Dacă vrei să ajuți o plantă să crească nu începi să o tragi de frunze în sus! Orice om știe acest lucru și rareori o să vedeți pe careva trăgînd cireșul de ramuri în sus. Mai des, însă, veți vedea oameni care, necunoscînd rădăcinile și rostul lucrurilor nu prea știu cum să facă pentru a le ajuta să se dezvolte. De exemplu, cînd vrei să îmbunătățești unele lucruri din viața ta este necesar să le cunoști rostul, profunzimile, modul în care se intercorelează pentru ca astfel să știi unde să torni apă, unde să aduci lumină și unde să pui țărînă. Adeseori, ne comportăm cu noi înșine ca cel care trage de frunze în sus, crezînd că astfel ajută planta să crească mai repede.
Același lucru se petrece frecvent și în procesul de educație. Neștiind exact care sînt rădăcinile unui om, care îi este firea și soiul acționăm anapoda și ne mai întrebăm de ce nu obținem rezultate. Cînd vrei să ajuți pe cineva să se transforme este necesar ca mai întîi să-l cunoști, să-i vezi rădăciinile, să vezi în ce direcție i-au crescut ramurile, să vezi ce soi de om este și abia apoi să aplici metodele potrivite.
Mica
În căpăţâna mea există, totuşi, părerea că noi nu învăţăm pe nimeni, nimic ci, doar ne arătăm aşa cum suntem în acel moment. Învăţarea, transformarea, sunt lucrări încă neştiute de nimeni… dacă s-ar şti ar fi pământul plin de genii (haha).
Dar hai să spun şi eu ceva despre un colţişor al învăţării mele… recunoştinţa.
Să fim recunoscători… pentru ce?… pentru binele primit… hehe, păi asta e uşor… păi şi pentru mai ce?… păi, pentru răul trăit… eeee, hai, că asta e culmea… cum aşa?
Deşi pare ciudat, sunt calităţi pe care le dobândim prin experimentarea răului.
Unele calităţi le dobândim în copilărie, prin imitaţie pentru că la om, ca şi la animale, imitaţia are un rol capital în formarea caracterului. Imitaţia este aceea care îl face pe copil să repete mai întâi cuvinte, gesturi, făcând acest lucru în mod corect, deşi habar nu are de rostul lor.
Dar mai sunt unele calităţi care nu se pot învăţa decât din experienţele proprii. De exemplu, răbdarea se învaţă experimentând nerăbdarea şi dându-ţi seama că e mai bine să fii calm, să asculţi, să aştepţi… şi după aceea să acţionezi. La fel şi cu modestia… se învaţă experimentând infatuarea, trufia, vanitatea. Şi tot aşa… cu compasiunea, cu increderea în cei din jur şi cu multe altele…
Până şi iubirea, de multe ori, din păcate, se învaţâ experimentând lipsa de iubire.
Ei, iată de ce ar trebui să fim recunoscători pentru răul trăit… Greu al naibi (hehe! offff!)
Marcel Iureş – Iubirea
* * *