Un salt uriaș se va realiza la nivel planetar în momentul în care savanții vor reuși să descopere o sursă de energie nepoluantă și ieftină astfel încît să se poată rezolva foarte ușor nevoințele de bază ale fiecăruia, de oriunde ar fi. Însă o astfel de realizare va fi posibilă doar în momentul în care se va produce, în prealabil sau măcar simultan, un salt la nivel de conștiință astfel încît fiecare sau marea majoritate va înțelege că este necesar să realizeze un efort continuu de a se cunoaște, de a se îmbunătăți, de a se iubi.
Marea majoritate nu avem pregătirea necesară pentru a realiza descoperiri științifice în domeniul energiei libere, însă marea majoritate avem posibilitatea de a ne iubi, de a ne îmbunătăți, de a ne transforma sufletele în oaze de Rai. Efortul conștient asumat, transformat prin însumare într-un curent revoluționar de iubire înălțătoare, ne-ar conduce către noi orizonturi deși, vom continua să trăim pe aceeași planetă. Iubesc, iubesc să iubesc!