Visul vieții

Oricare ne-ar fi scenariul de viață, el este iluzoriu sau cel puțin efemer. Oricare ne-ar fi condițiile de viață, ele depind de modul de a le percepe. Aproape totul depinde de percepția și puterea noastră de înțelegere. Întreaga viață ne este un vis, un vis din care trebuie să ne trezim printr-o alegere conștientă. Din viață nu ne trezim ca din somn, nu ne trezim printr-un proces natural, instinctiv sau reflex. Din viață ne trezim printr-o alegere conștientă, iar pentru a alege să ne trezim trebuie să ajungem la o înțelegere sau chiar la o experiență intensă, prin care să „vedem” că într-adevăr tot jocul vieții este un vis, este ceva iluzoriu. În realitate suntem conștiință, suntem existență fără formă, suntem fericire fără motiv. Recunoașterea esenței ființei este totodată și realizarea că suntem altceva decît rolurile pe care le înterpretăm în visul numit viață.

Pentru a realiza recunoașterea esenței naturii noastre este necesară detașarea față de percepția pe care o avem față de tot ceea ce ne înconjoară, este necesară trezirea din visul vieții. Pînă ajungem la o astfel de recunoaștere a esenței naturii noastre avem nevoie de-a lungul vieții de mai multe transformări ale percepției, modificări ale modului în care percepem viața și ceea ce ne înconjoară. Aceste transformări se obțin în principiu prin procesul de învățare și prin experiența de viață pe care o dobîndim de-a lungul anilor, însă atunci cînd ne afundăm foarte mult într-un mod de viață oarecum rigid și ne atașăm de un mod limitat de a percepe și de a înțelege ceea ce suntem, viața ne constrînge, ne forțează să facem o modificare a percepției, o reevaluare a modului în care privim lumea și în care ne privim pe noi înșine. Acestea sunt așa-zisele „lecții ale vieții” sunt acele evenimente care apar fără a le dori și care ne obligă să vedem și să înțelegem altfel realitatea interioară și exterioară. Din păcate, aceste lecții ale vieții sunt întotdeauna dureroase, ele sunt trăite ca și suferință și tocmai din acest motiv nu reușim să recunoaștem esența naturii noastre, care este mai vizibilă ca niciodată atunci cînd ni se „spulberă” imaginea pe care o aveam despre noi și ceea ce ne înconjoară.

De ce nu reușim să ne vedem esența atunci cînd viața tocmai ne-a spulberat voalul iluzoriu al percepției? Nu reușim aceasta, deoarece natura esenței noastre este FERICIREA, ori dacă alegem, într-un astfel de moment, să suferim în loc să rămînem senini și detașați, ne este imposibil să recunoaștem esența ființei, și să rămînem în această recunoaștere, deși ea este mai vizibilă ca niciodată! Oricum, orice lecție a vieții, ne modifică percepția pe care o aveam despre noi înșine și ceea ce ne înconjoară și dacă această percepție devine mai vastă și mai profundă putem spune că, astfel, a apărut măcar o transformare evolutivă, ne-am mutat într-un vis mai larg și mai luminos, un vis din care ne-am putea trezi prin învățare, prin alegeri conștient asumate.

Opriți-vă din cînd în cînd și priviți viața interioară și exterioară ca și cum ar fi un vis, ca și cum ar fi ceva temporar. În realitate suntem desăvîrșiți, suntem compleți, suntem conștiință fără de formă și fericire fără motiv. Restul este doar un joc iluzoriu, este un vis numit viață! Un vis în care cîndva am ales să ne implicăm și să experimentăm o existență condiționată și limitată. Trezire ușoară și grabnică! Visul vieții poate fi la fel de interesant și dacă îl experimentăm conștienți!

Acest articol a fost publicat în Arta de a trai. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *