Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Bucuria de a dărui

Într-un fel sau altul creștem cu ideea că fericirea ne vine din lucrurile pe care le primim, le cumpărăm sau le agonisim. Sîntem mereu în căutarea a tot felul de lucruri, sperînd că pînă la urmă chiar vom fi fericiți avîndu-le. Iar și iar ne surprindem că spunem: mai caut să obțin și asta și atunci chiar că voi fi fericit!

Printre cele mai frecvente stări de suferință sînt cele generate de iubirea neîmpărtășită. Ne doare că nu sîntem iubiți, mai ales de cei pe care îi iubim. În realitate, ceea ce ar trebui să ne fericească ar fi însăși starea de iubire din sufletul nostru, indiferent dacă ea este sau nu împărtășită, conform așteptărilor pe care ni le-am creat. De exemplu, dacă iubim norii, nu ne dezvoltăm nici o așteptare legată de un răspuns din partea lor și nici nu vrem să-i luăm acasă, să fie doar ai noștri. Îi privim pe cer, ne încîntă cu frumusețea lor, îi iubim și toate acestea ne bucură, chiar și în lipsa unui răspuns din partea lor. Însă acolo unde mintea crede că ceea ce iubim trebuie să posedăm și cel/cea pe care îl/o iubim trebuie să ne iubească la rîndul lui/ei pentru a fi fericiți, atunci iubirea din sufletul nostru nu mai este suficientă pentru a ne face să fim fericiți, pentru că mintea a mai impus o condiție, condiția de a ni se răspunde cu aceeași iubire.

Este bine să exersăm renunțarea. În loc să agonisim, să practicăm renunțarea. Să renunțăm măcar la ceea ce ne prisosește și să realizăm că acest gest de renunțare este mai încărcat de fericire decît gestul prin care am acumulat ceva. Să învățăm să fim generoși și să dăruim. Cînd ajungem să simțim o bucurie mai mare prin gestul de a dărui, decît prin cel de a primi, atunci vom fi pe cale de a ne trezi cu adevărat sufletul. Eu am început să realizez relativ tîrziu că dăruind pot să-mi trezesc în suflet o bucurie chiar cu mult mai mare decît aceea generată de primirea unui cadou. Mă bucură și darurile, dar o bucurie cu totul specială apare în suflet atunci cînd dăruiești ceva celorlalți. Exersînd în acest mod, putem ajunge să ne eliberăm de atșamentele și fricile noastre și vom fi cu adevărat fericiți ori de cîte ori vom simți iubire în suflet, indiferent dacă ne este sau nu împărtășită. Bucuria de a iubi poate fi o avevărată binecuvîntare pentru oricine dintre noi. Toată viața ni se va transforma din momentul în care nu mai condiționăm fericirea noastră de tot felul de alte așteptări. Sărăcind în așteptări ne vom îmbogăți în bucurie.

Previous

Tăria spiritului

Next

Cultivarea ideilor bune

13 Comments

  1. angelica

    Inchideti ochii si asteptati…
    Nu, nu sarutul…. ci pacea, pacea inimii.
    Va daruiesc ce mi-a daruit si mie Dumnezeu: rabdarea. Poate ca o aveam si inainte, dar n-am vazut-o, n-am simtit-o . Acum o traiesc si ea, rabdarea , are rabdare cu mine.
    V-o daruiesc voua , frumosilor. Cu rabdare viata capata sens, devine intensa.

  2. cristina

    …Un Timp din ce in ce mai inflorit aici pe blog :impartasiri cu stare de zambet,…un neconditionat Suras al Inimii 🙂
    Si cum sa ma exprim altfel in campul unui scriitor -poet decat asa cum simt- cu o poezie!
    mai mult decat vers, Tacere,… Iubire,…poate Iertare…

    Tacere cu boboci de trandafir

    Cum dormi…! De visul tau ades ma mir
    Si-ti las pe perna flori,iubitul meu;
    Tacere cu boboci de trandafir-
    Din care sa-floreasca…Dumnezeu

    Asa te-ating …Cu ganduri zeci…o mie…
    Mi-e dor sa mai fiu scrisa-n palma ta,
    ca linie-a Iubirii,….stravezie….
    De un creion…S-adorm…!Ce mult as vrea…

    Cand te trezesti in zori, sa nu te miri!
    Sa nu te uiti la mine, sa ma certi…
    Tacere cu boboci de trandafiri
    sa fim…! Sa inchizi palma…Sa ma ierti…

  3. Draupadi

    va scriu de la servici, dupa o zi plina…de urcusuri si coborasuri….

    Sunt o mica mare incapatanata…mereu am facut sa fie cum vreau eu. Abia cu putin timp in urma am aflat ca exista o vointa divina care e mai presus de vointa noastra. Cand unele lucruri se petrec altfel decat mi-am propus, imi spun: ce vrea de fapt universul sa-mi comunice…poate e timpul sa fiu mai atenta…si mai ales mai detasata!
    Candva un drag prieten al sufletului meu a ajuns sa ma roage sa primesc darul de la el….care era de natura materiala. De atunci am invatat incetisor sa ma bucur de orice primesc dar mai mult, ma bucur de orice daruiesc din inima…
    Intre timp el imi oferise atatea daruri minunate spirituale…acestea sunt mai usor de primit 🙂
    Daca stau sa analizez cat daruiesc intr-o zi, nu e prea mult…realizez cat de mult ma acapareaza serviciul care e tehnic, divers, aglomerat…..uit de mine uneori…..desi un zambet poate lumina chipul si ziua cuiva. Ce e asa greu sa daruiesti macar un zambet ?:)
    Imi propun sa zambesc des si in orice situatie, chiar daca la servici de cele mai multe ori situatiile sunt tensionante. 🙂

    Va imbratisez cu bucurie pe toti si va daruiesc un zambet 🙂 !

  4. Costinel

    Ahaaa…vezi că ştii?!

    Da Angi,aşa este!Şi cred că aşa şi trebuie să fie!Unele din dorinţele noastre nu se împlinesc.Poate că nu erau potrivite pentru noi…şi cum universul ştie mai bine decât noi…mi se pare normal să nu ni le îndeplinească,tocmai pentru binele nostru.
    Aşa sântem toţi…dorim ceva imediat,acum…crezând că acel ceva e bun pentru noi.Zicem noi!Dar de unde ştim?
    Nu ştiu şi nu vreau să te corectez în vreun fel.Depinde acum de ce ai scris în listuţa aia.Cât de clare au fost exprimate dorinţele.

    Nu-i nimic că le-ai aruncat la curăţenie…de fapt abia acum cred că le-ai ascuns bine!Ha ha ha…
    Mi s-a întâmplat şi mie!Ştii….noi băieţii tot adunăm undeva într-un setar tot felul de scule,şuruburi,cuie,piuliţe….nu le folosim dar totuşi le punem în sertarul ăla…că poate ne vor trebui vreodată!Da…şi când căutăm ceva în sertarul cu minuni…nu găsim!
    Eeei dar nu-i nimic…ne supărăm…reparăm cu altceva….şi după două, trei zile când căutăm alt obiect în sertar,dăm exact peste ăla pe care nu-l găsisem…deşi era la vedere!

    Bănuiesc că voi fetele aveţi şi voi un sertar… dar plin cu cosmetice,agrafe,pile de unghii,ojă,dermatografe etc.
    Desigur dacă v-aş întreba la ce vă folosesc îmi veţi răspunde…„păi să-mi scot în evidenţă trăsăturile care mă fac mai atrăgătoare!”.Dar în gând vă ziceţi…privind în oglindă…„uite acum sânt ca Britney!”…visaţi să fiţi altcineva.Nu vreau să vă jignesc…eu vă consider frumoase oricum!

    Revin la subiect…uneori priorităţile noastre nu coincid cu cele ale universului.Şi atunci când ceva nu se leagă sus nu se leagă nici jos!

    De multe ori ne încăpăţânăm şi forţăm nota…să fie cum vrem noi.
    Şi cum universul este darnic cu noi…ne dă….să vedem cum e!…după capul nostru.Ha ha…apoi vedem că nu e bine şi ne supărăm…. dăm vina pe Dumnezeu,sau pe viaţă.

    Avem deseori impresia că alţii sânt mai buni decât noi…trăim acel complex de inferioritate…ne subevaluăm singuri adevărata valoare…lăsăm sau punem mintea înaintea sufletului.Ni s-au băgat în cap tot felul de concepţii greşite…încep să cred că intenţionat…ca să nu ne putem vedea adevărata identitate.
    Cred că în mare parte este şi vina noastră pentru că acceptăm prea uşor ideile,gândurile sau dorinţele altora.
    Practic ne dăm la o parte pe noi şi în locul nostru trăieşte altcineva.Părinţii,fraţii,socrii,colegii,televizorul,facebook-ul…oricine vreţi voi.
    Sânt buni toţi şi toate sânt bune…dar cu măsură.

    Uite,eu acum am vorbit peste măsură.Am divagat ca de obicei ca să vedeţi ce poate mintea.
    Adevărul este că „cine ştie,nu vorbeşte iar cine vorbeşte,nu ştie!”

    Aşa că tac…să mă regăsesc.

  5. angelica

    Costinel, am incercat si asa…magic! Mai ales dupa ce am vizionat , acum cativa ani : Secretul. Dorinte pe hartiute…numai ca nu le-am ascuns , ci le-am lasat la vedere: o zi, doua, trei, un an, doi pana intr-o zi cand , la o curatenie le-am aruncat. Aaaaa, altele scrise in agenda si lasate acolo pentru…ochiul Universului(zambesc).
    Dar, stii tu…cred ca totul e in mine! Trebuie sa mai caut si mai ales sa daruiesc mult, mult. Eu…las ochii-n jos, eu n-am stiut sa iubesc. Eu n-am stiut sa daruiesc iubire fara sa astept. Pentru ca….am ramas blocata undeva, pe cale.
    Sunt ca o jucarie din aia cu arc, care tasneste inainte , rade, canta, danseaza, explodeaza de optimism si bucurie, molipseste audienta, apoi …revine inapoi, ascunzandu-se in cutie. Asta e viata: sinusoidala.
    Si …voi nu simtiti acea foame si sete de Dumnezeu cand sunteti la „pamant”? Eu da si ma las abandonata in bataia vantului si-n curgerea vietii. Invat sa nu ma mai impotrivesc Voii si sa simt libertatea din inima .
    De aceea va simt pe toti si mai ales pe Cristian ca m-ati prins de maini si alergati cu mine spre lumina, caldura, iubire, dragoste…Ah, ce bine mi-e cu voi!
    Va daruiesc un suras !

  6. cristina

    Angelica, in fiecare zi scriu cel putin cate 2-3 comentarii „aici”, in gandurile mele….Nu apuc sa le pun si…poafff!!! imi vad trairile, observatiile…cuminti puse de voi pe blog! Si nu ma mai uimesc pt ca am inteles definitiv natura noastra ultima, comuna- Constiinta…
    Ai ce sa ne spui- si cand eziti …si cand una e in meditatiile tale profunde si alta se asterne din varful degetelor pe tastatura, pt ca acolo pulseaza inima!….bogata si daruita in multele ei intelesuri, isi trimite la noi bataile sincere,…atingeri cu Iubire!
    Simeona, Marlena, ati relevat aspecte pe care si eu vi le-am scris in timp ce imi faceam munca, din locuri fara tastatura si…va multumesc!…ati facut-o asa cum mi-am dorit! M-am gandit la complementaritate, la echilibrul intre emisfere- a darui cu bucurie si a primi….pt ca nicio exacerbare nu este de dorit pe termen lung…Ar fi ca si cum ai alimenta , iubi si hrani o parte din tine in timp ce complementarul ei ar ramane o latenta nedezvoltata…Asa cum organele lucreaza in pereche, centrii energetici…,functiile nu sunt nici ele in afara unui intreg al fiintei
    Marturisesc ca am invatat sa primesc destul de greu…daruri…Ma fastaceam, nu eram fireasca ca atunci cand daruiam si constientizam ca exista un exces si un detrimient care decurge si pe care mi-l observam…Cum m-am vindecat?!?
    …Mi-am dat frau liber inimii…mi-am ingaduit sa imbratisez cu toata fiinta : cu inima, ochii, sufletul ! Cand primesc un dar, ca un arc a carui unica solutie e aceasta- sa se destinda, sar!…si imbratisez asaaaa….mmmm….cum simt, sa cuprind si sa fiu cuprinsa in brate, in stele comune…
    Daruiesc si primesc fara nici un cantar la mine, cu bucurie 🙂
    Si pt ca ne-ai vorbit inclusiv de renuntare ca un exercitiu al cresterii de sine in daruire, mai spun ca exista un aspect al Iubirii despre care inteleptii au scris…
    Am citit si parte din mine m-a tot trimis mai adanc si mai adanc in cercetarea sensurilor acelui concept ca si cum….presimteam ca voi avea nevoie profunda, curand, de un raspuns in viata mea la… Iubirea cu renuntare ;un soi de daruire constienta, necesara cand conjuncturile stringente ale fiintelor implicate se configureaza….asa…
    Bucuria in aceasta daruire vine….tarziu, are de strapuns straturi de mahnire, retragere, uneori nerabdare, sensibilitate feminina …, are de facut o alchimie totala pana sa ajunga la esente. Si apoi, in acel tarziu de vindecare ,se percepe ca Libertate -cand te impaci cu tine insuti, ca Libertate daruita si primita
    …in Largul Sau…

    ps: Micule print, povestea ta frumoasa este identica cu povestea de prietenie pura dintre mine si un tanar egiptean- Waleed. Inainte sa vina in Romania a locuit si lucrat in Italia…Cand ne-am gasit am vorbit despre „acasa”, am rostit cuvinte ca „superficial”, „profund”, „mama”, „Iubire”, „intelepciune” si mi-a marturisit ca in toti acesti ani cat si-a construit afacerea, nimeni nu i-a pomenit despre astea! I-am vorbit despre femeie in alti termeni decat ii stia din lumea islamica, am inteles ca fiind crescuti intr-un anume fel ei nu concep ca sotia, surorile lor …sa vorbeasac cu un barbat…Obisnuia sa imi scrie „mi-ai schimbat viata, esti cel mai bun al meu!”si… „cu mine tu ai invatat doua limba romana „!
    Am fost prieteni si…ambasador al abundentei in prietenie,am strans bani „impreuna” in cutia lui de pantofi pt un vis comun, pe care si l-a implinit fara mine in fizic, in tara lui si am ramas prieteni, fara sa ne intalnim …In scris…
    Inchei ps-ul, dragul meu Costinel cu „sabh el cher, sahby”….buna dimineata prietene! , asa acum m-a invatat , 🙂 e deja ora 5. Muahh

  7. Costinel

    Angi, e de ajuns că eşti aici cu noi.
    Mi-ai plăcut că ai fost foarte sinceră.Ai spus ce gândeai şi simţeai.Este în ordine totul!Nu trebuie să inventezi nimic…şi nu trebuie să impresionezi pe nimeni cu vorbe mari sau meştesugite.Ai fost autentică!
    Am observat la tine doza de scepticism dar şi potenţialul tău pozitiv.De obicei eu nu dau sfaturi dar îţi sugerez să pui în practică o idee…hai să zicem un fel de ritual magic.
    Ia o hârtie şi scrie-ţi pe ea nişte dorinţe de-ale tale!Înainte de a le aşterne pe hârtie să te asiguri că eşti liniştită(relaxată).Să ai grijă cum formulezi dorinţele…evită pe „nu”din propoziţie.După ce le-ai scris,ascunde undeva bine hârtia şi nu te mai gândi la ea.Poate vor trece ani…dar vei vedea că universul ţi-a dat ce ai cerut.
    Nu te grăbi…ia-o încet!
    Bine ar fi dacă ai putea să te vizualizezi(cu ochii minţii) în situaţia dorită şi să te bucuri…ca şi când ai primit deja ce ai cerut!E un fel de alungare a îndoielii din suflet.Îţi doresc succes!

    Dacă ai din trecut unele remuşcări,vinovăţii greu de uitat…procedează la fel…scrie-le pe o hârtie,apoi arde respectiva hârtie.De obicei se aruncă cenuşa pe o apă curgătoare.Se zice „cele rele să se spele…cele bune să se adune!”
    Întotdeauna,la sfârşit,trebuie să mulţumeşti.

    Da,sânt de acord că iubirea şi mai ales iubirea necondiţionată este miezul vieţii…cum spui tu sau cum spun toţi.
    Cred totuşi că mai întâi ar trebui să învăţăm …să ne reamintim de puterea celor cinci elemente…apa,aerul,pământul,lemnul şi focul.
    Să le apreciem şi să le folosim cum se cuvine.
    Poate unii vor râde de cele scrise mai sus…vor gândi că sânt prostii băbeşti sau ritualuri neortodoxe.Ha ha…sânt cei ce vor mereu dovezi palpabile…de-alde Toma necredinciosul.

    Să-ţi fie de folos!

  8. angelica

    Sa daruiesti iubire fara sa astepti „atentie” in schimb. Sa scrii fara sa astepti raspuns.
    Sa oferi din inima fara sa-ti para rau. Sa nu ai asteptari .
    Usor sau greu, depinde de puterea fiecaruia de a rabda. E nevoie de rabdare, de multa rabdare.
    Am vrut sa scriu ieri, dar nu stiam ce sa scriu. Nu-mi „venea” nimic. Vroiam sa ma daruiesc voua cu inima mea. Dar nu stiam cum s-o fac. Mie nu prea imi „iese”: una gandesc si alta ma trezesc ca spun. Vroiam sa simtiti energia mea, entuziasmul clipei , dar m-am gandit ca nu pot , ca nu stiu , ca n-o sa va ating sufletele.
    Apoi m-am gandit ca nu vreau sa patesc ca broscuta Oac din Maria-Mirabela, care a spus ca ea nu este buna la nimic, ca nu este de folos.
    Toti suntem haraziti cu daruri. Viata fiecaruia este Darul cel mai de pret de la Dumnezeu. Iubirea e miezul vietii .
    Eu…nu vreau sa astept, dar tot astept. As minti sa spun ca nu…Of, Doamne!

  9. Omul se naşte din nevoi şi, din prima zi a vieţii sale, nevoile îşi primesc sceptrul. Nevoile (fiziologice, de securitate, de apartenenţă, de statut, de autorealizare) ne coordonează viaţa. Trăim intre bucuria, satisfacţia nevoii împlinite şi durerea, suferinţa, provocată de pierderea a cuiva (ceva) drag sau neputinţa de a obţine ceea ce dorim. Exacerbarea împlinirii sau neîmplinirii nevoii provoacă fie ataşamente, fie frustrări care duc inevitabil la suferinţă. Frica de suferinţă devine astfel călăuzitorul, fie către înţelepciune, fie către pierzanie.

    Calea înţelepciunii înseamnă reducerea nevoilor proprii la strictul necesar şi canalizarea atenţiei şi a eforturilor spre înţelegerea şi însănătoşirea lumii înconjurătoare. Aşa înţeleg eu bucuria de a dărui – bucuria întoarcerii acasă.

    Parafrazându-l pe V. Alecsandri, mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă… aş vrea să zbor, dar rana din suflet nu mă lasă.

  10. Costinel

    De obicei,când practici comerţul eşti fără să vrei parte dintr-un război psihologic.Iese la iveală vânătorul nemilos din om.Ţinta ta este profitul…cumperi cât mai ieftin şi vinzi cât mai scump.Şi repede…dacă se poate!
    Riscul de a ieşi în pierdere, ţi l-ai asumat deja.

    Lia era o chinezoaică deosebită faţă de celelalte.Nu te trăgea niciodată de mânecă să cumperi de la ea.O ştiam de câţiva ani…din vedere.Şi ea mă ştia desigur.
    Într-o zi…aşa din senin… am început să o întreb de viaţa ei…nu de marfa pe care o vindea.
    A rămas surprinsă.Era o zi ploioasă şi mohorâtă…nimeni nu avea motiv să zâmbească…fie şi măcar pentru clienţi.
    Mi-a spus că o cheamă Lia şi era în Bucureşti de vreo zece ani.Lăsase totul în urmă…departe…tocmai în China.Am întrebat-o dacă îi era dor de familia ei de acasă.A început să plângă….îmi venea să-mi trag palme.Nu bănuisem ce efect pot avea cuvintele.Probabil,fără să vreau,o dusesem pe Lia cu gândul înapoi în timp sau în viitor şi se vedea din nou împreună cu cei dragi ai ei.
    După acest episod,între mine şi Lia se formase o legătură invizibilă puternică.De la suflet la suflet.
    Noi doi ne vedeam altfel.
    Ne înţelegeam doar din priviri şi un zâmbet care s-ar traduce cu „mulţumesc ,mi-ai amintit cine sânt.”

  11. marlena

    iubirea neconditiona este armonie/echilibru intre doua aspecte polare [sa dai si sa primesti ]
    se vorbeste mult despre iubirea neconditionata ca ceva ce trebuie sa daruim , cred ca mai este un aspect al acestei iubiri care e prea putin pus in valoare ………….acela de a primi !!!!
    sa stii sa primesti un cuvant ,un gest ,o suferinta pe care cu voie sau fara voie ti l-a facut cel de langa tine…….
    cunosc o femei care a avut mult de suferit din cauza soacrei [!] a sotului si totusi aceasta femeie i-a ingrijit fara resentimente cu speranta si blandete cand acestia s-au imbolnavit………….
    cand am intalnit-o am vazut in ea o forta si frumusete spirituala data de puterea de a ierta si merge mai departe….
    oare nu e aceasta iubire neconditionata ?
    IISUS si-a implinit iubirea divina in ultimile zile cand a primit doar suferinta……

  12. cristina

    ” …Eu am început să realizez relativ tîrziu că dăruind pot să-mi trezesc în suflet o bucurie chiar cu mult mai mare decît aceea generată de primirea unui cadou. ”

    Am sa povestesc aici un episod din viata mea legat de bucuria cu care TU, Cristian, daruiesti…
    A fost odata ca niciodata o fata- naluca: eu! … asa cum are in obicei sa spuna cineva foarte iubit de sufletelul meu,”cu mersul zvelt si elastic”… Numai ca….adesesori fata povestilor noastre amesteca „directiile” si uite asa a si ajuns in conjunctura aceasta din care sa decurga o inimaginabil de profunda legatura de la suflet pur la…suflet pur! 🙂
    …Intentionam sa ajung la una din conferintele de Dianetica ale d-nei Ana Pricop-Dumnezeu s-o tina in Lumina Sa!-…dar m-am incurcat pe salile Casei de Cultura a Studentilor…Zapacita, cu o orientare de pasare calatoare careia subit i se modifica perceptia si decide doar sa se lase purtata de curenti, am intrat acolo unde tu- Cristian, tineai cursul de Manas…Evident ca am ramas uimita sa aud o voce de barbat -in prima clipa- in locul amazoanei mele de mamitzu, darr…si mai uimita am ramas cand mi-am dat seama despre ce si cum vorbeste „vocea”: ….” interiorizati, sa observam acum locul din care ni se se nasc gandurile …” O, Doamne- Dumnezeule, ce-i asta?!? Exista asa o intentie ,o raza laser constienta care prin propria patrundere sau…revelatie, sa ne anunte ca …uite, odata ce exista fenomenul e posibil sa se nasca si o constiinta de observator al lui…?” Aratam zapacita- toata mirare, cu ochii maaari de surpriza si aproape ca vrajita de idee si de personaj…;m-am asezat pe-un scaun si am inchis ochii , …ca toti…la unison
    Eu nu eram vreo avansata in practica „meditatiei „la varsta aceea 🙂 dar vraja s-a produs si am simtit efectul unui grup de lucru inchegat,…sustinerea maestrului….

    Daruiai, Cristian,iar eu primeam….Nu numai eu, desigur, insa uite ,eu marturisesc…
    Cartile tale, cursurile, conferintele, toate,….toate dintr-o stare de interiorizare si cautare de sine absolut profunda…Te-am asezat de-a lungul anilor astora muuulti intre minunile vietii mele, alaturi de Traian Stanciulescu, Parintele Galeriu, Florin Munteanu, Vasile Andru, Florin Gheorghita……OAMENI din „Taria spiritului” cu toate majusculele la ei …Si daca atunci erai prea ocupat sa daruiesti si sa TE daruiesti, hai…acum, Acum …ca ai scris despre asta, sa zambim si sa ne bucuram impreuna pentru toate cate au fost, cate sunt si cate vor mai fi
    …de daruit!
    ps: aceesi stare intrinseca de profunzimi ti-am remarcat-o ieri la prezentarea cursului si workshop-ului….Pe masura ce cuvintele tale isi emanau intelesul si nuantele acolo, in spatiul ala plin la maxim de participanti, aripi interioare …perechi-perechi s-au desfacut in toti si…..locul s-a largit:) Muuuuuult!

  13. Costinel

    Frumos…adevărat….încântător!

    Regăsirea interioară!Tu cu tine…cu sufletul tău….obosit după atâta alergătură şi atâtea aşteptări.Dintr-o dată realizezi minunea care eşti…şi nu poţi decât să râzi când ştii câte calcule ai făcut,câte zbateri măsurate în „chinometri” ca să devii cineva .
    Pentru că nimeni nu-ţi spusese că eşti deja cineva.Probabil şi ei fiind prea ocupaţi cu căutarea fericirii în exterior.
    Trezirea bruscă la adevărata identitate,a sufletului, te scoate în afara timpului…a aşteptărilor…şi chiar dacă nu poţi să devii peste noapte un om generos cu ceilalţi….cu siguranţă vei putea să fii generos măcar cu tine…tăcând şi ascultându-te din când în când.
    Este ca atunci când simţi că toată lumea e a ta şi efectiv nu-ţi lipseste nimic.Nu mai ai nevoie de nimic din exterior pentru că ai deja totul în interior.Ca prin minune dispare frica de a pierde.Dispare cauza pentru care alergai.
    Dorinţele se transformă în bucurii…
    rugăciunile în mulţumiri şi contemplare.
    Viaţa..?!….ce minune!
    Lumea…?!….ce comedie!
    Omul…?!…ce taină!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén