iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Călătorii de vis

Cu toată globalizarea și expansiunea omului încă există peisaje sublime pe planeta noastră. Cu toate acestea în multe locuri de vis ajungem doar cu gîndul sau cu google earth. În cea mai mare parte a vieții trăim pe o rază mai mică de 20 km. Dacă a realiza călătorii în locuri inedite, exotice este o cale de a ne îmbogăți sufletește aceasta ar însemna că doar cei care au anumite posibilități financiare pot să-și trezească sufletul și nu ar fi drept. Fiecare om poate călători în și cu propriul suflet. Mai fascinante decît cele mai exotice locuri de pe Pămînt sînt tărîmurile interioare din sufletele noastre, tărîmuri în care nu ajungi cu avionul, ci cu imaginația, tărîmuri în care ajungi fără să te miști din loc. Așa cum uneori într-o drumeție la munte urmezi o cărare de-a lungul unui fir de apă, în suflet urmați firul unui sentiment și veți ajunge în locuri uluitoare, veți străbate cu ajutorul imaginației tărîmuri „inimaginabile”.

În tărîmurile de vis prin care am tot fost în ultimele zile a trebuit să-mi las cuvintele în urmă. Sînt locuri în suflet în care, nu că n-ar fi bine văzute cuvintele, dar nu sînt necesare, așa cum nu-ți mai sînt necesare hainele de pe tine cînd vrei să faci baie. Le lași în urma ta, iar cînd ieși din baie cauți altele mai curate. Cam așa este și acest loc din sufletele noastre, în care ne dezbrăcăm de cuvinte și în toată nuditatea conștiinței intrăm în lumină și rămînem tăcuți, cuprinși de extaz.

Vă recomand din tot sufletul să mergeți măcar în vizită din cînd în cînd în sufletul vostru. Nu vă trebuie rezervare, nu vă trebuie bilet de avion și nici măcar bagaje. Ba dimpotrivă, pentru o astfel de vacanță trebuie să renunțați la multe din bagajele cu care vă deplasați prin viața de zi cu zi. Trebuie să renunțați la cuvinte, la trecut și viitor, la obișnuințe și frici. Fiecare suflet își are propria organizare teritorială și temporală, dar dacă vreți să mergeți în locul în care merg și eu adesea, unde cuvintele nu mai sînt necesare, dacă vreți să vă dezbrăcați de gînduri, să rămîneți nuzi în lumină trebuie să luați urma tăcerii și a bunătății plină de iubire. Cînd veți merge pe un drum în care cele două vor fi îngemănate veți fi aproape de acest tărîm fascinant al sufletului și cuprinși de Necuprins vă veți simți acasă. Vacanță plăcută!

Previous

Alegerea de a reacționa conștient

Next

Frumusețea – hrana sufletului

1 Comment

  1. colori

    …si asa ajungem sa ne cunoastem mai bine, sa crestem spiritual…sa descoperim acele parti ale sufletului nostru in care nu am mai fost niciodata…asa ajungem sa spunem…nu stiam lucrul acesta despre mine..

Dă-i un răspuns lui colori Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén