Omul nu poate fi foarte diferit de restul naturii. Dacă privim în natură observăm că multe lucruri au nevoie de timp pentru a se dezvolta în mod armonios. Se sădește sămînța, după care trebuie să așteptți să încolțească, să dea lăstari, să crească, să înflorească, să dea rod ș.a.m.d. Omul vrea să grăbească totul! Caută agenți de creștere, face modificări genetice și tot felul de inginerii doar pentru a grăbi lucrurile, pentru a ajunge mai repede la rezultatele finale și după un timp tot el este cel care se simte furat, care se întreabă unde și cum s-a scurs viața lui, cînd au trecut așa repede anii?
În procesul de selecție naturală probabil că vor reuși să se impună cei care vor avea capacitatea să facă față ritmului din ce în ce mai accelerat al vieții, cei care se vor adapta la fluxul rapid de informații. Dar aceasta este doar o supraviețuire socială, pentru că din punct de vedere spiritual și individual se vor dezvolta cei care vor reuși să-și creeze un ritm natural al vieții, vor reuși să lase lucrurilor timp să crească, să se maturizeze sau, altfel spus, să se coacă în voie. Faptul că astăzi informația circulă foarte repede nu este neapărat un avantaj, ba dimpotrivă!
De exemplu, o idee valoroasă pe care ajungem să o aflăm, citind o carte, un articol sau chiar și un simplu aforism are nevoie de timp pentru ca ea să prindă rădăcini în sufletul nostru și să înceapă să ne transforme în conformitate cu natura ei. Ideile aparțin altei dimensiuni a existenței decît aceea cu care sîntem obișnuiți. Ideile vin din cu totul alt tărîm decît cel în care trăim ca ființe întrupate. Nu toți oamenii au capacitatea de a primi idei pure, înalte direct din tărîmul lor. Majoritatea oamenilor preia ideile de la cei care au reușit să le capteze și să ni le prezinte mai apoi într-o formă pe care să o putem înțelege cît de cît. După ce venim în contact cu o idee este necesar să o înțelegem, este necesar să ne gîndim la ea. Dacă citim un aforism care ne impresionează este necesar apoi să ne tot gîndim la el, să-l repetăm, pînă cînd ajungem să-l înțelegem în profunzime. Cu cît ne vom gîndi mai des și mai mult la acel aforism cu atît vom începe să realizăm acțiuni care să fie conforme cu acel aforism. Abia după ce vom realiza din ce în ce mai multe acțiuni conforme cu acel aformism, vom începe să ne transformăm, iar după ce vom ajunge să exprimăm acel aforism prin modul nostru de a fi, vom spune că, în sfîrșit, acea idee inițială a dat roade, s-a maturizat, a ajuns la dezvoltarea ei maximă.
Vremurile în care trăim fie ne țin departe de contactul cu ideile pure ale înțelepciunii, fie ne bombardează cu aforisme zi de zi, aforisme foarte valoroase de altfel, dar cu care nu ne întîlnim mai mult decît ne ia să citim cuvintele care le exprimă. Le uităm foarte repede! Nu vă grăbiți să trăiți, nu grăbiți viața, nu cantitatea de aforisme citite ne va transforma! Chiar și un singur aforism de vom reuși să-l înțelegem în profunzime și să ajungem să-l exprimăm prin ceea ce sîntem, ne va transforma atît de mult încît să putem spune că am avut o viață sublimă.
„Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.” Eleanor Roosvelt
„Adevăratul mister al lumii este vizibilul, nu invizibilul!” Oscar Wilde
Mica
Când am citit prima dată articolul, mi-au venit în minte versetele: „În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc…” şi „Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri.”
M-am gândit că începând cu filosofii greciei antice şi continuând cu Lao-Tzî, cu sofiştii, cu stoicii şi cu creştinii până la gânditorii zilelor noastre s-a făcut atâta filosofie pe seama puterii cuvântului (Logosului) fiind considerat de la inteligenţa supremă, sursa întregii raţionalităţi din univers, până la rangul de dumnezeu, încât eu n-aş mai avea nimic de adăugat. De aceea, am încercat să abordez alt înţeles al temei tale.
Prin comentariul tău, însă, parcă ai intuit gândurile mele de început.
Eu aveam în minte că puterea lucrătoare a cuvintelor constă în înţelegerea corectă a acestora şi aşezarea lor în inimă, dar nu conştientizam necesitatea opririi şi perseverenţei până la transformarea lor în obicei, până la conturarea definitivă a caracterului. Credeam că ele lucrează de la sine.
Mi-am zis că nu e o întâmplare faptul că în comentariu ai reluat ideile esenţiale si mi-am dorit să primesc un răspuns. Uite ce am primit:
„Cuvintele acestea, pe care ţi le spun eu astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău; să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli. Să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.
Iar când te va duce Domnul Dumnezeul tău în pământul acela… cu cetăţi mari şi frumoase, pe care nu le-ai zidit tu, cu case pline de toate bunătăţile, pe care nu le-ai umplut tu, cu fântâni săpate în piatră, pe care nu le-ai săpat tu, cu vii şi cu măslini, pe care nu le-ai sădit tu, şi vei mânca şi te vei sătura… Atunci, păzeşte-te, să nu se ademenească inima ta, ca să uiţi pe Domnul Care te-a scos… din casa robiei.” (Deut. 6. 6-12)
Acum parca înţeleg altfel şi rostul rugăciunii neîncetate. (Hm!)
Cu multă recunoştinţă din grădina sufletului!
Cristian Ţurcanu
Nu ma refer neaparat la maturizare prin acest timp de coacere. Ma refer la necesitatea de a avea grija ca atunci cind ne intilnim cu o idee foarte valoroasa sa-i dam posibilitatea sa prinda radacini in fiinta noastra si sa facem in asa fel incit sa devina un mod de a trai. Adeseori, daca nu chiar zilnic, ne intilnim cu idei foarte valoroase. Le uitam insa foarte repede. Daca vrem ca o idee valoroasa sa ne fie cu adevarat de folos trebuie sa o memoram, sa ne gindim la ea frecvent, sa incepem sa ne modelam viata (adica faptele) in conformitate cu acea idee si astfel sa ne transformam. Nu ne ajuta mai deloc sa citim zilnic, sa ne intilnim zilnic cu idei frumoase. Mai eficient este sa stim sa ne oprim atunci cind ne intilnim cu o idee frumoasa, sa-i acordam toata atentia inainte de a trece la altele.
Mica
Înţelegând prin „timp de coacere” perioada de creştere şi evoluţie necesară omului pentru a deveni personalitate matură, putem spune că uneori e „greu la deal cu boii mici”.
Atingerea stadiului de maturitate are loc la finalul parcurgerii proceselor de maturizare care se desfăşoară de-a lungul întregii vieţi pe două planuri:
– din punct de vedere bio-fiziologic, definitivarea procesului de creştere şi de structurare funcţională a organismului se realizează cumva în mod natural, asemenea regnului animal, ca efect al eredităţii şi al factorilor de mediu, educaţia având rolul de cizelare şi armonizare către un scop propus,
– din punct de vedere psiho-social, realizarea maturităţii intelectuale, emoţionale şi sociale este un proces complex, în interdependenţă cu maturizarea bio-fizilologică, de data aceasta, însă, educaţia şi învăţarea având un rol extrem de important.
Deseori, moşteniri ereditare, condiţii de mediu şi unii factori familiali şi sociali obstrucţionează dezvoltarea personalităţii, maturitatea emoţională având cel mai mult de suferit. Cu tristeţe vedem în jurul nostru oameni neîncrezători, nesiguri, cu sentimentul de vinovăţie şi de inferioritate, confuzi, izolaţi, egoişti, speriaţi, disperaţi. Nu puţine sunt cazurile când într-un trup frumos şi armonios se zbate un suflet de copil speriat şi neajutorat; cu atât mai mult într-un trup cu probleme. Trăim într-o lume de „copii sub acoperire” (o expresie care mi-a plăcut), o lume infantilă şi mutilată. E trist dar adevărat.
„Ce folos că omul se trage din maimuţă, dacă maimuţa nu se retrage din om”. (necunoscut)
Maturizarea emoţională este procesul cel mai complex, dar şi cel mai important în atingerea maturităţii şi constă în a şti să diferenţiem emoţiile, să ne stabilim sentimente statornice şi să ne dezvoltăm capacitatea de a le stăpâni şi a le controla. Sau, altfel spus, maturitatea emoţională este arta de a înţelege corect raţiunile existenţei noastre şi al lumii înconjurătoare, a înţelege că în viaţă sunt lucruri pe care le putem schimba, pentru care este nevoie de curajul şi dăruirea noastră şi lucruri pe care nu le putem schimba pentru că nu depind de voinţa şi de puterea noastră, acceptarea şi compasiunea fiind tot ceea ce putem oferi.
O, ce multe aş vrea să spun!
Închei cu un citat (seminţe roditoare de duh curat) şi cu un link către un test de evaluare a maturităţii emoţionale pentru cine ar fi curios să ştie cât de matur este.
“Inteligenta academică are foarte puţin de-a face cu viaţa emoţională. Chiar şi cele mai strălucite minţi pot fi victimele unor pasiuni neînfrânate şi ale unor impulsuri indisciplinate. Oameni cu un IQ ridicat pot fi nişte piloţi incredibil de proşti în viaţa lor privată” (Daniel Goleman).
În general ne alegem citatele care ne reprezintă (he!he!… of!)
http://www.psihohipnoza.ro/psihologie-clinica/chestionarul-friedmann-maturizare-emotionala/