Sub denumirea de arta de a trăi am dezvoltat începând cu anul 1994 o serie de proiecte care au avut drept scop optimizarea și înfrumusețarea vieții. Îmi doream încă de mic să trăiesc într-o lume în care oamenii să posede calitățile personajelor pozitive din cele mai frumoase povești. Nu mă gândeam neapărat la oameni de tip superman, ci la acei oameni care sunt tot timpul frumoși, inteligenți, plini de dragoste și bunătate, fericiți. Treptat, am ajuns să văd că în realitate oamenii sunt extrem de fragili sufletește. Și instinctiv am căutat soluții. Concluzia la care am ajuns după mulți ani de căutări este că o viață cu adevărat fericită și împlinită nu poate avea loc în afara preocupărilor de ordin spiritual. Atât timp cât spiritul este negat, neglijat sau pur și simplu marginalizat, omul nu-și poate găsi cu adevărat fericirea și nici măcar omenia. Cele mai puternice surse de înțelepciune și fericire se află pe tărâmul spiritualității. Marea problemă constă în faptul că în vremurile noastre sistemele religioase sunt lipsite de eficiență. Foarte puțini dintre cei peste 98% dintre românii care declară că sunt credincioși au cu adevărat o viață fericită și împlinită. S-a creat o prăpastie foarte adâncă între educația laică și educația religioasă. Oamenii devin suspicioși atunci când vine vorba de spiritualitate.
Orice om care aspiră la o viață mai bună trebuie să înceapă cu exersarea corectă a acțiunilor fundamentale ale vieții. Orice om respiră, gândește, vorbește, mănâncă, doarme adică, orice om realizează o serie de acțiuni, indiferent de gradul său de evoluție, de religia pe care o are, de educația pe care a primit-o. Cunoașterea și exersarea corectă zi de zi a acțiunilor fundamentale creează condițiile necesare și baza trainică pentru o viață fericită. Oricât ai fi de ocupat, tot îți faci timp pentru a mânca, pentru a vorbi, pentru a dormi etc. Este de ajuns să îmbunătățești, să optimizezi aceste acțiuni fundamentale și întreaga viață se poate transforma în bine.
Fără a fi o cale spirituală în sine, arta de a trăi poate fi abecedarul tuturor căilor spirituale și baza unei educații cu adevărat sănătoase a omului zilelor noastre. Din punctul meu de vedere orice sistem educațional ar trebui să includă în programa sa ideile fundamentale pe care le-am prezentat în acest ghid de înțelepciune practică, pentru că este vorba de învățarea și perfecționarea acțiunilor fundamentale ale vieții.
Informația cuprinsă în acest mic ghid de înțelepciune practică este structurată în șapte capitole, un cuvânt înainte și o introducere.
CUPRINS
Cuvînt înainte
Problematica fericirii
- Capitolul I
Aspecte generale cu privire la arta de a trăi - Generalități. Motivații pentru scrierea cărții. Autoevaluarea – primul pas în arta de a trăi. Duerea – sistemul perfect de avertizae. Puterea tămăduitoare a renunțării. Ce este arta de a trăi?
- Capitolul II
Există o artă de a trăi? - Transformarea continuă. Analiză comparativă între pictură și arta de a trăi. Neajunsurile analogiei dintre pictură și arta de a trăi. Necesitatea unui ideal, țel sau scop în viață. Voința se bazează pe motivație. Strategii de abordare a idealurilor înalte. Dincolo de valoarea unui scop se află autenticitatea lui. Scopul autentic se bazează pe cunoaștere. Talentul în arta de a trăi înseamnă înțelepciune. Unitatea de măsură a vieții. Ce înseamnă a conștientiza o durată temporală. Așteptarea este un timp fără viață. Ruperea de ritm în curgerea vieții.
- Capitolul III
Cunoașterea de sine
- Capitolul IV
Acțiunile fundamentale ale omului - Introducere. A fi. A respira. A gândi. A vorbi. A dărui. A crede. A iubi. A face dragoste. A râde. A plânge. A ierta. A învăța. A asculta. A munci. A mânca. A dormi. A visa. A consacra. A te ruga. A medita. A binecuvânta.
- Capitolul V
Legi și principii fundamentale - Introducere. Generalități. Decalogul. Yama și Niyama. Principiul corespondenței microcosmos-macrocosmos. Legea rezonanței. Legea unicității. Legea iubirii. Legea iertării. Legea armoniei universale sau a datoriei. Legea cauzalității universale. Legea ciclicității. Bioritmul – corolar la legea ciclicității. Legea entropiei. Legea reciprocității.
- Capitolul VI
Cunoașterea de sine prin cele cinci simțuri - Mirosul. Gustul. Văzul. Pipăitul. Auzul
- Capitolul VII
Concluzii sau perspectiva unei viziuni lărgite
Să aveți o viață frumoasă!