Atingeri

Există un mister profund în fiecare atingere. Nimic nu calmează sufletul mai mult decît o atingere. Nimic nu alină mai mult o durere decît o atingere plină de compasiune. Nimic nu ne deschide sufletul mai mult decît o mîngiiere, o atingere, o îmbrățișare. Nimic nu îmblînzește mai mult decît o atingere curajoasă. Oamenii se atingeau mai mult cîndva și parcă erau mai sănătoși sufletește, aveau spirite mai puternice, caractere mai ferme și oneste. Desigur, nu deplîngem acum vremurile cînd oamenii bănuim că erau mai buni și mai vii decît în vremurile noastre. Deplîng însă faptul că în ultima vreme ne-am bombardat mult de tot vazul și auzul în detrimentul celorlalte simțuri și mai ales în detrimentul atingerilor.

O frunză îndrăgostită de o altă frunză. E verde, rotunjoară, zîmbitoare și i-a căzut cu drag. O vede tremurînd zi de zi și se topește de dorul ei. Frunza de care s-a îndrăgostit trăiește pe o altă ramură. Doar cîte o rafală de vînt le mai aduce din cînd în cînd împreună. Mai au noroc de cîte o pasăre care, așezîndu-se pe ramură le apropie și le permite să se îmbrățișeze chiar pentru mai mult timp decît le lasă vîntul să se atingă. Spre deosebire de frunze noi ne-am putea atinge oricînd, dar în realitate dacă nu bate vîntul din direcția potrivită și la momentul potrivit, nici noi nu prea ne atingem. Fie să aveți parte de vînt bun, fie ca porumbelul care coboară din cer să se așeze pe sufletul pe care doriți să-l atingeți și să vi-l apropie.