Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Simțul sacrului

Nimic nu ne slăbește mai mult decît pierderea simțului sacrului. Din momentul în care un om nu mai are nimic sfînt în el, din momentul în care nimic nu mai este sfînt pentru el, din acel moment începe cu adevărat declinul său. Simțul sacrului este mult mai important în cazul bărbaților. Pentru bărbați este imperios necesar să aibă un puternic simț al sacrului. Orice bărbat puternic a avut în viața lui ceva sfînt. Un bărbat autentic își are rădăcinile puterii în simțul sacrului. Simțul sacrului este cel care trezește în oameni aspirația de a îndeplini un ideal, efortul de a-și realiza visele. Măreția unui om este direct proporțională cu simțul sacrului din inima sa.

Într-o lume secularizată, laicizată excesiv, într-o lume în care sacrul este acoperit cu totul de profan și de așa-zisul adevăr științific, într-o lume în care comportamentul religios este mmetic și fără conținut, puterea oamenilor devine tot mai șubredă, iar ceea ce dispare mai întîi într-o lume a profanului este puterea bărbaților, puterea acelor bărbați capabili să lupte pentru o lume mai bună, pentru binele celorlalți, pentru o lume a păcii și a armoniei. Ca bărbați sîntem meniți să proiectăm coordonatele lumii în care trăim, dar fără simțul sacrului puternic dezvoltat, cădem în confuzie și slăbiciune, în plăceri derizorii și suferințe lamentabile, deviem în tot felul de tiranii și despotisme, orgolii și prostii din ce în ce mai mari. Devenim cu adevărat bărbați din clipa în care începem să visăm la un ideal măreț, care să vizeze în primul rînd binele celorlalți. Pînă cînd nu reușim să ne dedicăm unui ideal, practic copilărim, indiferent de vîrsta pe care o avem.

Simțul sacrului este cel care ne face să intuim ordinea divină a lumii, simțul sacrului este cel care dă viața oricărui gest religios pe care îl facem. Poți să faci oricîte gesturi de natură religioasă, dacă nu ai simțul sacrului trezit, toate gesturile sînt lipsite de viață și eficiență. Poți să-ți faci cruce de zeci de ori pe zi, poți să reciți oricîte rugăciuni, dacă nu ai simțul sacrului trezit, care să dea sens și profunzime tuturor acestora, practic ele sînt foarte puțin eficiente. Simțul sacrului este cel care ne responsabilizează și totodată ne impulsionează să facem binele, să facem cît mai mult bine celorlalți, să devenim compasivi și totodată capabili să oferim ajutor. Simțul sacrului ține departe de noi orgoliul, lăcomia, lenea și celelalte rele. Simțul sacrului trezește Cerul din noi și ne hrănește mai mult decît o poate face Pămîntul cu toate bogățiile lui. Urmăriți să simțiți fiorul sfințeniei în inimă, urmăriți să simțiți dimensiunea sacră a vieții, să priviți cu respect tot ceea ce vă înconjoară și lumea va începe să devină un loc mai bun pentru sufletele noastre.

Previous

Cîți oameni atîtea universuri

Next

Trup – minte – suflet

2 Comments

  1. Finot Livia

    Draga Cristi,
    Iti multumesc pentru lacrima ce se scurge pe obraz, de fiecare data când citesc eseurile tale , a caror profunzime imi atinge sufletul!

  2. cristina

    Buna dimineata!

    M-a surprins oleaca eseul tau, Cristian, dar la modul acela de „quan”… de sincopa in derularea monoton-liniara a sirului zilelor,… gandurilor,… banalului,… profanului! Sa te referi la „sacru”, adica…”sfant” este echivalentul invocarii Luminii, pt ca sfant, etimologic vorbind, vine din slavonul „sfeta” si inseamna Lumina… iar sa iti raportezi viata la Lumina este firescul cel mai firesc scris in noi, absolut… Oare il putem uita?!?
    Hai sa aruncam o privire din perspectiva esentialului generator de fiinta in Univers:
    Mergand la fundamentul tuturor celor ce sunt, ne intoarcem in mod sigur la Sacru, pt ca baza intregii lumi materiale-dupa cum ne deslusesc stiintele vechi si noi in Geometria Sacra- este constituita din forme generate initial de miscarea Spiritului in vid…
    Cum…?
    Sa spunem ca… desprinzandu-se din El,in aceasta miscare necesara de a ajunge de la un punct initial la lumea noastra tridimensionala.., au rezultat solidele platonice incorporate in cubul lui Metatron.
    Si ..iata ca Floarea Vietii este tiparul creational a tot ceea ce exista in Univers; chiar si a emanatiilor noastre intangibile ca…. sentimente, ganduri, spectrul muzical….Tot ceea ce stiinta moderna cunoaste despre elemente si despre realitate, provine din combinarea solidelor platonice, care ies din cubul lui Metatron, format de Fructul Vietii, …la randul lui din Floarea Vietii, … facuta de Spirit!
    Deci, ma intreb retoric, ca si la inceputul micii mele asertiuni: putem noi uita?
    Putem sa “ne” uitam?!
    …Experimentam un proiect numit iluzie… „maya”, o interfata tridimensionala intre „eu ” si „eu sunt cel ce sunt” … inzestrata cu „uitare” pt o bucata de vreme – atata cat e necesara trezirea si extragerea intelepciunii din planul dual – pt ca apoi sa ne intoarcem , pas cu pas, de unde provenim…; de unde nici nu am plecat vreodata…Doar “am uitat”!

    …Iti multumesc Cristianule scump pt ceea ce ti-ai amintit ca esti si impartasesti atat de frumos cu noi, spre trezire: …un mic creion in mainile Lui…

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén