Un aforism spune: „Cînd ești tînăr vrei să schimbi lumea, cînd ești bătrîn vrei să-i schimbi pe tineri!”. Este un aforism corect. Cel care l-a exprimat a observat bine mersul lucrurilor în această lume. Chiar sună bine. Ne gîdilă neuronii, însă nu spune nimic despre cum ar trebui să fie lucrurile. Concluzia acestui aformism ar fi că bătrînii ar trebui să-i lase în pace pe tineri, însă cînd devenim vîrstnici, aproape cu toții ajungem la concluzia că dacă am fi avut în tinerețe înțelepciunea de la vîrsta bătrîneții, am fi făcut altfel o serie de lucruri în viață. Acesta este aspectul pentru care merită să-i ascultăm pe bătrîni. Problema este că pe lîngă o anumită experiență de viață pe care bătrînii vor să o transmită tinerilor, ei vor să le impună și o serie întreagă de metehne, de judecăți și prejudecăți învechite și neproductive, de practici nesănătoase.

Faptul că tinerii vor să schimbe lumea se reduce în ultimă instanță la dorința lor de a schimba prejudecățile constrîngătoare ale celor bătrîni, la schimbarea sistemelor, adeseori rigide, create de către aceștia. Însă, opunîndu-se rigidităților transmise de bătrîni, ei se opun și înțelepciunii care le poate veni de la aceștia. De am avea puterea de a învăța unii de la alții, de a selecta ceea ce este cu adevărat benefic și sănătos de oriunde, atunci vom reuși să asigurăm o dezvoltare armonioasă a întregii lumi.

Dacă ceva trebuie transformat, atunci să caute fiecare să se transforme mai întîi pe el însuși. Să încetăm cu acest sport global, prin care căutăm mereu și mereu să-i schimbăm pe cei din jurul nostru, fără a face nimic să ne transformăm pe noi înșine.