Senzația că nu-ți ajunge timpul este un simptom al îndepărtării de suflet. Cînd ești în suflet și trăiești predominant prin intermediul lui, fiecare percepție capătă semnificații profunde, fiecare gest, fiecare vorbă, fiecare gînd sînt generatoare de trăiri intense, chiar dacă ele sînt nesemnificative din punct de vedere al eficienței în lumea exterioară. Un om cu sufletul viu în timp ce merge de la serviciu acasă are timp să privească măcar cîteva secunde cerul, are timp să simtă oamenii pe lîngă care trece, are timp să facă acele gesturi care să-i trezească în suflet o mulțime de trăiri minunate. Pentru un om cu sufletul trezit nu-i o problemă ca în drum spre cea mai importantă afacere a vieții lui să se oprească o clipă pentru a asculta pe cineva, pentru a ajuta pe cineva, pentru a se gîndi la iubita lui, pentru a privi o pasăre care s-a așezat pe pervazul ferestrei din apropiere, pentru a privi cerul, pentru a răspunde la telefon, pentru a asculta pe cineva care cîntă la vioară pe trotuar și pentru multe altele. Are timp pentru toate acestea pentru că atunci cînd ai sufletul trezit timpul pare să curgă mai încet. Cînd ești în ego, în minte, cînt intri în vîrtejul gîndurilor totul trebuie să fie „semnificativ”, nu mai contează decît ceea ce este „important”, totul pare a se derula într-un ritm trepidant, mintea îți este mereu ocupată cu tot felul de planuri sau de amintiri, ai o senzație cronică de lipsă de timp, ești agitat, stresat, devii egoist, concentrat doar pe lucrurile „cu adevărat importante” și prins în această iluzie creată de ego ajungi să fii purtat de vîntul gîndurilor încolo și încoace, fără să mai ai timp să simți ceva, fără să mai ai timp să trăiești.
Egoul este efemer, sufletul este etern. Egoul creează senzația de lipsă de timp, sufletul îți creează sentimentul eternității. Dacă ai nevoie de ceva mai mult timp, nu trebuie decît să cobori mai adînc în suflet. Ziua va avea tot 24 de ore, dar chiar și numai cîteva clipe trăite pe marginea eternității, savurînd din plin un sentiment profund și înălțător, au puterea să-ți rearanjeze valorile și importanța lucrurilor, te face să fii mai eficient, să beneficiezi de o putere care nu se clatină în fața gîndurilor, oricît de vijelioase ar fi acestea. Cu cît ești mai adînc ancorat în suflet cu atît viața va fi valorizată prin trăiri și nu prin lucruri și atunci poți să observi adeseori că nu lucrurile mari trezesc trăirile intense, ci gesturile mărunte sînt cele care te însuflețesc cel mai mult. Poate părea paradoxal, dar atunci cînd simți că nu ai timp cel mai bine ar fi să te oprești, să iei o pauză și să respiri prin intermediul sufletului. Credeți-mă, lipsa cronică de timp nu se rezolvă decît prin trezirea sufletului.
Cînd ești copil abia aștepți să ajungi om mare ca să te simți liber să faci ce vrei și grăbești totul, accelerezi timpul și apoi, la vremea tinereții și a maturității, intri în iluzia lipsei de timp. Cînd te apropii de bătrînețe, vrei să încetinești timpul, îți micșorezi pașii și drumul spre casă parcă devine mai lung. Te așezi pe marginea sufletului și realizezi cu stupoare că ești plin sau gol în funcție de ceea ce ai trăit ca sentiment, în funcție de ceea ce ce ai trăit ca suflet și nu ca ego. Lucrurile făcute din ego se devalorizează rapid și sînt aruncate sau uitate, lucrările făcute cu suflet rămîn valoroase mult mai mult timp și îți dau sentimentul că n-ai trăit degeaba. Ajungi la pensie și realizezi într-un mod dureros că lumea se mișcă și fără tine, că lucrurile merg mai departe și fără tine și atunci nu-ți mai rămîne decît bogăția trăirlor sufletești pe care le-ai avut de-a lungul vieții. Tare aș vrea să nu ajungeți săraci la vîrsta pensionării. Cînd vă veți mai plînge de lipsă de timp, gîndiți-vă că sînteți prea departe de sufletul vostru. Dacă ceva vă va face să vă plîngeți de lipsă de timp înseamnă că acel ceva este doar o construcție a egoului și este semn că trebuie să vă întoarceți în suflet, să vă întoarceți acasă în inimă!
Anisa Manescu
„ore întregi ne sunt furate cu forta, uneori pe neasteptate; si pe altele, le lasam chiar noi sa ne scape. Totusi, pierderea cea mai rusinoasa este cea cauzata de propria-ne neglijenta: cugeteaza bine si vei vedea ca în cea mai mare parte a existentei facem rau, intr-o mare parte nu facem nimic si totalitatea se întâmpla în a face altceva decât ce ar trebui. 2. Care este omul care cunoaste pretul timpului, care stie sa aprecieze valoarea unei zile si sa înteleaga ca moare un pic în fiecare zi? Intr-adevar, greseala noastra este aceea de a vedea moartea înaintea noastra in principal, pe când ea este in mare parte in spatele nostru: domeniul sau este trecutul. Atunci actionati: intrati in posesia tuturor clipelor voastre. Fiind stapâni pe prezent, veti depinde mai putin de viitor. Lasând mereu pe mai târziu, viata trece. 3. Nimic nu ne apartine, numai timpul ne apartine: este singurul bun cu care ne-a dotat Natura, atât de fugitiv si nesigur cum este, de care ne poate deposeda capriciul primului venit. ” „Astfel omul fuge de sine însusi fara încetare…” (traducere din Seneca, „Scrisori lui Lucilius” si „Din Linistea sufletului”) ~~
angelica
Uite ce-am gasit!
Apropo de timp….
„După ani de zile
în care mi-am trăit viața
contra-cronometru,
întotdeauna
sub presiunea timpului,
hăituit de secunde,
minute și ore,
încet-încet
m-am transformat
într-un ceas.
Trupul meu,
aidoma unui mecanism
de ceasornic,
a început să măsoare
chiar el timpul,
după ce ani de-a rândul
a fost biciuit fără milă
de scurgerea delirantă
a vieții și a lumii.
Și, odată ce am ajuns aici,
ca orice ceas care se respectă,
am început să înțeleg
timpul
din perspectiva celui care
îl măsoară
și nu-l mai trăiește.
Atâția ani trăiți
cu pistolul la tâmplă,
având pe țeavă
glonțul timpului,
m-au transformat
într-o făptură-ceas,
pentru care secundele și anii
nu mai înseamnă nimic,
pierzându-se undeva
între orele exacte
sau întâlnirile programate.
O făptură-ceas
care-și măsoară viața
fără să mai aibă timp
s-o și trăiască.
Anii parcă s-au scurs
ca o noapte de beție,
din care n-am înțeles
mare lucru:
amintiri tulburi,
comprimate și amestecate,
fără să mai știi când
și, mai ales, ce
ți s-a întâmplat,
cu atât mai puțin
data la care ele au avut loc!
O noapte de beție
începută în copilărie,
adolescență, maturitate
sau pe undeva
între aceste vârste,
două vârste, trei vârste?,
o noapte de beție
având ca singura certitudine
dimineaţa în care ne-am trezit.
Și, dacă după noaptea asta
ai avea suficient curaj,
probabil că te-ai întreba
cine ești,
ce cauți pe-aici
și, mai ales,
cine sunt ăștia
din jurul tău,
că parcă la începutul
bairamului nu erau ei,
ci cu totul alții.
Și când te gândești
că ultimul chef
dinainte de acel decembrie 89
l-am trăit într-o lume cenușie,
în care banda unui magnetofon
Maiak 203 sau 205
ținea loc de ceas!
Timpul parcă încremenise
sau murise
și atunci ceasurile
nu-și mai aveau rostul.
Era vremea
când un brifcor, un Kent
sau un „te iubesc”
aveau un cu totul
alt gust și rost
decât astăzi.
De asta lumea se întreabă,
fără să facă
filozofia timpului:
când era mai bine
să fii ceas?
Atunci, când timpul murise
și ceasul din noi
nu mai avea sens,
sau acum,
când ceasul din noi
nu mai măsoară nimic?
Tic-tac, tic-tac…”
Marius Tuca
angelica
Daca ai timp si….sigur ai, scrie-ne despre daruire.
Suflete frumoase , acordati timpului -timp! Si daruiti-l !
cristina
…In loc sa traim aici, acum si azi, noi ne gandim la ieri sau la maine, astfel ca, in loc sa ne bucuram de ceea ce este, ceea ce naste in noi acum, ceea ce vedem in jurul nostru, noi mereu suntem absenti, traind intr-un … “atunci”…
http://nonjustice.wordpress.com/2011/04/26/osho-nu-exista-ziua-de-maine/
angelica
De emotie am uitat…
Toate ne sunt ingaduite,dar nu toate ne sunt de folos!
Sa fiti binecuvintati cu timp pentru cele folositoare,sa le traiti din plin din inima cu minte!
Sa fiti plini de Duhul Sfint si sa-l simtiti dincolo de timp!
Caci avem timp daca-l traim eficient si intelept!
Avem timp sa ne privim in ochi!
angelica
Stiti ce are efect? Sa zici si sa faci asa: Imi folosesc timpul in cel mai eficient mod cu putinta. Chiar are efect.
Si…Draupadi frumoasa fata, chiar daca am foarte multe de rezolvat sau de invatat, de citit, aprofundat, chiar daca imi propun pentru sufletul meu impliniri duhovnicesti si lumesti, eu nu-mi aglomerez mintea cu toate,,,,ci mi le asez cuminte pe rafturi si iau , pe rind, pe rind….una cite una.
Pentru ca….fiecare merita atentia mea, deschiderea mea , concentrarea si trairea mea si mai ales afectiunea mea. Toate, absolut toate au nevoie de puterea mea de a le darui iubire. Si toate infloresc doar cu iubirea aceea neconditionata.
Toate au nevoie sa le daruiesc o clipa de timp! Si o fac! caci o fac din suflet!
Sa aveti timp de iubit,
timp de copilarit,
timp pentru suflet implinit,
timp pentru un sot iubit,
timp pentru un copil dorit,
si mai ales timp pentru o rugaciune soptita catre Dumnezeu!
Mie…cind imi vine sa multumesc , Multumesc!
cristina
‘Imi simt mai ales limitele. Si e firesc sa fie asa, pentru ca nu raman niciodata, sau aproape niciodata, in mijlocul coliviei; fiinta mea navaleste inspre gratii.’ Andre Gide
angelica
Da, da si da!
Ne trezim ades zicind: Azi nu am timp! Poate…miine !
Nu stiu de ce imi place sa zic ca-mi place cum zice Scarlet in „Pe aripile vintului”(in finalul filmului): „Si miine e o zi! Am sa ma gindesc la asta miine! ” .
E adevarat ca uneori nu trebuie sa iei decizii pripite si ca iti trebuie timp ca sa discerni continutul. Alteori, te iei dupa intuitie si actionezi. Si, daca credinta ta e puternica, Dumnezeu e cel care actioneaza prin tine.
Se intimpla sa alergam intre ego si suflet. Sa mergem cu capul plecat, grabiti, concentrati pe o problema anume sau chiar cu gandul aiurea. Si timpul trece…pe linga noi, cu noi de fata.
Imi doresc sa va daruiesc timpul meu….timpul meu liber! Pentru ca eu…sunt la cealalta extrema. Sunt mereu cu capul in nori…chiar deasupra norilor, pentru ca…mi-am permis sa-mi iau o bucatica de cer in inima mea.
Am atitia ani si inca ma mai minunez de toate cele ce vin spre mine, de toate cele din jurul meu…de picatura de ploaie si de raza de soare.
Cine se plinge de plictiseala….e un mare puturos!
Cine se plinge de lipsa de timp…sa se opreasca si sa citeasca:
” Opriti-va din cind in cind cuvintul
la jumatate
si asteptati sa infloreasca
tacut
ca un buchet de anemone.
Opriti-va o clipa( opriti-va si clipa unui sarut)
in mirare
si stergeti-va cu un burete
trupul desenat pe tabla lumii.
Opriti-va pasul cind mergeti
si in el insusi drumul se va ascunde.
Opriti-va gestul la jumatate
Si lasati nemiscarea sa creasca.”
Draupadi
Iata ca acum tu vii cu acest articol in completarea gandurilor si intrebarilor mele….
Chiar ma gandeam zilelele acestea ca timpul nu-mi ajunge pentru cate mi-as dori sa fac, serviciul imi ocupa 8-9-10 ore dupa caz….mi-am pus problema cum sa fac sa am mai mult timp pentru mine. Ei bine, mi-am dat seama ca si acest interval petrecut la servici poate fi unul dedicat sufletului, desi jobul e foarte mental, dinamic cu rasturnari de situatii, provocator uneori….M-am hotarat sa ma observ cum ma raportez la jobul meu, la provocarile sale, la colegii mei si am constatat ca nu tot timpul sunt in suflet….
Mi-am propus sa pun suflet in tot ce fac, sa nu ma pripesc… la servici mai ales. Aici, de multe ori simt sa ma deconectez, sa revin in suflet si fac aceasta fie citind articolele de pe acest blog (dragii mei, voi ma ajutati sa ma bucur aici la servici, stiati?), fie evocand clipe minunate traite, fie pur si simplu privind afara pe geam….sufar ca geamul nu e aproape de biroul meu dar tot zaresc un albastru al cerului si un verde al copacilor….:) Sunt o visatoare …ce sa mai zic….Am trait clipe minunate de echilibru intre minte si suflet si pot spune ca sunt foarte implinitoare….Ah, sunt plina de dorinta vie de a trai plenar in AICI si ACUM!
Lucrurile de care va spuneam ca as vrea sa le fac sunt de natura spirituala. Acum vine intrebarea Cristi: sunt departe de suflet daca spun ca nu am timp sa fac toate cate as vrea sa fac si aici nu ma refer la lucruri de ordin lumesc, banale….ci de natura spirituala .
In drum spre orice locatie cu autobuzul citesc cateva pagini dintr-o carte draga mie sau ascult muzica , privesc cerul plin de culori, admir oamenii din jurul meu, constat ca fiecare are macar o trasatura frumoasa dincolo de privirea lor ingandurata…..intr-adevar ma raportez la frumosul din ei si mereu gasesc ceva placut; sau fac exercitii de respiratie, Kegel….:) .
Cristi, Veroela, Agelica, Cristina, Micul print, Anisa, Simeona si toti cei stiuti si nestiuti de mine….Va imbratisez IN INIMA !