Dincolo de testul ciomagului pe care îl propun materialiștii pentru a combate afirmațiile idealiștilor subiectivi, există o mulțime de dovezi și situații care confirmă că realitatea nu este decât o iluzie sau că ceea ce numim iluzie este însăși realitatea.
Iubești, ești plin de trăiri minunate, ești cât se poate de sigur că nu visezi. Ești iubit, n-ai nici o îndoială, sunt declarații de dragoste, îmbrățișări, sărutări. Vine un moment când afli de la cineva că de fapt persoana iubită joacă doar un rol. Se schimbă astfel structura informațională a prezentului și însăși trecutul este văzut cu totul diferit. Aceeași realitate? Aceeași iluzie? Mai târziu poți să afli că acuzațiile respective n-au fost decât calomnia unui om invidios. Prezentul se schimbă din nou, parcă la fel de repede se schimbă și trecutul, dar deja nu mai este la fel. Iarăși nu știm ce este: realitatea iluzorie sau însăși iluzia ca realitate?
Istoria abundă de evenimente care se credeau a fi ceva, pentru ca la un moment dat, o mărturie sau niște documente să arate că a fost altceva. Istoria oricărui popor și chiar a întregii lumi poate fi scrisă într-o mulțime de moduri. Lăsând testul ciomagului deoparte chiar credeți în realitatea lumii? Chiar credeți că sîntem reali? Ce vă face să credeți că sînteți ceea ce credeți că sînteți, dacă nu doar niște gînduri? Cît de reale sînt gîndurile?
Lasă un răspuns