Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Prin rouă

Acum vreo doi ani vă îndemnam să priviți cerul măcar trei minute neîntrerupt în fiecare zi. Un exercițiu foarte bun pentru suflet, pentru pacea minții, pentru a visa în largul inimii. Acum, pentru că au venit zilele călduroase de vară, chiar dacă sîntem încă în luna mai, vă îndemn să găsiți ocazia să vă plimbați din cînd în cînd desculți prin roua dimineții. S-a scris multă poezie legată de rouă și de a fi desculț în iarbă, însă nu pentru a trezi poezia sufletului vă îndemn să mergeți prin rouă, ci pentru tămăduirea lui.

Atingeți pămîntul cu tălpile goale și bucurați-vă de fiecare senzație pe care o veți simți. Bucurați-vă de gîdilăturile firelor de iarbă, de micile înțepături ale pietricelelor mai ascuțite, de praful drumurilor de țară, a căror atingere poate fi uneori mai fină decît a celui mai moale covor de lînă. Nu vă mai feriți atît să nu vă murdăriți pielea cu praf și pămînt. Este de preferat să vă murdăriți mîînile cu țărînă decît sufletul cu vorbe și gînduri urîte. Îndrăzniți și lăsați ca măcar mîinile și tălpile să mai atingă pămîntul direct din cînd în cînd. Trupul nostru are nevoie să atingă pămîntul, să lăsăm astfel să se ducă în țărînă greutățile din suflet, stresurile minții, tensiunile mușchilor. Dacă nu aveți de plivit o gradină de zarzavat sau de flori, măcar jucați-vă cu ceva pămînt, doar cît să vă amintiți de copilărie, să faceți un castel sau un zid, un șanț sau un baraj. Îmi amintesc de cînd eram copil ce ne mai plăcea după cîte o ploaie să alergăm prin bălți să ne stropim, să ne bălăcim. să facem șanțuri sau baraje ca și cum am fi amenajat curgerea unui fluviu. Da, e drept că trebuie să trăiești la țară pentru a face toate acestea, dar nu găsiți o scuză în faptul că sînteți orășeni. Soluții pentru toate cele enumerate mai sus se găsesc și pentru cei care locuiesc în oraș. Totul este să vă doriți să reveniți în contact direct cu pămîntul măcar din cînd în cînd. Merită, beneficiile sînt nenumărate!

Previous

Gînduri

Next

Confesiuni

7 Comments

  1. angelica

    Sa ploua…cu roua si soare!
    Mi-era dor sa scriu. Bucuria si acea stare de implinire vine din pacea inimii!
    Cu cit ne „bagam” mai adinc sufletul in inima cu atit ne linistim mai mult , de parca Duhul Sfant ne poarta prin aceasta lume pe aripile Sale.
    Pacea care covirseste toata mintea….de aceea in Rugaciunea inimii suntem invitati sa ne coborim mintea in inima….ca inima sa fie coplesita de starea ce pur si simplu ni se descopera tacind !
    Mi-e dor de voi…mi-e dor sa va descopar! Mi-e dor sa va am aproape…in gind, in inima …pe rind, pe rind!

  2. Micul Prinţ

    Simeona,află că odinioară şi eu gândeam ca tine….mai bine spus…trăiam acel sentiment de inferioritate.
    După ce m-am trezit….şi am început să văd altfel lucrurile…am trăit sentimentul neputinţei.
    Încet,încet am realizat că de fapt nu trebuia să fac nimic….nu trebuia să schimb eu lumea…să-i trezesc şi pe alţii.Deşi…asta doream.

    Schimbarea trebuia să înceapă cu mine…cu starea mea de spirit.

    Văzusem la televizor nişte dezbateri pe un subiect ce mă interesa.Doream mult să mă întâlnesc cu invitaţii acelei emisiuni…dar acest lucru era imposibil în mintea mea…nici nu aveam bani să trec strada…dar să mai merg la Bucureşti?!

    Mă împăcasem cu ideea că nu-i voi întâlni vreodată….dar se pare că universul a conspirat şi după un timp…ce să vezi….au venit ei la mine în oraş pentru o altă problemă…şi ne-am intersectat drumurile.

    Nu-mi venea să cred că dorinţa mea se împlinise.
    Întâmplarea asta depăşea imaginaţia mea şi pe a oricui ar fi fost în locul meu.
    După toate calculele minţii omeneşti această întâmplare era practic imposibilă!Şi totuşi,s-a întâmplat!
    În mintea mea,mă credeam inferior…fiind un om simplu din provincie,care nu prea avea cu ce realizări să se laude.

    La sfârşitul întâlnirii,mi s-a propus să se scrie despre mine…despre cazul relatat de mine….ceva ieşit din comun.
    Le-am mulţumit dar am refuzat.Ştiu că alţii,în locul meu ar fi acceptat,gândindu-se că, astfel, vor deveni mai cunoscuţi.
    Din această întâmplare am învăţat că pentru univers nimic nu este imposibil.Doar noi,cu mintea,ne limităm.Credem că nu merităm ceva sau că nu putem face un lucru, aparent imposibil,pentru că aşa am fost învăţaţi.
    Am crescut toţi în acest sistem de valori false, influenţat şi menţinut de mediul social bazat pe ură,invidie,lăcomie,egoism,frică,sărăcie….

    Bine că există legile autoactive ale universului…şi fiecare primeşte ceea ce merită.După gând,cuvânt sau faptă.
    Şiii….de ce nu…după sufletul fiecăruia.

  3. Onomasticile, un prilej in plus de meditatie privind legatura intre numele trupului nostru si numele sufletului nostru…
    „Şi Eu …, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare.” (Fc. 12.2)
    Sfinteasca-se numele tau, gazda buna!

  4. Laura

    Inca un strop de bucurie ! ..acum citind aceste randuri, imi aduceam aminte ce bine se simtea pamantul si iarba rece la apus de soare, in picioarele goale, dupa un lung traseu pe munte intr-o zi foarte calduroasa de primavara… amintiri si senzatii pentru care iti doresti sa evadezi de la oras cat mai repede si sa te refugiezi la umbra racoroasa si proaspata a muntilor, sub bratul protector al padurilor de brazi…

  5. Cristian Ţurcanu

    Ma bucur foarte mult ca in „sinul” acestui blog s-a format in ultima vreme un grup, cu legaturi emotionale si spirituale intense si frumoase. E bine ca impartasim gindurile si mai ales trairile, experientele si aspiratiile. Dupa ce ne vom mai maturiza putin poate vom stabili o intilnire, sa petrecem impreuna o zi sau doua, la munte sau la mare sau la careva acasa daca are loc si ne invita. Va multumesc si va imbratisez cu drag pe toti si pe toate care, gasind un strop de lumina aici il inmultiti.

  6. Ca sa fiu in ton cu subiectul, in momentul acesta nu ma simt in stare, decat sa pun un link catre un videoclip, pe care nu ma satur sa-l revad.

    http://www.youtube.com/watch?v=Fj4xFCznnVQ

    Inima ma impinge sa spun cateva vorbe:
    Am descoperit revista „Arta de a trai magazin” cel putin in 2009. De atunci, in rastimpuri, ma duc, citesc ceva si… plec mai departe. Este asemenea fructului de grepfruit: cu gust placut, acrisor-amarui… daca nu-l ai, iti lipseste iar, daca-l ai, savureaza-l bucatica cu bucatica, altfel, se zbarleste parul pe tine.
    Blogul, l-am descoperit acum un an, cred, si, la fel, intram un pic si plecam…
    In ultimul timp, insa, am simtit nevoia sa si comentez – fie metodic, incercand sa inteleg si sa aprofundez pentru mine idei de valoare, fie exemplificativ, vorbind despre mine, ca un fel de raspuns la parerile celorlalti.
    Am intrat, pentru ca simt nevoia unui grup de suport. Din 2008, de cand a plecat maica Siluana la Iasi, nu-mi gasesc locul si, la fel ca mine, mai sunt si altii carora maica le-a deschis usa sufletului, aratandu-le calea vietii. Aici, in Craiova, problemele de suflet si le rezolva fiecare cum stie si cum poate. Un grup de suport are nevoie de un lider, degeaba am incercat noi sa reincropim ceva, fara lider, nu merge.
    Prin urmare, acum ma simt ca ratusca cea urata in lumea raţelor si este, cu atat mai greu, cu cat am vazut ca lumea lebedelor nu este un vis.
    Multumesc!
    http://www.youtube.com/watch?v=ruJ1uFf9hy4

  7. clara_david

    Iubeste-ma in luna lui Mai

    Iubeste-ma in luna lui Mai
    cand spui ca pleci si tot tu stai
    Pe cerul inimii mele pironit
    de dorul unui albastru infinit…

    In pamantul meu de rai
    ca duiosia unui cant de nai
    Purtat in lume de vant
    rostit de cer in Cuvant…

    Iubeste-ma in luna Mai
    pe pamant adus din rai
    De pasarile albastrului infinit
    doar de Iubire marginit…

    (Versuri: Cristina Lazar, 11 mai 2013)

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén