Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Lună: august 2011

Corelații

Mai mereu am vrea să știm cît mai multe despre noi și ceilalți…adeseori, mai ales despre ceilalți. Avem la dispoziție o mulțime de metode: astrologie, psihologie, numerologie etc. etc. Iată o altă soluție pentru a vă da seama de puterea personalității sau mai exact a individualității unei persoane. Cît de mult își are definită personalitatea sau individualitatea un om? Cam cît de mult depinde de ceilalți sau poate lua decizii de unul singur? Cam cît de ușor este influențat de ceilalți sau dimpotrivă? Cam cît de timid este sau cît de curajos și îndrăzneț poate fi sau va fi la un moment dat un om?

La astfel de întrebări putem găsi un răspuns pornind de la ceva cît se poate de banal și inedit: cît de repede a pronunțat litera „r” omul respectiv! Cînd era mic și a învățat să vorbească cît de repede a deprins acel om să propunțe clar litera „r” – „rîu, rățușcă, rămurică…”:)? Toți copii încep prin a pronunța litera „l” în loc de „r”. Cu cît un copil a propnunțat mai repede litera „r”, la o vîrstă cît mai fragedă, cu atît va avea o individualitate mai bine conturată, va fi mai îndrăzneț, mai puțin influențabil, o personalitate mai puternică, o fire mai extrovertită. Acum depănați amintiri sau aveți un motiv să vă sunați părinții pentru a stabili cînd ați început să propunțați corect litera „r”. Succes și bucurii multe cu această ocazie!

Admirație

Dacă simțul umorului nu este prezent la toată lumea, alte stări ale sufletului sînt comune marii majorități a oamenilor. Una din stările frecvente, dar rareori conștientizată este admirația. Cu toții avem tendința de a admira, iar ceea ce admirăm ne modelează direct proporțional cu intensitatea cu care admirăm. Am putea adapta o veche și cunoscută afirmație: ”spune-mi ce admiri ca să-ți spun cine ești!”. Admirația este bună, mai ales atunci cînd ceea ce admirăm este ceva bun și sănătos din punct de vedere spriritual sau măcar moral. Însă apare o problemă legată de admirație în momentul în care VREM uneori chiar foarte mult să atragem admirația celorlalți.

Aproape orice om vrea să fie admirat, apreciat. Pentru a fi admirați adeseori sîntem capabili să facem lucruri uluitoare, sacrificii mari. Deșertăciune, satisfacții de-o zi, eforturi în van! Decît să căutăm mereu să trezim admirația celorlalți este mult mai bine ca noi să fim cei ce admiră Frumusețea, Binele oriunde ne-ar apărea în cale. Reduceți pe cît posibil nevoia de a fi admirați și sporiți puterea de a admira ceea ce merită să fie admirat, adică ceea ce în general putem considera că este benefic. Veți descoperi satisfacții mult mai profunde în a admira decît în a fi admirați. Devii cu adevărat plin de încredere în tine, un suflet matur în momentul în care nu-ți mai dorești să fii admirat, aspect care include și imunizarea față de ”gura lumii”. Cine își dorește mult să fie admirat caută mereu să fie pe placul celorlalți, ceea ce nu este foarte bine pentru dezvoltarea liberă și armonioasă a propriului suflet.

Pe înălțimi

Îmi plac florile de munte și pajiștile de pe înălțimi. Aici toate plantele sînt mai scunde și florile mai delicate, firele de iarbă sînt mai dese, mai strînse unele într-altele, n-ai să vezi bălăriile acelea imense și chiar respingătoare care năpădesc falezele și vin pînă aproape de plajă sau cresc de-a lungul drumurilor în zonele mai joase. Îmi place structura delicată și aproape plăpîndă a florilor de pe versanții munților. Asemena lor, gîndurile noastre sînt mai delicate și firave, îmbietoare și plăcute, atunci cînd cresc pe înălțimile Spiritului. Dar dacă Spiritul este lăsat în adormire, în smîrcuri sau prin locuri băltite, gîndurile devin și ele asemenea buruienilor: mari, mai înalte decît omul, respingătoare sau cel puțin sufocante. Pe înălțimile spiritului mintea devine transparentă, îmbietoare și toate gîndurile sînt mai scunde mai liniștite și îmbracă stîncile cu o mantie moale protectoare și hrănitoare. Îmi înalț spiritul și mă înalță! În casa fulgerelor vii lumina e albastră! Și toate sînt așa cum trebuie să fie… pe înălțimi!

Sărbătorile lunii august

Luna august, luna concediilor pentru majoritatea oamenilor, luna vacanțelor, luna deconectării de la obișnuitele treburi cotidiene. În tot acest context puțini mai realizează că luna august este lună de sfirșit de an, conform calendarului Bisericii. Sărbătorile din calendarul creștin au semnificații profunde, adeseori ascunse într-un ezoterism fin, care cumva, oficial, a fost lăsat deoparte, dar nu abandonat odată cu repudierea gnosticilor. Sărbătorile de peste an, mai exact ordinea lor, are legătură cu drumul parcurs atît de fiecare om cît și de întreaga Creație pe calea manifestării și apoi a resorbției. Anul Bisericesc, cum i se mai spune, începe la 1 septembrie și se termină la 31 august. Astfel, sărbătorile principale, sau anumite sărbători înșirate de-a lungul anului au o semnificație multiplă, adeseori greu de înțeles pentru creștinii de obște. În primele 7 zile ale anului bisericesc sînt pomenite cele 7 zile ale Creației. Apoi, pe 8 septembrie este sărbătorită într-un mod sublim Nașterea Fecioarei Maria, nașterea întregii Creații, prin intermediul Eternului Feminin, Fecioară și Mamă a tot și a toate. Prin sărbătorirea Nașterii Fecioarei Maria este sărbătorită într-un anume fel apariția întregii Creații. Apoi în luna august, pe 15, este sărbătorită „Adormirea Maicii Domnului” adică, este sărbătorită transcenderea întregii Creații, reîntoarcerea în inima lui Dumnezeu. Numai că acestă întoarcere este precedată de „Schimbarea la față” sărbătorită în 6 august. Prin această sărbătoare întreaga Creație a fost unificată cu Dumnezeu, Lumina necreată a lui Dumnezeu pătrunzînd și radiind din ființa trupească a lui Iisus Hristos. Această îndumnezeire a materiei care se produce la 6 august poate fi înțeleasă totodată ca un triumf al Luminii asupra materiei, dar mai degrabă trebuie văzută această sărbătoare ca o revelare a faptului că Lumina lui Dumnezeu ne pătrunde continuu. Odată revelată această taină, existența în trup nu se mai justifică, existența întregii materii nu se mai justifică, astfel că întreaga Creație este resorbită, ”Adormită”, transcenderea culminînd cu sărbătoarea din 29 august, „Tăierea capului Sfîntului Ioan Botezătorul”, adică transcenderea finală a gîndurilor a realității percepută prin intermediul minții. Astfel, se încheie Anul Bisericesc cu reîntoarcerea întregii Creații în inima și ființa lui Dumnezeu.

Desigur, v-am prezentat aici doar un mod de a privi cîteva dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin, mod care vă poate suscita interesul față de latura mistică a sărbătorilor și nu doar față de latura lumească cu bîlciuri și alte cele.

Locuri de putere

Timpul capătă altfel de semnificații și crează gînduri aparte în zilele de sărbătoare. Chiar dacă din punct de vedere obiectiv timpul rămîne același, observăm totuși că în zilele de sărbătoare gîndim altfel. Aceleași efecte speciale asupra noastră să știți că le are și spațiul, nu numai timpul. În funcție de zona în care ne aflăm gîndurile sunt diferite. Există locuri în care gîndurile sînt mai agitate și locuri în care gîndurile sînt mai liniștite. Există locuri în care gîndurile devin superficiale, așa cum există locuri în care gîndurile capătă profunzime și putere. Sînt locuri în care spațiile devin mai vaste între două gînduri, sufletul are mai mult loc să înflorească și să respire în voie.

Sper să vă găsiți fiecare un astfel de loc, dacă nu-l aveți deja, în care mintea să devină mai liniștită, iar sufletul să vă înflorească în mod spontan, îmbogățindu-se în primul rînd cu pace. Într-un astfel de loc ne refacem puterile, ne refacem vigoarea sufletului și profunzimea limpede a gîndurilor. Acesta este locul nostru de putere, locul nostru de refugiu. Este un loc în care nu vom invita pe oricine și în care este bine să ne retragem ori de cît ori simțim că mijloacele obișnuite nu ne mai ajută să ne refacem puterile. Urmăriți să vă găsiți un astfel de loc, în care să fie suficient să vă deplasați și să simțiți cum sufletul vi se regenerează, puterile vi se întremează. Păstrați-l apoi necontaminat de prezența unor oameni nepotriviți și vizitați-l periodic.

A ști că nu știi nimic

Prin meditația discursivă, bazată pe logică și înțelegere putem pătrunde destul de adînc în misterele lumii interioare sau exterioare, dar adevărata transformare începe din momentul în care abandonezi mersul greoi al gîndirii și „vezi” realitatea nudă, neîmbrăcată în gînduri și cuvinte. Renunțarea la gîndirea înțelegătoare este pasul cel mai dificil de făcut, mai ales de către cei care se consideră ceva mai învățați, dar dacă au suficiente merite spirituale, ei vor fi conduși către contemplarea realității de dincolo de gîndire.

Cît ești mic ai nevoie de grija părintească în toate cele, dar pe măsură ce crești devii tot mai independent și chiar ți se cere să fii capabil să mergi pe propriile picioare. Cam la fel este și drumul transformării lăuntrice. În momentul în care ai pornit pe cale, ești copleșit cu daruri, experimentezi tot felul de stări, acumulezi tot felul de cunoștințe, dar după ce trece această etapă este necesar să abandonezi meditația bazată pe gîndire și să te avînți cu adevărat în necunoscut. Înainte de a merge pe propriile picioare vei trece printr-o perioadă în care Tatăl își va retrage toate darurile și va urmări să te învețe să nu te atașezi de înțelegeri mentale sau de stări sufletești și spirituale.

Este bună o minte ageră și pătrunzătoare, dar oricît de sclipitoare ar fi, mintea chiar este plină de condiționări și obstrucționează perceperea adevăratei realități. Rămîneți din cînd în cînd în contemplație fără să gîndiți nimic. Adevăratul erudit este cel care după ce a ajuns să dețină o cunoaștere vastă începe să simtă că de fapt nu știe nimic. A ști că nu știi nimic este primul pas către noua etapă a transformării lăuntrice.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén