Respectul

Calitatea cea mai importantă care se află la baza oricărei construcții sociale este respectul. Pentru marea majoritate a oamenilor este dificilă manifestarea continuă a unei stări de iubire, însă respectul se poate manifesta continuu. Pornind de la cea mai mică structură socială, care este relația dintre doi oameni și pînă la cea mai amplă construcție socială, lumea în ansamblul ei, toate apelează la respect pentru a putea funcționa. Fără respect este imposibil să faci să funcționeze și să dureze o relație între doi oameni sau viața unei comunități mai mari. Pornind de la grupurile criminale de tip mafiot și pînă la comunitățile spirituale cele mai înalte întîlnim aceeași calitate de bază între membrii lor: RESPECTUL. Diferența este că, în cazul unora respectul este impus și se manifestă însoțit de teamă, în cazul celorlalte respectul este oferit și însoțit de admirație și uneori chiar de iubire.

Din punctul meu de vedere, o comunitate armonioasă și sănătoasă este aceea care se bazează pe respectul primit/oferit spontan cu admirație și iubire, ca recunoaștere a valorii și a manifestării încrederii. O formă aparte de respect este respectul față de funcțiile cu autoritate. Cel mai adesea, respectul față de funcție sau autoritate este formal, artificial, fals, fiind însoțit de frică sau lingușeală. Tocmai existența acestor forme artificiale de respect, au condus treptat la pierderea încrederii oamenilor în puterea RESPECTULUI REAL și, astfel, a început treptat neglijarea acestuia. Cu atît mai mult s-a erodat încrederea oamenilor în RESPECT, cu cît funcțiile din diferite compartimente sociale au fost ocupate de oameni slabi și fără valoarea necesară funcției respective.

Se mai spune că respectul nu îl primești aprioric, ci trebuie să ți-l cîștigi. Este o afirmație gresită. Există forme de respect care trebuie oferit spontan și aprioric – cel puțin pînă la proba contrarie: respectul bazat pe vîrstă, respectul bărbaților față de femei, respectul pentru funcție sau profesie. Aceste forme de respect ar trebui manifestate aprioric, însă oamenii respectivi ar trebui să arate ulterior că merită respectul nostru. Deci, respectul poate fi cel mult pierdut, dar nu cîștigat. Sînt oameni care luptă în viață pentru a cîștiga respectul celorlalți. Este greșit, este doar o dovadă de orgoliu și egoism dacă aspiri la respectul celorlalți și cauți să ți-l cîștigi prin tot felul de mijloace. Chiar și actele de caritate dacă le faci pentru a cîștiga respect, pentru a fi numit un “om respectabil” sînt dăunătoare sufletului și nu pot să conducă la ceva bun pe termen lung. De asemenea, greșesc și cei care se manifestă fără respect față de ceilalți pentru că ei consideră că ceilalți nu au făcut încă nimic pentru a “a le cîștiga” respectul. Aprioric trebuie să manifestăm respect pentru toți. Trebuie să pornim mereu de la prezumția că fiecare  om este respectabil, chiar dacă, ulterior, unii oameni nu se ridică la înălțimea respectului nostru față de ei.

Buna creștere sau bunul simț se recunoaște prin faptul că ești plin de respect în relațiile cu ceilalți. Respectă tot ceea ce te înconjoară și mai ales respectă valoarea izvorîtă din muntele virtuților, oriunde o vei întîlni.