Orice am vrea să construim pe termen lung, fie o carieră, fie o realție de iubire, fie un hoby, fie doar obținerea celor necesare subzistenței necesită să facem eforturi. Dacă întrebi orice om care a realizat ceva important în viața lui cum de a reușit să obțină acea performanță, invariabil, în toate cazurile primești același răspuns: „am muncit din greu”, „am făcut sacrificii!”. Acum vă întreb care ar fi diferența dintre eforturi și sacrificii? De la ce limită eforturile devin sacrificii?
Atît timp cît ceea ce obții în urma eforturilor realizate îți aduce satisfacții de lungă durată, înseamnă că eforturile sînt doar eforturi. Din momentul în care eforturile pe care le faci nu-ți mai aduc nici o satisfacție imdiată ai tendința să le numești sacrificii. Deci, nu contează cît de mari sînt eforturile, ci perenitatea sau perisabilitatea satisfacțiilor care urmează eforturile realizate. Oamenii care vorbesc de sacrificii sînt oameni nefericiți, oameni care au senzația că au eșuat în ceea ce privește viața lor. Cei care vorbesc doar de eforturi sînt oameni fericiți sau cel puțin încrezători în fericire. Dacă ai o relație de iubire, iar celălalt deja începe să pomenească de faptul că a făcut sau face sacrificii pentru tine, înseamnă că deja relația voastră de iubire nu-i prea mai aduce satisfații. Dacă cineva îți vorbește despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-și construi o carieră, înseamnă că deja nu mai are satisfacții legate de acel domeniu de activitate și nu mai este convins că a făcut ceea ce trebuia să facă. De regulă, în a doua jumătate a vieții oamenii încep să vorbească despre sacrificiile pe care le-au făcut de-a lungul timpului, în prima jumătate a vieții vorbim doar de eforturi. Acest lucru arată un fel de trezire, o înțelegere diferită a vieții care i-au condus la concluzia că eforturile pe care le-au făcut în viața nu prea au meritat și în prezent sînt cuprinși de regrete, atinși de nefericire sau cel puțin de o undă de resemnare și încep să le considere sacrificii. Un om împlinit și fericit nu va spune că a făcut sau că face sacrificii, cel mult el spune că a făcut sau că face eforturi, dar nu sacrificii.
O altă interpretare a eforturilor ca sacrificii este legată de orizontul de speranță. Un om care încă speră în obținerea unor satisfacții ca urmare a eforturilor pe care le face nu va considera că face sacrificii, ci doar eforturi. Din momentul în care speranța se diminuează sau dispare, va considera eforturile realizate ca fiind sacrificii. De obicei, sacrificiile sînt eforturile din trecut, după ce li se constată o oarecare urmă de inutilitate. Eforturile viitoare nu sînt numite sacrificii, pentru că legat de ele există un mare orizont de speranță. Nu începe nimeni o relație sau o carieră cu gîndul că va face sacrificii, eventual se poate gîndi doar că vor fi necesare anumite eforturi. Fie ca voi să vorbiți cît mai rar despre sacrificii!
Lasă un răspuns