Între vis și realitate

Un alt echilibru delicat de care trebuie să avem grijă în viață este cel dintre vis și realitate. Depășirea limitelor se face prin visare. Folosirea noilor descoperiri se face printr-o cît mai bună priză de conștiință asupra realității. Mulți consideră că poți avea o viață fericită doar dacă ai o cît mai bună cunoaștere a lumii în care trăiești. Ei spun că trebuie să fii pragmatic. Alții, dimpotrivă, spun că este inutil să încerci să cunoști lumea în care trăiești, avînd în vedere că astfel poți să rămîi prizonier condiționărilor ei de tot felul. Este mult mai bine, să nu încetezi să visezi la lumea în care ai vrea să trăiești. Este mult mai bine să fii visător, să-ți imaginezi realitatea pe care o dorești și să crezi în ea cu tărie, spun unii. Adevărul este undeva la mijloc, ca de obicei. Pe de altă parte, oricare dintre cele două căi, dusă la extrem, poate să îți confere bazele unei fericiri durabile, însă ar fi de preferat să găsiți echilibrul între visare și pragmatism.

În zilele noastre, mai ales în societatea de tip occidental, datorită metodelor de educație bazate pe dezvoltarea gîndirii pragmatice este o lipsă acută de visare. Copiii încetează să viseze de la vîrste tot mai fragede. Devin buni cunoscători ai „realității” și totodată sclavii ei, chiar înainte de a ajunge la adolescență, vîrsta la care în mod normal ar trebui să visăm cel mai mult. Dezvoltarea gîndirii bazate pe imagini și nu pe cuvinte este o cale de a trezi capacitatea de a visa. Lumea s-a transformat mereu datorită visătorilor, a celor cu adevărat inspirați. Realitatea este prea complexă și „relativă” pentru a-ți conferi cu adevărat o fericire durabilă.

A înceta să visezi este ca și cum ai înceta să dai din mîini și din picioare, cînd te afli în apă adîncă. Te scufunzi! Te îneci în realitate, în apele lumii. Ca să nu te îneci de tot, la un moment dat începi să dai din nou din mîini și din picioare. Visezi cît să ajungi din nou la suprafață, să tragi o gură de aer. Și apoi iarăși zici că visele sînt copilărești că este imposibil să le atingi și iar te scufunzi în realitate și o blamezi că nu te ajută să-ți împlinești visele. Și uite așa trec zilele noastre, numai că nu acesta este echilibrul pe care ni-l dorim dintre vis și realitate. Acesta este echilibrul care te ajută doar să supraviețuiești și nu să TRĂIEȘTI! Visurile noastre nu trebuie doar să ne aducă din cînd în cînd la suprafață ca să mai tragem o gură de aer și apoi să ne scufundăm din nou în apele tulburi și reci ale limitărilor de tot felul. Visurile noastre trebuie să ne facă să zburăm. Este necesar să avem mereu cel puțin un vis în care să credem cu tărie.  Și vă mai spun un secret, descoperit în modul de viață al amerindienilor. Un vis nu se împlinește doar dacă acționezi în direcția împlinirii lui. Un vis se împlinește de obicei pe căi neștiute și negîndite. Singura condiție este să nu încetezi să crezi în visul tău. Zi de zi, clipă de clipă să ai convingerea că visul se va împlini. Să nu-ți spui niciodată că este ceva imposibil, că este prea mult. Crede neîncetat în visul tău, iar în rest caută să plutești pe apele realității cu măiestrie și eficiență, fiind convins că la un moment dat realitatea va fi ceea ce acum doar visezi.

Am trăi cu toții într-o lume mai bună dacă am visa cu toții o lume mai bună.  O lume a omeniei, a compasiunii, a puterii iubirii și nu a iubirii de putere. Și nici măcar nu ar fi greu să începem să visăm cu toții o astfel de lume. Ar fi sufiecient un mic efort de voință pentru ca toate canalele media să ne învețe să visăm. La aceeași oră în fiecare zi pentru cinci-zece minute să visăm cu toții și să credem în visul unei lumi paradisiace. Mai este un secret și totodată o condiție greu de îndeplinit – nu trebuie să visezi o lume mai bună pentru tine, ci pentru toți, cel puțin pentru toți cei din preajma ta!