Prezumția de bunătate

Porniți mereu de la prezumția de bunătate, de la prezumția că oamenii sînt buni și apropiați-vă unii de ceilalți cu bunătate. Fie ca bunătatea și prezumția de bunătate să fie ultimul lucru la care să renunțați! Fie ca bunătatea să ne fie mereu confirmată, mereu îmbelșugată! Fiți binecuvîntați cu un suflet plin de bunătate, înconjurați mereu de oameni plini de bunătate! Este atît de ușor să fim buni! Sînt atît de multe beneficiile unei vieți în care dăruim mereu bunătate! Cuvintele sînt de prisos! Acordați mereu fiecărui om pe care îl întîlniți prezumția de bunătate. Este cea mai bună cale a vindecării și a transformării!

Publicat în Arta de a trai | Lasă un comentariu

Omniprezență

Adeseori ne surprindem în ipostaza căutătorului, ca și cum Dumnezeu s-ar afla ascuns undeva, iar noi trebuie să-l găsim. Adeseori ne tînguim „arată-mi-te Doamne, te caut de atîta timp!” sau spunem cu indignare uneori „unde ești Doamne?” cînd, de fapt, dacă este să credem cu adevărat în Dumnezeu ar trebui să știm că El este în tot și în toate – omniprezent. Nu-l transformați pe Dumnezeu într-un obiect, în ceva ce trebuie căutat și cunoscut. Trăiți mereu cu sentimentul că El este aici și acum în ceea ce simțim, în ceea ce gîndim, în ceea ce ni se petrece – El este mereu prezent, este ceea ce este!

Publicat în Arta de a trai | Lasă un comentariu

Test simplu

Adeseori te poți surprinde întrebîndu-te dacă mai simți cu adevărat iubire față de cineva sau dacă mai ești iubit? Atît timp cît mai apar momente în care privești ființa pe care o iubești ca și cum ai vedea-o pentru prima dată înseamnă că încă o iubești. Dacă ți se petrece să rămîi adeseori minute întregi sau, măcar secunde bune, privind plin de drag către ființa iubită, atunci cînd ea nu știe că este privită, înseamnă că o iubești. Știi că ești iubit dacă îi suprinzi uneori privirea plină de încîntare poposind asupra ta, dacă o surprinzi privindu-te cu drag, cînd tu ești concentrat pe altceva. Dacă îi apare o ușoară fîstîceală atunci cînd îi surprinzi privirea orientată îndelung asupra ta, atunci cu siguranță îi ești tare drag.

Publicat în Arta de a trai | 3 comentarii

Seninătatea

Seninătatea va rămîne mereu aspirația cea mai profundă a sufletului. Ne amăgim uneori că savoarea vieții o vom găsi în vîltoarea pasiunilor sau alteori ne lăsăm înșelați cum că norii negri ai suferințelor ar avea nu știu ce profunzimi, cînd de fapt seninătatea este cea mai adîncă și mai înaltă stare cu putință.

Publicat în Arta de a trai | 8 comentarii

Des ființare

Ai apărut în fața mea
cu sufletul doldora de frumusețe.
M-ai scăldat în laptele bunătății tale,
M-ai uscat cu șoapte fierbinți,
M-ai așezat în inima ta și m-ai privit…
M-ai privit pînă mi-ai prins firul gîndurilor
si cu mișcări dibace ai tras de el … si
mi-ai destrămat toată țesătura minții.

Atunci m-am văzut și m-am îndrăgostit de Tine!

Publicat în Arta de a trai | 6 comentarii

Obsesia controlului

De cîțiva ani încoace observ că se insistă foarte mult pe tot felul de idei și practici care te îndeamnă să-ți iei viața în mîini, să obții controlul a ceea ce vrei să devii, să înveți să controlezi tot ce gîndești, tot ce simți, să-ți programezi zilele, lunile, anii, să-ți alegi mereu ceea ce vrei să facă parte din viața ta, să-ți construiești relațiile pe care le dorești, în concluzie – să-ți faci totul cu mîna ta. În aparență nimic mai frumos și mai nobil decît abilitatea de a-ți construi viața așa cum îți dorești. În realitate nimic mai inutil decît să faci eforturi peste eforturi doar pentru a prelua controlul total asupra vieții. Realitatea este că oricît am urmări să controlăm viața, ea rămîne în afara capacităților noastre de a prevedea. Este mult mai bine să privim viața ca pe un mister continuu și să dobîndim mai degrabă abilitatea de a ne adapta cu ușurință la ceea ce ne este dat să trăim, decît să ne chinuim să obținem controlul total. Ce farmec mai are o relație pe care „mi-am construit-o așa cum mi-am dorit”, o relație în care am aplicat toate tehnicile manipulatorii într-un mod mai mult sau mai puțin voalat doar pentru a-l face pe celalalt să corespundă așteptărilor mele și să mă facă fericit? Este ca și cum mi-aș trimite singur felicitări de ziua mea! O relație nu poate să-ți aducă fericirea decît dacă celălalt te iubește  și te dorește și nu pentru că l-ai făcut cu abilitate să te dorească, ci pentru că așa simte în străfundul inimii lui. Iubirea ne aduce fericirea cea mai intensă atunci cînd reușește să ne facă să renunțăm la control. În starea de abandon în brațele celuilalt este cea mai savuroasă fericire pe care ți-o poate aduce o relație. Vei iubi cu adevărat omul care te va face să renunți la control, omul care te va face să simți că nu ai nici un control real asupra vieții tale și cu atît mai mult asupra lui și cu toate acestea nu îți dorești altceva decît să i te dăruiești, să facă parte din viața ta. Aceasta este iubirea și magia iubirii. Nu te va împlini cu adevărat o relație în care vrei să-l controlezi pe celălalt, o relație pe care „să ți-o construiești așa cum îți dorești”. Aș căuta mai degrabă pe cineva care să mă învețe cum să abandonez mania controlului, mai ales într-o relație, decît pe cineva care să mă învețe cum să-l controlez pe celălalt.

Într-o horă cînd te simți cu adevărat bine? – atunci cînd trebuie să-ți controlezi în continuu mișcările, să-ți numeri pașii sau atunci cînd te lași purtat de ritmul natural al dansului și simți cum se înalță în tine o putere și o bucurie cum nici nu ți-ai fi imaginat vreodată că ar putea să existe? În dans există o etapă în care înveți pașii, îți controlezi mișcările, îți cunoști trupul, te armonizezi cu celălalt sau cu ceilalți, însă dacă nu apare și etapa în care nu mai este nevoie de nici un control, acel dans nu te va bucura pe deplin, nu te va face să simți cu adevărat că trăiești. Măiestria unui dansator se vede abia după ce acesta începe să danseze LIBER, fără să mai numere pașii fără să se mai gîndească la mișcarea următoare, să-și amintească mereu și mereu coregrafia prestabilită. Un adevărat artist nu este cel care execută perfect o coregrafie, ci acela care o poate executa ca și cum nu ar exista o coregrafie, acela care poate improviza în mod spontan, care dansează cu adevărat LIBER, după cum îi dictează sufletul și nu după un desfășurător memorat la care se gîndește în continuu.

Este bine să ne cunoaștem și să visăm, să dobindim o putere de autocontrol semnificativă, să avem o viziune asupra a ceea ce vrem de la viață, dar totodată este bine să învățăm să trăim liberi, spontan, să curgem deodată cu viața savurîndu-i fiecare picătură de fericire din tot ceea ce ne aduce.

Publicat în Arta de a trai | 6 comentarii

Dorul

Dorul, deși exprimă o lipsă, el poate fi și o bucurie. Pentru unii oameni dorul este chinuitor, dorul de ceva sau cineva îi chinuie și îi fac să se perpelească, să sufere și ei nu mai știu ce și cum să facă să scape de el. Pentru alții dorul este delicios, este o sursă de bucurie, de încîntare, o cale de a deveni mai conștienți de ceea ce iubesc, de ceea ce își doresc cu adevărat. Prezența dorului este semnul unui suflet viu. Oamenii care nu au dor de nimic și de nimeni, fie au devenit extraordinar de centrați în sinele lor și s-au detașat de tot și de toate, fie au sufletul împietrit și incapabil să mai simtă ceva. Dorul, atunci cînd apare, este semnul unui suflet viu, semnul unui suflet care simte, care aspiră să se dezvolte.

În procesul nostru de evoluție este necesar să ajungem să trăim cu intensitate dorul, dar să fie trăit ca și încîntare, să fie perceput ca o savoare a sufletului plin de viață. Faptul că ți-e dor de cineva sau ceva trebuie să fie dincolo de „durerea” inerentă, o încîntare a faptului că simți, că iubești, că există ceva sau cineva care contează foarte mult pentru tine.

Analizînd modul în care trăim dorul ne putem evalua sănătatea sufletului. Dorul trebuie să fie intens, dar nu din cale afară de intens, iar trăirea lui trebuie să fie însoțită de o savoare a sufletului, de o stare de încîntare și efervescență mobilizatoare armonioasă, care să compenseze din abundență durerea de a nu fi în locul de care ți-e dor sau lingă omul de care ți-e dor. Cînd dorul creează prea multă durere și nu îi mai simți deloc savoarea, cînd te face să cazi în trăiri obsesive și chinuitoare, el arată atunci o tulburare a sufletului, o stare de dependență, o înțelegere firavă a lucrurilor și o slabă cunoaștere de sine.

Fie ca dorul să vă fie bogăția sufletului, fie ca dorul să vă fie în primul rînd dorul de Dumnezeu, dorul de Acasă.

Publicat în Arta de a trai | 6 comentarii

Iubire – cunoaștere – iubire

Ceea ce iubești ajungi să cunoști, iar ceea ce cunoști ajungi să iubești.

Aceasta este calea sufletelor sănătoase și armonioase. Există și varianta în care ceea ce ajungi să cunoști nu te conduce neapărat la iubire, ci la plictiseală sau chiar respingere. Acestea sînt reacțiile egoului. Cînd ești în suflet ceea ce ajungi să cunoști, ajungi să și iubești, dar cînd ești în ego ceea ce ajungi să cunoști va începe să te plictisească sau chiar să-ți trezească repulsia. Dacă vrem să creștem, să călătorim în largul sufletului este necesar să avem iubire în suflet, să fim mereu în iubire. Altfel, ne vom tot păcăli și vom bate pasul pe loc în bătătura strîmtă și stearpă a egoului.

De exemplu, în relațiile dintre oameni: fie începi prin a cunoaște pe cineva și cu cît îl cunoști mai mult cu atît ajungi să-l iubești mai tare, fie începi să iubești pe cineva și cu cît îl iubești mai mult cu atît îl cunoști mai bine. Există însă și varianta în care începi prin a te îndrăgosti de cineva și cu cît ajungi să-l cunoști mai bine cu atît îți trece îndrăgosteala mai repede. În astfel de situații fie nu găsești puterea de a aduce relația la un nivel mai profund, adică să te muți din ego în suflet, fie nu vă este dat să aveți acea relație. Relațiile care ne sînt cu adevărat necesare pentru suflet sînt acelea în care, cu cît iubești mai mult, cu atît îl cunoști mai profund pe celălalt și cu cît îl cunoști mai profund, cu atît îl iubești mai mult. Cînd reușești să te înscrii pe o asemenea linie a profunzimii, poți să atingi cerul și să împlinești visul iubirii, acela de a te desăvîrși.

Publicat în Arta de a trai | 5 comentarii

O regulă de bază pentru relații de calitate

Ceea ce dăunează foarte grav sufletului este să vorbești de rău oamenii pe care i-ai iubit sau îi iubești.

Poți să cerți ființa iubită, poți săi-i spui cîte în lună și în stele, dar să nu faci niciodată acest lucru în prezența altor persoane. Dacă vrei să ai parte de relații de calitate este absolut necesar să eviți să vorbești de rău pe cei cu care ai avut sau ai încă o relație.

Dacă ai iubit pe cineva, chiar și pe cineva care ulterior s-a dovedit a fi un om nemernic, nu ai voie să-l vorbești de rău față de alte persoane. Atît timp cît sufletul tău s-a aprins cîndva de iubire față de cineva, acea iubire a fost curată și sinceră și minunată. Dacă acum vorbești de rău omul pe care l-ai iubit (chiar și dacă ai dreptate) este ca și cum distrugi tot ceea ce a fost cîndva frumos, sublim, înălțător în sufletul tău. Este ca și cum ai smulge florile din grădină și ai lăsa buruienile.

Desigur, poți să te desparți de cineva, se petrece frecvent ca cei de care ne îndrăgostim să ne dezamăgească, însă iubirea pe care am simțit-o inițial față de acea persoană a fost și va rămîne în veci adevărată. Dacă vrei să păstrezi măcar o fărîmă din ceea ce a fost bun în relația cu acel om, din ceea ce a fost iubire în sufletul tău este absolut necesar să te abții de a-l judeca, de a-l bîrfi, de a-l vorbi de rău față de alte persoane. Dacă nu vei reuși să ții cont de acest lucru, sufletul tău va fi tot mai puțin capabil să iubească și îți va fi tot mai dificil ulterior să ai o relație de calitate.

Este necesar, de asemenea, să evităm să încurajăm astfel de situații. Dacă un cunoscut începe să vorbească de rău pe cineva din viața lui în prezența voastră, urmăriți cu tact, cu diplomație și fermitate să schimbați subiectul. Mai devreme sau mai tîrziu propriile voastre relații vor avea de suferit dacă vă place să-i ascultați pe ceilalți, vorbindu-i de rău pe cei din viața lor.

Din nefericire, această practică este foarte larg răspîndită peste tot în lume și este una dintre cele mai mari cauze care subminează calitatea relațiilor de iubire dintre oameni.

Publicat în Arta de a trai | 1 comentariu

Timp de coacere

Omul nu poate fi foarte diferit de restul naturii. Dacă privim în natură observăm că multe lucruri au nevoie de timp pentru a se dezvolta în mod armonios. Se sădește sămînța, după care trebuie să așteptți să încolțească, să dea lăstari, să crească, să înflorească, să dea rod ș.a.m.d. Omul vrea să grăbească totul! Caută agenți de creștere, face modificări genetice și tot felul de inginerii doar pentru a grăbi lucrurile, pentru a ajunge mai repede la rezultatele finale și după un timp tot el este cel care se simte furat, care se întreabă unde și cum s-a scurs viața lui, cînd au trecut așa repede anii?

În procesul de selecție naturală probabil că vor reuși să se impună cei care vor avea capacitatea să facă față ritmului din ce în ce mai accelerat al vieții, cei care se vor adapta la fluxul rapid de informații. Dar aceasta este doar o supraviețuire socială, pentru că din punct de vedere spiritual și individual se vor dezvolta cei care vor reuși să-și creeze un ritm natural al vieții, vor reuși să lase lucrurilor timp să crească, să se maturizeze sau, altfel spus, să se coacă în voie. Faptul că astăzi informația circulă foarte repede nu este neapărat un avantaj, ba dimpotrivă!

De exemplu, o idee valoroasă pe care ajungem să o aflăm, citind o carte, un articol sau chiar și un simplu aforism are nevoie de timp pentru ca ea să prindă rădăcini în sufletul nostru și să înceapă să ne transforme în conformitate cu natura ei. Ideile aparțin altei dimensiuni a existenței decît aceea cu care sîntem obișnuiți. Ideile vin din cu totul alt tărîm decît cel în care trăim ca ființe întrupate. Nu toți oamenii au capacitatea de a primi idei pure, înalte direct din tărîmul lor. Majoritatea oamenilor preia ideile de la cei care au reușit să le capteze și să ni le prezinte mai apoi într-o formă pe care să o putem înțelege cît de cît. După ce venim în contact cu o idee este necesar să o înțelegem, este necesar să ne gîndim la ea. Dacă citim un aforism care ne impresionează este necesar apoi să ne tot gîndim la el, să-l repetăm, pînă cînd ajungem să-l înțelegem în profunzime. Cu cît ne vom gîndi mai des și mai mult la acel aforism cu atît vom începe să realizăm acțiuni care să fie conforme cu acel aforism. Abia după ce vom realiza din ce în ce mai multe acțiuni conforme cu acel aformism, vom începe să ne transformăm, iar după ce vom ajunge să exprimăm acel aforism prin modul nostru de a fi, vom spune că, în sfîrșit, acea idee inițială a dat roade, s-a maturizat, a ajuns la dezvoltarea ei maximă.

Vremurile în care trăim fie ne țin departe de contactul cu ideile pure ale înțelepciunii, fie ne bombardează cu aforisme zi de zi, aforisme foarte valoroase de altfel, dar cu care nu ne întîlnim mai mult decît ne ia să citim cuvintele care le exprimă. Le uităm foarte repede! Nu vă grăbiți să trăiți, nu grăbiți viața, nu cantitatea de aforisme citite ne va transforma! Chiar și un singur aforism de vom reuși să-l înțelegem în profunzime și să ajungem să-l exprimăm prin ceea ce sîntem, ne va transforma atît de mult încît să putem spune că am avut o viață sublimă.

“Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.”  Eleanor Roosvelt

“Adevăratul mister al lumii este vizibilul, nu invizibilul!” Oscar Wilde

Publicat în Arta de a trai | 3 comentarii