Plăcerea și bucuria

Ca oameni sîntem alcătuiți dintr-o parte materială și una spirituală. Partea materială este alcătuită la rîndul ei din mai multe forme de substanță, pornind de la materia corpului fizic și pînă la substanța din care sînt alcătuite gîndurile. Plăcerea este rezultatul unor interacțiuni aparte care se produc la nivelul corpurilor noastre cu mediul extern – bucuria este o stare imanentă naturii noastre spirituale. Plăcerea trebuie să fie generată de ceva – bucuria trebuie doar conștientizată. Plăcerea are întotdeauna o limită – bucuria este nelimitată. O plăcere dacă este forțată să crească prea mult se transformă în opusul ei – în neplăcere. Bucuria poate fi crescută oricît de mult, va rămîne mereu bucurie, de fapt s-ar putea și ea transforma în fericire sau chiar beatitudine. De exemplu, plăcerea poate fi generată de ceva gustos. Dacă mănînci ceva gustos poți să resimți o stare de plăcere. Dar dacă mănînci prea mult din acel ceva gustos ajungi la consecințe contrare, poți să-ți provoci neplăceri. Sau dacă mănînci prea des din acel ceva gustos el nu va mai fi resimțit ca fiind ceva deosebit de plăcut, va deveni o mîncare obișnuită și nu va mai genera o stare de plăcere. La fel este și în cazul unui cîntec sau al unui film. Dacă îl aculți prea des sau îl vizionezi prea des nu mai trezește nici o stare de plăcere, ba dimpotrivă, fie va trezi o stare de plictiseală, fie de enervare.

Partea bună a plăcerilor este că ele pot să trezească bucurii. Plăcerile pot ajuta omul să-și conștientizeze bucuria din suflet, dar ceea ce trebuie înțeles este că nu există o cauzalitate directă între plăceri și bucurii. Bucuria nu trebuie căutată în intensitatea plăcerii, ci în prelungirea ei din suflet. Pornind de la o plăcere care se produce la nivelul unuia dintre corpurile noastre, trebuie să ne orientăm atenția către suflet, dacă vrem să trezim bucuria. O plăcere nu generează o stare de bucurie în sensul în care se produc acțiunile în corpul fizic, însă ea poate fi ca o fereastră care se deschide către suflet, către tărîmul în care bucuria este mereu prezentă. Cînd vom înțelege finețea acestui mecanism, viața noastră va deveni cu totul alta, va căpăta o dimensiune a rafinamentului și a purității cum nici n-am bănuit vreodată că ar exista.

Deci, dacă o plăcere care este generată la nivelul ființei noastre întrupate reușește să producă o conștientizare a bucuriei de la nivelul sufletului, atunci plăcerea se stinge și se aprinde din ce în ce mai mult bucuria. Orice plăcere trebuie să fie doar chibritul care aprinde focul, scînteia care inițiază aprinderea sufletului. Dacă avem sufletul prea încorsetat în materie și sîntem prea grosieri, nefiind capabili să manifestăm bucuria în starea ei pură, vom căuta mereu și mereu doar plăcerile, vom căuta mereu și mereu noi plăceri. Cît timp vom confunda plăcerile cu bucuria, vom rămîne blocați în condiționările limitate și greoaie ale corpului. Omul înțelept, știind acestea, caută să găsească o cale prin care să simtă bucuria din suflet în mod direct. El vede în orice plăcere doar o rampă de lansare în imensitatea înălțătoare a sufletului, unde poate trăi bucuria în starea ei pură. Astfel, înțeleptul nu-și refuză plăcerile, nu le condamnă, dar nici nu abuzează de ele, nu le caută, ci doar le valorifică într-un mod sublim, prin aspirația sa de a pătrunde, iar și iar, în misterele insondabile ale sufletului și spiritului său. Bucurii sublime vă doresc!