ARTA DE A TRĂI

Tot ceea ce trăim rămîne impregnat în ființa noastră exact așa cum am trăit. Este un adevăr dur pe care puțini oameni îl conștientizează. În ceea ce privește trăirile pe care le acumulăm nu există posibilitatea să le retușăm, nu există posibilitatea să le anulăm sau să le înlocuim. Fiecare clipă trăită va rămîne în ființa noastră exact așa cum am trăit-o. Putem să le îngropăm sub țărîna groasă a uitării, dar chiar și acolo, în abisurile insondabile ale sufletului, ele vor rămîne așa cum le-am trăit. Este foarte important cum trăim fiecare clipă, este foarte important ce încărcătură vibrațională alegem pentru a impregna ceea ce ne este dat să trăim AICI și ACUM, clipă de clipă. Reluarea unui gest sau a unei acțiuni nu va anula prima realizare a acestora. Reluarea unei acțiuni va aparține unei alte clipe, unui alt timp. Viața se trăiește în direct și o singură dată. Nu există montaj, nu există retușări, nu există nici o posibilitate de a schimba ceea ce ai trăit la un moment dat.

Desigur, există posibilitatea de a face iar și iar anumite acțiuni pînă ajungem să le realizăm perfect. Există posibilitatea de îmbunătățire, dar aceste îmbunătățiri aparțin altor clipe din viața noastră. Faptul că la un moment dat faci mai bine un lucru decît altădată, nu anulează modul în care l-ai făcut prima data sau în dățile anterioare. Fiecare clipă este unică și poate fi trăită doar ACUM. Căința nu anulează ceea ce ai făcut greșit în trecut, însă poate aduce în tine energii ale BINELUI care să-ți dea libertatea de a trăi fără a mai fi influențat de greșelile trecutului. Iertarea nu anulează traumele pe care ți le-a produs cineva, dar te poate elibera de influența emoțională a acelor clipe din trecut, pentru a putea trăi CLIPA de ACUM cu ceva mai multă libertate. De asemenea, dacă ești iertat pentru greșelile pe care le-ai făcut, ești eliberat oarecum de consecințele vibraționale ale acelor clipe încărcate de acțiuni rele, dar ele vor rămîne, totuși, în tine. Cînd ierți, încarci CLIPA de acum cu atîta bine și frumusețe încît pot fi ocultate vibrațiile traumatizante ale clipelor din trecut. Cînd te căiești și ești iertat, CLIPA din acel moment devine atît de mare și luminoasă încît greșelile din trecut par a fi insignifiante, dar ele nu dispar. Cei care au iertat pe cineva din tot sufletul lor pot confirma că uneori le revin cam aceleași sentimente și emoții față de persoanele pe care credeau că le-au iertat. Să nu vă zdruncine acest lucru! Să nu ajungeți să credeți că de fapt nu aveți puterea de a ierta. Ba o aveți, dacă ați trăit măcar odată eliberarea plină de iubire față de acțiunile greșite ale cuiva, înseamnă că ați iertat, dar aceasta nu înseamnă că se anulează trecutul, ci doar raportarea la el. Apoi e bine să știți că dacă ați iertat odată, puteți ierta și a  doua oară. La fel și cei care au cerut iertare și au fost iertați, tot mai simt din cînd în cînd, în anumite condiții, sentimente de vinovăție, ceea ce înseamnă că nimic nu se anulează din ceea ce am făcut la un moment dat.

Este foarte important să trăim fiecare clipă într-un mod impecabil. Este foarte important să conștientizăm mai bine alegerile pe care le facem. Este important să prețuim fiecare clipă și să o înfrumusețăm la maxim. Odată ce a trecut, ea nu mai poate fi modificată. Trăiți fiecare clipă în lumină. Trăiți conștienți de faptul că ceea alegeți să simțiți, să spuneți și să faceți ACUM, așa va rămîne în eternitate. ACUM am ales să scriu aceste rînduri, tu ai ales să le citești. Să sperăm că și eu și tu am ales un mod sublim de a înfrumuseța un număr de clipe din viețile noastre – care deja au trecut! Să sperăm că vom fi mai atenți de acum cu fiecare clipă a vieții noastre. Merită să le lăsăm în urmă cît mai luminoase!

În încheiere o povestioară scurtă. Un copil cam obraznic este sfătuit de tatăl său să bată un cui într-o ușă de fiecare dată cînd face o faptă rea. După un timp ușa era plină de cuie. Copilul are un moment de trezire, privind la ușa plină de cuie, simte nevoia de a se îndrepta, se îngrozește de ceea ce îl va aștepta ca urmare a acțiunilor lui greșite și îl întreabă pe tatăl său ce ar putea să facă pentru a îndrepta lucrurile. Tatăl său îi spune: „pentru fiecare faptă bună pe care o vei face de acum încolo poți să scoți un cui din ușă.” Astfel, după un timp, mai scoțînd, mai punînd la loc cîte un cui ajunge să le scoată pe toate. Plin de bucurie îl cheamă pe tatăl său și îi spune: „Iată tată, am scos toate cuiele prin faptele mele bune, m-am îndreptat”. Tatăl său îi răspunde: „foarte bine fiule, este foarte bine că ai reușit să scoți toate cuiele prin faptele tale bune, dar totuși iată cum arată ușa, plină de găuri!”

Marea majoritate a misticilor l-au descris pe Dumnezeu ca fiind LUMINĂ. Desigur, au spus ca este și iubire, nemurire, spirit absolut, dar cel mai frecvent l-au descris ca fiind lumină. Iubirea a devenit foarte populară și mult dezbătută, însă despre lumină, ca și atribut dumnezeiesc fundamental, se discută mai rar. Totuși, lumina este la fel de binefăcătoare ca și iubirea, este la fel de importantă pentru dezvoltarea oricărui suflet, este poate cea mai nematerială manifestare a spiritului. Dacă iubirea poate fi exprimată doar parțial sau chiar mimată uneori, lumina ca și prezență a spiritului nu poate fi decît prezentă sau absentă. Ea ori este și atunci se manifestă în toată splendoarea ei miraculoasă ori nu este.

Eu unul am devenit cu totul alt om din momentul în care am văzut lumina și am urmărit să trăiesc apoi mereu în lumină. Căutarea luminii este la fel de valoroasă și importantă ca și căutarea iubirii sau a înțelepciunii. Așa cum se recomandă să trăiți mereu cu iubire în suflet, există și recomandarea să vă simțiți mereu înconjurați de lumină. Simțiți-i și pe ceilalți cu care interacționați ca și cum ar avea o lumină puternică în interiorul ființei lor și ar fi mereu învăluiți în lumină. Atunci cînd beți apă, imaginați-vă că beți lumină, că vi se umple trupul cu lumină. Cînd mîncați, imaginați-vă că din hrana pe care o mestecați iese lumină. Cînd vă îmbrăcați, imaginați-vă că vă îmbrăcați cu lumină. Cînd stați la soare, imaginați-vă că lumina lui pătrunde în fiecare celulă a corpului și voi înșivă deveniți luminoși, strălucitori. Cînd vorbiți, imaginați-vă că sînteți învăluiți de lumină. Cînd cineva că vorbește, imaginați-l ca fiind învăluit de lumină. Cînd sînteți bolnavi chemați lumina în voi. Lumina este cel mai bun suport pentru vindecare, este ceea ce face eficient orice tratament. Adormiți în lumină, treziți-vă în lumină. Faceți ca lumina să devină o permanență a vieților voastre, după cum vă simțiți inspirați. Amintiți-vă iar și iar de lumina misterioasă care vă înconjoară și pe care o purtați în același timp în suflet. Contemplați lumina care se vede cu ochii închiși și lăsați-o să vă inunde.

Chiar dacă nu sîntem ca fluturii de noapte sau ca alte insecte zburătoare, totuși, și noi, oamenii, sîntem atrași de lumină. Mereu ne îndreptăm spre lumină, o căutăm mereu. Fie că este vorba de luminița de la capătul tunelului, fie că este lumina unui far, fie că e lumina lunii, a soarelui sau a unui foc, de fiecare dată cînd o vedem, ne simțim bine, ne simțim atrași de ea, ne dă siguranță. Lumina trezește speranță, încredere, lumina ne însuflețește, ne vindecă, ne face fericiți. Lumina unui surîs ne binedispune, lumina unui sărut ne înfioară, lumina unui cuvînt bun ne înalță, lumina unei mîngîieri ne umple de bucurie. Lumina din ochii celui/celei pe care  îl/o iubești te face să plutești, să uiți de somn sau mîncare, de gînduri sau vorbe. Lumina este bună la toate, mai ales lumina care se vede cu ochii închiși.

Bucurați-vă de lumină, dar dincolo de sensul metaforic să știți că lumina este adevărata noastră natură. Cînd dispar toate celulele și gîndurile, amintirile și visele, emoțiile și freamătul rămîne doar lumina. Rămîneți mereu în lumină sau măcar cu ochii îndreptați către ea. Închideți ochii din cînd în cînd și urmăriți să simțiți lumina. Imaginați-vă iar și iar că vedeți o lumină puternică atunci cînd închideți ochii, pînă cînd veți ajunge să o vedeți în toată splendoarea ei, mai ceva ca soarele de pe cer. După ce ați ajuns să vedeți această lumină ea va fi bună la toate. De aici încolo viața voastră devine mult mai fericită, pentru că din perspectiva acestei lumini contrariile se unesc, spațiile se umplu, asperitățile se netezesc. După ce vi s-a arătat lumina din spatele pleoapelor, adică acea lumină pe care o puteți vedea cu ochii închiși ea vă va umple corpul și sufletul și toate vor deveni mai clare și mai ușoare. Lumina este și tratament și hrană, este și pace și forță. Viața se va împărți în două: cea de dinainte de a vedea lumina și cea de după apariția luminii.

Căutați lumina mereu, puneți lumină în tot ce faceți. Și antrenați-vă iar și iar ca să puteți vedea lumina care nu se vede cu ochii. Odată ce ați reușit aceasta, veți obține apoi tot ce vă doriți și vă este necesar. Cu toții ar trebui să fim învățați și îndemnați să descoperim mai întîi această lumină binecuvîntată a spiritului, pentru ca tot ceea ce vom face apoi, să facem cu lumină și în lumină.

Atît timp cît miniștrii noștri recunosc cu nonșalanță că orice decizie mai importantă pe care vor să o adopte depinde de aprobarea FMI, despre ce suveranitate mai vorbim? Unde mai sîntem ca și țară, ca și popor? Are vreo unul curajul să ne mai spună deschis unde ne situăm și către ce ne mai îndreptăm? Atît timp cît politica a devenit o sursă de îmbogățire sau un paravan protector este clar că ea nu se mai adresează tuturor, ci doar unora care au parte de „susținere” adecvată. Trăim într-o țară anormală și din motiv de politică. Prea multă energie investită în politică. Prea multe dezbateri, lupte epice, grotești, pe teme politice. Este un exces de discuții pe această temă. Politica a devenit cu adevărat toxică.

Dacă s-ar rezerva spațiu în mass-media pentru a discuta despre surse de energie alternative, dacă atenția oamenilor ar fi canalizată cumva pentru a dezbate cu aceeași persistență și „pasiune” un alt domeniu decît cel politic, probabil am ajunge la realizări uimitoare. Dacă am canaliza o parte din resursele pe care le avem în discutarea unui mod de viață sănătos, în loc să discutăm despre politică, am ajunge la rezultate remarcabile. Dacă politica ar trece undeva într-un plan cu totul secundar și ne-ar mai aminti că există doar în anii electorali, în rest, fiind centrați pe înțelegerea și găsirea unor soluții de ameliorare și chiar de îmbunătățire a comuniunii cu natura sau de a călători în spațiul interstelar, cu siguranță am fi mai fericiți și mai sănătoși. Politica trezește ce este mai urît în oameni: orgoliul, dușmănia, lăcomia, ura, zgîrcenia, trădarea, viclenia și altele din aceeași clasă de „virtuți”. Este prea multă politică în centrul atenției noastre! Este prea multă dezbatere politică în mass-media, pe terase, în parcuri sau pe alei. Mă tot întreb cînd și cum ne-a fost furată viața? De ce nu am dezbate cu aceeași efervescență aspecte legate de sănătate sau frumusețe, sau iubire! Cum Dumnezeu de am ajuns să discutăm toată ziua despre politicieni!? Așa ceva nu este normal și nu aduce nimic bun! Dacă așteptăm ca politica să însănătoșească țara și să aducă prosperitate e ca și cum am accepta că sîntem infantili și ne merităm soarta. Părerea mea este că vom deveni mai sănătoși ca și popor în momentul în care dezbaterile politice se vor retrage în plan secundar, în momentul în care centrul atenției în mass-media nu-l vor mai ocupa politicienii, ci oamenii cu adevărat străluciți dintr-un domeniu benefic de activitate.

Dragii noștri politicieni, vă rugăm, înțelegeți odată cu lumea merge și fără voi, că lucrurile pot să funcționeze și fără voi, că Natura își are legile și mecanismele ei de dezvoltare și autoreglare. Orice comunitate umană își poate găsi echilibrul și se poate autogestiona eficient pe baza unor legi și principii înnăscute, naturale și cu adevărat umane. Chiar nu sînteți buricul pămîntului, iar noi nu mai avem nevoie de circ!

În ce privește planul spiritual al unui om nu prea există mijloace de evaluare. Se pot măsură abilitățile fizice și psihice, dar cele spirituale țin de o altă ordine, în care imprevizibilul este la el acasă. Unii sfinți aveau acest dar de a putea estima cît de trezit din punct d evedere spiritual este un om. Se povestește despre un sfînt care atunci cînd vedea pe cineva îi spunea: „în tine Sfîntul Duh este doar pînă la glezne, ție abia îți atinge tălpile, iar la tine este pînă la frunte!” Dificultatea de a estima gradul de trezire spirituală a unui om este dată de faptul că spiritualitatea ține de o cu totul altă ordine decît ceea ce se află în Natură sau altfel spus în Creație. Spiritualitatea se poate manifesta brusc chiar și în cele mai imprevizibile situații. Uneori este suficient să ai un singur gînd bun și să te trezești spiritual suficient de mult cît să intri în Împărăția Tatălui Ceresc, avem aici exemplul tîlharului de pe cruce, care a fost răstignit odată cu Iisus, în timp ce, alteori, poți să duci o viață pioasă ani de zile și să nu aitotuși aproape deloc trezire spirituală obiectivă, să nu fi intrat în tine Duhul Sfînt nici măcar pînă la glezne. Pentru că spiritualitatea ține de transcendență, manifestarea ei în planul Creației se face prin semne, simboluri sau asocieri misterioase, oculte, tainice. Inițiații le cunosc și se folosesc de ele pentru a estima gradul de trezire spirituală a unui om, însă se știe că nu există precizie în aceste metode. Dumnezeu nu ne vorbește clar, așa cum ne vorbeșe un alt om, cred că știtți cu toții acest lucru, însă EL ne vorbește indirect prin multe mijloace. De exemplu, sfîntul Francisc de Asissi a avut,ca orice tînăr, partea lui de îndoieli dacă să urmeze calea lui Dumnezeu sau calea dorită de părinții săi, care îl vedeau negustor de succes. Cînd a fost să ia o decizie fermă în aceasta direcție, cu sufletul plin de frămîntări, fiind aproape de malul mării vede un fluture zburînd și atunci își spune: „Doamne, dacă e să urmez calea ta atunci fluturele se va așeza pe nisip, dacă e să rămîn în lume atunci fluturele se va așeza pe o floare sau pe un fir de iarbă!” Rareori un fluture se așează pe nisip, am putea spune chiar extrem de rar, totuși atunci acel fluture s-a așezat pe nisip și din acel moment Francisc a urmat calea spirituală fără șovăire. În mod indirect Dumnezeu i-a vorbit, în mod indirect și-a testat puterea spirituală.

Un alt semn că cineva are putere spirituală este acela că el sfințește locul în care trăiește, menținîndu-l mereu curat, ordonat, roditor, îngrijit. Fie că este vorba de o curte cu grădină, fie că este vorba de un teren mai mare sau o simplă garsonieră într-un bloc din marginea orașului, atunci cînd acolo apare un om îmbunătățit în acel loc, spațiul se va transforma într-un loc luminos, curat, aerisit, îmbietor, într-un loc în care ai gînduri bune, te simți cuprins de pace, frumusețe, dor de Dumnezeu și de cele cerești. Voi trăiți într-un astfel de mediu? Locul în care trăiți îmbie la pace, bucurie, gînduri bune? Ați curățat măcar odată un izvor, un pom, un strat de flori sau alt loc năpădit de buruieni sau gunoaie? Desigur, nu putem spune că cei de la salubrizare sau cei care se ocupă de peisagistică într-un oraș sînt sfinți – ei doar exercită o meserie, însă un sfînt se ocupă întotdeauna și de salubrizare, un sfînt nu lasă mizerie în urma lui, un sfînt înfrumusețează locul în care trăiește și îl încarcă cu putere spirituală. Un om veritabil sfințește locul în care se află! Dacă locul în care trăiești devine îmbietor, frumos, cald, elevat, pur atunci putem spune că ai ceva putere spirituală în tine. Dacă locul în care trăiești îmbie la rugăciune, îți elevează gîndurile, te face să te simți cuprins de pace și aspirații înalte atunci acel loc este sfințit, este un loc de putere. Desigur, Dumnezeu poate să transforme pietrele în Serafimi, dar în mod normal EL încarcă cu putere spirituală locurile și lucrurile, prin intermediul omului. Locul în care a trăit un sfînt devine loc de pelerinaj. Chiar și cea mai mică parte din corpul unui sfînt emană putere spirituală și iată că avem un adevărat cult al moaștelor care se bazează pe acest fapt. Orice om trebuie să urmărească să sfințească locul în care trăiește!

Dacă este să privim lumea în anasamblu ce credeți, este ea o lume fericită? Sîntem pe o cale potrivită? Trăim frumos? Dacă răspunsul este afirmativ atunci nu ne rămîne altceva decît să ccontinuăm să urmăm lumea, dar dacă răspunsul este negativ atunci trebuie să urmăm o altă cale decît cea a lumii. Una din cele mai păguboase atitudini ale lumii este aceea de a căuta să acumuleze bani, lucruri, relații, faimă. Majoritatea vor să se înconjoare de cît mai multe lucruri și caută soluții pentru A AVEA. Numai că pentru a ajunge să AI aproape că ești nevoit să-ți vinzi sufletul, să ajungi să nu mai știi cine ești  și cum este să trăiești pur și simplu prin ceea ce ești cu ceea ce este.

Cînd te oprești din munca pe care o realizezi de obicei cum te simți? Dacă ar fi să nu mai ai serviciul pe care îl ai, cum ar fi viața ta? Dacă ai ajunge undeva departe de tot ceea ce ai acumulat sau ți s-ar lua pur și simplu tot ce ai agonist, cum te-ai simți? A trăi cu înțelepciune înseamnă a putea să răspunzi „Bine!” la toate aceste întrebări. Mulțumiți-vă cu mai puține lucruri, nu mai căutați să aveți neapărat cît mai mulți prieteni pe facebook, nu mai căutați aprecierea lumii, toate acestea sînt atît de efemere încît pot fi numite pe bună dreptate iluzorii. Vedeți ce puteți FI prin voi înșivă. Fiți fericiți, iubindu-vă!

„A fi bogat înseamnă a te mulțumi cu puțin!” Adevărata bogăție este înțelepciunea, lucrurile de care îți amintești sînt TRĂIRILE pe care le-ai avut. Ceea ce te îmbogățește cu adevărat este ceea ce ai adunat în suflet, nu în afara corpului tău.

Emoțiile sînt trăiri mai mult sau mai puțin intense pe care le resimțim la nivel psihosomatic, dar ele sînt declanșate, de fapt, de un iureș al gîndurilor, de o avalanșă de gînduri. În mod normal gîndirea noastră are o viteză de curgere relativ constantă. Un gînd se naște din alt gînd și uite așa se scurg în continuu prin mintea noastră, dîndu-ne senzația că existăm într-o lume bine determinată. Uneori un gînd anume, în anumite conjuncturi, poate să accelereze foarte mult nașterea următoarelor gînduri, mintea intră într-un fel de vrie, energia care ne traversează ființa crește exponențial, proporțional cu numărul gîndurilor pe care le avem și resimțim acest lucru prin modificări semnificative mai ales la nivel somatic, de exemplu, accelerarea bătăilor inimii și multe alte efecte. Numim această manifestare – emoție. Uneori avem senzația că de fapt, atunci cînd avem o emoție puternică nu mai gîndim și am ajuns să credem că emoțiile sînt ceva diferit de gînduri, însă ele sînt efectele unui mod particular de a gîndi, sînt generate de o avalansă de gînduri. Unii oameni au o gîndire mai constantă, alții au predispoziție spre o gîndire care se accelerează mai frecvent și creează vîrtejuri imenese de gînduri și foarte intense, care atrag în structura ființei lor o energie mult mai mare decît aceea cu care sînt obișnuiți, cu repercursiuni asupra întregului corp și spunem că aceste ființe au o structură preponderent emoțională. În timpul de maximă viteză a gîndurilor este posibil ca noi să nu le mai conștientizăm și să avem senzația că ni s-a oprit mintea, însă gîndurile există doar că se derulează cu o viteză mult mai mare decît cea obișnuită și sînt mult mai numeroase decît putem noi observa sau conștientiza. Dacă sîntem atenți, putem observa că orice emoție este precedată de o intensificare a gîndurilor, iar după ce trece pragul de maxim, orice emoție este întreținută tot prin gînduri numeroase legate de ea.

Ca atare, dacă vrem să avem control, măcar cît de cît, asupra emoțiilor perturbatoare – frica, furia, gelozia, mîndria ș.a. – este necesar să facem în așa fel ca mintea să funcționeze constant, să evităm intrarea ei în vrie necontrolată, iar energia care ne poate inunda brusc, la un moment dat, să aibă spațiu interior suficient de mare în care să se poată mișca. Putem obține aceasta fie lărgind spațiul minții, avînd o cunoaștere mai vastă și mai profundă asupra realității, fie reducînd volumul de gînduri atunci cînd simțim că o astfel de emoție este pe cale să se declanșeze, focalizînd mintea pe realitatea imediată. Gîndurile multe care apar în momentul în care se declanșează o emoție sînt legate întotdeauna de PRESUPUNERILE pe care le facem vizavi de o anumită situație. Simultan cu creșterea numărului de gînduri are loc o contracție a ființei sau altfel spus o centrare a atenției pe doar cîteva aspecte ale eului. Astfel, inainte de a se declanșa o emoție foarte intensă se produc aceste două fenomene: pe de o parte creșterea bruscă a numărului de gînduri și a vitezei lor, iar pe de altă parte contracția ființei, focalizarea minții doar pe un anumit subiect. Ambele efecte sînt contracarate dacă reușim să ne orientăm gîndurile pe ceea ce percepem prin simțuri, pe realitatea imediată, pe ceea ce știm că sîntem ca și suflet nemuritor și indestructibil. Dacă am reuși să rămînem focalizați asupra momentului prezent, observînd doar CEEA CE ESTE așa CUM ESTE, fără să mai facem presupuneri legate de ce ar putea să fie sau să nu mai fie, gîndurile se vor împuțina și emoția va putea fi controlată. Dacă ea totuși se va declanșa, măcar după ce trece vîrful de intensitate maximă, urmăriți să vă gîndiți cît mai puțin la ea și să nu o mai hrăniți. Se știe la ora actuală, de exemplu, că o frică este atît de mare pe cît de mare ne este imaginația! Cel puțin frica este întotdeauna în proporție de peste 90% o creație a imaginației noastre!

După fiecare emoție avem tendința să vorbim în gînd, uneori chiar cu voce tare, tot felul de lucruri despre ceea ce am trăit. Este necesar să evităm să mai întreținem astfel de gînduri care vor face să se prelungească efectele emoției perturbatoare sau chiar să îi declanșeze un alt maxim de manifestare. Cum mintea nu poate fi oprită să gîndească, o puteți opri să se mai gîndească la emoția pertubatoare care v-a cuprins, dîndu-i alt subiect asupra căruia să se concentreze. Știu că nu este simplu, dar aceasta este calea cea mai eficientă și constructivă!

În copilărie sărbătorile durau mai mult. Mai ales sărbătoarea Învierii Domnului era mai mult timp prezentă în gîndurile și în inimile oamenilor! Timp de 40 de zile pînă la Înălțare ne salutam cu „Hristos a înviat” și răspundeam cu „Adevărat că a înviat”. Și pe atunci eram sub regim comunist, care, oficial scosese religia în afara celor bune și sănătoase pentru formarea „omului de tip nou”! Acum, după cîteva zile de la trecerea sărbătorii Învierii deja nu ne mai salutăm cu formula de confirmare si exprimare a credinței în Învierea lui Iisus. Trăim într-o epocă în care un subiect nu poate să ne mai atragă atenția mai mult de cîteva zile. Ori, ca și ființe care aspiră la desăvîrșire ar trebui să putem rămîne focalizați pe o idee sau un gest toată viața nu doar cîteva zile sau săptămîni.

Mi s-a cerut să scriu cîteva rînduri despre Iisus dacă tot au fost recent sărbătorile Pascale. Acum vreo nouă ani, cînd apărea revista ”Arta de a trăi magazin”, am dedicat un număr întreg sărbătorii Învierii. Și în anii următori, cît a mai apărut revista, am scris măcar un editorial legat de Învierea Domnului. Astăzi nu mai sînt așa convins că am procedat corect. Nu mai sînt convins că o sărbătoare religioasă trebuie dezbătută pe toate fețele și în toată mass-media. Nu mai sînt convins că existența unor posturi de televiziune și radio dedicate religiei sînt ceva benefic. S-a bagatelizat complet sărbătoarea Învierii. S-a desacralizat ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai zguduitoare și misterioasă experiență spirituală pentru creștini. Toate prostiile astea cu aducerea „luminii”  de la Ierusalim, aducerea ei cu avionul, cu șalupa, cu „mertzanul” au exteriorizat complet actul iluminării interioare, simbolizat de Învierea Domnului. În loc să orientăm atenția oamenilor asupra luminii interioare și a experienței religioase personale, plină de misterul Învierii s-a orientat atenția oamenilor tot spre exterior, spre circul aducerii luminii „adevărate”, vezi Doamne, tocmai de la Ierusalim! Circ și prostie, dacă n-ar fi poate chiar o conspirație pentru a deturna atenția oamenilor de la ceea ce ar trebui să reprezinte cu adevărat o sărbătoare religioasă. Nu știu dacă s-a urmărit intenționat, dar frumusețea extraordinară a sărbătorilor religioase s-a pierdut undeva pe drumul  străduinței de a arăta prea mult, de a le explica prea mult. Tot ceea ce este legat de o experiența spirituală autentică este în primul rînd ceva inefabil și mereu învăluit în mister. Orice sărbătoare religioasă trebuie să fie învăluită în mister, trebuie să orienteze atenția oamenilor către realitatea de dincolo de gînduri, de dincolo de ceea ce percepem prin simțuri. O sărbătoare spirituală își atinge scopul dacă și numai dacă ne face să privim mai mult în noi decît în afara noastră! Și pentru aceasta ea trebuie să rămînă misterioasă, simplă, „ștearsă” din punct de vedere a atractivității exterioare, dar plină de fast prin ceea ce promite să reveleze în interiorul propriei ființe.

Așa că n-am să mai scriu acum despre semnificațiile sărbătorii Învierii, dar vă invit să o TRĂIȚI. N-am să mai enumăr toate cele care sînt legate de sărbătoarea Învierii, dar vă invit să le descoperiți în și prin voi înșivă. N-am să mai spun de ce este considerată cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, dar vă doresc din suflet să-i pătrundeți profunzimile. În orice zi de sărbătoare trupul se odihnește, mintea se întoarce spre înăuntru, inima înflorește. Dacă nu reușiți să întoarceți mintea spre înăuntru, dacă nu vă simțiți inima înflorind în timp ce se roagă în tăcere, aceea n-a fost zi de sărbătoare, ci doar de lenevire.

Dumnezeu să vă binecuvînteze, iar celor ce ne păstoresc să le trezească mintea și inima pentru a fi inspirați cum să readucă sacrul în oameni și în lume! Știu sigur că nu prin construirea de biserici impozante trezim în oameni sentimentul religios, nu prin fastuozitatea constructiilor mănăstirești retrezim credința, ci prin simplitatea inimilor aprinse de focul iubirii.

Un om ajunge la maturitate psiho-mentală din momentul în care înepe să devină el însuși și are putere să-și exprime propria identitate în mijlocul celorlalți. Tendința generală în zilele noastre este aceea de a fi la fel ca ceilalți, de a te alinia la niște standarde și modele. Este absurd, este o imensă prostie, este de-a dreptul nerușinare să susții astfel de tendințe prin care să îndemni oamenii să se alinieze la anumite modele arbitrare. Din această imensă prostie socială fiecare se poate trezi, fiecare își poate lua viața pe cont propriu, fiecare își poate afirma propria identitate. Nu căuta să fii diferit, așa cum dintr-o altă imensă prostie a apărut un curent social contrar celui dintîi. Doar FII TU ÎNSUȚI! Ai curajul de a-ți găsi și afirma propria personalitate. Nu mai căuta să urmezi tendințele impuse de ceilalți, pentru că așa ceva este o inepție și o absurditate. Fii tu însuți pentru că nimeni nu este ca tine. Fiecare om este unic. Fiecare om poate fi frumos, dacă are o stare interioară potrivită. Nu trebuie să-ți spună ceilalți cîte kg să ai, cum să te îmbraci, cum să-ți zugrăvești casa ș.am.d. Găsește-ți propria identitate și ține cont de ea. Mai degrabă trădezi „moda” decît să te trădezi pe tine însuți. Mai degraba refuzi să asculți lumea decît să refuzi să-ți asculți propria inimă. Mai degrabă ești singur, dar autentic, decît ”cineva”  într-o mulțime anostă și ineptă.

Este timpul să ne maturizăm, să ne găsim propria identitate, să învățăm să ne ascultăm inima și să înțelegem odată pentru totdeauna că fericirea este în noi, fericirea nu ți-o dă nimeni. Lumea nu-ți va da nimic niciodată, decît, eventual iluzii, pe care, oricum, le vei plăti la un moment dat cu prețuri reale. Prindeți curaj și afirmați-vă propria ființă. Urmați-vă propriile aspirații benefice. Fii tu însuți!

Se spune că omul ar trebui să învețe din greșeli, ar trebui să asimileze lecțiile prin care a trecut, atît ca individ cît și ca ființă socială. Numai că acest lucru nu prea se petrece. Rareori învățăm din greșelile trecutului și atunci istoria se repetă. Este minunat cînd cineva învață din propriile greșeli, dar și mai minunat este cînd poți învăța lecțiile vieții din greșelile celorlalți. Mărirea și căderea, succesul și eșecul sînt într-o continuă mișcare de rostogolire pe scena vieții. Ce s-a înălțat urmează să cadă, ce a căzut se poate înălța. Este deșertăciune să umbli după mărire, este greșit să rămîi blocat într-un eșec. În interiorul ființei tale caută distanța potrivită atît față de eșec, cît și față de succes! Mărirea înseamnă de obicei recunoașterea pe care o primești din partea celorlalți. Este absurd să trăiești pentru a atrage recunoașterea celorlalți. Mulțimea e schimbătoare, oamenii sînt schimbători. Iată exemplul cel mai elocvent pe care ni-l oferă Iisus. În duminca de dinainte de Paști este primit cu osanale și ramuri de flori, întreaga mulțime a orașului îl preamărește, pentru ca numai după cîteva zile să-l condamne la moarte, alegînd să-l salveze pe Barabas.

Căutați distanța potrivită atît față de succes cît și față de eșec! Aceasta este calea de mijloc a înțelepciunii. Nu căutați mărirea, nu vă înălțați pe voi înșivă, chiar este inutil să faceți eforturi doar pentru a deveni cineva! Nu vă speriați în fața eșecurilor, nu vă lăsați doborîți, continuați, învățînd din greșelile pe care le-ați făcut. Dacă nu credeți în aceste sfaturi priviți în jur și în trecutul omenirii. Învățați din lecțiile celorlalți și abandonați visele de mărire. Să vă anime bunătatea și comapsiunea nu dorința de a deveni cineva. Multe s-ar mai rezolva în viața noastră dacă am avea tot mai puțini semeni care să vrea să impresioneze și să devină cineva! Multe pagube a mai produs orgoliul de-a lungul timpului și totuși nu încetăm să fim orgolioși. Ciudat cum de n-am învățat încă de-a lungul atîtor mii de ani să eliminăm orgoliul. Și mă refer aici măcar la creștini. Iisus precizeaza în nenumărate rînduri să nu umblăm după măriri, să nu fim orgolioși, să nu ne lăsăm conduși de mîndrie. Și iată – bisericile au devenit tot mai bogate și mai impozante și au stimulat setea de mărire a oamenilor, în loc să îndrume către smerenie, simplitate, și egalitate în suflet. În două mii de ani m-aș fi aștepat ca măcar în mediul creștin să fie eradicată mîndria, dar iată că oamenii continuă să fie orgolioși, să își dorească funcții, să se simtă importanți, să se creadă mari, comportament valabil mai ales printre preoți! Deșertăciune!