iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Iubirea, izvorul vieții

Multe beneficii are iubirea, mulți i-au descris virtuțile și pe bună dreptate. Fericiți cei care iubesc, fericiți cei care sînt binecuvîntați cu iubire. Desigur, sînt multe forme de iubire, sînt multe moduri de a înțelege și de a exprima iubirea și fiecare formă în parte își are beneficiile ei. Pentru orice, om care iubește viața devine mai intensă, totul se însuflețește și apare senzația că în sfîrșit trăiește, este viu, are un sens, are un centru al universului.

Iubiți cu înțelepciune, cu multă înțelepciune. Iubiți cu inima deschisă și mintea trează! Iubiți și bucurați-vă de viață. Nu cred că există ceva care să valorizeze viața mai mult decît iubirea. Dar nu atît despre valorizarea vieții vreau să scriu acum cît mai ales despre transcenderea vieții. Iubirea mă poartă într-o clipă pînă dincolo de stele, iubirea îmi oprește pleoapele în timp ce clipesc și îmi dezvăluie misterul celui care, deși, nu se mișcă, ajunge peste tot. Iubirea mă însuflețește, iar și iar, chiar și după atîția ani și mă aprinde, dar nu la fel ca alte dăți, îmi aprinde năvalnic dorul de Absolut, dorul de Acasă…

Previous

Sărbătorile

Next

A ști că nu știi nimic

2 Comments

  1. Anisa

    „Iubirea mă poartă într-o clipă pînă dincolo de stele, iubirea îmi opreşte pleoapele în timp ce clipesc şi îmi dezvăluie misterul celui ce nu se mişcă şi totuşi ajunge peste tot.”
    Frumos spus!
    Sa fie IUBIRE! Si IUBIREA FU!

  2. lilianissimo

    nimeni nu a exprimat mai bine principiul iubirii decat
    apostolul Pavel in Corinteni 13 ….
    cititi si convingeti-va!

Dă-i un răspuns lui Anisa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén