Nu este simplu să revii din spațiu pe Pămînt și să te comporți ca și cum n-ai fi simțit niciodată imensitatea și tăcerea clară a nemărginirii. Toată încleștarea de energii din timpul lansării, explozii, forțe imense și după cîteva minute totul se stinge – pătrunzi în spațiul imens care te-așteaptă la marginea albastră a cerului. Sîntem înconjurați de nemărginire și aici ne certăm pe un metru pătrat de pămînt!

Îmi amintesc de o povestioară zen care spunea că: La început munții sînt munți, apele sînt ape și fluturii sînt fluturi. Mai apoi munții nu mai sînt munți, apele nu mai sînt ape și fluturii nu mai sînt fluturi, pentru ca în final munții să redevină munți, apele ape și fluturii fluturi. Astfel, este descrisă evoluția conștiinței. La început materia este văzută de către minte ca și materie. Mai apoi, dacă treci de bariera minții cu gîndurile ei greoaie bazate pe limbaj pătrunzi în spațiul multicolor și feeric al energiilor pure. Materia nu este decît energie condensată, nici un obiect nu mai are contururi precise și bine delimitate. Munții nu mai sînt munți, apele nu mai sînt ape și fluturii nu mai sînt fluturi, ci fluxuri de energii care se întrepătrund și se susțin într-un cosmic dans pe ritmuri celeste. După ce revii pe Pămînt munții redevin munți, apele ape și fluturii fluturi, dar totuși nimic nu mai este la fel ca înainte. Pînă la urmă te întorci la cuvinte și începi să le așezi din nou în propoziții chiar dacă știi că sînt cele mai rudimentare vehicule ale conștiinței.