Adevărat a înviat!

În copilărie sărbătorile durau mai mult. Mai ales sărbătoarea Învierii Domnului era mai mult timp prezentă în gîndurile și în inimile oamenilor! Timp de 40 de zile pînă la Înălțare ne salutam cu „Hristos a înviat” și răspundeam cu „Adevărat c-a înviat”. Și pe atunci eram sub regim comunist, care, oficial scosese religia în afara celor bune și sănătoase pentru formarea „omului de tip nou”! Acum, după cîteva zile de la trecerea sărbătorii Învierii deja nu ne mai salutăm cu formula de confirmare si exprimare a credinței în Învierea lui Iisus. Trăim într-o epocă în care un subiect nu poate să ne mai atragă atenția mai mult de cîteva zile. Ori, ca și ființe care aspiră la desăvîrșire ar trebui să putem rămîne focalizați pe o idee sau un gest toată viața nu doar cîteva zile sau săptămîni.

Mi s-a cerut să scriu cîteva rînduri despre Iisus dacă tot au fost recent sărbătorile Pascale. Acum vreo nouă ani, cînd apărea revista „Arta de a trăi magazin”, am dedicat un număr întreg sărbătorii Învierii. Și în anii următori, cît a mai apărut revista, am scris măcar un editorial legat de Învierea Domnului. Astăzi nu mai sînt așa convins că am procedat corect. Nu mai sînt convins că o sărbătoare religioasă trebuie dezbătută pe toate fețele și în toată mass-media. Nu mai sînt convins că existența unor posturi de televiziune și radio dedicate religiei sînt ceva benefic. S-a bagatelizat complet sărbătoarea Învierii. S-a desacralizat ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai zguduitoare și misterioasă experiență spirituală pentru creștini. Toate prostiile astea cu aducerea „luminii”  de la Ierusalim, aducerea ei cu avionul, cu șalupa, cu „mertzanul” au exteriorizat complet actul iluminării interioare, simbolizat de Învierea Domnului. În loc să orientăm atenția oamenilor asupra luminii interioare și a experienței religioase personale, plină de misterul Învierii, s-a orientat atenția oamenilor tot spre exterior, spre circul aducerii luminii „adevărate”, vezi Doamne, tocmai de la Ierusalim! Circ și prostie, dacă n-ar fi poate chiar o conspirație pentru a deturna atenția oamenilor de la ceea ce ar trebui să reprezinte cu adevărat o sărbătoare religioasă. Nu știu dacă s-a urmărit intenționat, dar frumusețea extraordinară a sărbătorilor religioase s-a pierdut undeva pe drumul străduinței de a arăta prea mult, de a le explica prea mult. Tot ceea ce este legat de o experiența spirituală autentică este în primul rînd ceva inefabil și mereu învăluit în mister. Orice sărbătoare religioasă trebuie să fie învăluită în mister, trebuie să orienteze atenția oamenilor către realitatea de dincolo de gînduri, de dincolo de ceea ce percepem prin simțuri. O sărbătoare spirituală își atinge scopul dacă și numai dacă ne face să privim mai mult în noi decît în afara noastră! Și pentru aceasta ea trebuie să rămînă misterioasă, simplă, „ștearsă” din punct de vedere a atractivității exterioare, dar plină de fast prin ceea ce promite să reveleze în interiorul propriei ființe.

Așa că, n-am să mai scriu acum despre semnificațiile sărbătorii Învierii, dar vă invit să o TRĂIȚI. N-am să mai enumăr toate cele care sînt legate de sărbătoarea Învierii, dar vă invit să le descoperiți în și prin voi înșivă. N-am să mai spun de ce este considerată cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, dar vă doresc din suflet să-i pătrundeți profunzimile. În orice zi de sărbătoare trupul se odihnește, mintea se întoarce spre înăuntru, inima înflorește. Dacă nu reușiți să întoarceți mintea spre înăuntru, dacă nu vă simțiți inima înflorind în timp ce se roagă în tăcere, aceea n-a fost zi de sărbătoare, ci doar de lenevire.

Dumnezeu să vă binecuvînteze, iar celor care ne păstoresc să le trezească mintea și inima, pentru a fi inspirați să readucă sacrul în oameni și în lume! Știu sigur că nu prin construirea de biserici impozante trezim în oameni sentimentul religios, nu prin fastuozitatea constructiilor mănăstirești retrezim credința, ci prin simplitatea inimilor aprinse de focul iubirii.