iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Bucuria de ieri…

În majoritatea proiectelor pe care le avem de rezolvat în lumea exterioară există o continuitate de la o zi la alta. Mă întreb acum: de ce nu reușim același lucru și în ceea ce privește stările sufletești? Dacă ieri am avut o bucurie imensă de ce nu reușesc astăzi să rămîn măcar la același nivel al bucuriei de ieri? De ce nu pot să pornesc mai departe în ceea ce privește trăirea bucuriei, de unde ajunsesem ieri? De ce în privința stărilor sufletești benefice sîntem nevoiți să o luăm iar și iar de la capăt? Bine ar mai fi să reușim să stabilizăm o realizare sufletească minunată! Bine ar mai fi să rămînem mereu cel puțin la nivelul celei mai înalte fericiri pe care am avut-o pînă în prezent! Însă nimic nu este mai trecătoare decît fericirea! Parcă nimic nu trece mai repede decît bucuria!

Mai și avem tendința să uităm foarte repede bucuriile pe care le-am trăit. Chiar dacă nu mai reușim să le menținem la aceeași intensitate și eventual să le reedităm, tot ar fi bine ca măcar să ni le amintim. Cumva trebuie să facem ceva pentru a nu lăsa să se piardă bucuriile pe care le-am trăit. Să ni le amintim iar și iar și chiar să ne începem fiecare zi, evocînd cea mai intensă bucurie pe care am avut-o și să urmărim să trăim ca și cum ar fi din nou prezentă în noi. Cu siguranță veți avea cămara inimii mai plină dacă veți ține cont de acest sfat. Evocați în fiecare dimineață bucuria cea mai intensă și gîndiți că ea este prezentă în suflet, că nimic nu s-a pierdut din ea. Pentru a fi mai eficientă această tehnică este necesar ca atunci cînd evocați o bucurie intensă, să nu o legați prea mult de cauzele care au generat-o, evocați-o ca stare, așa cum ați resimțit-o în suflet. Și faceți efortul de a vă reaminti mai des bucuriile trăite. Nu plecați mereu la drum ca și cum n-ați fost niciodată fericiți. Nu gîndiți că bucuriile trecute nu mai sînt bune la nimic. Evocați-le, și le veți resimți influența benefică. Puteți face aceasta chiar și în cuplu. Cu persoana iubită, merită să evocați din cînd în cînd cele mai intense bucurii pe care le-ați trăit împreună. Puteți ajunge într-o stare sufletească foarte interesantă, făcînd aceasta! S-ar putea să vă terziți deodată foarte fericiți, fără vreun motiv anume.

Previous

Plăcerea și bucuria

Next

Fericirea de azi!

4 Comments

  1. cristina

    La „bucuria de ieri”…,constientizata, inscrisa si…daruita pe mai departe sa poata fi reaccesata in forma ei mai inalta de dar, ma intorc azi.La bucuria eseului tau, a fiintei care impartaseste, a trecerii dintr-un anotimp al sufletului in celalalt, la o noua cautare sau….o noua „gasire”.Si ca in indemnul din Biblie, unde „bucurati-va!” e scris de…360 de ori, ma bucur regasindu-te in mine , in vibratia vechilor meditatii facute pe casetele cu vocea ta, ma bucur! Mai tii minte? „…Fericiti cei saraci cu duhul…” Iti multumesc pt atunci si pt acum

    Un dar: „Iti caut scoici…”

    Eu vreau sa strang , iubire, cat mai mult!
    Pe pagini albe litere de zare;
    Sa fiu bogata lumi-n absolut…
    Dar… Universul n-are buzunare!

    Sunt continuta intr-un continut:
    Ma-nvart in cercuri largi catre fiinta;
    S-adun, iubire, tot ce am avut
    Si am pierdut candva, din nestiinta…

    Nimic nu-i gol, din plinul Sau culeg-
    Pe pagini albe litere de zare-
    sa fiu eu insami! Vreau sa ma dezleg,
    Si poate tu esti sansa urmatoare…

    O sa-ti mai scriu si-o sa te mai citesc;
    Vin slove si cuvinte in pereche:
    Ma umplu de iubire, daruiesc,
    Si plec sa caut Cartea Lui cea veche.

    Dar iti promit ca de ma-ntorc cumva,
    Sa fiu altfel: cum ma doresti. Eu parca
    Ma simt plutind acum in apa ta,
    Iar tu ma legeni cald, ca pe o barca

    Si-adun cu mana mea ce-i trecator-
    In sacii peticiti pe cai stelare,
    De-a lungul plajei Cerului, iti zbor
    Si-ti caut scoici , iubirea mea cea mare!

  2. marlena

    Fericirea autentica din sufletul nostru este asemeni soarelui de pe cer care straluceste permanent doar noi nu il vedem, pt ca e noapte sau sunt nori pe cer; in viata de toate zilele ne legam prea mult de nori si nu acceptam legile firesti ale naturii umane si cosmice ;
    personal prin practica constanta ,am avut o perioada cand am observat ca o anumita stare de fericire aparea in fiecare saptamana, in aceasi zi si la aceasi ora fara sa o invoc /sa ma gandesc la ea ……
    nu faceam nimic altceva decat sa pastrez acelasi ritm fizic, ordonat,disciplinat si spiritual al tuturor activitatilor,gandurilor, zilnice…..si ea venea de la sine,in dansul firesc si natural al universului….
    uneori, fericirea e o raza de soare care apare printre nori ca sa ne reaminteasca de EL …..sa-L cautam;
    alteori ,reusim sa inseninam cerul fiintei noastre si sa-L vedem singuri…
    ca sa fie permanent cu noi si in noi e de dus o munca titanica ,concreta si practica, nu fantezii ,nu autoamagiri….
    si , daca…. am ajuns pana aici si azi , de ce sa ne oprim ?
    poate ca si balariile isi au rostul lor atunci cand le cunoastem mai bine…..
    sa nu uitam CINE le-a creat……

  3. Cristian Ţurcanu

    Daca as sti de ce tinem minte starile rele si le uitam pe cele bune v-as spune. Singura solutie pentru a inversa aceasta stare de fapt consta in a ne ridica atit de mult nivelul de vibratie incit nicio stare proasta sa nu se mai prinda de sufletul nostru. In natura balariile cresc usor, singure si peste tot. Plantele bune, frumoase si sanatoase nu cresc fara ajutor si fara ingrijire adecvata din partea omului. Daca avem grija de gradina sufletului nostru cred ca exista un punct de la care se inverseaza lucrurile, adica sa tinem minte starile bune si sa le uitam pe cele proaste, in caz ca mai apar ocazional. Deci, nu ne ramine decit sa ne preocupam zilnic de evolutia noastra spirituala, iar o modalitate consta si in a ne impune vointa pentru a tine minte starile bune si a pentru a le evoca mai des.

  4. Lena

    Buna intrebare! Si la mine s-a mai ivit una. Cum se face ca in cazul starilor mai placut frumoase se intampla exact invers? Adica nu destul ca te duci seara la culcare suparat sau necajit din cine stie ce cauze (desi dupa o rugaciune ar trebui sa te linistesti), dar a doua zi dimineata nu numai ca nu ai uitat-o, dar o reiei de unde ai lasat-o, ba uneori si mai intensificata. Aici de de nu actioneaza acelasi principiu? Ca ar fi chiar foarte bine.
    Noi parca am vrea sa le uitam, dar ele nu se vor uitate cu nici un chip. Sau se ascund undeva si apoi reapar din nou si din nou. In acest caz ce ar trebui sa facem ca sa avem o zi senina?

Dă-i un răspuns lui cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén