ARTA DE A TRĂI

Am tot fost întrebat cum comentez protestele sociale care au loc în țară? M-am abținut de la comentarii pentru că rămîn fidel credinței mele profunde că o transformare a lumii trebuie să înceapă cu o transformare interioară a fiecăruia, cu o reîntoarcere la bunătate și omenie a fiecărui om în parte. Domnul președinte Traian Băsescu a făcut o declarație care din punctul meu de vedere este foarte grăitoare. Dumnealui chiar crede că îl avantajează declarația pe care a facut-o care sună cam așa: “pot să lupt fără probleme cu politicienii, niciodată însă cu poporul”! Dar oamenii politici nu sînt oare reprezentanții populației, adică ai poporului!? Și pentru că domnul președinte este bine informat declarația dumnealui nu spune decît că  trăim într-o țară democratică în care oamenii politici nu sînt reprezentații poporului. Oamenii politici se pare că nu reprezintă interesele și vocea poporului. Politicienii sînt orice altceva dar nu reprezentanții populației. Există o prăpastie mare între popor și Stat și din păcate în ultimele veacuri s-a ajuns la situația în care Statul conduce autoritar și arbitrar poporul și nu doar îl administrează, așa cum ar trebui să fie într-o democrație reală și autentică.

În ce privește viața socială și politică de la noi din țară am făcut referiri în mai multe articole anterioare. Din punctul meu de vedere există un deficit enorm de ONOARE, de bărbați adevărați care să fie preocupați de binele celor mulți și nu doar de binele personal sau al clanului din care provine. Puterea CORUPE! Ar trebui să ai un caracter de granit ca să reziști influenței nefaste pe care o exercită asupra conștiinței banii și funcțiile de conducere. Se pare că noi ca popor n-am reușit să ne găsim acei reprezentanți care să aibă un caracter nobil și de neclintit, ferm ancorați pe calea bunătății și a omeniei. Cînd transformările benefice nu vin de sus în jos ele trebuie să vină de jos în sus, dar nu prin violență sau prin mișcări de constrîngere asupra politicienilor, ci prin propria noastră transformare interioară. Cînd majoritatea populației va fi formată din oameni plini de onoare și omenie atunci vom avea și politicieni mai buni, iar Statul nu va mai fi un conducător autoritar, rupt de realitate, ci un administrator onest al intereselor și resurselor țării spre bunăstarea materială și spirituală a poporului.

A nu avea așteptări, după cum spuneam în articolul anterior, este doar o parte a ceea ce avem de învățat. A doua parte, sugerată deja în ultima frază a articolului, spune că trebuie să fii activ și să dăruiești. Un om care așteaptă să i se petreacă ceva este un om care dezvoltă așteptări de la ceea ce ajunge să i se petreacă uneori. Decît să aștepți să ți se petreacă ceva bun, mai bine fă tu ceva bun unuia sau altuia sau ție însuți. A reprima așteptările nu dă roade pe termen lung, dar a începe să acționezi cu înțelepciune pentru a dărui bucurie și fericire, întotdeauna dă roade bune, mai ales pe termen lung.

Nu plînge oceanul după stropii de apă rămași pe trupul celui care iese din valuri. Nu plînge oceanul vaporii care se înalță din el și formează norii. E atît de mare oceanul! Nimic din toate acestea nu-l sperie că-și poate găsi sfîrșitul! Ceea ce nu înțelegem noi oamenii este că nimic nu-i este imposibil lui Dumnezeu și celui ce visează cu putere și perseverență. Există un ocean infinit de iubire în timp ce majorității oamenilor li se ofilește inima. Ceva mai paradoxal n-am reușit să simt pînă acum! Deși sîntem înconjurați de o iubire infinită ne plîngem mereu că sîntem săraci în iubire. Deși sîntem înconjurați de o bunătate infinită, nu reușim să fim cu adevărat buni.  Și exemplele ar putea continua! Însă atenția s-ar duce prea mult pe ceilalți ori în arta de a trăi trebuie să fim centrați pe noi înșine.

A nu avea așteptări este o jumătate de lecție, a fi activ este a doua jumătate. Sigur, sîntem temperamente diferite. Unii introvertiți, alții extrovertiți, dar cînd vine vorba de bucurie, pentru toți legea este aceeași. Nu trebuie să te intereseze bucuria pe care ai primit-o, ci doar bucuria pe care ai oferit-o! Începeți prin a face suprize plăcute măcar celor dragi, fără a aștepta nici o recompensă, de nici un fel. Măcar din cînd în cînd bucurați pe cineva în așa fel fără ca acela să știe de unde i-a venit bucuria și nici să nu-ți dorești să afle vreodată că tu ai fost autorul! Bucură-te doar de bucuria lui! E de ajuns pentru a fi fericit!? Sau ai nevoie ca celălalt să știe că tu ești autorul a ceea ce l-a bucurat pentru a te bucura și tu?

În momentul în care nu vom mai aștepta de la ceilalți ceea ce ne putem lua singuri, de exemplu, fericirea! vom deveni altfel de oameni. Ne vom transforma mult și vom avea o cu totul altfel de viziune asupra vieții în momentul în care vom avea tot mai puține așteptări de la ceilalți. Dacă cineva nu vrea să meargă cu tine la un film, poți să te duci singur sau plin de voioșie îți găsesști altceva de făcut. Întristarea datorită faptului că ceilalți nu răspund așteptărilor tale este cea mai păguboasă. Ne fură viața! Să nu ne mai lăsăm păcăliți și să rămînem fericiți chiar dacă ceilalți nu fac ceea ce ne-am aștepta să facă. Bazați-vă în primul rînd pe voi înșivă și luați-vă singuri ceea ce se poate lua. Mă refer aici în special la bucurie și fericire. Acestea nu trebuie să vi le dea altcineva, vi le puteți lua singuri. La fel și sănătatea, vitalitatea, pofta de a trăi vi le puteți trezi de unii singuri. Respectul de sine și sentimentul de împlinire nu trebuie să depindă decît de instanța conștiinței de sine și nu de opinia celorlalți. Pe cît posibil căutați să depindeți cît mai puțin de aprecierile celorlalți pentru a vă simți bine. Fiți cu inițiativă și asigurați-vă singuri accesul la bucurie și fericire, prin ceea ce aveți înlăuntrul vostru. Chiar și într-o relație de iubire lucrurile sînt cu atît mai frumoase cu cît ai mai puține așteptări de la celălalt și mai multe de dăruit.

Printre gînduri ca printre flori pășesc, cutremurîndu-mi sufletul deopotrivă de dor și de împlinire. La umbra unei fapte bune mă întind pe gîndurile moi, cu brațele larg defăcute, atît de larg încît degetele mi le strecor pe sub orizont în afara cerului și ascult cum tropăie prin piept lumina.

Nedumerite, celulele corpului se înfioară, presimt ele ceva, dar n-au nici o idee a cui e trena de lumină, ai cui sînt pașii care se aud, a cui e sărbătoarea care vine! În văzduh sunetele înfloresc, notele cad pe pămînt petale, strigăt de dor în suflet împlinit.

Aprins ca o torță luminez aleile care duc în grădina plină de emoții înflorite. Le mîngîi pe creștet ca pe niște copii și toate se-nalță în cerul azuriu. Doar eu și orizontul violet cu marginea-i tivită de un zîmbet alb ne contemplăm reciproc! Pînă și în parcul de joacă al gîndurilor tinere e tot mai multă liniște, statui zîmbitoare, rouă zburătoare. Mi-e dor, mi-e atît de dor de mine…de tine….de infinit!

Este ceva evident că s-a modificat enorm aspectul exterior al vieții chiar și dacă ne gîndim numai la ultima sută de ani. S-au modificat valorile morale, s-a modificat și structura anatomică a oamenilor, dar ceea ce ține de viața noastră interioară nu s-a modificat mai deloc. Avem tot cinci simțuri, sîntem alcătuiți din aceleași organe și componente chimice, avem aceleași emoții ca și oamenii de acum o sută sau o mie de ani. S-au modificat într-o anumită măsură condițiile de mediu, dar în ce privește frica, furia sau mîndria avem cam aceleași probleme ca și oamenii din orice alte vremuri. A fost și va rămîne o problemă personală să ne transformăm emoțiile inferioare, să devenim cu adevărat victorioși în lupta cu noi înșine!

Nu așteptați să vină nu știu cine să descopere o pilulă care să vă vindece de invidie. Nu va apărea tehnologia care să vă elimine fricile ca pe firele de păr care vă cresc în locuri nedorite. Nu va apărea nici într-o mie de ani mult rîvnitul elixir al iubirii care să vă ajute să iubiți sau mai exact să fiți iubiți. Toate acestea trebuie să le obțineți prin efort lăuntric, prin transformare personală, printr-o experiență absolut unică și irepetabilă. Voința de a deveni mai bun și curajul de a te transforma sînt luminile care vă vor lumina drumul. Chiar și atitudinile dintr-un singur articol (cum ar fi de exemplu să răspundem mereu cu bine la rău) dacă veți urmări să le mențineți o vreme ceva mai îndelungată vă vor conduce cu siguranță într-o lume cu totul nouă, dar nouă din punct de vedere interior. Exteriorul s-a transformat destul de mult datorită acțiunilor noastre, ceea ce înseamnă că sîntem capabili de transformări, sîntem capabili să mutăm și munții din loc. Dacă în exterior am reușit, vom reuși, de asemenea, și în interior. Doar că în lumea interioară nu este ca în cea exterioară unde o minte genială realizează o invenție și se bucură apoi toți ceilalți de ea. În lumea interioară fiecare trebuie să fie genial, fiecare trebuie să-și găsească propriile soluții care să-l transforme. Nici măcar această idee nu este nouă, dar fiecare om care ajunge să o realizeze creează ceva cu totul nou!

Esența bunătății și totodată măsura evoluției noastre spirituale se vede în capacitatea de a răspunde cu bine răului care ni s-a făcut. Mai toate sistemele religioase și spirituale din toate timpurile conțin într-un fel sau altul îndemnul de a răspunde cu bine la rău. Pentru a putea ajunge la o asemenea performanță este necesar să trecem sub controlul voinței emoțiile perturbatoare centrate pe ego cum ar fi: mînia, mîndria, invidia, gelozia, neîmplinirea ș.a. Alchimizarea ființei pentru a face cu putință să răspundem cu iubire, cu bine, cu înțelegere și iertare, cu fermitate demnă răului care ni s-a făcut necesită efortul, adeseori îndelungat, de a exersa unele practici specifice, dar tot acest proces laborios începe cu voința de a ne îmbunătăți. Celor mai mulți oameni le lipsește voința de a răspunde cu bine la rău. Nici măcar nu conștientizează că așa ar fi normal, mai ales dacă sînt creștini. A dispărut încrederea în realizarea binelui d’apăi în a răspunde cu bine la rău! Cum să fim „fraieri” să-i facem un bine celui ce ne-a facut rău? – se întreabă majoritatea dintre noi. Și cu toate acestea umanitatea noastră constă în a fi capabili să răspundem cu bine unui rău. Este singura cale de a elimina răul din lume. Răul nu se elimină cu rău. Pe calea aceasta mergem de mii de ani și iată că din punct de vedere emoțional și spiritual nu am evoluat prea mult, ba dimpotrivă, răul a proliferat. Atunci cînd răspundem cu bine la un rău care ni s-a făcut, „cantitatea” respectivă de rău dispare din „economia” lumii.

Ori de cîte ori ne dăm seama că sîntem cuprinși de emoții perturbatoare trebuie să înțelegem că este ca și cum am fi cuprinși de o „otravă” și pentru binele nostru este necesar să căutăm antidotul. În sistemele spirituale și religioase ale omenirii, mai nou și în psihologie sînt prezentate multe soluții pentru a deveni imuni la emoțiile perturbatoare. Ca oameni normali și responsabili le vom căuta și le vom aplica pentru ca astfel să ne transformăm spre binele nostru și al multor altora. Voința de a face binele și de a răspunde cu bine la rău este începutul. Treziți această voință și restul pașilor vă vor fi călăuziți în mod miraculos.

De obicei, noi oamenii maturi, învățăm să fim politicoși în majoritatea situațiilor. Ne adresăm complimente, chiar dacă cel mai adesea sînt doar așa de complezență, ne facem aprecieri mai scoatem printre dinți un „bine ați venit” pentru că de, așa e bine! Așa am ajuns să considerăm că este frumos să oferim un mesaj pozitiv celorlalți, chiar dacă simțim și gîndim altceva despre ei. Mesajul pozitiv pe care îl oferim celorlalți le poate fi de ajutor, îi poate ajuta să se simtă apreciați, să capete ceva mai multă încredere în ei, să devină mai optimiști, dar atît timp cît mesajele noastre pozitive, chiar sincere, îi determină să se autocomplacă într-o eroare sau stare deplorabilă, atunci cred că este mai bine să fim autentici, sinceri și să le atragem atenția asupra problemelor pe care le au. Rari sînt oamenii care să spună mereu ceea ce gîndesc, care să spună celorlalți ceea ce simt, care să fie pe deplin autentici. Rari sînt oamenii care să spună verde în față fiecăruia ceea ce crede despre el, sau despre ideile lui. Cel mai adesea este mai comod pentru noi să spunem ceva pozitiv, să recurgem eventual la cîteva „minciuni nevinovate” decît să spunem exact ceea ce gîndim.

Între politețe și autenticitate trebuie găsit un echilibru, cu toate că mai degrabă ar trebui să ne preocupe autenticitatea decît armonia și liniștea în relația cu ceilalți. Dacă în relațiile profesionale este de preferat să predomine politețea, în relațiile amicale este necesar să predomine autenticitatea. Dacă nici măcar cu prietenii sau rudele mai apropiate nu puteți fi sinceri și să spuneți exact ce gîndiți, atunci aveți o problemă. Copiii spun verde în față ce simt și ce cred. Îți pot spune cu seninătate că ești urît sau că te-ai dat cu prea multa apă de colonie, că nu le place părul tău sau hainele tale, că îți miroase gura sau că nu plac glumele tale. De ce nu putem să păstrăm această sinceritate și după ce creștem!? Eu cred că din slăbiciune. Pe măsură ce creștem devenim din ce în ce mai slabi … ca fire! Preferăm să avem relații liniștite în locul celor sincere. Preferăm să fim noi înșine mințiți, spunîndu-ni-se o apreciere decît să ni se facă o observație critică sinceră. Această „falsitate” te poate face să te simți bine pe moment, dar pe termen lung îți adîncesc și mai mult slăbiciunile.

Titlul exprimă realitatea, majoritatea pendulăm între autenticitate și politețe. Finalul articolului indică direcția către care să ne îndreptăm: să devenim politicoși autentici și totodată autentici în mod politicos!

Trăim vremuri în care ideea de personalitate marcantă a fost complet înghițită de apele mulțimii. Vuietul necontenit și nestatornic al mediilor de propagare a informației la nivel de masă creează „vedete” pe bandă rulantă, iar oamenii care să fie cu adevărat modele mobilizatoare și creatoare de idealuri parcă au dispărut cu totul din lume. Mă refer în special la acei oameni care să fie personalități cu totul excepționale nu numai din punct de vedere profesional ci, în primul rînd, caracterial. Lipsec bărbații adevărați, lipsește bărbăția lumii!

Un bărbat se caracterizează în primul rînd prin verticalitatea sa, prin aspirația sa necontenită de a atinge un ideal nobil, de a crea o lume mai bună acolo unde se află. Un bărbat adevărat nu caută un loc călduț și confortabil în care să ducă o viață liniștită cu familia lui, el caută mereu perfecțiunea și nectarul libertății depline. Un bărbat adevărat este pasional, dar nu este scalvul pasiunilor. Un bărbat adevărat este plin de entuziasm, plin de credință, cu ochii ațintiți spre înalt. Mintea unui bărbat adevărat nu este supusă influenței nevoilor comune, ci este ațintită mereu și mereu către cele mai înalte aspirații. Un bărbat trebuie să fie mereu vigilent, mereu în căutarea Adevărului pentru că altfel ajunge să fie prins de hățișul lucrurilor mici și acoperit de plasa nevoilor mărunte. Ca bărbat trebuie să ai curajul să-ți urmezi inima, trebuie să ai curajul de a căuta mereu să te cunoști și să te transformi pe tine însuți. Ca bărbat trebuie să-ți orientezi majoritatea resurselor în depășirea propriilor limite și nu în satisfacerea plăcerilor de tot felul. Ca bărbat poți să te bucuri, dar nu bucuria este scopul vieții tale. Ca bărbat poți să iubești, dar nu te legi de ceea ce iubești si nici nu ai senzația că se sfîrșește lumea dacă nu ești iubit. Dacă între viața instinctuală și virtuțile spirituale există un război, atunci ca bărbat trebuie să fii mereu în linia întîi, luptînd pentru triumful Binelui și al Spiritului.

Bărbatul ideal este bărbatul animat de un ideal cît mai înalt. Bărbatul ideal este creativ, încrezător, plin de vigoare, mereu vertical, abordînd cu respect provocările vieții. Bărbatul adevărat știe mereu ce are de făcut, el nu cunoaște plictiseala, nehotărîrea, autocompătimirea, este capabil să se ridice după orice cădere. Bărbatul puternic este non-conformist, dar nu teribilist. Este în stare să spargă constrîngerile prostești și nesănătoase ale conformismului social, oferind în loc o viziune mai largă și mai sănătoasă pentru dezvoltarea sufletelor noastre. Un bărbat adevărat nu merge doar pe căi bătătorite. Dacă își cunoaște bine ținta, mereu focalizat asupra ei, își poate croi propriul drum. Ca bărbați avem nevoie să urmăm cu tot sufletul un ideal cît mai nobil, să avem un scop în viață pe care să-l urmăm cu consecvență, să fim mai mereu animați de aspirații înalte. Fiecare pe nivelul lui, trebuie să urmărească în primul rînd să-și depășească limitele, să se cunoască mai bine și să se transforme într-un om din ce în ce mai bun eliminînd influența emoțiilor perturbatoare din sufletul său cum ar fi: gelozia, furia, lăcomia, orgoliul și celelalte care mai bîntuie prin lume.

Un bărbat adevărat nu caută puterea pentru ca astfel să-i poată domina pe ceilalți, el caută puterea pentru a oferi celorlalți libertatea și aspirația de a se cunoaște. Ești cu atît mai puternic nu după numărul de oameni pe care îi domini, ci după numărul de oameni cărora le-ai redat libertatea, libertatea de a visa, de a iubi, de a fi ei înșiși. Mai marii lumii de azi caută în continuu mijloace prin care să ne manipuleze, mijloace prin care să țină sub control masele de oameni și ajung să se creadă cu atît mai puternici cu cît ne controlează mai bine și ne amăgesc mai mult. Nimic mai fals! Bărbăția unui om se vede în curajul lui de a fi liber și de a-i ajuta și pe ceilalți să fie liberi. Bărbăția adevărată se vede în calitatea idealului care te animă și în puterea de a trezi în ceilalți idealuri nobile. Bărbatul ideal este bărbatul dăruit cu totul unui ideal nobil!

Vă propun ca exercițiu de imaginație organizarea unei petreceri la care să nu se consume deloc alcool. Credeți că este cu putință? Nu este vorba să vă abțineți doar dvs. de la consumul de alcool, ci să nu existe deloc alcool, nimeni să nu consume alcool cît timp durează petrecerea respectivă. O mai puteți numi petrecere?! Cu cît vi se pare mai greu așa ceva cu atît sînt mai puține modalitățile sufletului dvs. și al celorlalți de a se bucura.

Putem merge chiar mai departe cu exercițiul de imaginație și să organizați o petrecere la care să nu se mănînce. Este posibilă oare o petrecere fără mîncare? Scopul unei petreceri este acela de a fi alături de cineva cu ocazia unui eveniment deosebit din viața lui, pentru a-l bucura sau acela de a celebra împreună cu alții un eveniment comun. Oare ce ar conține programul unei astfel de petreceri!? Ce modalități de bucurie ar mai fi? Din punctul meu de vedere o petrecere bună este aceea care nu se bazează în principal pe consumul de alcool și mîncare. Dacă mîncarea și alcoolul le mai putem da deoparte probabil că muzica și dansul este cam greu să lipsească. Cu toate acestea eu am participat la petreceri de la care au lipsit și mîncarea și alcoolul și dansul fără a lipsi însă bucuria. De aceea vă propun și vouă să vă gîndiți la o astfel de petrecere. Oare veți mai avea pe cine să invitați!?

Nu va fi nici un sfîrșit al lumii în 2012. Un sfîrșit al lumii este posibil. Se petrec în Univers diverse catastrofe: stele care explodează, galaxii care se ciocnesc și multe alte evenimente care pot fi catalogate ca fiind catastrofale dacă le raportăm la dimensiunile reduse ale unei planete cum ar fi Pămîntul. Existența unei planete este efemeră. Menținerea condițiilor propice existenței unei anumite specii sau chiar a oricărei forme de viață pe o planetă nu se poate realiza pentru eternitate. Orice are un început va avea și un sfîrșit! Teoretic, oricînd se poate produce distrugerea întregii planete. Teoretic, oricînd se poate produce ceva care ar putea pune capăt existenței omului pe această planetă. Este bine să conștientizăm toate aceste situații pentru a deveni ceva mai responsabili și mai focalizați pe ceea ce contează cu adevărat în viață, însă eu nu simt că va fi sfîrșitul lumii în acest an.

Lumea va continua să existe și după 2012, însă ambianța în care vom continua să existăm este foarte posibil să se schimbe. Îmi doresc din tot sufletul să se transforme o serie de mentalități și obiceiuri păguboase pentru om și pentru întreaga planetă. Îmi doresc mult de tot să se transforme sistemele politice și economice ale lumii, să se sfîrșească odată pentru totdeauna cu lăcomia bancherilor și a corporatiștilor, cu slugărnicia oamenilor politici față de aceștia în detrimentul slujirii poporului. Îmi doresc și sper să vină sfîrșitul prostiei și al fuduliei, sfîrșitul bolilor și a urii.

Există speranțe că ambianța lumii se va transforma în acest an, că vom fi învăluiți într-o lumină nouă care va favoriza dezvoltarea spirituală a oamenilor. Sper din tot sufletul să fie adevărate profețiile referitoare la acest an, profeții care nu vorbesc despre distrugerea lumii – așa cum interpretează unii răuvoitori sau doar ignoranți – ci doar despre sfîrșitul lumi așa cum o știm, cu toate metehnele ei. Ne dorim o conștiință planetară, dar una a fraternității, a iubirii și a compasiunii și nu una a sclaviei și a manipulării așa cum o visează cei care promovează actualmente Noua Ordine Mondială. Profețiile vorbesc despre o transformare a ambianței, a vibrațiilor întregii planete, transformare care va crea un climat favorabil vieții doar pentru cei capabili să își modifice propriul nivel de vibrații, adică să devină realmente oameni mai buni. Sper să fie adevărate profețiile care vorbesc despre o primenire a planetei și a omului, despre renașterea valorilor spirituale, despre îmbunătățirea modului de viață! Doamne ajută!