Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Învierea omului

Peste cîteva zile, creștinii din toată lumea vor sărbători Învierea Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Învierea lui Iisus a constituit piatra de temelie a credinței primelor comunități creștine. Învierea, sau revenirea la viață a unui om decedat, nu era ceva despre care nu se mai auzise pînă atunci. Miracolul învierii se înfăptuise încă de multe ori pînă la Iisus, însă învierea acestuia constituie chezășia continuității Spiritului Viu, a noului suflu de speranță, iubire și adevăr, care a fost infuzat în întreaga lume prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Orice creștin trebuie să simtă că Iisus este viu. Fără conștientizarea faptului că Iisus este la fel de viu ca orice altă ființă, creștinismul își pierde esența și, aș putea spune, chiar orice urmă de eficiență.

Sărbătoarea învierii Domnului Isus Hristos nu reprezintă doar comemorarea unui fapt istoric. Este o sărbătoare spirituală. Și orice sărbătoare spirituala se petrece doar în prezent. Este într-adevăr mai dificil de înțeles, dar timpul istoric nu are nimic de-a face cu spiritualitatea.

Sărbătoarea Învierii este o sărbătoare a învierii întregii creații și a fiecărui om în parte. Celebrarea învierii Domnului Iisus Hristos este ceea ce se numește a doua naștere, renașterea în spirit sau trezirea sufletului. Fiecare om trebuie să-și trezească sufletul față de dragoste și adevăr. Învierea lui Iisus trebuie percepută nu doar din perspectiva existenței întrupate a Mîntuitorului. Adică nu trebuie să vedem în Iisus doar o ființă umană care a fost ucisă și care, prin voia lui Dumnezeu, a revenit la Viață. Iisus a spus despre sine că El este Calea, Iubirea, Bunătatea, Adevărul, Dreptatea și Viața. Ca atare, atunci cînd sărbătorim învierea lui Iisus, sărbătorim de fapt învierea tuturor acestor virtuți. Și cum pot ele să existe altfel decît prin oameni? Iată cum devenim fiecare în parte responsabili de învierea lui Iisus. Din punct de vedere Divin și istoric, Iisus a înviat atunci, a treia zi dupa ce a fost răstignit. Însă din punct de vedere strict personal, fiecare în parte este responsabil acum, în ciclul actual, de învierea lui Iisus în inima sa. Și-i vom permite lui Iisus să renască, dacă ne vom deschide față de dragoste, bunătate, dreptate, adevăr, libertate. Aceasta este taina învierii Domnului. Învierea Domnului este de fapt învierea Omului.

Fără să ne trezim la viață în momentul în care Dumnezeu dorește ca noi să ne trezim sufletul, vom rata practic tot restul timpului din ciclul actual. Vom trăi în zadar, vom fi asemenea unor cadavre vii, după cum se exprimă Sfîntul Simeon. Cum să mai percepi și să te bucuri de Înălțarea Domnului Iisus, de pogorîrea Sfîntului Duh, de schimbarea la față, de adormirea Maicii Domnului și de tăierea capului Sfîntului Ioan Botezătorul, dacă ai ratat sărbătoarea învierii? Este aproape imposibil!

Omul istoric, datorită percepției timpului liniar, fără de început și fără de sfîrșit, speră că poate la anul va avea mai mult noroc. Ba chiar mai mult, majoritatea dintre noi amînăm în mod conștient pregătirea în vederea învierii, amăgindu-ne că avem încă mult timp la dispoziție. Și apoi învierea nu este doar o chestiune de ordin religios sau ceva bisericos. Fără a ne trezi sufletul ne va fi imposibil să cunoaștem iubirea adevărată, să trăim liberi, să fim capabili de bunătate, altruism, sacrificiu.

Trecerea de la timpul spiritual sau de la timpul sacru la timpul profan este, în opinia mea, cea mai mare diversiune, cea mai mare victorie a forțelor demoniace. Înlocuirea viziunii totalității cu aceea a progresului și a evoluției este boala de care trebuie să ne vindecăm. La început, cei care urmau învățătura lui Iisus aveau încă vie existența sa fulminantă. Ei sărbătoreau cu drag învierea Lui și nu se punea problema conștientizării faptului că învierea Domnului este totodată învierea sufletului fiecăruia în parte. Această înviere personală se realiza pe atunci în momentul în care alegeai să urmezi învățăturile noi. Astăzi majoritatea creștinilor provin din familii creștine, adică ajung creștini prin naștere. De aceea, multor creștini religia nu le spune nimic. Ei nu sînt înviați, ci doar născuți, și cum „învierea” este conceptul și sufletul creștinismului, cei care n-au „înviat” încă se plasează într-o poziție de incompatibilitate cu această religie. De aceea este necesar să folosim orice prilej pentru a ne trezi sufletul, iar sărbătoarea învierii este cel mai valoros eveniment din acest punct de vedere. Sper din toată inima ca nimeni să nu mai rateze această șansă de a se trezi la Viață.

Doamne ajută!

Previous

Despre eroarea generalizării

Next

A fi mai bun

3 Comments

  1. Mica

    „De nu se va naşte cineva din apă şi din duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” Ioan 3.5
    „Trebuie să vă naşteţi de sus” Ioan 3.7

    Căci acum suntem născuţi de jos, din pământ şi din apă, adică din carne şi din lacrimi şi orice lacrimă ce se varsă, exprimă plăcerile, durerile şi nevoile cărnii.
    Când ne vom naşte de sus, din duh şi din apă, adică din spirit şi din lacrimi, izvorul lacrimilor va fi mila, înţelepciunea şi compasiunea.
    Iar când pământul, apa şi duhul, se vor împreuna în deplină armonie, atunci apa se va transforma din lacrimi în vinul bucuriei şi pe măsura transcenderii, vinul se va transforma în sângele vieţii înălţându-ne la ceruri în braţele iubirii veşnice şi nemărginite ( dincolo de spatiu si de timp. he! he!).

  2. Micul Prinţ

    Cel mai mare salt, pe care-l poate face un credincios,din orice religie,este acela de trece de la „Dumnezeul meu” la „Dumnezeul tuturor”.

    Pentru aceasta, este deajuns să îţi deschizi mintea, ca să înţelegi….inima,ca să acepţi… şi sufletul,ca să te bucuri.

    Cel ce ajunge la acest nivel de conştiinţă,simte că nu mai este nevoie de dovezi de iubire între el şi Dumnezeu.

    Pur…şi simplu…cu bucurie,Costinel

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén