Mizînd mereu doar pe bunătate și corectitudine, pe încredere și bunăvoință este posibil să nu reușești mare lucru în viață, însă eu am mizat și voi miza mereu pe bunătate, încredere și bunăvoință.
Unii sînt capabili să ierte, însă cu adevărat de admirat sînt cei care nu au ce să ierte! Cînd se pune problema iertării aceasta înseamnă că cineva te-a rănit, însă atunci cînd simți că nimeni și nimic nu te poate răni, atunci nu ai ce să ierți. Atît timp cît „rănile” din sufletul tău dispar mai repede decît urma lăsată de o furnică pe pielea unui elefant nu mai ai nevoie să ierți pentru că pînă să apuci să zici cuvîntul „iert” deja nu mai este nimic de iertat. Cît de mare trebuie să-ți fie sufletul pentru ca nimeni și nimic să nu ți-l rănească vreodată!?
Oricît de multe ați ajunge să realizați în viață nu vă pierdeți identitatea sufletului, amintiți-vă mereu de ceea ce erați înainte de a ajunge să vă identificați cu realizările voastre. Cine și cum erați înainte de a avea o profesie, o relație, copii ș.a.m.d. Mulți oameni se lasă furați de ceea ce ajung să realizeze în viață și uită de ei înșiși. Cu cît este mai adîncă această uitare cu atît crește riscul de a vă îmbolnăvi și de a vă pierde bucuria de a trăi. Cînd boli grave au ajuns să vă invadeze, prima regulă este să vă amintiți de voi înșivă, de ceea ce erați înainte de a avea o profesie, o relație, copii ș.a.m.d. Este ceva minunat să trăiești pentru ceilalți, pentru a fi de folos celorlalți, însă pentru a putea face aceasta cît mai bine trebuie totodată să trăiești și pentru tine, îți trebuie timp pentru propriul suflet. Merită să vă spuneți din cînd în cînd: „dacă ar dipărea acum tot ceea ce am realizat în ultima vreme ce ar mai rămîne din mine? cine sau ce aș mai fi?” Ca să și glumim puțin, cred că ne-ar fi prins bine un buton de RESET, să putem reveni la setările din suflet atunci cînd simțim că ne-am îndepărtat prea mult de el.
carmine872015
Da, e lucru mare sa ai puterea sa ramai acelasi om si cand te ridici, dar si cand decazi. Nu orice om poate fi asa, insa cei cu mintea limpede si nepatati pot ramane la fel in orice situatie!
anisa manescu
„Am vrut sa ma vindec! m-am detasat si i-am daruit( in fiecare seara )cite o bucatica constienta din viata mea lui Dumnezeu! Daca ati stiut ce bucurie imi umple inima!”
Draga Angelica, multumesc din suflet pentru raspuns sau mai degraba pentru cugetare! Da asa este, sa ne rugam mereu pentru celalalt si fericirea lui, ca de fapt si de drept, ne rugam si pentru fericirea si eliberarea propriului suflet. Chiar daca obisnuiesc sa ma rog pentru aceasta prietena, e adevarat, nu sunt constanta. De acum o voi face in fiecare zi. Domnul sa iti dea pace in suflet si lumina!
Draga Simeona, si eu eram ca tine mai acum ceva timp. Te intelg foarte bine. La mine stiu ca sunt mai multi factori care fac sa ma simt asa: mediul in care am copilarit, influenta mamei, educatia, religia – felul cum mi-a fost transmisa; de asta am inceput sa citesc mai mult pe acest subiect, am cautat sa-mi gasesc un duhovnic mai filozof care sa ma asculte frumos si cu care sa nu ma simt judecata caci sufar inca foarte mult de acest sentiment de vinovatie venit din educatia mea; si fac multa introspectie cu mine si incerc sa invat mai întai de toate sa imi spun: Da, ACCEPT ca am spus asta si accept reactia mea fata de situatia in care ma aflu la un moment dat si Da accept reactia celuilat la cele spuse sau facute de mine. E foarte important, dupa parerea mea, sa ACCEPTAM ce se intampla. Adica sa acceptam psihologic si emotional cu toate fiinta ca ceva s-a intamplat in acel moment. Dar atunci când acceptam, nu trebuie sa judecam in bine sau rau. De asta e foarte important sa facem tacere in interiorul nostru si sa lasam emotia sa ocupe spatiul de care are nevoie pentru a se ‘exprima’. Si eu sunt la inceput de drum, dar am descoperit ca este necesar acest pas pentru a ajunga sa fac pace cu mine insami si a deveni prietena buna cu mine insami. Si mai apoi putem intelege, prin introspectie, DE CE am simtit ce am simtit, ca un experiment facut de fiinta noastra si in calitatea nostra de observator al propriei fiinte.
DA, draga Cristina, imi place ce ai mentionat mai jos…
„cand te pui sa faci curatenie in tine prima data dai de urat! Si dai pana te saturi si spui clar…nu mai vreau!!! Atunci abia alegi sa-ti faci curatenia fara sa mai judeci cat de mult mai poate durea.Doare cand judeci si opui alte pareri alegerilor trimise de suflet!!!” Da, si eu am trecut prin stari de mânie urâte, dureroase, ma torturam in fiecare zi sa nu mai vorbesc asa, sa nu mai reactionez in acel fel, mai ales cu colegii la lucru, dar apoi o luam de la capat in fiecare zi, la fel. Foarte greu caci nu stiam cum sa fac sa nu mai fiu o persoana dezagreabila. Poate ca adevarul iesea la suprafata: cautam sa fiu ‘convenabila’ altora, si nu mie insami! Si la un moment dat, am inteles ca totul incepe cu MINE insami, din INTERIOR spre EXTERIOR, si nu invers. Atunci am inceput sa mai urc o treapta spre constiinta mea si sa ma caut in toate ungherele firii mele ca sa ma vad mai bine – stergând mai bine ferestrele sufletului meu – si mai apoi a ma indrepta spre vindecare. Ma rog zi de zi „Doamne cerceteza si vindeca neputintele mele” sau „Vino Duhule Sfinte si îmblânzeste inima mea in ziua împietririi si a mâniei”. Si le tot spun pâna ma mai linistesc. Da, cred tare in Duhul Sfânt si in puterea lui. Imi place sa citesc Acatistul Sf Duh si citez un pasaj care imi place mie in mod deosebit…
„Acolo unde ai rasarit, fie si doar pentru o clipa, in locul cel de taina al sufletului, stralucind ca un fulger, neuitata este frumusetea descoperirii Tale, prin care se preschimba, cu preschimbare dumnezeiasca si infricosata cuviinta, faptura cea din tina. Invredniceste-ne, Bunule Mângaietor, înca din viata pamânteasca sa te vedem cu inima curata.”
Si da Cristina, asa este, ‘a iubi’ si ‘a ierta’ vorbesc despre mine si despre cât ma iubesc eu si pot sa ma iert eu insami. Numai aceasta aduce pace in sufletul nostru caci putem ierta in masura in care putem iubi, si in care ne putem iubi. Mai este drum de facut si cale de batut. Dar Doamne ajuta ca am inceput pe acest drum. Lumina divina si Duhul Sfânt ma calauzesc spre pacea cu mine insami.
angelica
La multi si binecuvantati ani!
O zi speciala, o zi stralucitoare, o zi cu multe daruri de la Dumnezeu primite!
As fi vrut sa te imbratisez azi dar las aceasta placere vantului, soarelui, florilor, aah si gandului…si familiei tale!
Esti minunat, sa stii asta si cred ca sunt in asentimentul tuturor!
cristina
Nici nu stii!…cat de mare fericire imi faci, Cristian…Voi considera darul asta venit in sens oleaca invers, DIN CER- ca normal e ca tu sa primesti azi…de ziua ta 🙂
Observi ce face bucuria din om?!? Sau mai exact…din ‘uama’ ? Ridica debaraua ta la rang de Cer si… ma astept sa-ti mai orientezi sonarul catre adancimile ei!
Cine stie?!?! Poate ca vei mai primi semnale si de la alte comori din vechime, ingropate acolo de fel si fel de pirati…ai uitarii: de timp…
Aiiii-aiiii, cat mister poate sa nasca in mintea si in sufletul meu debaraua ta !!! 🙂
Citeste primele litere ale versurilor, de sus in jos: La multi ani, suflet pur!…
(ultimul este…bonus 🙂 nu se lipeste in acrostih)
La miezul noptii parca toate-s sfinte-
Ating cu palme ploi de meteori;
Mac rosu in obraz imi sta fierbinte,
Uitandu-ma spre Cer, iti scriu scrisori…
Lumina lunii pline se aprinde
Terestra m-ai fi vrut ,c-un simplu dar-
Iar eu nu-ti dau decat efemeride
Alinturi …Aripi albe de Icar…
Nu vezi cum licurici din Cer coboara?!?
Iubire iti aduc si-i Ziua Ta!
Sunt suflete de ingeri care zboara,
Unind destine prin caderi de stea…
Fald dupa fald, cortina se aseaza,
La teatrul meu cu soli din Univers…
Eu te astept cuminte… Eu sunt treaza!
Tu, mai tarziu sa vii! peste un vers…
Pastrez decorul si pastrez actorii;
Uimiti de sufletul tau pur si ei,
Raman pe cer sa-ti scrie… Meteorii:
…Cu praful lor stelar si cu scantei !
http://www.youtube.com/watch?v=2CPNfIr8js4 Invataturi pt suflet…Richard Bach
Draupadi
Cristina, e grozav Levi! Cata naturalete si franchete, si ce voce puternica…
Citindu-va chiar ma ajuta sa inteleg mai bine unele aspecte, unul din ele fiind acela de a ma accepta asa cum sunt si sa am curajul sa vorbesc despre mine
Cristian Ţurcanu
Am un raspuns si pentru Cristina. Am cautat prin debara si…. printre vechile casete audio am gasit caseta cu inregistrarea tehnicii de relaxare completa a fiintei. Acum ce sa facem ca e caseta audio si cum vremea acestora a cam trecut voi urmari sa gasesc o posibilitate sa o transfer in format digital. Cind voi avea varianta electronica a acestei casete va voi anunta!
Cristian Ţurcanu
Faptul ca Sfidatorul iese la lumina si uneori rabufneste nu este neaparat o problema. Draga Micule Print e bine ca ai mai corectat din atitudinile functionarilor de la Casa de pensii. As avea totusi o mica observatie. La sfirsit trebuia un zimbet de compasiune si nu de satisfactie ca i-ai stricat ziua. In rest, ce sa zic, daca este necesar putem sa si zbieram la oameni, adeseori poate fi cea mai eficienta metoda de a-i zgiltii un pic, daca nu chiar de a-i trezi. Numai ca la final trebuie sa revenim mereu la bunatate. Mereu la iubire si bunatate sa ne fie gindurile si inima. Multumesc ca esti aici cu noi.
Simeona draga, asa cum un om nu poate fi judecat de doua ori pentru aceeasi greseala nici tu nu trebuie sa te judeci pe tine de mai multe ori pentru aceeasi greseala. Te imbratisez!
cristina
”…De-mi dai voie sa fiu lacrima ta …ma voi opri la jumatatea obrazului. In inima ta gasesti tot! ”
Un stropishor din expresivitatea unei lacrimi- plans sau ras- intelepciunea de a trece de la una la alta ca Alegere 🙂
in dar pt ceea ce ati emanat atat de frumos si empatic:
Absurda clipa regasita-n vreme
Cand te deschizi spre Cer si plangi usor,
Sunt lacrima ce-ti cade printre gene;
Ma pierd de tine, ultima, si mor…
Sa ma intorc ‘napoi cu totu-as vrea,
Sa fiu din tine, parte sa iti fiu…
Povara dulce, si povara grea
Pe-un fir de Ariadna straveziu…
Ti-as curge-n sange , argintie pata,
Si te-as innobila de visul meu,
Asa cum e istoria mea toata:
De tine plina si de Dumnezeu!
Dar sunt straina si exterioara-
Sunt aerul din preajma ta…Cu foc
sa ma inspiri , ma rog, si iar povara
Sa-ti redevin, iubirea mea, la loc…
Pana ce noaptea peste noi s-apara,
Cand relaxat de propriul absolut
Sa ma expiri… Si iar exterioara
Tu sa ma faci.Poveste dedemult…
Si plec din tine… si e prea curand,
Oceane de taceri in gand ti-as vrea!
S-aud direct prin inimi picurand
si viata ta si poate … viata mea!
ps: BUCURATI-VA! SA VA FIE LACRIMILE DE BUCURIA INCREDINTARII IN PROMISIUNILE LUI!
”Deci, fratii mei iubiti si mult doriti, bucuria si cununa mea, asa sa stati intru Domnul, iubitii mei.
Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va.
Ingaduinta voastra sa se faca stiuta tuturor oamenilor. Domnul este aproape.
Nu va impovarati cu nici o grija. Ci intru toate, prin inchinaciune si prin ruga cu multumire, cererile voastre sa fie aratate lui Dumnezeu.
Si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa pazeasca inimile voastre si cugetele voastre, intru Hristos Iisus.
Mai departe, fratilor, cate sunt adevarate, cate sunt de cinste, cate sunt drepte, cate sunt curate, cate sunt vrednice de iubit, cate sunt cu nume bun, orice virtute si orice lauda, la acestea sa va fie gandul.”
Cristian, inca… te rog si ii indemn pe toti sa ceara:)
Cauta inregistrarea ta veche de peste 15 ani pe care am lucrat candva si care mi-a gravat pt totdeauna in inima indemnul asta frumos…Bucurati-va! (…cu vocea lui Cristian Turcanu…mmmmm! 🙂 si cu minunea care ma tinea de mana in exercitiu, parca cercetand sa fiu acolo, langa ea ,mereu… ( prietena mea Sanda Sfichi-Dumnezeu s-o tina in Lumina !)Va iubesc
MULTUMESC DE PE ACUM , CRISTI,CA SI CUM MI-AI RASPUNS,MI-AI…GASIT !
angelica
Doamne, cit de mult as vrea sa ma simtiti ca va alin!
Cit de mult as vrea sa va string in brate si sa…tac!
Anisa, eu…nu stiu sa ma exprim (inca) . Mi-as dori acea Imparatie in care sa ne citim cuvintele din inima. Iti spun doar despre mine: am cerut iertare cu voce tare si nu mi s-a raspuns. :am cerut iertare in gind si n-am primit raspuns; in fiecare zi am cerut binecuvantare de la Dumnezeu pentru viata celui ce l-am ranit si nu numai pentru el: aproape a trecut un an si…am primit raspuns :” ….Nu sunt suparat pe tine, iti multumesc pentru cuvintele tale , te ascult, te citesc….am si eu problemele mele, inca nu pot sa-ti raspund…multumesc pentru intelegere…”.
Dar sunt constienta ca-n tot acest an…am invatat ce-i rabdarea, am cautat vindecarea mea interioara, a sufletului meu, am citit mult, am multumit, am zimbit, am plins, m-am indragostit de …voi toti!
Am vrut sa ma vindec! m-am detasat si i-am daruit( in fiecare seara )cite o bucatica constienta din viata mea lui Dumnezeu! Daca ati stiu ce bucurie imi umple inima!
( P.S. Citeste cartile lui Cristian )
Micule Print…si drumurile din Moldova trec prin Bucuresti. Si gindurile tale frumoase ajung in Moldova.
Simeona, ce draga-mi esti! De-mi dai voie sa fiu lacrima ta …ma voi opri la jumatatea obrazului. In inima ta gasesti tot!
Cristian te respect si-ti multumesc o viata intreaga!
….hmmm, ce ginduri!
Micul Prinţ
Nimic nu este întâmplător.
Costinel-omul….a fost întrebat de alţi oameni cu funcţii foarte mari,de unde am atâta curaj….sau pe cine am în spate.Le-am spus tuturor că…pe Dumnezeu!
Evident că mulţi au râs….după care…au cam plâns amarnic…realizând că nu am glumit atunci.
Nu pot detalia cu nume,date,fapte,aici.
Personajele deranjate de tupeul meu au nume grele în jaful din banii publici pe plan local…aceleaşi personaje au acum toată economia ţării în mână….mai toţi sunt teleormăneni.Aşa că…ştiu cu cine am de a face.
De curând,suveranul pontif a „recomandat” marilor puteri(lumeşti) să înceteze tirania banilor.
Cu un an înainte eu i-am scris ceva asemănător unui personaj care controlează şi dirijează toţi banii din lume.Se vede în ce fel!
Mi-am închis contul de facebook tocmai pentru a nu implica şi alte persoane,(prieteni) într-o posibilă răzbunare din partea lor.
Ştiu că sânt monitorizat şi că se tem de mine.Nu de mine ca om,ca persoană,ci de mine ca spirit liber.
Acum mulţi ani…când eu habar n-aveam de spiritualitate…am fost căutat de un şaman(un vraci local) care fusese trimis de un spirit de dincolo să mă caute.E o poveste mai lungă.
Ştiu că am protecţie şi în lumea văzută şi în cea nevăzută.
Eu văd altfel lumea asta,pentru că am fost dincolo…pe cealaltă lume.Cred că a fost cel mai frumos dar primit de mine de la univers….să pot vedea cum este acolo…dincolo…locul de care toţi se tem, numai gândindu-se.
Am meditat mult la călătoria făcută.M-am întrebat de multe ori…de ce eu?….de ce atunci?Probabil că meritam.Sau îmi dorisem asta şi uitasem ,fiind prea ocupat cu câştigul existenţei zilnice.(alergătura după cele lumeşti,trecătoare)
Pot spune cu tărie,oricui,că am trăit o clipă din eternitate.Poate oricine să nu mă creadă sau să râdă de mine.Chiar nu-mi pasă !
„AICI E PE CREZUTE….DINCOLO E PE VĂZUTE…”….Arsenie Boca
PS: Când vei fi în stare să nu-ţi mai pese de tine ca om trecător,vei fi atunci în stare să vezi totul ca spirit etern.Nimeni şi nimic nu va mai avea vreo putere asupra ta.
Simeona
Micule Print, relatarea ta m-a facut sa-mi fac o mica introspectie. Eu chiar am firea asta, reactionez pe loc, instinctiv, fara sa tin cont de consecinte. Dupa o asemenea reactie sufar cumplit de fiecare data, oricat de multa dreptate as avea. Desi as vrea din tot sufletul, mi-e imposibil sa gandesc mai inainte daca ceea ce fac este ok. Nici macar suflul nu mi-l pot controla. Apoi, sentimentul ca am facut pe cineva sa sufere, ma omoara. Tot ceea ce pot sa fac este ca, atunci cand imi fac programul zilnic de rugaciune, sa reiau intamplarea, sa o sucesc pe toate fetele si sa incerc sa vad daca am inteles bine cum au stat lucrurile si, mai ales, daca era posibil sa reactionez altfel. De fiecare data imi dau seama ca, oricata dreptate am avut, am fost prea aspra si puteam sa fac altfel. Totdeauna as fi putut sa fac altfel. Totdeauna exista mai multe solutii. In concluzie, de fiecare data imi dau seama ca nimic nu ma indreptateste sa aleg razboiul pentru ca in toate exista si calea pacii. Cand imi dau seama de asta, tristetea este cu atat mai mare si cel mai greu este atunci cand nu mai pot sa repar si tot ce-mi ramane este plansul si regretul amarnic.
Crucea mea este aceasta durere cumplita pe care o simt cu privire la cei despre care cred ca m-au ranit in vreun fel si inca ustura si cei pe care i-am ranit eu, cu voia sau fara voia mea. M-am îmbracat cu blestemul ca şi cu o haina si a intrat ca apa inlauntrul meu şi ca untdelemnul in oasele mele si n-am voit binecuvantarea si s-a departat de mine (parafraza la Ps.108).
Doamne, depărtează de la mine calea nedreptăţii şi cu legea Ta mă miluieşte.
cristina
…In mediul in care ne ducem zilele, ne slefuim…!
Eu mai mereu imi zic, asaaa….ca sa nu uit: totul e ‘despre tine’! ; asteptarile pe care le ai de la ceilalti , feedbackul pe care li-l dai-si nu numai atunci cand vin cu flori de ziua ta ci in conditiile in care, ca niste camarazi spirituali autentici ,se folosesc de press-butoanele care sa conduca la sublinierea fisurilor in structura proprie.Sa nu uitam ca nimeni nu o face la intamplare ci intr-o legitate in care si tu esti-aceea a rezonantei! Totul poate fi informatie pusa in slujba cresterii tale daca nu uiti sa privesti asa !
Imi aduc aminte cu Iubire si cu zambet larg de parintele Paraian-Dumnezeu sa-l tina in Lumina Sa!- ne povestea ca unul din calugari tot avea obiceiul sa se infurie si sa injure pt ca zilnic intra in conflict cu cineva…’ce sa fac, parinte?!?! sunt disperat!!! fac Rugaciunea Inimii si ma caiesc, sufar, apoi ies si iar ma intalnesc cu oameni care ma atzatza si iar se petrece!!!’ Raspunsul a fost simplu, minunat : apooooi, ba! cand te pui sa faci curatenie in tine prima data dai de urat! Si dai pana te saturi si spui clar…nu mai vreau!!! Atunci abia alegi sa-ti faci curatenia fara sa mai judeci cat de mult mai poate durea.Doare cand judeci si opui alte pareri alegerilor trimise de suflet!!!
Ne amintea mamitzu mereu un citat care sa ne scoata din disperare cand, eventual, in lucru cu sine cadeam: poi!! daca apostolii observau acest fapt, eu, cine sunt sa nu fiu sincera de tot cu mine?!? ‘…vreau sa fac Bine, dar…raul din mine nu ma lasa!’ spunea unul din apostoli si cred ca Pavel…Pana si el recunostea ca in interior exista acumulari grosiere si densificari ale trairilor omenirii din care facem parte si ale carei manifestari ‘ne traiesc’
A imparti experimentarile vietii in bine si rau e firesc pt ca traim in planul dual unde prin antiteza observam directiile, insa daca ne ancoram pe acest nivel, noi, fiinte proiectate de Marele Arhitect pt multidimensionalitate, trenam…! Fiecare legitate isi are valabilitatea pe un anumit nivel de experimentare,iar odata inteleasa lectia pasesti efectiv din cadrul legilor acelora sa descoperi altele, mult mai subtile si mai nuantate…pana cand ajungem si la ‘…sa nu te impiedici nici macar in numele meu!’ Ce Doamne a vrut sa ne spuna cu asta in Biblie? Ca exista un grad de Libertate, parcurgand Libertatea din treapta in treapta, din sistem in sistem de legitati, pana intracolo incat si functie de conceptul de Sine si de Dumnezeu sa ai independenta…E cale de parcurs, nu zic, dar e bine de stiut ca’ in cele din urma este vorba despre eliberare, despre a da drumul, astfel incat si Spiritul, Cel Etern, sa se poata cunoaste pe sine. Pe masura ce ajungem sa ne cunoastem, sa ne acceptam propria Libertate si Suveranitate, Spiritul isi va intelege suveranitatea sa.’
Astfel, la un moment dat ne dam seama ca bine-rau este un concept din care daca ai scos (traind in legitatea lui ) solutiile necesare trecerii mai departe in imprejurari-cheie ale vietii, iti deschide usa catre urmatorul nivel de experimentat-acolo unde invatarea deja nu se mai face prin dualitate si antiteze, deci si iertarea ramane in urma; acolo abia ‘a ierta’ nu mai iti vine pt ca TU nu mai esti ranit, TU ai facut atata curatenie si purificare in structura ta incat ce vine din exterior nu gaseste in interior opozitie , un zid de conceptii care sa densifice energii si de care sa se mai izbeasca ca un berbec 🙂
As vrea sa ne fie f clar ca tot ceea ce au zis sfintii parinti reprezinta INTELEGEREA legitatilor planurilor in care ei insisi, prin propria purificare a structurilor , au ajuns…, prin gradul de incredintzare in ‘bate si ti se va deschide!’
Pana si de aceste intelegeri-dupa experimentarea in cadrul legitatilor in care functioneaza si dincolo de ele- trebuie sa ne desprindem…sa mergem inspre o noua treapta de Libertate…
‘Te iert!’ vorbeste intotdeauna DESPRE TINE si nu despre cat ti-a putut gresi celalalt, cat a avut el indrituirea sa iti apese butoanele care sa declanseze durerea, furia, orgoliul….
‘Te iubesc!’ de asemeni, vorbeste despre TINE-niciodata despre celalalt…Despre cat iti permiti TU -pana unde ai parcurs din drum si mai ales cu cata bucurie- sa fii Iubire: nivel al constiintei tale si nu a altuia!
Zile fericite, cu cat mai multa Libertate si asa cum zice Cristishorul : traieste ! fii viu! 🙂
Muahhh!
ps: tare mult mi-ar placea sa initiem un subiect amuzant…Sa circule prin toate cotloane fiintelor noastre hohote de ras!…si sa molipsim
Micul Prinţ
…sânt un suflet frumos şi mă bucur de fiecare zi frumoasă.
…sânt fericit atunci când îi pot face fericiţi pe ceilalţi.
….uneori…uit asta şi las omul din mine să critice nedreptatea făcută de alţi oameni…
….încerc mereu,atât cât pot,să înţeleg răutatea din celălalt….mă pun în locul lui….altfel n-am cum să-l înţeleg.
Eu nu sânt gândurile mele…sânt cel ce le observă….fără a le judeca.
Ştiu că sânt eu, sufletul, doar când îmi observ gândurile…în rest sânt sfidătorul din mine.
Chiar şi acum când scriu…îi aud vocea…îndemnul…hai mă,bagă nişte texte tari… să faci impresie pe blog.
Hmmmm….ai vrea tu!…dar eu,sufletul,nu simt nevoia asta!
Mă bucură doar gândul că undeva prin Moldova sânt alte suflete frumoase care mă iubesc aşa cum sânt .Şi chiar dacă nu gândim la fel…cu siguranţă simţim la fel…oriunde-am fi.
Nici măcar nu mai este nevoie să le spun că îi iubesc….ştiu asta deja.
Şi se bucură mult când las două, trei vorbe pe aici….ca semn că am trecut pe aici şi am zâmbit bucuros, citind completările lor.
Nici măcar nu am nevoie de vreun răspuns la comentariu…gândurile lor frumoase îmi ajung.
PS:…ieri am avut nevoie de sfidătorul din mine…a fost la înălţime…Pe scurt,…am fost cu mama la casa de pensii să rezolvăm ceva….aglomeraţie,oameni bătrâni,necăjiţi….umiliţi de funcţionarii de la ghişee….se ştie!
Unui pensionar de 68 de ani îi fusese
respins dosarul pt. ajutorul de deces al soţiei pe motiv că nu se vedea bine ştampila pusă pe chitanţa eliberată de biserică.Bietul om stătea iar la coadă după ce preotul îi mai pusese încă vreo 7(şapte) ştampile pe aceeaşi chitanţă!Îi era teamă să nu fie respins din nou…căci acum avea prea multe ştampile….
Deşi de obicei sânt calm şi respectuos…de data asta n-am mai suportat batjocora individei de la ghişeu…Am porcăit-o în toate felurile…m-am răcorit!Bieţii oameni de la ghişee nu ziceau nimic…de teamă să nu supere birocraţii…i-am înţeles.Nu-mi pare rău de „scandalul” făcut….Nu era vorba de bani…cât de plăcerea diabolică a acelei funcţionare de a pune pe drumuri pensionari bătrâni şi bolnavi.Foarte obraznică şi fără caracter!
M-am dezbrăcat şi eu de caracter şi i-am strigat tare, tot ce mi-a venit la gură….inclusiv blesteme!
Seara…am stat şi am reflectat la ceea ce se întâmplase….parcă luasem toată ura şi neputinţa pensionarilor de la cozi….şi i-am vărsat-o în cap nesimţitei de la ghişeu!
Să vadă şi ea…să simtă şi ea, cum este să fii umilit…certat…judecat.
La plecare,n-am uitat să-i zâmbesc ironic şi să-i spun că mi-a făcut o deosebită plăcere să-i stric ziua şi să-i umflu fierea din ea!Cred că avea nevoie….şi cred că merita mai mult!
Anisa Manescu
Imi puteti spune voi cum sa uitam acel ceva al acelui cineva care ne-a ranit sau care ne-a facut sa ne simtim tradati? Nu vorbesc despre a ierta sau nu, despre a închide acest sentiment pe care il simtim toti si fiecare in functie de sensibilitatea, de fragilitatea, de vulnerabilitatea si mai ales de propriile rani, in cuvântul ‘a ierta’, ci de cum ne doare acest sentiment, cum ne fragilizeaza. Oare este vorba despre vointa numai? despre a vrea sa ierti? e suficient a voi sa ierti? nu stiu raspunsul, nu înteleg ‘adevarul’ în a ierta. In Postul Mare, este o Duminica a Iertarii, si ma bucura tare mult gândul ca exista asa ceva printre ortodocsi (si nu numai). Si am incercat, in acea saptamana ‘luminata’ sa cer iertare tuturor celor pe care i-am ranit sau am crezut eu ca i-am ranit. Unii au acceptat, unii au spus ca nu au ce sa imi ierte, iar altii nu mi-au dat nici un raspuns. Ma refer tocmai la acestia care nu mi-au raspuns, si care înca mai sunt suparati pe mine; si pe care nu i-am uitat. pentru ca atunci demult m-am simtit tradata – chiar daca nu am gândit acest cuvânt in acel moment – de prietena cea mai buna, in care aveam încredere deplina. si ea cred ca avea incredere in mine, cel putin sper. mi se pare firesc (mie). Si uite ca au trecut zece ani de atunci, si chiar daca i-am trimis un mesaj sa îi explic starea mea si sa îi cer iertare, nu pot sa fac (sau nu cred ca pot) ca si cum nimic nu s-ar fi întamplat. mi-a ramas in suflet ca o umbra. nu o urasc sau ceva de genul acesta, dar pur si simplu simt ca nu o mai pot iubi sau aprecia ca înainte. In acelasi timp ma gândesc si la situatia daca as fi eu în locul ei, cum as reactiona, cum m-as simti? Daca oricât mi-ar cere iertare cineva, nu as putea sa-l iert sau sa o iert? Mi se pare teribila aceasta idee. Nu cred ca sunt in stare sa nu iert pe cineva care isi cere sincer iertare si care are suflet bun. Cu aceasta prietena, imi pare rau ca imi amintesc mai mult ceea ce m-a ranit, si mai putin momentele frumoase petrecute împreuna; adica, le acord mai putina importanta acestor momente placute; si e pacat. Caci toti suntem oameni, si nu suntem numai greselile noastre. Dar acest aspect am nevoie sa-l vad începând cu mine însami, si sa imi apreciez calitatile, mai mult decât imi ‘detest’ imperfectiunile. Deci, cum il vedem pe celalalt începe prin cum ne vedem pe noi însine. Este un adevar, si nu o afirmatie. Totul începe cu ceea ce esti tu pentru tine. Cum te vezi tu pe tine. Si aceasta se reflecta în cum îi percepem noi pe ceilalti. Da, este buna ideea lui Cristian de resetare, dar cum sa o realizam in practica? Am citi undeva ceva frumos care spunea ca trebuie mai intai sa curati bine fereastra sufletului tau ca sa poti sa vezi clar in exterior prin ea. O mama ii spunea copilului ei. Chiar asa si este. Si undeva am citit ca amintirile nu exista decât pentru ca ni le amintim. Atunci mi-am spus eu in sinea mea, ca pica pe care o purtam cuiva, de exemplu, sau sentimentul de ‘neiertare’ exista ca o amintire, ca un proces al memoriei. Ni le amintim, deci ne enervam, pentru ca de fiecare data le traim ca si cum s-ar întampla acum. Daca, de exemplu, si Doamne fereste, am avea un accident, si ne-am pierde memoria, nu ne-am mai aminti nimic si de nimeni din ceea ce ne-a facut rau in trecut. Asta inseamna ca avem nevoie sa ne gasim pacea cu noi insine, sa ne iertam pe noi însine, sa acceptam ce s-a întamplat in trecut, sa acceptam ca ne este greu sa iertam, sa acceptam, si sa încercam sa pastram un gând bun si frumos pentru persoana care ne-a ranit. Caci toti suntem oameni imperfecti. Si toti gresim in functie de cum ne vedem noi pe noi insine. Si sa nu uitam ca si noi intr-o zi, am fost in situatia celui care ne-a ranit, ranind si noi la rândul nostru. Si umbra acesta pe care o purtam cu noi zi de zi, devine un bagaj tot mai greu de carat la sfârsitul anului. Cugetati la aceasta. Purtam cu noi multe valize invizibile de care nici nu avem nevoie. Sa învatam sa ne descotorosim de ceea ce ne este inutil si ne îngreuneaza sufletul , viata, constiinta. Am citit acest gând intr-o carte, si l-am retinut caci graieste un mare adevar.
Trecutul este o poveste, viitorul este fictiune, numai prezentul este un cadou (engleza: present is a present).
Domnul sa va dea puterea de a ierta si de a va ierta pe voi însiva!
angelica
Ganduri printre randuri….
Inchid ochii si multumesc. Deschid ochii si zambesc.
Am reusit sa ma iert ! Pe mine!
„Un suflet mare este acela care reuseste sa transforme orice infrangere intr-o victorie.”
Si eu mizez mereu pe blandete, bunatate, sinceritate, recunostinta si pe…copilarie!
Un suflet de copil intr-un suflet de matur.
O zi frumoasa si calda
La voi toti, pe veranda!
Simeona
Da, pierderile din viata mea se datoreaza in primul rand faptului ca n-am putut, sau n-am stiut sa-mi pastrez bunatatea, bunavointa si increderea in ceilalti… si inca multe altele… Acum, ii multumesc lui Dumnezeu pentru esecurile mele.
Nu stiu de ce – poate de la vreme, ca sunt nori aici la mine -, astazi sunt un pic sentimentala si simt nevoia sa adaug niste ganduri, mai mult sau mai putin in legatura cu temele de aici:
– Un om este pentru sine ceea ce-si aduce aminte despre sine, iar pentru ceilalti, este rezultatul felului in care rezoneaza, sau nu, cu amintirile lor.
– O legenda egipteana spune ca oamenii erau aruncati intr-un bazin cu crocodili. Unii intrau in panica, se ridicau la suprafata si erau devorati de crocodili, iar cei care isi regaseau calmul si ramaneau la fundul bazinului, reuseau sa vada o deschizatura prin care treceau intr-un alt bazin cu apa limpede si curata in care, in locul crocodililor, se aflau corali si vietati frumos colorate care iti mangaiau privirea si sufletul.
– Ca sa nu minti, trebuie sa stii ce inseamna sa minti, ca sa nu furi, trebuie sa stii ce inseamna sa furi, ca sa nu inseli, trebuie sa stii ce inseamna sa inseli… Toate acestea inseamna sa faci binele prin cunoasterea raului . Dar, ca sa iubesti, trebuie sa stii ce inseamna sa iubesti. Iubirea este singurul bine care se face prin cunoasterea binelui. De acee, ramane unica si adevarata lege a existentei noastre.
Cristian Ţurcanu
Din comentariile pe care le-ati trimis tin sa subliniez o idee a Anisei – „Consider ca e o eroare (umana) si o slabiciune sa spunem ‘sunt secretara’, ‘sunt muncitor’, etc. ci mai degraba lucrez ca ‘secretara’, ‘muncitor’, etc.” Sa urmarim deci acest sfat al Anisei ca si exercitiu pina il vom constientiza in profunzime. Cind te intreaba cineva ce esti spuneti asa: Sint OM si lucrez ca … timplar, de exemplu.
Draga Simeona ma bucur ca esti intr-un mediu in care oamenii ajung sa faca lucruri marete bazindu-se doar pe bunatate, bunavointa si incredere in ceilalti. Din nefericire, in tara noastra este inca o mare lipsa de educatie, un mediu de afaceri aproape salbatic, un mediu de viata foarte stresant si corosiv, in care orgoliile sint foarte mari. Mai toti cei care pleaca in strainatate si se intorc dupa un timp vad foarte clar acestea. Intr-un astfel de mediu este foarte dificil sa reusesti in viata bazindu-te mereu pe incredere, bunavointa si bunatate. Daca tu ai gasit un astfel de mediu, ca si o insula in spatiul nostru romanesc, poti sa te consideri norocoasa.
Mi-a placut completarea la ideea cu iertarea. Da, intr-adevar atunci cind iti propui sa ierti pe cineva il cataloghezi din start ca „vinovat”. E posibil ca ceea ce te-a facut sa-l consideri vinovat sa fi fost doar criteriile tale personale si nu o serie de valori universale si imuabile. Cind spui ca esti un om iertator nu inseamna neaparat o calitate. Cel care iarta deja a facut doua erori: una ca l-a judecat pe celalalt ca fiind vinovat si l-a condamnat deja in inima lui, iar a doua ca n-ar fi trebuit sa se simta ranit daca are cu adevarat un suflet mare. Apoi calitatea de iertator se mai vede si prin aceea ca trebuie sa ierti o singura data o greseala. Daca dupa ce ai iertat, inca mai suferi cind iti amintesti de acel om si de greseala lui fata de tine, inseamna ca inca n-ai iertat.
Partea cealalta a iertarii, iertarea pacatelor, este o alta perspectiva asupra iertarii care il implica pe Dumnezeu. Eu m-am referit la iertarea dintre oameni.
Simeona
Pai, s-o luam pe rand:
1. Despre bunătate, corectitudine, încredere şi bunăvoinţă.
Dupa cum ai formulat tu, rezulta doua puncte de vedere:
– daca te referi la reusita in viata in general, sigur ca nu reusesti mare lucru numai cu acestea patru. Ar mai fi o gramada… de exemplu, munca, perseverenta, curajul, cumpatarea.
– daca te referi la atitudinea fata de semenii tai, uau, e super. Oricui ii place sa fii bun, corect, increzator si binevoitor cu el. Mira-m-as ca un asemenea fel de a fi sa nu aiba succes.
2. Despre iertare.
La ceea ce ai spus tu atat de frumos simt nevoia sa adaug si eu cateva ganduri. A ierta, inseamna a-l absolvi pe cineva de greseala, de pacat, a nu-l mai considera vinovat. He, he, he!… aici e smecheria. Pai, daca luam numai cuvintele „greseala”, „pacat”, „vinovat” ne dam seama cam in ce colt al sufletului nostru l-am „inghesuit” pe cel care ne-a ranit. Ne dam seama ca deja l-am incadrat undeva, l-am judecat, l-am pus in balata „bine-rau”, l-am dus in iadul sufletului. Cred ca mult mai usor ar fi sa-i aratam semenului nostru ca ne doare, decat sa-i aratam ca a gresit si ca e ceva de iertat. De fapt, procesul vindecarii noastre tocmai acesta este: concentrarea pe ceea ce simtim si eliberarea tendintei de a stabili ce e bine si ce e rau. Ar fi minunat daca am putea goli definitiv camaruta aia a sufletului, in care punem ceea ce zicem noi ca e rau.
3. Despre regasirea identitatii sufletului.
Tu spui ca ne lasam furati de viata si uitam de noi insine. Eu cred ca e mai grav decat atat. Majoritatea mergem in viata pe un drum stabilit de parinti, scoala si societate, incercand sa bifam reperele pe care ni le-au trasat. In momentul in care unul din repere cade, tot esafodajul se clatina, uneori atat de puternic incat risca sa se surpe. Abia atunci ne punem intrebarea: Cine sunt eu si ce am facut cu viata mea? Abia atunci incepe „resetarea”, intoarcerea la punctul zero si fixarea propriilor repere. Bine ar fi ca aceasta trezire sa aiba loc in prima parte a vietii pentru ca mai tarziu e destul de greu de recuperat, credeti-ma pe cuvant.
Acesta este unul din articolele tale care imi pune la lucru mintea si simtirile. Multumesc.
Micul Prinţ
Frumoase rânduri!Venite din suflet!
Cuvinte simple….nesimandicoase….menite să trezească…
Mi-a venit o idee…o să iau cu mine o oglindă de buzunar…aşa…pentru orice eventualitate.
Iar atunci când vreun prieten rătăcit în alergătura lumească îmi va cere un sfat….o să scot oglinjoara şi-l voi pune să se uite în ea şi să se întrebe pe sine:DE FAPT,CE VREAU EU SĂ DOVEDESC LA LUME?!
Şi aş fi curios să-i văd reacţiile…mimica feţei…să văd dacă va înceta să se mai mintă singur!
Unii vor cădea pe gânduri…
Alţii vor râde…crezând că e o glumă…
Ştiu că răspunsul corect…adevărul…la această întrebare …vor fi lacrimile celui ce se va recunoaşte….ca suflet.
Anisa Manescu
Buna Cristian si dragi cititori,
am onoarea sa scriu primul comentariu la gândurile lui Cristian, adaugând câteva alte gânduri… si asa cream vârtejul gândurilor frumoase împreuna 🙂
Einstein spunea: „Cauta sa devii un om de valoare, si nu un om de succes.”
Frumos. Cautarea aceasta este mai intai de toate o cautare personala, o cautare interioara a noastra cu noi insine, o nevoie chiar, in functie de aspiratiile fiecaruia.
„Oricît de multe aţi ajunge să realizaţi în viaţă nu vă pierdeţi identitatea sufletului, amintiţi-vă mereu de ceea ce eraţi înainte de a ajunge să vă identificaţi cu realizările voastre.” Si acest lucru l-am simtit, prin sensibilitatea si intuitia mea, atunci când am schimbat jobul unde eram, când lucram ca receptionista si eram si studenta, un job care mi-a permis sa devin mai ‘profesionala’ (eram la inceput de drum), caci acolo am invatat cat de important si placut este sa spunem „Buna ziua, Domnule, Buna ziua Doamna” (desi noi in romania il folosim când suntem copii, dar il uitam mai apoi), aduce satisfactie de ambele parti. Si l-am pastrat de-a lungul anilor si inca il folosesc (mai placut decât un simplu „Buna ziua”), indiferent din ce clasa sociala vine persoana careia ma adresez. Suntem toti facuti din trup si vise. Si aceasta experienta, care cu siguranta era etapa pregatitoare a ceea ce urma, mi-a permis sa fiu aici unde ma aflu in prezent. Si asa se întampla cu toate experiente pe care le primim de la univers si care ne permit sa ne consturim templul nostru interior. Cum schimbare a fost una neasteptata si incredibil de crezut, caci la nici un moment nu m-am gândit ca voi reusi sau ca postul va fi al meu -deci diferenta intre ceea ce putem si ceea ce noi credem ca suntem capabili, e uimitor de mare – doar am incercat sa dau ce e mai bun din mine, si asta a fost suficient 🙂 – mi-am dat seama de anumite lucruri chiar din prima saptamana. De exemplu, stiti poate ca mai nimeni nu o saluta pe receptionista din spatele biroului. Nici macar nu o observa in graba lor prin viata. Doar cand au nevoie de o informatie, dânsa poate fi foarte utila. Societatea aceasta in care traim si ignoranta pe care o cultivam ne fac sa devenim niste ‘orbi spirituali’ si sa categorizam pe semenii nostri in functie de statutul social care ne-a fost atribuit. Dar noi nu suntem aceasta eticheta. Desi sunt constienta ca daca nu avem de lucru sau avem un job ‘inferior’, suntem rau vazuti (din pacate) in societate. Cineva mi-a spus ceva pretios odata referitor la acest subiect, si imi place sa-l împartesc cu voi: „nu lucrul ne face inferior, ci ochiul cu care il privim.” Si este exact. Nu exista inferior si superior, ci oameni cu valori si oameni fara valori. Un poem japonez spune: „Un om mare stie întotdeauna ca se aseaza pe fundul sau” („Le grand homme sait toujours qu’il s’assoit sur son cul.”) Nu mai e nevoie de alt comentariu explicativ, e de inteles simplitatea oamenilor cu adevarat mari. Si ca sa continuu ideea mea de inceput, am remarcat cand am inceput in acest nou post, ca cei de la receptie imi spuneau „buna dimineata, Doamna”. Si atunci am avut un clic in minte. Ma gândeam eu in sinea mea „atunci când eram acolo la receptie, abia daca ma observau oamenii, si acum, doar intr-o saptamana de când am schimbat postul, statutul social, ceilalti ma ‘vad’. Si mi-am spus „dar sunt aceeasi persoana, cu nimic mai mult sau mai putin”; si mândria mea s-a calmat, dar bucuria a ramas. 🙂 Vedeti cum suntem mintiti de societatea in care traim, si cum ne place sa ne mintim pe noi insine? Ma întreb uneori, trecând pe lânga oamenii ‘mari’, oare ce vor deveni ei când nu vor mai fi in pozitia sociala în care sunt acum? Vor fi la fel sau se vor pierde? Vor deveni mai rai? mai buni? Incerc sa imi spun mereu ca eu lucrez ca si… si nu eu sunt… . Consider ca e o eroare (umana) si o slabiciune sa spunem ‘sunt secretara’, ‘sunt muncitor’, etc. ci mai degraba lucrez ca ‘secretara’, ‘muncitor’, etc.
Sa cugetam: „Sur son sommet / l’homme se demande / à quoi pense la montagne.” (in vârful ascensiunii sale, omul se întreaba la ce se se gândeste oare muntele?).
” Dans la poche du petit enfant / il y a / tous les trésors du monde.” (in buzunarul micului copil, se afla toate comorile lumii.) 🙂
Sfaturi de la un copac:
„Stai drept si fii mândru
Urmeaza-ti idealurile
Adu-ti aminte unde-ti sunt radacinile
Bea multa apa
Fii multumit cu frumusetea
ta naturala
Bucura-te de priveliste”
(va îmbratisez cu ramurile unui copac îmbratisând trunchiul)
cristina
Ganduri, Cristian…. Butonul de resetare e in constiinta si e peste tot…. Avem nevoie unii de altii sa ne amintim Intregul
Uite, azi tu ai apasat ‘telecomanda’ pt multi dintre noi, aceia care au ochi de vazut, urechi de auzit… si simt ca suntem din ce in ce mai multi.
La unison cu articolul acesta am mai primit ganduri – ca trepte ale constiintei – si de la Levi, de la copilul meu deshteptutz… Aiiii, ce transant explica el Karma!
Va imbratisez, baieti desi…aici, la ora asta e dezmatz de fete! dansam 🙂
Ia, sa vedem….ne place…?… resetarea ?!? 🙂
http://www.youtube.com/watch?v=Nx-I9HdkQMA
http://www.youtube.com/watch?v=ezUAGrS4_Fg
http://www.youtube.com/watch?v=liyz8Wla-ow
ps: Micule Printz, va zambesc si va privesc cu Iubire -pe tine si pe tatutzul tau frumoooos de tot! Ma bucur ca exista in viata ta asa o Lumina …