Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Ziua copilului

Se apropie Ziua Copilului. Din cîte zile de sărbătoare s-au propus în lume de-a lungul timpului aceasta este, într-adevăr, foarte inspirată. În preajma copiilor, în mod normal se produc sublimări miraculoase în sufletele adulților. Cam orice adult normal, în preajma unui copil devine mai atent, mai sensibil, mai controlat în vorbire, mai tandru, mai relaxat, mai încrezător, mai vesel. De fapt, tind să cred că, dacă un adult nu resimte toate acestea atunci cînd se află în preajma unui copil, înseamnă că trebuie să-și însănătoșească de urgență sufletul, pentru că s-a împietrit cam tare. Pe de altă parte, faptul că a fost necesară crearea unei organizații mondiale pentru protejarea și ameliorarea condițiilor de viață ale copiilor, UNICEF, care l-a rîndul ei a propus această Zi Internatională a Copilului, înseamnă că la nivel mondial se petrec încă multe atrocități față de copii și este necesară o conștientizare a acestor lucruri pentru a fi stopate și chiar eliminate pentru totdeauna. Noi, din fericire trăim într-un spațiu în care majoritatea adulților au o atitudine destul de bună față de copii astfel încît Ziua Copilului ne aduce multă veselie, ne retrezește pofta de năstrușnicii, ne reamintește din visele dintîi.

Cînd eram copil nu am știut de această sărbătoare. Părinții mei nu prea puneau accent pe astfel de sărbători, cred că nici nu aflaseră de ele. Chiar și de ziua de naștere se rezumau de obicei la urările de „La multi ani!” si eventual, cîteodată, un mic cadou, o ciocolățică sau niște bomboane. O primă sărbătoare a Zilei Copilului, care m-a marcat a fost cînd eram în ultimul an de liceu, trecusem de puțin timp de 18 ani, eram major și mă consideram deja în rîndul adulților. Într-o pauză vine un coleg și ne anunță că doamna profesoară Ghegheșan ne cheamă în laboratorul dumneaei (laboratorul de electronică – dna. profesoară era de profesie inginer electronist și ne preda obiecte tehnice din domeniul electronicii). Ne-am dus, ne-am așezat cuminți la mese, pentru că o știam ca o profesoară intransigentă și chiar sobră și, pe un fond în care așteptam să ne comunice ceva important, începe să ne vorbească despre Ziua Copilului, despre faptul că este poate ultima Zi a Copilului în care chiar mai sîntem copii și avea o atitudine atît de mămoasă și caldă încît ne-a cam uimit pe toți. Ne-a servit chiar și cu bomboane. A fost un gest uluitor de frumos și foarte emoționant.

Apoi, au trecut mai mulți ani pînă cînd „am luat din nou în serios” Ziua Copilului. Abia prin anul trei de facultate, cînd m-am îndrăgostit de cea care a devenit uleterior și a rămas iubita mea și soția mea, Veroela. Alături de ea am reconștientizat Ziua Copilului și am început să ne facem cadouri cu ocazia acestei zile. Primul cadou pentru ea a fost un cățel de pluș mare cu ochi albaștri. Anul acesta vrea un elefănțel, că face colecție de elefănței. Sper să găsesc unul frumos care să se potrivească cu elefanții ei dragi de pe rafturile din bibliotecă.

Previous

Oameni dintr-o bucată

Next

Acțiunea și contemplația

9 Comments

  1. angelica

    Copilul e mai nerabdator din fire,
    Un cadou asteapta, de ce sa ne mai mire
    Eu vin si ma-nclin si va daruiesc a mea multumire
    Nimic nu vreau in schimb, doar a mea implinire.

    Ma emotionez prea des
    Doar inima imi stie al meu inteles,
    Incet-incet sa maturizez si eu
    Dar nu-l las de mana pe bunul Dumnezeu.

    Ce dragoste frumoasa cu iz de flori de tei,
    Izvorul cu apa vie sa-l cauti si sa bei.
    Aici simt ca traiesc, cu voi copilaresc,
    Ma indragostesc si spun in soapta: te iubesc!

    Ce suflete alese , din stele lumini culese
    V-as spune pe nume, dar de pe buze nimic nu-mi iese
    Luati-mi inima si dati pagina cu pagina,
    Lasati-mi doar finalul, sa-l imbrac intr-o porfira fina.

    Imi place aici, zau imi place, va citesc mereu ca pe o carte
    Cartea pentru mine e o taina, o descifrez si-mi iau a mea parte.
    Un gand plin si dulce indrept spre voi
    Sa aveti „comori” in inimi, canta cucul prin zavoi.

    Oameni mari cu ochi de copil, va imbratisez pe toti cu drag! O duminica binecuvantata!

  2. Micul Prinţ

    POARTA SECRETĂ

    Cântecul de guguştiuc
    Mă îndeamnă să mă duc
    Înapoi…înspre trecut.

    Ca prin minune…
    Ies un pic din lume,
    Închid ochii…şi deschid
    Poarta secretă a timpului.

    Intru sfios în grădină
    Şi văd totul neschimbat:
    Aleea cu crini imperiali…
    Trandafirii şi bătrânul liliac…
    Teiul de la poartă…
    Şi melcii de pe uluci,
    Apăruţi din senin,după ploaie.

    Tac şi nu zic nimic.
    Nu vreau să deranjez…
    Pacea din grădină.

    Doar stau,privesc şi mă bucur.

    Mă întorc în prezent.
    Respir adânc….
    Deschid ochii…
    Mă uit după guguştiuc…
    A zburat….la alţii…
    Să le arate şi lor…
    Poarta secretă…a timpului.

  3. Micul Prinţ

    Am citit undeva căă… orice lucru este vibraţie….până când….cineva observă acel lucru.
    Puteam să trec mai departe de blogul lui Cristian…să mă prefac că nu-l observ…
    Recunosc că am avut ceva ezitări,până m-am hotărât să scriu….poate din sentimentul de inferioritate sau poate din teama nejustificată că mă voi face de râs cu ideile mele sau cu modul meu de exprimare(specific vărsătorilor).
    Am realizat că teama asta de ridicol nu-mi aparţine…adică vreau să zic că am preluat-o de la adulţi….de la anturajul personal.
    Apoi mi-am zis aşa….omul ăsta merită atenţia mea….ce dacă are un blog simplu…fără poze şi alte chestii atrăgătoare.
    Am apreciat şi răbdarea lui…şi consecvenţa postărilor….am intuit din start că mulţi citesc blogul dar nu îndrăznesc să scrie şi ei două, trei rânduri la comentarii…nu-i acuz…..e felul lor de a admira…în tăcere…ceva frumos.

    De tine…Cristina…ce să zic?!
    Te-am observat din prima….vorbeşti…vorbeşti mult şi în cunoştinţă de cauză….şi eram convins că te vei bucura de apariţia mea…pe aici „prin curtea şcolii”….ha ha ha ….

    Ştiu că ai râs…ştiu că ai plâns…

    Rezonăm sau nu câteodată,nici nu mai contează….importantă e starea de spirit….bucuria sau tristeţea ne aliniază la fiinţă.Eu traduc paradox=dincolo de cunoaştere.
    Şi am ales…mai demult…să nu-i mai cunosc pe alţii…cu prejudecăţile minţii…ci să-i văd cu sufletul…
    Pot să spun că vă cunosc pe toţi….pentru că m-am cunoscut pe mine….sânteţi toţi frumoşi şi buni.

    PS:….dacă v-aş spune că am avut nota 2 în catalog,la literatură,m-aţi crede?!

    Era să uit!
    Ziua mea…e în fiecare zi!
    Chiar şi atunci când plouă!

  4. Cristina, cat de usor iti curg versurile, cata naturalete, ce minunate intelesuri! La Adrian Paunescu admiram din tot sufletul acelasi dar minunat, care facea chiar si suflarea sa-i fie cantec.

    Voi, oameni ai Atlantidei, care ne chemati sa transpunem in viata lumea minunata, semanata in sufletele voastre, invatandu-ne zidirea cu liantul iubirii!
    Voi, suflete de lumina, care ati ales sa locuiti in Imparatia Bucuriei Sfinte!
    Voi, Cristian, Draupadi, Angelica,Veroela, Cristina, Anisa Manescu, Costinel!
    Voi, cei care pasiti fara a lasa semne pe aici, dar sunteti manati de aceeasi vibrare!
    Voi, si toti cei ca voi, de aici si de oriunde, stiuti si nestiuti, vazuti si nevazuti!
    Pentru ca imi dati speranta ca lumea cea noua nu este doar un vis,
    Va iubesc!

  5. cristina

    …necorectata, am revenit cu poezie ! Titlul?!? 🙂 🙂 🙂
    ‘Ahhh, copilaroshenii…’

    Iti fac din fire lungi de iarba vie,
    o sabie… si magic brau iti cos,
    Sa imblanzesti ce in copilarie
    Te-a-nfiorat!…frate de Fat-Frumos!

    Si blanda Luna spuna-ne odata-
    caci lupta grea a fost doar intr-un vis…!
    In Simeona ,iarasi transformata,
    Tu suflet prea curat, te pui la scris…
    *
    Citim ce printre randuri se prelinge,
    Ca lacrimi peste timpul inflorit:
    ‘Irina noastra’, iata,…nu mai plange,
    Iar rasul ei de clinchet…v-a unit!

    Si…Angelica! spui ce spui, cuminte…
    Si cresti cum creste aripa spre Cer;
    Mai calda uneori sau mai fierbine,
    Destanui unghiuri-suflet de mister !
    *
    Ni-s pline zilele, ni-s cautare…
    Ahhh, Cristian, la tine am ajuns!
    Desi ai scris atat de mult scrisoare,
    Tot simt ca maine ai ceva de spus,

    Insa de-ar fi sa scrii doar pt tine,
    Tacere-ar fi pe chip!… si mana ta,
    N-ar tine nici creionul cum il tine…
    Si nici cuvinte n-ai mai cauta…

    Tu unde vorbe pui,opresti secunda,
    Din mintea care vrea dreptate grea,
    Iar urmatoarea virgula ti-i unda
    Corpusculului din Lumina Sa!!!
    *
    Si sar shotron cu literele mele…!
    Va chiui macii in obraji, sa-nvii,
    Din zori pictati pe mine-n acuarele,
    Va scutur licurici…, cu poezii

    Asa incat, si Micul Printz sa stie
    Ca blogul nostru-i foarte literar,
    Ca Viata toata-i inca poezie
    In care rima se-ncrucisa…rar 🙂

    De unde pana unde stim noi care-
    Tu frate-al meu-, e adevarul nud?
    Si cat e lumea de inselatoare,
    Sau cat e de iluzie si lut?
    *
    Pai, nuuu? Jucam! Si jocul ne prieste:
    De-a impreuna-n multe ne gasim,
    Cu Crisinutza cand ne povesteste
    si cand de drag citim…Sa tot citimmm!
    *
    E ziua noastra!…Flori de tei ne scuturi,
    Si-n dans, o, Doamne, flacari pe decor,
    Din randuri Veroelice cu fluturi,
    Sa vina-n inimi… „Primul Ajutor”!

    ……………………………………………………………

    ps:…sper ca nu am suparat pe nimeni! Va imbratisez!

  6. cristina

    S-a inflorit de tei la Iasi, scumpilor si…ma intorc mai dulce in mine!
    Am urcat nitel catre Copou in zilele trecute si uite cum vrea bunul Dumnezeu sa fie, ca am pornit de acasa singura si m-am intalnit in drumurile mele cu Dragostea…Ea, fireasca si mai inalta decat mine a intins mana spre Cer si mi-a daruit floare de tei…
    A redevenit Iasul al Teodoreanului si eu,…Luli….O stiti?!? Dar Luli-copila ,aceea in a carei guritza cu greu incapeau cuvinte mai lungi si mai sofisticate decat propriul ei nume…

    Ziua copilului, sa spun drept, pt mine a debutat atunci…Pe 29! M-am trezit de dimineata cu sentimentul ca e Sarbatoare, ca am de invatat ceva , de daruit si de primit…cu egala masura! Ma intelegeti ca si eu ca si Cristian sarbatoresc de ziua copilului un adult ? :)…am inceput parfumat, cu 29
    Te iubesc, adultule !

    Copilul interior se naste mai spre maturitate….aceea a sufletului…Ce cred ca e de aprofundat-si la lectia aceasta m-am referit- sunt abordarile noastre in viata !
    Cum credeti ca relationeaza un copil interior cu ceilalti? Fiind partea care face legatura cu Sinele Superior, scanteie divina hranita cu Viata, copilul interior nu-si va dori fata de semenii sai relatii de… ‘vasalitate’. Nu va incerca sa supuna pe nimeni si nici sa-i faca linistea ori bucuria dependente de gesturile lui…Altfel spus, stie ca e emanatie divina- ca e Suflet, iar in natura lui, Suveran….
    Daca sufletul tau e Suveran,al celorlalti cum, Doamne, sa fie?!? el recunoaste Suveranitatea fiecarui om cu care se intalneste – traieste secvente in viata- si nu exista altfel de relationare decat in acest grad …O copilaria care implineste, pe sine si pe ceilalti , ii ridica in aura ei…!
    La multi ani copii interiori , la… ‘gradinita’,…’scoala’,…’universitate’, sau pe unde mai ne aflam fiecare in recunoasterea Suveranitatii tuturor!
    Nu am pregatit pt voi, inca, o poezie-asa cum ne-a sugerat Angelica – si nici elefantzei nu am pregatit 🙂 darrr…floare de teeeiiii….ohohooooo…si o port peste tot!
    Zic la final Rugaciune si mai zic inca una:… sa crestem mari! 🙂

  7. angelica

    La multi ani, voua sufletelor de copii!
    Asa este : in preajma unui copil un adult redevine copil in inima sa. Se emotioneaza, zambeste si rade de parca lumea -i doar a lui.
    Un copil te schimba total, te transforma, te responsabilizeaza, te sensibilizeaza.
    De cind imi doresc un copil…azi „imi cresc” copilul din mine si miine am sa-mi tin copilul de mina.
    Da, Doamne ,cred !
    Sora mea a adoptat o fetita( avea 7 ani , acum are 11 ) . Va zic drept: e de-a noastra!
    Din preaplinul ei, ne-a oferit noua celor din familie iubirea pe care n-o mai aveam.
    Nevoia ei de afectivitate e nemasurata. Ne-a umplut inimile si ochii si sufletul si totul cu dragostea din inima ei. Cu puritatea, frumusetea si inocenta ei.
    La inceput, din jumatate in jumatate de ora ne stringea pe toti in brate si ne zicea:
    „Mami, te iubesc! ” ( cind ma surprindea pe mine si-mi zicea asa, se scuza imediat: Aaaa, pardon! Angelica )
    As scrie in fiecare clipa despre ea, Irina noastra, pentru ca…mi-e dor , mi-e dor.
    Dar ma cumintesc si-mi aduc aminte ca sunt adulta( zimbesc si ma copilaresc) si ca acusica va veni in vacanta la Piatra Neamt.
    Propun ca fiecare sa scrie o poezie de „copil”. Eu…la sfirsit!
    La multi ani pentru …acusica!

  8. Tema de astazi mi-a trezit urmatoarele ganduri:
    1. copilul interior – sunt cativa ani de cand s-a intors la mine si, cu bucurie, redau o parte din intalnirea noastra de atrunci:

    „…Şi te-am strigat, copilule din mine
    Erai acolo, mic, frumos, nevinovat
    Te-am luat în braţe… cu priviri senine,
    Cu lacrimi pe obraji, ne-am sărutat
    Te-am mângâiat pe chip, uşor
    Şi-ai zis:

    – Acuma, vreau să merg cu tine
    Că eşti cu El şi nu-mi mai este frică.

    Şi am plecat toţi trei în zbor…”

    2. in copilarie, pentru mine, „Ziua copilului” era ceva asemanator celorlalte sarbatori (1 Mai, 23 August…), care aveau in comun faptul ca se vorbea la radio sau la scoala despre ele si erai chemat sa participi la actiunile organizate in cinstea lor. Recunosc, o faceam cu placere pentru ca, lucrul in echipa e felul meu de a fi si ma simteam ca pestele in apa sa fiu printre colegii si prietenii mei. In rest, mintea mea era departe de a cunoaste o alta nuanta a acestor zile.
    Mai tarziu, acelasi lucru l-am transmis copiilor mei… Sa spun ca regret, nu ajuta pe nimeni. Sa spun ca incerc acum sa repar, ar fi o minciuna. Nu predam ceea ce vrem ci, predam ceea ce suntem.

    3. cand eram copii, deseori, jucam „Fat Frumos si Ileana Cosanzeana”. Eu eram totdeauna, fratele lui Fat Frumos si il ajutam in toate demersurile sale, iar la sfarsit eram din plin partasa la bucuria deznodamantului fericit al povestii. Atunci, si multi ani dupa, nu am inteles de ce au inventat un rol pentru mine, de ce nu am primit unul din rolurile din poveste, fie chiar si balaurul sau, zmeul-zmeilor sau, vrajitoarea. De ce n-am putut sa fiu parte lumea creata a povestii? De ce? Mai tarziu, mi-am dat seama ca acelasi rol mi s-a oferit si in viata, fratele lui Fat Frumos. Si… in acest rol am fost „cel mai iubit dintre pamanteni”, orice alta incercare a mea a fost un esec. Mi-a placut sa fiu fratele lui Fat Frumos si am lasat in urma semne minunate dar, am ramas cu tanjirea de a fi un simplu personaj din poveste.

    Suflete dragi de copii, fratele lui Fat Frumos va imbratiseaza!

  9. Micul Prinţ

    Am auzit că elefantul cu trompa ridicată este aducător de noroc…

    Dar asta am aflat-o mai târziu.Elefănţeii mei, luaţi din niro,de la chinezi,sunt acum în nişte castele sau palate ţigăneşti din Buzescu.Am înţeles târziu de ce ţigăncile mă rugau să le aduc doar elefanţi cu trompa ridicată.Ştiau ele ce ştiau….
    Veroela,ai în colecţie cumva şi căprioare….şi îngeraşi?!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén