Este foarte dificil să te definești. Orice ai spune că ești, simți că mai rămîne ceva care face parte din tine și nu a fost cuprins în ceea ce tocmai ai afirmat că ești. Nici o definiție a propriei tale ființe nu poate fi completă. Oricît de multe ai adăuga la ceea ce crezi că te definește, mereu va rămîne ceva ce nu poate fi cuprins, nu poate fi numit, nu poate fi arătat. Iată de ce cred că, practic, este imposibil să te caracterizezi, este imposibil să spui că ești așa și așa sau că tu nu ești așa și așa. Oricît de multe dureri am fi adunat în suflet nu sîntem acele dureri. Oricîte bucurii am trăit nu sîntem acele bucurii. Nu sîntem doar suma faptelor noastre. O știm cu toții, chiar dacă, din comoditate, ajungem să ne definim unii pe alții în funcție de faptele pe care le realizăm.
Ar fi bine să petrecem zilnic ceva timp pentru a contempla ceea ce simțim că sîntem și nu putem defini. Să ne îndreaptăm iar și iar gîndurile către această parte a ființei noastre care, deși este, nu putem spune ce este. Să observăm cum ne însoțește în tot și în toate ceva misterios, ceva care ne susține în tot ceea ce facem. Să observăm, măcar din cînd în cînd, modul în care ne simțim uneori destul de departe de ceea ce cred ceilalți că am fi, să conștientizăm cît de dificil le este celorlalți să ne simtă și să ne înțeleagă cu adevărat. Avem în noi ceva profund misterios, de necruprins cu mintea.
Adeseori mă simt foarte departe și de laude și de critici. Simt că ele nu definesc decît o fărîmiță mică de tot din ceea ce simt sînt. Iată de ce pot să rămîn senin și în fața succesului și în fața eșecului! Succesul sau eșecul faptelor mele nu definesc decît o mică parte din ceea ce știu că sînt. Am ajuns să simt aceasta tot mai mult, pe măsură ce am căutat să contemplu cu mai multă atenție acea parte din mine, pe care nu reușesc să o cuprind în cuvinte. Am înțeles cu timpul că nu trebuie să ne străduim să definim ceea ce simțim că sîntem în adîncul ființei. Este suficient să ajungem să conștientizăm că dincolo de tot ceea ce credem că sîntem, rămîne o parte din ființa noastră care nu poate fi cuprinsă în cuvinte, care nu poate fi definită, dar care există cu adevărat și ne însoțește în tot și în toate. Aceasta este calea sau doar începutul drumului către propria ființă. De aici vine neprevăzutul, de aici vine mirarea, de aici vine bucuria și, dacă sîntem atenți și urmărim unde se duce fericirea cînd se retrage din viața noastră, după ce a strălucit o vreme, o să vedem că tot aici se refugiază și ea, în această parte a ființei pe care, deși ajungem să o simțim, nu o putem cuprinde cu mintea.
Din punct de vedere social este foarte importantă acea parte a fiecărui om, care poate fi definită, cunoscută, caracterizată. Dar pentru fiecare dintre noi ar trebui să conteze mai mult partea inefabilă a ființei și a ființelor din apropierea ta. Procedînd astfel vom fi mai lenți în a judeca, vom fi mai reținuți în a reacționa la faptele și vorbele celorlalți, vom fi mai senini și mai puternici, știind că, chiar dacă s-ar dărîma toate realizările noastre, tot ar rămîne ceva, care nu poate fi distrus de nimeni și de nimic. Acest sentiment, cum că avem în lăuntrul ființei noastre ceva ce nu poate fi atins de faptele nimănui, ceva ce nu poate fi distrus nici măcar de faptele noastre, ar trebui să ne confere o stare de siguranță și fericire. Merită să trăim în așa fel încît să facem să conteze mai mult această parte a ființei noastre, decît aceea care se poate exprima prin fapte, vorbe și gînduri.
ana georgescu
Viata este sansa de a creste un suflet!DUMNEZEU ne inzestreaza cu totul:ne da materia prima!Tot ceea ce suntem noi(in mintea noastra si a altora)este rezultatul prelucrarii acesteia.Tot ce facem noi cu ea inseamna DE FAPT recunoasterea,aprecierea celorlalti si multumirea sau dezamagirea noastra atunci cand( nu) am stiut cum sa o folosim!Dar,atunci cand ajungem ACASA,nu asta ar trebui sa ne preocupe ci acea siguranta ca totul este acolo…,ca este acolo, ca maine ne vom stradui mai mult….pentru sufletul nostru!Aceasta intregire a sufletului nostru este drumul catre ACASA!Asta suntem!Acum ne recunoastem!Acum ne putem bucura de pacea interioara!Suntem completi : ACASA!
anisa manescu
Draga Cristian,
e foarte sensibil si delicat comentariul tau cu privire la ce inseamana a fi complet. Si ma intreb oare acest ceva unic din fiinta noastra, nu poate fi distrus nici macar de faptele noastre?… E oare cu putinta?…
Marturisesc ca in general mi se intampla adeseori sa citesc comentariile tale tocmai atunci cand am o cautare ca si acum, de altfel, cand am nevoie sa vad mai clar in mine, cu sinceritate… Si multumesc cu aceasta ocazie pentru generozitatea ta de a impartasi cu noi toti reflectiile tale personale care ne deschid drumul spre alte reflectii…
Acum de curând tocmai ii spuneam unui prieten ca eu nu ma pot defini, daca cineva ma intreaba cine sunt, raspund prin „nu stiu”. Sau poate ca sunt cetatean al lumii. Dar alteceva nu stiu ce as putea spune mai mult. Pentru ca suntem cu totii o amalgama de trasaturi, emotii, stari, trairi, pasiuni… care ies in evidenta in anumite momente mai mult sau mai putin in functie de context si de persoanele din jur. Dar alta parte din noi poate ramane in stare latenta daca nu este activata in viata de zi cu zi, desi face parte din noi de asemenea. Si oricum evoluam contiuu, ne schimbam, ne modelam… Poate ca scopul vietii noastre pe pamânt este acela de a ne oferi ‘ocazii’ pentru a exprima adevaratul nostru potential. G.B. Show spunea ca „a trai nu înseamna a se gasi, ci a se crea.” Mi-a luat mult timp sa înteleg aceasta fraza, dar acum încep sa-i vad mai clar sensul. Tocmai pentru ca suntem un amalgam de mai multe lucruri si nu ne putem defini prin unul singur, ci prin combinatia lor unica la un moment dat.
Si poate ca ceea ce conteaza cel mai mult este ceea ce aspiram sa devenim pentru ca in functie de aceasta dorinta facem alegerile pe care le facem si avem experientele pe care le avem. Este lumina la capatul tunelului…
„Singura satisfactie reala este aceea de a creste mereu înlauntrul tau, devenind mai drept, generos, simplu, bun, activ. Toate acestea pot fi îndeplinite ducând munca fiecarei zi la bun sfârsit.”
Si nu uitati sa va spuneti cat sunteti de minunati cand va treziti dimineata! 🙂
Adina Amironesei
Foarte bine surprinse mecanismele. Mi-a placut mult!
leonte
…nu-mi este dificil sa ma definesc… cautand in profunzimea fiintei mele, inteleg ca ceea ce primeaza pentru mine ca simtire, este nevoia de ACASA… stiu ca pot fi tot ceea ce sunt si tot ceea ce nu sunt, ca pot cuprinde totul, ca pot numi orice, adica o fiinta completa, in momentul in care imi voi asuma sa fiu locuitoarea spatiului din ACASA… cand ma trezesc dimineata sunt eu cu mine, pe parcursul zilei, in absolut tot ce fac sunt eu cu mine, lumina si umbra…..asta ma face sa ma simt completa…
Claudiu
Poate ar trebui să nu încercăm să ne definim, să nu încercăm să ne identificăm cu ceva. Sentimentul nostru de a fi există și fără gânduri, senzații, sentimente.
Mintea va găsi mereu ceva cu care să se identifice. Astăzi cu ceva, mâine cu altceva ….
Noi suntem observatorul și nu mintea. Nu mintea trebuie să ne dea răspunsul, ci conștiința care conștientizează lumea prin ochii noștri.
Dacă ne uităm cu atenție în ochii noștri într-o oglindă, poate vom vedea cum cineva ne privește.