iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Fara regrete

Cît ești tînăr te gîndești că ai toată viață înainte și nu este nicio problemă dacă lucrurile nu merg chiar cum ți-ai dori deocamdată. Pe la 40-50 de ani te trezești de parcă ai fi fost furat. Trăiești cu senzația că cineva sau ceva te-a furat. Nu realizezi unde ți s-au dus anii, pe ce s-au dus, pentru că oricum n-ai prea avut parte de ceea ce ți-ai dorit de la viață, n-ai prea ajuns acolo unde credeai că o să ajungi. Și începi să te împovărezi cu nemulțumiri și regrete și iarăși uiți să trăiești. După 50 de ani te mai relaxezi puțin, nu te mai lași chinuit de regrete, începi să te obișnuiești cu limitările de tot felul, care provin în special de la uzura corpului și poți avea parte mai apoi, cel mult, de o resemnare senină.

Viața este mereu ACUM. Chiar acum în timp ce citești, trăiești și trăiești un timp ireversibil. Este alegerea ta să citești? Este bucuria ta? Ai vrea acum să fii altundeva? Să faci altceva? Nu trebuie să cădem în aserțiuni frivole de genul carpe-diem, dar dacă măcar din cînd în cînd trăiești cu adevărat, total, în prezent, atunci poți fi mulțumit și împăcat. Nu poți să faci chiar fiecare clipă să aibă intensitate maximă, dar fie ca măcar unele clipe din viața ta, să le fi trăit cu intensitate maximă.

Nu cred neapărat în planificarea vieții, dar nici în consumarea ei la „întîmplare”. O cale de mijloc și un dram de noroc ne vor ajuta să trăim fără regrete. De obicei cu timpul ne cam umplem de regrete. Fie regretăm ceea ce am făcut, fie ceea ce n-am făcut. Mai greu de suportat sînt cele legate de ceea ce nu am făcut! Ideal însă ar fi să trăim în așa fel încît să nu adunăm regrete. Sau cel puțin să nu adunăm regrete care să nu poată fi șterse ușor. Trăiți ACUM! Tinerii se pierd în mirajul viitorului, vîrstnicii trăiesc rumegînd amintiri. Și, totuși, VIAȚA este ACUM. În clipa aceasta ești viu, ești PREZENT și faci ceea ce ÎȚI dorești? Doar bucură-te! Fără planuri, fără regrete.

Oricum, senzația pe care o are majoritatea oamenilor, dincolo de angoasă dată de trecerea timpului este aceea că timpul nu ne afectează în profunzime ființa. O parte din noi este supusă timpului, dar totodată simțim că sîntem mereu aceiași, o parte din noi are mereu senzația că este neschimbată și că existăm cumva în afara timpului. Dați mai multă atenție acestei senzații. Prin natura noastră spirituală sîntem în afara timpului. Să facem cumva să ne mutăm în spirit și atunci trecerea timpului nu mai are nicio importanță.

Previous

Ce vrea inima ta?

Next

Exercițiu de imaginație

5 Comments

  1. Cristian Ţurcanu

    Nici pe departe nu trebuie extinsa comparatia pe care am oferit-o. Ea trebuie mentiunuta in coordonatele precizate fara a cauta alte sensuri si intelesuri. Destinul unui om este ca sa spunem asa un program prestabilit; codul genetic este expresie fizica, materiala a destinului. Destinul poate fi insa modificat, inclusiv codul genetic, daca detii cunoasterea potrivita si puterea necesara. Destinul nu este modifcat doar prin „cataclisme” in viata unui om ci si prin stari extrem de pozitive dar destul d eintense, prin Vointa si Cunoastere, care sa ne permita sa folosim libertatea de a alege pe care ne-a lasat-o in dar Bunul Dumnezeu.

  2. Ana Ilie

    Pastrand comparatia,de exemplu,cursul unei ape poate fi deviat de cataclisme naturale,e drept ca sunt generate de energii mari (cutremure,eruptii vulcanice.s.a.) si deloc comparabile cu cele ale unui om.Daca urmarim traseul albiei…daca mereu exista un amonte si un aval,ce conteaza de fapt, nu e scurgerea..intreb..? Punctul de plecare si sosire se stiu,sunt izvorul si respectiv varsarea intr-o mare sau ocean,iar pentru oameni,nasterea -moartea. Intre cele doua puncte,noi,ca oameni, traim..oare numai un „cataclism „similar celui existent in natura ne poate devia cursul „firesc”..? si ce inseamna el,in varianta omeneasca ?:) Sper ca nu are doar sensul „dezastrului”…

  3. Cristian Ţurcanu

    Si apa unui riu poate ar vrea sa haladuiasca prin tot felul de locuri, dar gravitatia o tine imuabil in limitele albiei pe care si-a format-o. Cu mintea ne ducem in multe locuri, chiar si cu inima zburdam prin tot felul de vise, dar fluxul vietii noastre este condus de forte care nu pot fi invinse usor de dorintele sau visele pe care le avem. In ce priveste realizarea sau nu a unor actiuni generatoare de remuscari nu e doar frica cea care ne opreste ci si forta destinului nostru care isi are parcursul lui. Avem liberul arbitru ca sa putem combate destinul, dar ca sa-l putem folosi avem nevoie de putere, de multa putere, cam la fel de multa putere cit este necesara pentru a schimba cursul unui riu. Dupa un timp cu totii avem un bagaj semnificativ de regrete. regretam cele ce le-am facut dar si cele pe care nu le-am facut. Nu se stie care regrete sint mai rele dar e de dorit sa traim in asa fel incit sa nu avem regrete deloc!

  4. Ana Ilie

    Cred ca am gandit de multe ori la fel,poate nu am stiut sa fac sinteze si sa-mi organizez logic „revoltele” mele cum ai facut-o tu,stimate domn,in acest text. Daca am stiut toate astea,de ce nu le-am aplicat? De ce n-am trait Marea clipa prezenta,anticipand regretele „netrairii”? O sa raspund tot eu : Pentru ca pe langa regrete erau si consecintele,pe care ne e frica sa le anticipam (gandim,evaluam ) sau sa le ducem ca pe o povara (fie ea si draga..) o viata intreaga ! Asa,jelind in taina,ne amagim ca regretul e mai nobil decat remuscarea !

  5. aproape imi lasă lacrimi în ochi acest articol… excepţional…

    Lumina fie cu tine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén