iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Strictul necesar

Se spune că în existența noastră pămînteană sîntem ca într-o vacanță. Sîntem trecători prin lume, veniți aici pentru a învăța sau pentru a vizita. Că ne-am dorit sau nu aceasta vacanță nu are nici o importanță, acum important este să conștientizăm că am ajuns aici, ca atunci cînd plecăm într-o vacanță, cu multe bagaje. Mergem prin viață cu multe bagaje după noi. Uneori ajungem într-o stare de bine, răsuflăm ușurați și ne bucurăm din toată inima. Nu trece însă mult timp și deodată starea noastră de bine dispare, fără vreun motiv concret sau din motive care țin de planuri cărora nu le-am acordat suficientă atenție în ultima vreme și acum ne-au ajuns din urmă.

Cînd ai foarte multe bagaje, iei cîteva, le duci o bucată de drum, le lași acolo, te întorci după celelalte și tot așa. Imaginați-vă că tocmai v-ați întors din concediu după o călătorie foarte lungă și obositoare. Ați ajuns acasă cu mașina burdușită de bagaje. Ați luat cîteva și mergeți în casă, eventual un apartament la etajul patru într-un bloc fără lift. După ce deschizi ușa bucuria de a fi acasă este foarte mare. Imediat ce te bucuri îți dai seama că mai ai de adus bagaje din mașină și deja starea ta se estompează, dacă nu cumva se transformă în una proastă. Este foarte posibil ca pînă termini de adus toate bagajele să nu mai ai nici un chef să te bucuri, datorită disconfortului că a trebuit să faci mai multe drumuri pînă la mașină, eventual te-ai mai și certat cu partenerul/partenera că a făcut prea multe bagaje, că nu le-a aranjat cum trebuie, că unele sînt prea grele altele prea ușoare ș.a.m.d.

Raportîndu-ne la acest exemplu putem înțelege mai bine cum este și drumul nostru prin viață, cum este cu evoluția noastră spirituală. Uneori pe un anumit plan putem atinge o stare foarte înaltă. Însă nu putem rămîne în ea atît timp cît pe alte planuri ne-au rămas încă bagaje de adus din urmă. Este bine dacă reușim să înțelegem acest mecanism și să avem, ca să zicem așa, răbdarea pînă cînd toate bagajele sînt în casă, pentru a ne bucura atunci din plin și complet liberi. Dacă ne grăbim să ne bucurăm este foarte posibil să pierdem starea de bucurie de îndată ce realizăm că mai avem de adus bagaje. Dacă nu reușim să ne menținem o stare de calm și de bună dispoziție pînă cînd nu terminăm de cărat toate bagajele, munca aceasta ne poate tăia orice chef iar la final să nu mai avem puterea de a ne bucura. Ne trebuie răbdare și rezistență. Mai trebuie să știm cînd este momentul potrivit pentru a ne bucura, pentru ca bucuria noastră să fie plenară și durabilă. Suișurile și mai ales coborîșurile în viață sînt mai ușor de acceptat dacă înțelegem aceste lucruri.

Mai verificați-vă „bagajele”! Poate că multe sînt inutile. Poate că multe pot fi abandonate. Acum poate înțelegeți de ce săracii sînt mult mai fericiți decît bogații. De fapt și săracii și bogații sînt cam la fel de fericiți. Mai rău este cu intermediarii. Săracii nu au bagaje, bogații au oameni care să le care. Însă cei care vor bagaje multe, dar trebuie să și le care singuri, aceștia rareori mai ajung să se bucure cu adevăat de ceva în viață. Cînd toată „vacanța” presupune să faci constant echilibristică între dorințele și tentașiile din jur și bugetul limitat parcă nu prea îți mai vine să te bucuri din toată inima de ceva. Dacă nu-ți permiți să fii suficient de bogat mai bine să fii sărac, în bagaje, desigur. Cumva se verifică regula cum că ești mai fericit dacă ai mai puține bagaje cu tine prin viață. Cu cît ai mai puține lucruri, cu atît grijile tale sînt mai puține și libertatea ta interioară este mai mare. Singura condiție este să fii sărac și în dorințe!

Este adevărat că în ce privește bagajele din suflet nu este așa simplu să le abandonăm, însă puteți exersa renunțarea. Lăsînd fricile și atașamentele deoparte veți vedea că viața dumneavoastră se va simplifica. Păstrați strictul necesar și bucurați-vă cu înțelepciune atunci cînd este momentul cel mai potrivit. Lasînd la o parte tot articolul care se referă la marea majoritate a oamenilor aș spune să fiți cu adevărat inventivi și indiferent de bagaje bucurați-vă mereu. Fiecare clipă este momentul cel mai potrivit pentru a ne bucura, indiferent dacă avem sau nu bagaje de cărat!

Previous

Perspicacitate

Next

Profunzimi

1 Comment

  1. leonte luminita

    Pe mine nu ma impovareaza bagajele….le accept pur si simplu, cu bucurie si multumire, considerand ca au si ele rolul si semnificatia lor in calatoria mea. Fie ca ne referim la bunuri materiale, fie ca sunt atasamente, frici, neputinte…..stiu cu certitudine ca printre ele sunt si cele mai sensibile si deosebite momente din acea calatorie… Greutatea vine cand ma intreb ce vreau sa pastrez….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén