Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Lună: iunie 2012

Bucuria de a trăi

Mi-aș dori ca oamenii să realizeze că nu trebuie să trăiască pentru a căuta bucurii, ci trebuie să ajungă să fie bucuroși pentru că trăiesc! Cînd ajungi să fii bucuros că exiști, deja ai obținut o realizare foarte importantă. Faptul că ești viu și cît de cît sănătos, poate fi mereu și mereu o sursă de bucurie.

„Am avut dreptate!”

În fiecare om există rădăcini adînci ale nevoii de a spune cît mai des „am dreptate!” sau „am avut dreptate!”. Există o satisfacție, bolnăvicioasă din punctul meu de vedere, de a căuta să ai mereu dreptate. Această nevoie ia forme patologice la mulți oameni. În orice dispută, fiecare, susținîndu-și punctul său de vedere, vrea să ajungă la momentul în care să poată să spună: „am avut dreptate!”. În ciuda tuturor evidențelor și argumentelor, în ciuda tuturor dovezilor concrete, unii continuă să-și susțină propria perspectivă pentru ca nu cumva să ajungă să recunoască faptul că s-au înșelat. Așa cum nu poți lipi doi magneți pe care îi apropii unul de celălalt cu același pol, așa nu pot oamenii să recunoască faptul că nu au dreptate întotdeauna. Există oameni care știu prea bine că nu au dreptate și cu toate acestea continuă cu vehemență să susțină contrariul. Ajung în procese și își susțin „dreptatea” lor, în pofida tuturor probelor. În astfel de situații există mai multe motive care îi determină pe oameni să procedeze astfel, însă în profunzime, fiecare caută acea satisfacție care apare atunci cînd poate să spună: „am avut dreptate!”. A spune cît mai des ”EU am avut dreptate!” este modalitatea de a conferi putere egoului, este sursa de viață a egoului. Această satisfacție este confirmarea propriei viziuni asupra realității.

Mintea fiecărui om își crează propria viziune asupra realității. În viziunea ei totul este drept, totul este corect, orice își are justificarea sa, totul este perfect. Numai că viziunea minții unui om este diferită de a tuturor celorlalți. Astfel, în multe privințe oamenii nu pot fi de acord unii cu ceilalți și atunci fiecare își susține propria sa dreptate. Dacă cineva ar accepta că nu are dreptate, atunci ar trebui să-și reclădească toată viziunea sa asupra realității și, astfel, mai degrabă ajunge la concluzia că este mai simplu să-i combată pe ceilalți, decît să-și reclădească întreaga viziune asupra realității. Pe undeva este un instinct corect, pentru că a înlocui o viziune eronată cu o alta la fel de eronată, doar că e verde în loc de albastră, nu este spre folosul sufletului. Dar în acele momente în care începi să recunoști că ai o viziune greșită asupra realității, apare o fereastră care îți dă posibilitatea pentru scurt timp să privești în afara iluziei, să privești în adîncul Cerului. Atunci cînd accepți că ai greșit, poți să te scufunzi pentru moment în ființa ta spirituală veritabilă. Iar această scufundare în realitatea luminoasă a ființei tale profunde, îți aduce o satisfacție copleșitoare, o satisfacție care te face să înțelegi că toate celelalte de pînă atunci au fost doar firmituri insignifiante.

În concluzie, căutați să conștientizați această satisfacție nesănătoasă, care însoțește afirmația: „am avut dreptate!”. Așa cum satisfacția dată de droguri este dăunătoare, la fel și această satisfacție dată de situațiile în care spui: „am avut dreptate!” este nesănătoasă pentru suflet. Din păcate este o satisfacție care creează dependență. Nu este ușor să o elimini, dar poți să începi prin a accepta mai des faptul că nu ai dreptate, faptul că poți să greșești, faptul că poți să cunoști doar o parte din adevăr. Dacă majoritatea oamenilor trăiesc cu convingerea că lumea este așa cum o percep ei, voi începeți să trăiți cu convingerea că lumea este plină de mister, că este posibil să nu știți nimic despre lume și despre voi înșivă. Desigur, apărați-vă demnitatea și valorile, dar nu pentru a ajunge să-i spuneți cuiva: „vezi că EU am dreptate!”. Apărați-vă propria viziune, mai ales dacă sînteți convinși că este corectă, dar evitați în final să rostiți cuvintele: „eu am avut dreptate!”. V-ați lecuit de această satisfacție bolnăvicioasă atunci cînd nici măcar nu mai gîndiți că ați avut dreptate.

Alegerile pe care le facem

Starea noastră de confort depinde într-o mare măsură nu atît de condițiile exterioare în care ne aflăm cît de alegerile pe care le facem lăuntric vizavi de aceste condiții. Este caniculă sau vreme ploioasă, bate vîntul sau este frig!? – nimic mai simplu! Alegeți lăuntric să vă simțiți bine, indiferent de ce este afară. Este foarte important să nu vă plîngeți de condițiile exterioare. Starea continuă de respingere a condițiilor exterioare, vă diminuează capacitatea corpului de a se adapta la condițiile respective. Dacă veți alege să acceptați lucrurile așa cum sînt și apoi, cu bun simț, să vă luați măsuri adecvate pentru a vă adapta la condițiile existente, starea dumneavoastră de confort se va îmbunătăți vizibil. Decît să vă plîngeți mereu, acceptați cu seninătate faptul că este cald. Starea interioară de acceptare a condițiilor exterioare așa cum sînt ele, vă ajută corpul să se adapteze și să reziste mai bine. În concluzie, încetați să vă plîngeți de condițiile exterioare. Rămîneți senini, spuneți-vă că totul este minunat, credeți mai mult în puterea corpului dumneavoastră de a se adapta și, astfel, îl veți ajuta să se simtă mai bine. Nemulțumirea continuă slăbește capacitatea corpului de a se adapta la condiții exterioare mai dificile. Cocoloșirea corpului, de asemenea, îl slăbește și îi atrofiază capacitatea de adaptare. Alegeți să aveți mereu un răspuns bazat pe acceptare, încredere, seninătate și orice condiții exterioare ar apărea veți fi mai pregătiți să le faceți față.

Din punct de vedere psihomental putem acționa astfel încît să devenim mai rezistenți la condițiile exterioare de orice tip. Gîndiți-vă la următoarea situație. Aveți de săpat o groapă în zi caniculară, fără pic de umbră! Cum credeți că veți realiza această muncă în una din următoarele situații: 1. o săpați fără nici un motiv; 2. o săpați pentru că este o cerință a serviciului pe care îl aveți; 3. o săpați pentru că vi s-a oferit în schimb un milion de euro; 4. o săpați pentru că astfel e singura șansă de a vă salva copilul prins sub pămînt!? În care situație credeți că veți realiza această muncă mai eficient? Motivația interioară potrivită, conferă corpului sprijinul necesar pentru a se adapta la condițiile exterioare vitrege, iar starea noastră interioară depinde de alegerile pe care le facem. Acesta este remediul pentru a vă simți confortabil chiar și în zilele caniculare – evitați să vă plîngeți, alegeți să vă simțiți bine, să aveți încredere în capacitatea corpului dumneavoastră de a se adapta. În rest, sfaturile tradiționale: limonadă, iaurt, mîncare ușoară, umbră, ventilator și ce mai aveți la îndemînă. Cu bucurie vă invit să vă bucurați de soare!

Observații și zîmbete

După numărul de like-uri de la articole înțeleg că nu prea vă place „efortul fizic”, nici „răbdarea” nu vă este prea dragă și nici nu vreți să vă gîndiți „o oră pe zi” că sînteți oameni extraordinari și că proveniți dintr-o familie divină. Vă place „să fiți voi înșivă”, ”să trăiți ceva mai intens în direct” și ”să fiți fericiți ca să aveți succes” – ceea ce este bine, totuși. Dar ca să ajungeți la acestea nu văd cum fără efort și fără răbdare, fără amintirea a ceea ce sînteți și fără să vă placă lumina.

Înțeleg că ne plac țelurile înalte, dar nu și drumul către ele. Ne bucură să auzim despre vise, despre ce am putea fi, dar nu prea ne încîntă parcurgerea drumului către ceea ce ar trebui să fim. Ne place să vorbim despre virtuți, dar nu să le și manifestăm, cel puțin nu peste limitele obișnuite, „normale”! Efortul susținut este necesar pe orice cale a transformării. Efortul și contemplația trebuie să se îmbine cît mai armonios cu putință. Aceasta este calea, dar rezultatele depind de răbdare. Răbdarea este cea care face cu putință manifestarea rezultatelor. Ne plac fructele de pădure, dar să le cumpărăm de la magazin. Ne place laptele, dar să-l luăm direct din frigider, dacă se poate. Ne plac legumele, dar numai cînd sînt în salată la restaurant. Dacă în lumea aceasta o parte din cele ce ne plac le putem obține ușor, în lumea realizării spirituale doar prin eforturile tale personale poți să obții ceea ce ai nevoie și te împlinește.

Bănuiesc că nici observațiile nu vă plac așa că, probabil, nu va primi prea multe like-uri nici acest articol.

Efortul fizic

Una dintre sursele fericirii o constituie și munca bine făcută. Realizarea cu succes a unei lucrări, care, eventual, a necesitat mari eforturi, conferă întotdeauna o satisfacție autentică și profundă. Lucrul bine făcut te împlinește. Satisfacția este cu atît mai mare cu cît prin eforturile tale ai ajutat pe cineva să-și rezolve o problemă. Efortul fizic intens, realizat în concordanță cu starea de sănătate și vîrsta pe care o ai, aduce întotdeauna o stare de liniște, de bucurie, de satisfacție. După astfel de eforturi, oamenii sînt mai luminoși, mai veseli, mai toleranți, mai fericiți. Realizați eforturi fizice intense din cînd în cînd și vă veți convinge! Dacă nu aveți de făcut lucrări care să necesite efort fizic, faceți măcar sport! După numai o jumătate de oră de eforturi fizice intense,sufletul vă devine mai luminos, mai fericit, mintea se eliberează de griji, de pălăvrăgeala inutilă. De asemenea, efortul fizic intens, făcut în concordanță cu starea de sănătate pe care o ai, este o soluție ideală de a elimina stressul. Efortul fizic realizat cu înțelepciune, ajută la regenerare, la starea generală de sănătate și îmbunătățește capacitatea de a resimți cu ușurință stări de bucurie.

O oră pe zi

Tot chinuindu-ne să desfacem un nod uităm exemplul unui om puternic care a scos sabia și a tăiat funia. Din hățișul tuturor acestor probleme ale vieții, legate în special de satisfacerea nevoilor pimare și a plăcerilor grosiere, putem ieși abandonîndu-le pur și simplu. Fericirea noastră chiar nu depinde de rezolvarea tuturor problemelor vieții, ci, după cum scriam într-un articol recent, lucrurile stau exact invers – fericirea te ajută să rezolvi orice problemă. Trebuie doar să ne revendicăm și totodată să ne asumăm moștenirea noastră divină. Sîntem copiii lui Dumnezeu, avem în noi o putere care ne poate face mai mari decît Universul, iar noi ne batem pe o bucată de pămînt sau de pîine. Avem în noi tot ceea ce ne trebuie pentru a fi pe deplin fericiți și realizați. Avem în noi o putere divină, o putere pe care Dumnezeu a folosit-o atunci cînd ne-a creat. A ascuns-o, e drept, dar a ascuns-o în noi înșine. În timp ce mergeți să lucrați pentru cîțiva banuți sau să vă dați și sufletul pentru un dram de plăcere, ar fi bine să vă amintiți că aveți în voi înșivă o putere inconmensurabilă, o putere atotrealizatoare, o putere care vă va deschide cerurile, dacă o veți găsi și o veți trezi. Întrebarea de ce este ascunsă, de ce puterea care ne-a zidit s-a ascuns în noi înșine și ne-a lăsat la dispoziție doar o imitație de doi bani care este egoul, nu își are rostul. E pierdere de vreme să supui la îndoială existența acestei puteri, e pierdere de vreme să cauți să înțelegi de ce a trebuit ca omului să-i fie limitate puterile și doar prin muncă adecvată și susținută să-și regăsească natura sa divină. Cert este că, dacă vrem să trezim puterea divină din noi, trebuie să muncim, trebuie să învățăm să trăim într-un anumit mod care ne-a fost revelat de nenumărate ori pînă acum de către cei ce și-au descoperit puterea interioară, trebuie să facem eforturi, și încă mari, pentru a susține prin toată ființa noastră virtuțile cerești. A venit timpul să lucrăm pentru natura noastră divină și nu pentru egoul din noi. Dacă munca pentru ego este nesfîrșită, munca pentru a ne descoperi adevărata noastră natură divină are un sfîrșit. Odată ce l-am descoperit pe Dumenzeu în noi și ne-am trezit puterea atotorealizatoare, nu vom mai avea de ce să muncim. Alegeți, o muncă fără sfîrșit pentru un dram de plăcere din cînd în cînd au o muncă asiduă, aspră, dar care care va dura un timp limitat?

Vreau să vă treziți și să vă gîndiți măcar o oră pe zi că sînteți copiii lui Dumnezeu. O oră în care să abandonți hățișul de probleme și condiționări, o oră în care să vă asumați responsabilitatea de a vă descoperi adevărata natură divină. Măcar pentru o oră, abandonați toate problemele vieții, abandonați orice speculații, orice îndoială, orice batjocură, orice trîndăvie și meditați serios la faptul că aveți în voi o putere, care atunci cînd este trezită vă ajută să deveniți una cu Dumnezeu. O oră pe zi gîndiți-vă cu seriozitate la faptul că aveți în voi toate cele necesare pentru a deveni una cu Universul, că sînteți moștenitorii Universului. Lăsați preocupările mărunte deoparte. Amintiți-vă că sînteți copiii lui Dumnezeu, Creatorul a tot și a toate și că îi puteți folosi toată puterea Lui și Împărăția Lui. Încetați măcar pentru o oră să desconsiderați religia, gîndiți-vă măcar o oră pe zi că Dumnezeu ar putea fi totuși o realitate, că voi înșivă sînteți copiii Lui. N-aveți nimic de pierdut! O oră pe zi asumați-vă cu toată responsabilitatea statul de copiii ai lui Dumnezeu. O oră pe zi abandonați orice problemă, orice preocupare lumească, orice amintire a ceea ce considerați în mod obișnuit că ați fi și credeți cu tărie în natura voastră divină, devenind  responsabili, ridicîndu-vă la înălțimea a ceea sînteți așteptați să fiți – copii Divini!

Copilării

În doză adecvată copilăriile reprezintă un semn de sănătate a sufletului. Prea multe copilării indică, totuși, o lipsă de maturizare, prea puține, un suflet rănit rău de tot. Știu că am scris aproape în fiecare an cîte ceva despre starea de a fi copil, despre calitățile minunate, sublime pe care le manifestă copiii și poate că acum nu ar mai fi nimic nou de adăugat. Totuși, în această dimineață mă simt puțin copilăros și am să scriu copilărește despre cîteva copilării.

De exemplu, autenticitatea. Spui exact ce simți, exact ce gîndești? Este adorabil cînd un copil îți spune cu toată inocența că „ești cam urît!”, „ce nas mare ai!”. N-ai cum să te superi cînd un copil îți spune o realitate pe care și tu o știi foarte bine. Însă atunci cînd aceeași afirmație o face un adult te doare, te supără. V-ați întrebat de ce apare această reacție diferită? De ce nu poți să te superi pe un copil care îți spune că ai nasul mare, dar te superi pe un adult care face aceeași afirmație? Copilul face doar o constatare, adultul are multe alte gînduri în spatele acestei afirmații. Adultul cînd îți spune că ai nasul mare o face cu o anumită răutate, te judecă, vrea să te facă să te simți inferior. Și atunci și reacția ta este diferită. Cînd ești plin de candoare, senin, inocent și spui oamenilor exact ceea ce simți ei nu se supără, pentru că în spatele afirmațiilor tale nu este nici o încărcătură de răutate, ci doar inocență și sinceritate pură. N-ai cum să te superi pe un astfel de om. De asemenea, adulții trăiesc mereu senzația că ar fi în competiție unii cu ceilalți, că trebuie să stabilească o ierarhie, cine este masculul sau femela alfa a grupului?! Copiii se întrec mereu în tot felul de jocuri, dar apoi, fiecare se simte în lumea lui liber și fericit și cu un sentiment de egalitate în suflet. Adulții se simt în sufletul lor într-o eternă competiție, acționează ca atare, dar la suprafață nu recunosc nimic legat de invidie, orgoliu și altele de acest gen care îi macină lăuntric și îi determină să fie duplicitari. Cînd ești copil și ai un prieten, atunci ai un prieten. Cînd ești adult, dacă ai un „prieten” poti să spui totodată că ai și un dușman. Poate că e cam mult spus, dar la adulți „prietenii” îți sînt totodată și competitori, adversari, cel puțin în anumite privințe! Ca adulți, cu siguranță înțelegeți ce vreau să spun aici! Nu de puține ori ați fost surprinși cu reacții din partea „prietenilor” la care nu v-ați fi gîndit vreodată că ar fi posibile.

Neținerea supărării este o altă calitate minunată pe care o avem în copilărie și pe care, din păcate, aproape cu toții o pierdem pe măsură ce creștem. Și copiii se supără, dar la ei supărarea ține foarte puțin. Iar faptul că cineva te-a supărat nu te împiedică să fii fericit și să te bucuri împreună cu ceilalți care nu te-au supărat cu nimic. Un adult dacă ajunge să-l supere careva devine  ursuz, cătrănit și se poartă ca atare chiar și în compania celor care nu i-au făcut nimic. Pentru un copil supărarea este bine delimitată și nu-i afectează întreaga viață. Și, mai ales, el uită repede supărările. Este o mare calitate să poți uita cît mai repede o supărare!

Dispoziția spre joacă este o altă mare calitate a copiiilor. Merită să ne jucăm la orice vîrstă, să jucăm jocurile inocenței, cu multă bucurie în suflet, să fim spontani și să facem copilării. Copiii noștri ne determină uneori să ne jucăm cu ei și dacă te implici cu adevărat, nu numai te prefaci că te joci, ajungi să faci o mulțime de descoperiri. Poți să-ți dai seama că în urma unui astfel de joc ai o stare de bine atît de profundă cum n-ai mai avut de foarte multă vreme. Mai poți să descoperi că oricît de adult ai fi și deștept, copiii te pot întrece uneori și multe jocuri le cîștigă ei. Astfel, îți dai seama că nu ești cu mult diferit de ei, chiar dacă ai terminat nu știu cîte școli. Este o senzație uluitoare să realizezi cu seninătate că nu știi prea multe, că trăiești într-o lume misteriosă și că ar fi timpul să cauți în viață ceea ce merită cu adevărat. În urma unui joc în care te-ai implicat cu totul, ajungi să te simți profund regenerat, ai inima deschisă și fericită…fericită fără motiv….te simți natural, parte din tot ce te înconjoară.

Sînt bune copilăriile și este bine să apelăm la ele din cînd în cînd sau măcar să ni le amintim. La mulți ani tuturor copiiilor și totodată celor copilăroși!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén