Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Trup – minte – suflet

În general, văd omul ca întreg, Pămînt și Cer deopotrivă, gînduri și emoții la un loc, fără a fi posibilă vreodată trasarea unei linii de demarcație, care să împartă omul în ceva și altceva. Cu toate acestea, uneori, este mai bine să ne cunoaștem din perspectiva părților care ne compun, imaginîndu-ne că ar fi posibilă delimitarea unui ceva de altceva. Cei mai mulți împart omul în trup și suflet. Eu însă am ajuns să simt că această împărțire nu ne ajută prea mult. Trebuie adăugată și mintea. Astfel, sîntem trup, minte și suflet. Trupul (carnea, oasele și sîngele nostru) slujește în primul rînd Vieții (noi spunem că sîntem în viață pentru că avem un trup viu), iar sufletul slujește Spiritului (esenței luminoase transcendente din fiecare om), însă mintea, năstrușnica, este mai șmecheră. Ea nu s-a decis de partea cui să fie. Slujește și Vieții și Spiritului, este și de partea trupului și a sufletului, după cum îi vine mai bine, după cum o poartă interesele, nevoile sau jocurile. De fapt, Mintea își slujește doar ei înșiși.

Mintea are puterea de a face pace între Viață și Spirit, conducînd la stabilitatea și unitatea ființei, dacă alege să treacă de partea sufletului. Numai că de partea sufletului este munca cea mai grea pentru minte; trebuie să se strunească, să vibreze pe frecvențe înalte, să emită gînduri profunde, să opereze cu idei și concepte abstracte, pe cînd de partea trupului ea este lăsată să facă ce vrea, este recompensată din cînd în cînd cu plăceri și nu i se cere mai nimic, doar să nu se preocupe de filosofie, să nu-și propună cumva să se înțelepțească. În rest, poate să se preocupe de orice: de afaceri, de politică, de fotbal, de modă sau ce i-o mai plăcea ei din lumea aceasta largă.

La urma urmei, o minte suficient de deșteaptă își dă seama repede că în mod normal nu are o existență prea solidă, nu are o fundație a ei însăși, depinzînd atît de trup cît și de suflet. Mintea înțelege destul de repede că dacă vrea să dețină controlul ființei și să fie considerată cea mai importantă componentă a omului, trebuie să creeze și să întrețină un conflict  între trup și suflet. Cît timp sîntem în viață, mintea (în care își are sălașul egoul) va face mereu în așa fel încît trupul și sufletul să fie în conflict, dar va avea grijă să nu se lupte prea tare, pentru că această luptă este păguboasă și pentru ea, chiar dacă într-o anumită măsură îi este necesară.

Mintea a mai învățat că dacă este de partea trupului, adeseori poate să obțină chiar și oarecare măreție, putere, însă dacă se aliază cu sufletul, nu are altă cale decît să apună, pentru că nici o altă stea nu mai rămîne pe Cer după ce răsare soarele. Sufletul trebuie să convingă mintea să treacă de partea lui și pentru aceasta îi promite un loc în Cer, însă trupul îi spune: „lasă locul din Cer, ți-l vei lua după ce voi muri. Pînă atunci fii de partea mea, pentru că doar eu pot să te fac să devii Cineva, doar eu te slăvesc și te prețuiesc cu adevărat!”. Săraca mintea noastră, uite așa ajunge să fie mereu și mereu indecisă, oscilînd între trup și suflet. Poate că a venit timpul să se decidă. Adevărata transformare începe cu o astfel de decizie, care ulterior trebuie reînnoită mereu și mereu, pentru că tare schimbătoare mai este mintea și tare ușor ajunge să se răzgîndească. Fiți fermi, pentru că dacă vreți să pătrundeți ceva mai adînc în Realitate nu o puteți face, fiind cu fundul în două luntri. Fiți ori de o parte, ori de cealaltă. Ar fi de preferat să fiți de la început de partea sufletului, dar chiar și dacă treceți de partea trupului (a instinctelor) tot e bine, măcar experimentați cu intensitate anumite lucruri și după un timp, dezamăgiți de ceea ce vă poate oferi trupul și lumea, vă veți întoarce către suflet, dar atunci o veți face cu foarte multă putere. Știu că majoritatea care ați ajuns să citiți acestea ați cam decis să fiți de partea sufletului, dar adesori vă lăsați înduioșați de tînguirile egoului. Rămîneți fermi în susținerea sufletului și de la un punct încolo sufletul vă va susține pe voi!

Previous

Simțul sacrului

Next

Mi-e dor…

2 Comments

  1. rodica

    cred ca daca respectam cele 10 porunci restul vine de la sine in functie de ce ne dorim, ce stim, ce avem, cum este educat interiorul nostru(pentru ca oamenii se nasc cu o anumita fire care daca nu este educata…).

  2. nepo

    de aproape un an am inceput sa dau mai multa atentie a tot ceea ce inseamna de fapt viata si cum functioneaza omul.n a durat mult si ideile,informatiile,intamplarile ..trairi pe care nu credeam k as putea sa le am vreodata. practic mi au schimbat felul de a privi lucrurile .mi am dat seama ca tot ce se intampla bun sau rau este rezultatul gandirii mele si logic am incercat sa imi demonstrez ca increderea pura ,oarba sau mai bine zis ideile si principiile pe care se bazeaza intreaga populatie nu sunt formate chiar dupa natura omului liber,viu /ne blocam in probleme si griji si nu mai avem timp sa gandim cat este de simplu de fapt sa fi liber ,fericit ..cand o problema apare cu ce o sa ma ajute faptul ca sunt trist ?nu o sa treaca mai usor problema ba din contra apar in sir.gandind logic ,noi dam viata problemelor. e un raspuns foarte mic la o intrebare fara raspuns.Putem sa ne folosim cum ar trebui de creier??orice activitate,fapta, incercare ..totul e posibil doar daca incercam sa nu ne gandim la urmatorii pasi,sau la ce taxe trebuiesc platite ,spagi, pe cine trebuie sa mai pup in cu* sa ajung unde mi am propus.. INCREDEREA si SINCERITATEA .mi am demonstrat in nenumarate randuri si…e de domeniul sf modul in care reusesc cateodata ..sper sa mi dau seama cum sa controlez trupul-mintea-sufletul

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén