iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Urări de An Nou

Urările pe care ni le facem unii altora chiar sînt foarte importante! Este minunat să ne transmitem unii altora urări de bine, gînduri pozitive, sentimente frumoase! Este minunat să ne transmitem mereu unii altora gînduri de susținere, gînduri de bine, credința în succes sau în bucurie. Puterea noastră poate că nu este foarte mare și ceea ce am urat unui om să nu se împlinească instantaneu. Poate că puterea lui de a acționa și puterea gîndurilor noastre pozitive la un loc nu sînt destul de mari pentru a acoperi nevoile de energie necesare împlinirii unui scop anume, dar, uneori, urările pot să vină într-un moment special al Cerului, pot să vină într-un moment prielnic și să declanșeze energii uriașe. Merită să ne facem urări cu încredere, cu putere, cît mai des posibil, pentru că nu putem ști cînd Cerul este în fază cu urările noastre și poate veni cu o putere uriașă pentru a face să se împlinească ceea ce am gîndit pentru altcineva. Este important doar să nu fim formali în urări. Să punem măcar o țîră de suflet în orice urare, pentru că altfel „demagnetizăm” puterea cuvintelor respective și le aducem într-un stadiu în care chiar nu mai vehiculează nici o putere, devin „vorbe goale”, după cum se mai spune.

Apoi, se mai știe că atunci cînd tu nu mai ai puterea de a crede în împlinirea unui vis este foarte important dacă ai pe cineva care să continue să creadă în tine și în visul tău. Uneori este mai ușor pentru altcineva să creadă în împlinirea visului tău, iar imboldurile venite de la acesta sub formă de gînduri pozitive, te pot impulsiona foarte mult. Merită oricum, oricînd să facem urări de bine celorlalți! La mulți ani fericiți, cu sănătate și belșug de iubire și înțelepciune vă doresc tuturor!

Previous

Nașterea luminii

Next

Tremurul stelelor

6 Comments

  1. Gabriela

    VA UREZ UN AN CU SUCCES DEPLIN IN TOATE PLANURILE SI ORICE DORINTA BUNUL DUMNEZEU SA VI-O INDEPLINEASCA. VA IMBRATISEZ CU MULT DRAG SI IUBIRE

  2. nora

    Un an minunat va doresc si multe flori albastre sa infloreasca in sufletele celor pe care ii indrumati si va iubesc.

  3. cristina

    Conni,…Paula,…Cristi…La multi ani! Am intrat azi in dialogul asta frumos cu intentia declarata catre Cer de a amplifica mesajul vostru…Suntem atat de multi, atat de multi care… la unison , stiuti si nestiuti, suntem expresia tot mai asumata de oameni ai Spiritului Liber…O familie de Lumina…
    De ce e important sa si scriem?!? Desigur ca…necesar si suficient este SA FIM la unison, indiferent daca ne afirmam si in scris sau nu …rezonantele, dar faptul ca ne asociem in grupuri faptul ca punem umarul amplificand constient si implinind pe undeva masa critica pt ca o transformare la nivel de rasa sa aiba loc, e un semn de…un alt nivel de constiinta. Desigur ca divinitatea , atunci cand „batem”, ne si „deschide”…; se poate bate in tacere, daca ea este si a mintii si a inimii, dar si impartasind in grupurile de meditatie , spirituale, declansand avalansa unei cresteri mai mult decat exponentiala a energiilor inalte….crestere logaritmica
    Ce Doamne cauta matematica in mesajelul meu, ziceti?!?
    …Creatia Sa cunoaste ca instrumente de evolutie poezia si matematica in acelasi rang absolut al perfectiunii si lucreaza prin tot… asa cum in natura constructia viului urmeaza „formula fericirii”, …sirul lui Fibonacci, in care intervine numarul de aur phi, sectiunea divina…l Tot la fel si noi, oamenii-forma si continut – facem parte din ale Intregului .
    Si! pt ca se demonstreaza existenta unui sfere de constiinta a armoniei si frumusetii in intregul Univers , care il ghideaza, tendinta fireasca a noastra cand ne trezim,este sa le reflectam…

    Adevarul din cuvant…urari magice…la multi ani! Va multumesc ca reflectati atat de frumos, de oriunde ati fi, inclusiv…
    …aici!
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ad6JXT9Sehc

    ps: astept cu mare mare interes cursul tau, Cristian,…ABC-ul lunii ianuarie…

  4. paula

    La multi ani in sanatatea pacea mintii sufletului si a trupului! Citesc cu mare interes acest sit, chiar daca pana in acest moment nu am scris nimic despre gandurile frumoase care-mi infloeresc in suflet pentru semenii mei. Va multumesc pentru subiectele zilei care sunt inaltatoare sufletului! Imi doresc ca lumina simtiala sa fie cu noi cu toti mereu, in armonie, pace, dragoste, iubire pentru Creatie si Creator!

  5. Cristian Ţurcanu

    Multumesc pentru aceste urari minunate. Sa fiti mereu imbratisata de lumina!

  6. conni

    La multi ani! si la multi ani si pe acest site, pe care il citesc cu atata interes! Este interesanta evolutia fiecaruia. Eu mi-aduc aminte cand am citit prima carte a D-voastra, putin dupa 1990… nu mai stiu exact si n-are importanta. Cert este ca atunci am fost chiar intrigata, deloc de acord cu multe din cele citite 😉 … insa de atunci multe s-au schimbat. „Arta de a trai” este de mult timp la „preferate”. Toate cele bune D-le Turcanu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén