Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Prostia inteligenței

Prostia este păguboasă indiferent de forma în care se manifestă, însă cea mai dezastruoasă formă de prostie este aceea a oamenilor inteligenți. În anumite domenii mulți oameni dobîndesc o cunoaștere semnificativă, la testele de inteligență obțin punctaje foarte bune, însă aceștia se dovedesc extrem de nepricepuți, chiar dau dovadă de o prostie foarte mare în alte domenii ale vieții. Practica ne arată că un om cu un IQ ridicat, cu tot felul de diplome și doctorate poate fi extrem de prost în alte privințe. Se pare că în cazul acestora IQ-ul ridicat este folosit tocmai pentru a-și consolida prostia, pentru a-și argumenta unele convingeri eronate, care, în mod normal, nu le au decît oamenii cu minte mai puțină. De exemplu, înainte de a se inventa avionul o mare parte dintre savanții vremii susțineau sus și tare cu argumente extraordinar de solide că niciodată nu se va inventa un obiect mai greu decît aerul, care să poată zbura. Avionul a fost totuși inventat! Cele mai mari pagube le produc oamenii inteligenți care își folosesc inteligența pentru a-și argumenta și fortifica unele atitudini sau convingeri izvorîte din prostie.

Previous

Prezumția de bunătate

Next

Bunătatea

5 Comments

  1. Mica

    Cautand niste filme documentare, am gasit „50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu – Despre prostie” si, pentru ca mi s- a parut ca are legatura cu subiectul nostru, m-am gandit sa-l aduc si aici:
    http://youtu.be/9d6K_m3fDo0
    Vizionare placuta 🙂

  2. corneliu

    Cristi are dreptate
    mai profund sunt spuse aici:
    Pavel catre cei din Corint
    Capitolul 13
    1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
    2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
    3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
    4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
    5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
    6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
    7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
    8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
    9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
    10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
    11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
    12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
    13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

  3. Andrei

    Domnule Cristian, consider că este absolut normal ca aprofundarea unui anumit domeniu și cultivarea unui anumit tip de inteligență să aibă ca efect, de multe ori, imposibilitatea de a acționa optim în alte domenii mai puțin exersate. Convingerile ar trebui sa fie bazate pe cunoaștere și nu pe presupunere, fiindca există o uriașă diferență între a ști ceva și a crede că știi ceva. De multe ori se consideră că pozițiile de putere sunt asociate cu un intelect ridicat sau altfel spus cu o anumită specie de inteligență (probabil oportunism exacerbat), loc din care prostia unuia poate fi dezastruoasă întrucât se răsfrânge asupra multora. Prostia este o stare de potențialitate la fel ca și inteligența. Totuși, punerea în practică a acestui potențial mental determină valența acțiunilor rezultate. Este adevărat că înglobarea de informații hrănește egoul, transformând unealta numită minte într-un mecanism înfometat de idei și convingeri. Întrucât inteligența lucrează cu idei, corelații și argumente este firesc ca un savant de orice natură să își argumenteze ipotezele măcar cu aceeași forță cu care cei ce doar cred că știu – când de fapt ignoră – o fac într-un mod deosebit de natural. Într-adevăr, așa cum frumos a citat Mica pe Socrate, amplificarea cunoașterii este divergentă, astfel încât cu cât știi mai mult cu atât realizezi cât de puțin știi.. în final, la sfârșit de drum, știi totul despre nimic. Salut deasemenea provocările filosofice ale domnului Cristian.

  4. Cristian Ţurcanu

    Oricine se crede inteligent trebuie sa se gindeacă bine daca nu cumva in anumite privinte este foarte ignorant, daca nu cumva isi foloseste inteligenta tocmai pentru a se autobloca fata de anumite adevaruri sau fatete ale realitatii. Si acest lucru vi-l impartasesc din proprie experienta. Eu insumi aplic acest sfat zi de zi.

  5. Mica

    Cristian, probabil ca iti iei subiectele din anumite situatii concrete, care sustin perfect adevarul spuselor tale dar, pentru ca aici le dai un caracter general, pot aparea si alte nuante.
    Sigur, de cele mai multe ori, inteligenta academica nu prea are de-a face cu viata emotionala si cu viata spirituala… dupa cum se stie, multi oameni cu un IQ ridicat au dat rateuri in viata personala. Pe de alta parte, fiecare are adevarul lui la un moment dat. Poate ca maine, credintele de azi vor deveni false, luandu-le locul alte adevaruri. Nu putine sunt situatiile in care ne spunem: „Ptiu! ce simplu era, cum nu mi-am dat seama?”, sau: „Of! daca stiam asta…”, sau: „Da-i, Doamne, omului, mintea de pe urma”…
    Ce este, de fapt, prostia? Este rezultatul raportarii subiectului la un sistem de referinta. Sistemul de referinta poate fi propria constiinta, un alt individ sau… un grup de indivizi (o societate). Deocamdata, nu exista un sistem de referinta universal valabil. De aceea, nici adevarul nu este universal, considerandu-se ca numai Dumnezeu detine adevarul absolut.
    Nu exista prost in sine, ci doar în raport cu sistemul de referinta. Pentru unii poti fi prost, pentru altii poti fi un reper. Excludem cazurile patologice.
    Prin urmare, orice prost isi are prostul si… pentru orice destept exista unul mai destept ca el. Nu degeaba in biblie se spune ca, daca faci pe cineva prost sau nebun, esti demn de osanda – dupa cum si tu l-ai osandit pe aproapele tau considerandu-te mai deasupra lui.
    Inchei aici, cu recunostinta si respect pentru provocarile pe care ni le aduci.
    „Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic” (Socrate)

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén