iubirea ne însuflețește. Iubirea ne trezește cu adevărat la viață. Orice om se naște a doua oară în momentul în care începe să iubească. Fluxul iubirii este însăși esența unificatoare a vieții. Toată ființa se întremează atunci cînd iubim. Sufletul este la apogeu prin iubire. Chiar și mintea și trupul sînt perfecționate prin suflul iubirii. Mare grație să poți să iubești! Mare binecuvîntare faptul că sufletul nostru poate să iubească! Păstrați-vă mereu în fluxul natural al iubirii. Protejați și faceți să crească orice iubire curată și sănătoasă. Lăsați iubirea să curgă în și prin voi neobstrucționată. Nimic nu însuflețește, nimic nu purifică, nimic nu însănătoșeșete și nimic nu te împlinește mai mult decît IUBIREA!

Ce ne însuflețește? (6)

Frumosul, frumusețea, arta autentică este o sursă de însuflețire pentru o bună parte dintre noi. Toate acele vibrații care încep să ne străbată ființa, atunci cînd ochii văd ceva frumos, toată acea căldură care ne cuprinde cînd ascultăm ceva frumos sînt semne de însuflețire. Un suflet sănătos este întotdeauna sensibil și se „aprinde” în fața frumuseții. Oricine se însuflețește în fața frumuseții are sufletul viu și sănătos! Înconjurați-vă de frumusețe, fiți voi înșivă frumoși pentru ca sufletele să se hrănească și să crească frumos! Umpleți-vă mediul în care trăiți de lucruri frumoase sau mergeți din cînd în cînd în locuri care vă „taie respirația” prin frumusețea pe care o degajă! Sufletul are nevoie de frumusețe pentru a-și aminti de slava celui care l-a creat!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén