Un cățel este uriaș față de o furnică, dar dacă îl plasăm lîngă un elefant nici pe departe nu mai putem spune că este mare, ci dimpotrivă. Nimeni nu este prea mare dacă îl privești din unghiul potrivit. Nimic nu este cu adevărat mare, dacă ne lărgim orizontul vederii! Există și o parte bună a acestui lucru: nici o problemă nu este cu adevărat mare, dacă o privești dintr-o perspectivă corectă. O altă concluzie este că nu există cu adevărat oameni mari. Unii par a fi mari, dar va exista mereu o perspectivă din care nu-i mai percepi ca fiind mari. Dacă mărimea este relativă, să știți că, totuși, există ceva care nu își va pierde niciodată valoarea, indiferent din ce perspectivă vei privi – aceasta este MĂRINIMIA.
Dacă mărimea este relativă, mai bine să fim mărinimoși. Mărinimia există prin ea însăși și nu prin comparație cu altceva. Mărimea chiar nu contează … doar mărinimia!
rodica
da, mi-a placut ce ati scris! marimea si marinimia sunt amandoua un fel de unitati de masurare; una pentru fizic cealalta pentru suflet! uneori sunt invers proportionale. De aici cred ca vine expresia:”un om mic cu suflet mare”!
P.S. Regret ca nu v-am citit pana acum, dar niciodata nu e prea tarziu! Zile frumoase si multe succese!