iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Drogul funcțiilor de conducere

Funcțiile de conducere conferă putere. Puterea acționează asupra oamenilor asemenea unui drog. Odată ce ai gustat dintr-o astfel de putere o vei dori mereu și mereu. Îndepărtarea de la putere, după ce ai gustat-o un timp, poate cauza reacții similare consumatorilor de droguri care sînt opriți de la consumarea lor.

Dacă vrei să vezi caracterul real al unui om este suficient să-i dai ceva putere, adică sa-i dai o funcție. Puterea conferită de funcțiile de conducere aduce cu sine o stare de beție, de amețeală, o stare în care îți pierzi treptat luciditatea, bunul simț, rațiunea și nu în ultimul rînd sufletul. Iată de ce aproape toții oamenii se schimbă imediat ce au fost investiți într-o funcție. Cel din campania electorală și cel care ajunge să ocupe funcția pentru care a candidat sînt doi oameni foarte diferiți. Atunci cînd oameni nepregătiți corespunzător din punct de vedere lăuntric ajung în funcții de conducere și încep să simtă influența puterii, ei sînt supuși unui stres continuu. Priviți-i pe politicieni cît de repede îmbătrînesc după ce ajung să ocupe funcții mult prea mari pentru ceea ce sînt ei pregătiți să facă. Există și unii rezistenți la stres datorită ne-simțirii de care dau dovadă. Sînt complet insensibili la orice responsabilitate, sînt incapabili să se gîndească la consecințele faptelor lor, însă majoritatea îmbătrînesc accelerat, într-un an cît alții în zece.

Noi românii am avut parte de cîte un conducător extraordinar, capabil să protejeze și să dezvolte țara, capabil să pună mai presus  de interesele personale interesul națiunii, cam odată la 2-300 de ani. În rest, tot felul de oameni mici, meschini, orgolioși, tot felul de oameni anoști, mediocri, adeseori mișei și trădători, tot felul de șmecheri, oportuniști sau, cîteodată, chiar indivizi cu manifestări comportamentale și caratceriale de domeniul patologicului. O mulțime de conducători care cu bună știință sau doar din prostie au sufocat și au distrus sufletul neamului, vlaga acestei țări, mult prea oropsită. Care credeți că a fost ultimul mare conducător al acestei nații? Desigur, părerile sînt și vor fi împărțite, dar eu vă spun că nu a fost recent și nu-i nici de actualitate.

Avem conducătorii pe care îi merităm!  Am întîlnit frecvent această sintagmă și mă bucur că tot mai mulți oameni ajung să înțeleagă cum funcționează lucrurile. Dar ce înseamnă această sintagmă? Dacă facem o medie a caracterelor tuturor românilor, conducătorii pe care îi avem au un carcater, care să corespundă mediei întregii nații. Dacă ne uităm acum la caracterul celor care ne conduc, înseamnă că am ajuns ca și nație într-o situație jalnică. Nu m-am gîndit niciodată să plec din țară, am avut mereu speranță și încredere că putem deveni o națiune civilizată, că putem deveni un loc al bunului simț și al înfloririi virtuților, însă încep să mă gîndesc dacă nu ar fi totuși mai bine să plec. Dacă am ajuns să am asemenea gînduri, înseamnă că am ajuns ca și nație într-o situație critică, nu atît din punct de vedere economic, cît al calității oamenilor, al sănătății sufletelor. Nu am afinități politice de nici un fel, nu mă pricep la politică. Cineva chiar îmi spunea că sînt naive articolele mele pe aceste teme. Probabil că și acesta este la fel de naiv, dar eu văd oamenii și mediul în care trăiesc și îmi dau seama că sîntem din ce în ce în ce mai ușor de prostit, din ce în ce mai nepăsători și toate acestea nu sînt deloc un semn bun nici pentru toți la un loc ca țară, nici pentru fiecare în parte ca suflet. Din punctul meu de vedere simt că a venit vremea deconturilor, vremea în care trebuie să plătim pentru hoțiile și nedreptățile pe care le-am făcut, iar cei care încep să se simtă încolțiți se zbat, caută să lupte pentru bunăstarea lor, pentru imaginea lor, pentru comorile lor. Eu sper să fie o susținere continuă, din punct de vedere divin astfel încît să ne transformăm în bine cu toții, abandonînd trecutul cu toate relele lui. Lumea trebuie să devină (și devine deja) un loc al iubirii, al omeniei, al bunătății, al cinstei și al respectului. Doamne ajută!

Previous

Bucuria de a trăi

Next

Cele două cuvinte

7 Comments

  1. Cristian Ţurcanu

    In ce priveste al doilea comentariu al tau, Marlena, iti multumesc pentru relatarea de demult…ai trezit amintiri…ce vremuri frumoase!!!

    In principiu, fericirea omului tine doar de starea lui interioara. Lumea este asa cum trebuie sa fie, iar in orice moment de timp, Universul luat ca intreg se inscrie in armonia divina. Local insa, uneori este necesar sa luam atitudine si chiar sa actionam pentru a indrepta lucrurile care, in conformitate cu Vointa lui Dumnezeu trebuie a fi indreptate. La extreme exista doua atituni diferite si, paradoxal, ambele pot fi corecte. Exista oameni care se zbat in continuu pentru a transforma lumea dupa un vis al lor. Sint oameni dinamici, activi, neobositi, incrincenati si ambitiosi in realizarea planurilor lor. Sint nemultumiti de tot ceea ce exista in jurul lor si vor sa transforme fiecare loc pe unde ajung. Cum intra in cas aunui om cum sugereaza modificari ale spatiului respectiv. La cealalta extrema sint cei care traiesc fara a opune nicio rezistenta vietii si cursului de evenimente care apar. Accepta totul asa cum este si sint convinsi ca lucrurile sint asa cum trebuie sa fie daca le privesti d ela inaltimea potrivita. Acesti oameni sint cei care traiesc pentru a iesi din lume. Visul lor este sa gaseasca acea cale care sa-i scoata din lume si cum scopul lor este sa iasa din lume nu-i intereseaza prea mult cum este lumea, iar pe de alta parte au incredere ca tot ceea ce se petrece se petrece cu scopul de a-i ajuta sa iasa mai repede in afara lumii, sa intre in transcendenta pura si sublima a dumnezeirii. Intre aceste doua atitudini extreme sintem noi ceilalti, care intr-o mare masra vrem sa facem lumea mai buna, incepind cu noi insine, iar alta mare masura aspiram la realizarea suprema, transcenderea lumii.

    Un om fericit si intelept trebuie sa gaseasca calea optima intre cele doua atitudini. Este foarte important sa stii cind sa accepti cu seninatate lucrurile asa cum sint, cind sa lucrezi cu detasare pentru a transforma ceva in mai bine. Numim intelepti pe acei oameni care stiu cind este o situatie si cind alta.

  2. Cristian Ţurcanu

    Interpretarea basmului cu Fat-Frumos si Ileana Cosinzeana este foarte buna, asa cum ai schitat-o in comentariul tau. Desigur, daca doriti comentarii mai detaliate ale acestor basme le gasiti in cartile lui Vasile Lovinescu.

  3. marlena

    comentariu la articolul tau :
    cand eram studenta am fost la una din conferintele tale de la casa studentilor si la un moment dat ai zis ceva de genul :’ cine nu este fericit de lumea in care traieste sa ridice mana sus !’ eram printr-o perioada mai grea ,asa ca in speranta unei solutii/a unei minuni in si cu aceasta lume ,m-am grabit sa ridic mana…
    raspunsul tau a venit prompt :’ inseamana ca mai aveti de lucru asupra dvs. pt ca lumea este perfecta asa cum este’
    poate nu sunt cuvintele exacte dar ideia era cam aceeasi ….
    efectul pe care l-a avut asupra mea a fost cel al unui …..dus teribil de rece !
    desi de-a lungul anilor nu m-am mai gandit la ce ai spus ,cuvintele tale au ajuns,patruns acolo undeva in subconstient …ca si acum mai sunt fiori pe sira spinarii cand imi reamintesc acel moment…..
    desigur, spiritual uneori am intrezarit adevarul afirmatiei tale si iti multumesc acum pentru ce a fost atunci ,si nu numai….cred ca a fost o samanta care sper ca, cu timpul a dat nastere la ceva si a crescut….
    deci ce ne facem cu politica si cu aceasta tara…..?
    poate ar fi frumos sa ne concentram si mai mult asupra schimbarii/transformarii propriei noastre fiinte ……
    o vorba spunea : atunci cand ierti un rau care ti se face tot atata rau moare in lume….
    si atunci de ce n-ar fi valabil si…. cand ne transformam pe noi in bine..tot atata bine se creeaza in lume !
    multumesc
    p.s . ieri ,cand la televizor am vazut ce circ politic incepe…..l-am inchis ,m-am dus in gradina,afara si m-am hotarat sa ma bucur de natura, de viata din jurul meu…
    sa trezesc paradisul sau macar linistea din mine…

  4. marlena

    crezi ca merita sa introduci o poveste printre articolele tale ?
    mi-ai explicat f bine rolul femeii ponderii amantei si sotiei din zilele noastre de aceea indraznesc sa-ti mai cer o lamurire in ce priveste….povestea clasica a lui Fat- Frumos si a Ilenei Cosanzene !
    care este interpetarea spirituala si simbolica a acestei povesti ?
    Ileana[ o energie pura] care este furata de zmeu [ en negativa] si apoi vine EL si o sealveaza …o readuce la forma ei initiala,contopindu-se cu EA indeplinindu-si astfel rolul divin ….
    tu ce crezi ?
    multumesc

  5. Claudiu

    Problema democrației este că a devenit un super-sclavagism. Nu poporul este cel care conduce prin reprezentanții săi ( idee utopică) ci este condus prin aceștia. Biciul a fost înlocuit cu banul. Sclavii de astăzi se auto-întrețin. Din păcate, „elita” conducătoare nu mai este o elită. Pârghiile puterii au fost preluate de oameni inteligenți, însă malefici. Îi poți recunoaște rapid: pentru ei scopul scuză mijloacele. Ne amăgesc cu un bine veșnic îndepărtat în timp ce binele lor este clar și concret. Am fost paralizați cu ajutorul unui cuvânt – democrație și credem că avem ceva de spus cu privire la conducerea planetei.
    Democrația a devenit cel mai bun mijloc de a subordona masele, e drept, nu foarte inteligente, un mijloc de necontestat din ale cărui virtuți inițiale a rămas doar numele.

  6. Cristian Ţurcanu

    O problemă foarte serioasă a democrației o constituie reprezentarea tuturor cetățenilor în actul de conducere. Dacă 51% votează ceva, iar 49% altceva, cei 49% trebuie să accepte decizia celor 51%. Așa ceva nu poate fi nici pe departe corect. În mod normal ar trebui ca in decizia finală care se va lua să se regăsească proporțional ideile ambelor grupe de cetățeni. În primitivismul nostru politic se merge însă pe principiul ca, cel care cîștigă puterea să dețină controlul total și să facă doar ce vrea mușchii lui!

    Mă gîndesc că ar fi mult mai bine și în ce privește funcționarea Statului dacă s-ar găsi o cale să se aplice morala din următoarea povestioară. Doi frați rămași fără părinți ajung să se certe de la împărțirea moștenirii. Fiind cît de cît cu capul pe umeri, în loc să ajungă să se omoare între ei, apelează la un înțelept, iar acesta le dă următorul sfat. Unul dintre voi să împartă moștenirea în două părți, iar celalalt să aleagă primul partea pe care o dorește. Consider că ar fi mult mai bine și în funcționarea Statului dacă instituțiile democratice ar fi împărțite mai echitabil între cei ce au majoritatea parlamentară și ceilalți din opoziție. Astfel, „Puterea” și „Opoziția” ar trebui să dialogheze și să conclucreze pentru binele țării și nu să se lupte orbește și prostește.

  7. Claudiu

    Dumnezeu ne ajută, dar nu ne bagă în traistă. Avem liber-arbitru, dar nu avem discernământ. Lipsa de educație, degradarea continuă a societății omenești pot avea numeroase cauze: epuizarea resurselor, egoismul feroce etc. Cred că principala cauză este involuția omenirii. Noi nu suntem acum într-un proces de evoluție, ci de pierdere din ce în ce mai accentuată a contactului cu legile divine. Ciclul este în faza cancerului terminal.
    Contrar părerilor unora, sunt din ce în ce mai puțini oameni luminați. În schimb sunt tot mai mulți iluminați de Lucifer. Aparenta deschidere către spiritualitate a lumii de azi se bazează pe dorința de acces la puterile paranormale și nu pe comuniunea cu Dumnezeu.
    Putem doar să încercăm să lucrăm asupra noastră, acolo unde ne aflăm, în speranța că vom aprinde lumina din noi și apoi o vom răspândi.

Dă-i un răspuns lui Claudiu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén