Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Totul contează

Adeseori sîntem tentați să credem că numai lucrurile mari contează în viață, însă faptele minore și insignifiante sînt la fel de importante ca și marile decizii, sau marile gesturi, marile evenimente care au loc din cînd în cînd în viețile noastre. Desigur, nu trebuie să cădem în mania perfecționismului și să fim atenți la absolut toate amănuntele de rutină ale vieții, însă nici nu trebuie să ignorăm complet faptele mărunte pe care le-am putea realiza uneori, dar nu le facem pe considerentul că ar fi prea mărunte sau pe care nu ar trebui să le realizăm, dar le facem pe considerentul că o mică răutate acolo nu contează. Adeseori dintr-un gest minor se poate naște ceva imens și copleșitor.

Să ne gîndim de exemplu la accidentele care se produc, accidente adeseori grave cu consecințe fatale. Marea majoritate a acestor accidente se produc dintr-o neatenție minoră, din cauză că desconsiderăm unele chestiuni minore, insignifiante, din cauză că am realizat un gest mărunt pe care nu trebuia să-l facem, sau n-am făcut un gest mărunt pe care ar fi trebuit să-l facem.

Marile evenimente din viața noastră au fost declanșate cel mai adesea de cîte o cauză măruntă. De multe ori nici nu mai știm de la ce s-a pornit, pentru că nu prea acordăm atenție și nu memorăm lucrurile mărunte din viața noastră.

Un bine mărunt, o faptă bună minoră pe care o poți realiza la un moment dat, poate aduce consecințe binefăcătoare imense. Să ne gîndim numai la exemplele din basmele și poveștile noastre în care eroul, făcînd un bine mărunt cuiva la un moment dat, beneficiază apoi de un ajutor nesperat de mare într-o situație extrem de delicată.

De asemenea, ar mai trebui să știm că tot ceea ce facem se adună. Nimic nu se pierde. Chiar și cele mai mărunte gesturi sînt monitotizate și contabilizate. Binele se adună la bine, răul la rău. Faptele bune se adună în visteria faptelor bune, faptele rele se adună în visteria faptelor rele. Picătură cu picătură se poate forma un lac sau se poate străpunge o stîncă. Această realitate a fost surprinsă de înțelepciunea populară prin vorba binecunoscută „picătura care a umplut paharul”. Făcînd fapte bune minore, mărunte, ele se adună și la un moment dat dintr-o faptă bună minoră ne putem trezi cu recompense copleșitoare. Făcînd fapte rele mărunte, pe care ajungem să le trecem cu vederea, considerîndu-le insignifiante sau „nevinovate”, acestea se adună și la un moment dat, o ultimă picătură, poate să facă să se reverse paharul și să ne trezim cu consecințe dezastruoase, chiar dacă n-am făcut decît ceva minor, ceva banal, ceva „ce face toată lumea” sau ceva ce ai făcut mereu fără să fi existat vreo consecință pănă atunci.

Apoi, mai trebuie avut în vedere și faptul că uneori o acțiune măruntă poate conta mult mai mult decît o faptă măreață. Uneori contează mai mult faptul că ai dăruit un leu decît faptul că altădată ai dăruit un milion de lei. Uneori dăunează mai mult o mustrare minoră decît o ceartă imensă pe care ai avut-o cu aceeași persoană altădată. Niciodată nu putem să facem baie de două ori în aceeași apă! Adică, fiecare clipă a vieții este unică și niciodată nu trăim în aceleași împrejurări. Și cum faptele noastre se corelează cu ambianța și condițiile exterioare și interioare nu putem ști care vor fi consecințele aceleiași fapte, făcută la momente de timp diferite.

Plecînd de la aceste observații, sper să învățăm să reevaluăm gesturile noastre de zi cu zi, să fim mai atenți și mai exigenți cu noi înșine și să ne oprim de la faptele rele, dăunătoare, chiar dacă par „nevinovate”, minore, insignifiante și să facem orice faptă bună oricît de măruntă și nesemnificativă ar părea ea la început.

De exemplu, se vorbește mult despre semnul fiarei care va ajunge cîndva (de fapt deja a început să ajungă) pe mîinile sau pe frunților oamenilor. Toți îl vor accepta ca pe ceva minor, ceva fără importanță, dar odată acceptat, practic, ți-ai vîndut sufletul celui al cărui nume nici nu trebuie să-l rostim.

Sîntem prea toleranți cu o mulțime de lucruri dăunătoare în viața noastră pentru că le considerăm minore, nesemnificative, însă toate acestea la un loc contribuie la erodarea și pietrificarea sufletelor noastre, la starea generală de blazare, tristețe, depresie, năuceală care a ajuns să cuprindă tot mai multă lume.

E timpul să facem mereu și mereu orice faptă bună, oricît de mică ar părea să fie și să ne abținem de la orice faptă rea, oricît de insigniafiantă ar părea.

Previous

Misterul – sarea și piperul vieții

Next

Timp de coacere

2 Comments

  1. angelica

    Va citesc din nou….am lipsit putin….si
    Nimic nu e intamplator! Totul conteaza azi!
    Un gind curat si frumos…

  2. Mica

    Da, totul contează. Absolut totul.
    Omul este dihotomie – trup şi suflet – trupul fiind vasul în care este pus sufletul.
    Datoria omului: să crească, să se înmulţească, să umple pământul, şi să-l supună, devenind astfel capabil să stăpânească întregul univers. (Fc.1.28).
    Rostul omului: evoluţia sufletului şi a trupului în această lume văzută, cu cerurile şi pământul actual, astfel încât să devină apte pentru a trece la o nouă treaptă de dezvoltare cu „ceruri noi şi pământ nou” (Rm.8.21 şi 2Ptr. 3.13), ţelul final fiind cerurile şi pământul în care va locui doar dreptatea călăuzită de adevărul suprem al Logosului divin.

    Lumea văzută (lumea înconjurătoare în care trăim) este oglinda stadiului actual de evoluţie a sufletului şi conţine tot ceea ce ne este necesar ca să evoluam către treapta următoare.
    Trupul şi sufletul – haina şi petecul sau vinul şi burduful – sunt menite să evolueze doar împreună, altfel haina se rupe sau burduful se sparge (Mt. 9.16-17). De aceea, o lume în care numai trupul creşte, se înmulţeşte, umple pământul şi îl supune stăpânindu-l cu un suflet mic şi chircit, un suflet neevoluat pe măsura trupului, este o lume a poftelor şi a egoismului, o lume a pieirii.

    Totul contează. Absolut totul.

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén