iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Faptele iubirii

Vă invit pe toți să trecem la o mai bună transpunere în viața de zi cu zi a iubirii. Să trecem de la gînduri la vorbe și de la vorbe la fapte! Chiar dacă mă credeți idealist sau chiar utopic, am ferma convingere că, dacă am începe să ne manifestăm cu mai multă iubire, am reuși să transformăm țara și poate chiar întreaga lume. Nu ne costă nimic, nu ne trebuie capital străin sau autohton, nu ne trebuie avize sau cine știe ce autorizații, ne trebuie doar o atitudine interioară bazată pe suflet, pe iubire, pe compasiune, pe înțelegere și pe respect reciproc, pe omenie, pe ceea ce avem mai înalt și uman în noi. Este suficient să începem prin a fi mai atenți cu exprimarea iubirii față de cei apropiați, față de frați și surori, față de vecini, față de prieteni și să ajungem să ne exprimăm cu iubire pînă și față de colegii de serviciu, față de cei pe care îi întîlnim pe stradă, față de cei pe care îi privim la televizor, îi ascultăm la radio sau îi întîlnim pe internet – față de toți.

Exceptînd perioadele în care sînt îndrăgostiți, chiar și între doi iubiți faptele iubirii, cuvintele iubirii, gesturile iubirii sînt cam rare. Eu cred că dacă am înmulți gesturile iubirii, cuvintele iubirii, faptele iubirii, gîndurile pline de iubire am reuși să ne tranformăm pe noi și pe ceilalți, am reuși să devenim extrem de bogați. Ar fi țara plină de turiști pentru că toți ar vrea să vină să simtă pe pielea lor un climat de iubire, să respire un aer îmbogățit de tandrețe și compasiune, de sinceritate și dăruire sau cel puțin de respect și omenie.

Concret, vă propun ca măcar în fiecare duminică să fim mult mai atenți în exprimarea iubirii. Să fim darnici în gesturi de tandrețe, în cuvinte frumoase, în fapte pline de iubire. Măcar duminica să dăruim celorlalți mai multă înțelegere, să evităm orice supărare, orice cuvînt urît, orice reproș. În această zi a iubirii să urmărim să iertăm și să cerem iertare.

Și mai concret, vă propun să vă cumpărați un caiet și în fiecare duminică să scrieți în el o declarație de dragoste  față de Dumnezeu. Dacă în vreo duminică nu simțiți să scrieți nimic, nu aveți nici un cuvînt e suficient să scrieți doar „te iubesc!” sau să desenați o inimă sau să vărsați o lacrimă și să semnați sub ea. Spuneți-i cum simțiți dragostea față de EL. De asemenea, dacă vă este greu să exprimați în mod direct o declarație de dragoste față de un anumit om, atunci scrieti-o în caiet fără să fie nevoie ca el să ajungă să citească ceea ce ați scris. Chiar este un exercițiu foarte valoros să scrieți aceste declarații de iubire. Spuneți părinților, fraților și surorilor voastre că îi iubiți. Facem prea rar acest lucru!

Haideți să facem ca într-adevăr măcar ziua de duminică să devină ziua iubirii, ziua iertării, ziua în care să ne îmbrăcăm sufletul în hainele cele mai frumoase, să le îmbăiem în iubire, să le îmbrăcăm în cuvinte de dragoste, în gesturi de tandrețe, să fim cu adevărat iubitori, buni și frumoși! Să trecem la fapte! Voi relua acest articol de-acum în fiecare duminică în care voi avea acces la internet. Răspîndiți-l și voi … să începem o revoluție a iubirii!

Previous

Lucrări nevăzute

Next

Totul contează

5 Comments

  1. Cristina

    Va multumesc pentru toate gandurile, exprimate cu atata har prin cuvinte. Va citesc de mai mult timp si ma mangaiati sufleteste de fiecare data.

  2. Cristian Ţurcanu

    deja ii dai multa iubire..Dumnezeu sa o binecuvinteze si sa o ajute sa simta! Nu-i o expresie foarte potrivita cum ca iubirea poat fi risipita…cunoasterea poate fi risipita cind o impartasim celor care nu o inteleg, o batjocoresc sau chiar o rastalmacesc impotriva ta. Uneori s epoate petrece asa ceva inclusiv cu faptele iubirii. S epoate petrece ca astfel de fapte sa fie neintelese, ridiculizate sau rastalmacite, dar cit timp vei simti iubire in sufletul tau tot iubire va rasari si in inimile celorlalti din apropierea ta.

  3. angelica

    Acum…ceva timp in urma, sora mea imi spunea : „Adopta si tu un copil! De ce faci atita risipa de iubire ? ”
    Risipa de iubire…..
    E adevarata aceasta expresie? Lipsa de iubire-da! exista in multe inimi, dar risipa….
    Ideea este ca….acum…sora mea are nevoie de iubire si de iertare, care sa plece din ea catre ceilalti….si nu are , dar nici nu vrea sa primeasca. Cum pot eu, sora ei, sa-i dau din preaplinul meu de iubire? Cum pot s-o ajut….cind nu vrea?
    Nadejdea mea e doar la Dumnezeu . Si ma rog ca iubirea lui Dumnezeu sa picure si-n sufletul Violetei.

  4. Cristian Ţurcanu

    Foarte frumos! Multumesc Carmen!

  5. Carmen

    Minunata provocare, Cristi! Ar trebui ca in fiecare clipa atentia interioara sa ne fie centrata pe iubire.Eu as incepe caietul meu de dumineca cu o scrisoare catre mine, simt ca daca nu reusesc sa ma iubesc, sa ma accept, sa ma respect pe mine nu am sa pot sa darui celorlalti decit concepte mentale, fluidul acela divin care impregneaza TOTUL- trebuie simtit, asa cum simtim aerul.Ca un ocean imens din care facem parte!

Dă-i un răspuns lui Cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén