iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Suferința

E primăvară, sînt fericit și poate că ar fi trebuit să aștept un moment mai prielnic pentru a scrie despre suferință. Însă ceea ce am a vă spune despre ea este numai de bine. Nu vreau să vorbesc despre suferință ca despre o plagă, nu vreau să o blamez, ci, dimpotrivă, vreau să-i scot în evidență efectele binefăcătoare pe care le poate avea asupra sufletelor noastre. Desigur, nu sînt masochist, nu caut suferința cu orice chip, dar dacă e să mă întîlnesc cu ea, nu fug și nu-i întorc spatele. Dacă apare în viața mea nu închid ochii și mă prefac că nu există, nu mă apuc de plîns, nu mă autocompătimesc, nu aștept să mi-o ia careva. O privesc în față și o urmez, o sorb cu nesaț și o las să-mi ardă uscăciunile și bălăriile din suflet. Asemenea poetului am învățat să spun: „Suferință tu, dureros de dulce…/Pân-în fund băui voluptatea morții/Ne’ndurătoare.” (Mihai Eminescu, Odă în metru antic)

Desigur, multora ne este străină limba poeților, viziunea lor nu prea face parte din strategia noastră de viață. Așa că, mai bine să vorbim despre o perspectivă pragmatică. Suferința este o parte din viața fiecăruia dintre noi, aș putea spune chiar o bună parte din viața multora dintre noi. Ne este mai familiară ca bucuria sau ca zîmbetul! Nu e om să nu se fi întîlnit cu suferința, nu e om care să nu fi suferit încă din ziua în care s-a născut. Rari sînt însă oamenii care au învățat să sufere cu folos. Rari sînt oamenii care au învățat să valorifice  suferința, care au învățat să vadă partea ei bună și să se transforme cu ajutorul ei, să-și sporească lumina și înțelepciunea cu fiecare strop de suferință. Suferința poate fi un agent transformator al ființei, poate fi o cale de a ne cunoaște și de a ne înălța. Orice suferință ne purifică, ne maturizează, ne face să privim mai adînc în noi și în ceilalți, ne alungă nimicurile din viață, ne valorizează fiecare clipă, dă profunzime și claritate minții. Toate acestea cer însă ceva, cer o atitudine potrivită în fața suferinței. Și acest lucru se învață, nu este ceva înnăscut. Suferința nu trebuie blamată. Suferinței trebuie să-i mulțumim. Suferința trebuie privită cu respect și trebuie lăsată să-și facă treaba ei tămăduitoare. Suferința este singurul gardian lăsat de Dumnezeu care să ne mențină cît de cît pe calea cea bună. Ca și copii ai lui Dumnezeu avem privilegiul să alegem orice vrem să facem. Suferința este singura cale de a ne arăta dacă greșim sau nu!

Suferința nu este o pedeapsă, este o cale de a ne „repara” trupul, mintea sau sufletul. Suferința nu este „rea”, ea doar vine să ne ferească de și mai mult rău, ne împiedică să perseverăm în greșeală și are scopul de a ne orienta către ceea ce este bun. Suferința nu este „o plată” a „bucuriilor nepermise” din care te-ai înfruptat, însă stricăciunile generate de o „bucurie” nepotrivită din care ne-am înfruptat sînt reparate cu ajutorul suferinței.

O primă atitudine benefică în fața suferinței este aceea de a o privi cu respect, iar aceasta începe cu acceptarea ei. O a doua etapă este atinsă atunci cînd suferința este văzută ca o forță protectoare și reparatoare și nu ca o forță distructivă sau ca o pedeapsă. O a treia etapă este atinsă de cei care, dînd dovadă de o minte puternică și o luciditate extremă, își folosesc suferința ca pe un vehicul cu ajutorul căruia coboară în propriul suflet și „arde” acolo tot ceea ce este netrebuincios, „arde” uscăciunile, arde blocajele care opresc apele virtuților să ude grădinile sufletului. O suferință trăită cu demnitate, o suferință trăită cu acceptare ne înnobilează, ne transformă mai mult decît tone de bucurie și veselie.

Desigur, m-am referit în cele de mai sus la suferințele rezonabile, să zicem obișnuite, cu care ne confruntăm majoritatea dintre noi. Știu că există și suferințe care scapă oricărei explicații, există și suferințe pe care nu le putem înțelege oricît ne-am strădui, există suferințe al căror scop nu ni se arată nici măcar în linii mari. Sînt suferințe ale trupului, suferințe ale sufletului și suferințe metafizice. Orice suferință evidențiază de obicei un blocaj, o greșeală și ea aduce cu sine atît atenționarea cît și soluția sau face posibilă întrevederea soluției. Astfel, orice suferință poate fi un factor de stimulare a creativității, poate fi un vector de transformare benefică a întregii ființe. Din acest motiv, suferința merită a fi apreciată. Desigur, acceptarea suferinței nu înseamnă complacerea în suferință. Orice suferință trebuie îndepărtată, elimind cauzele care au provocat-o, corectînd atitudinile greșite, însă modul în care urmărim să eliminăm suferința ne poate ajuta să devenim mai buni sau dimpotrivă ne poate întuneca și mai mult. Orice suferință are pînă la urmă și efecte benefice! Iată o idee asupra căreia merită să reflectăm!

Previous

Primăvara

Next

Cîte ceva despre Femeie

7 Comments

  1. ana

    Stie cu adevărat ce întrunește în sine acest concept, doar cel ce a trăit acestor stări sufletești. Pentru mine, de ex., suferința a fost roada unei trădări survenita din partea pilonului nr.1 din viata mea care mi-a creat o lecție de viață dură. Unii se dau cu parerea, ca e bine sa ai încredere suficientă in aproapele tau ca sa poti forma acel nucleu familial ideal dar uneori nu e suficient acest lucru. Astfel, prin suferință trecem dar ideali nu ne facem!!! Omenirea de astăzi este falsă și de interes, chiar cu parere de rau si uneori cei de aproape. Cel mai complicat este, cind in tăcere le depășim pe toate si ne miram apoi de ce asa este scurta viata.

  2. honeybee

    Mi-a placut cum ai prezentat scurt si pe intelesul tuturora ideile principale legate de suferinta. Ea intr-adevar este un semnal de alarma ca mergem pe o pista gresita si trebuie sa intreprindem o schimbare ori in viata noastra, ori in modul cum percepem realitatea… 🙂

  3. Cristian Ţurcanu

    Multumesc Andreea! Chiar si suferinta e mai usor de dus atunci cind poti sa mergi decit atunci cind zaci in pat.

  4. Andreea Vivy

    Mi-a placut postarea ta despre suferinta… E foarte adevarat ce ai scris… O zi buna iti doresc in care sa ai timp pt o plimbare in parcul tau de langa birou…. 🙂

  5. ANA GEORGESCU

    Suferinta ne este data tocmai pentru a face alegerea: de a lupta sau nu.Este singura care ne arata cine suntem cu adevarat! In fata suferintei toata fiinta noastra se descopera ,explodeaza!Modul cum o intampinam,o acceptam si o depasim spune despre noi tot ceea ce nu stiam pana ca ea sa apara…Este mult mai greu sa te lasi descoperit de ea decat de bucurie,iubire ,fericire!

  6. Bagal...

    Admir modul succint si clar in care ai scris despre suferinta…..este intr-adevar constructiva, tot timpul am intuit ca suferinta e necesara, mai tarziu am inteles si de ce e necesara. 🙂 ne ajuta sa crestem:).
    Chiar ieri am avut parte de un mic test in aparenta banal dar care a rascolit si a adus la suprafata niste frustrari mai adanci pe care le am in relatia de cuplu. Am ajuns la concluzia acum, mai clar ca niciodata, ca iubirea nu este de ajuns intr-o relatie de cuplu. Insa tot timpul am fost de parere ca daca exista iubire, merita facute eforturi mari pentru a o salva. Aceste eforturi merita a fi indreptate in acceptarea partenerului de viata asa cum este el. Dar ce facem cand vedem ca se zbate in niste blocaje de ceva vreme? Il ajutam si-i suntem alaturi, corect? Sapand mai adanc mi-am dat seama ca si eu ma confrunt cu unele probleme inca nerezolvate…

    Uneori suferinta apare si ca un efect de purificare, venind asa din senin(neintamplator) …. am invatat ca daca o las in pace si sa nu ma mai incrancenez, ea trece mai usor si ma simt mult mai bine apoi. E ca o perioada de respiro mai profund…:)

  7. Super tare articolul, ai stiut sa redai foarte bine trairile a mii de pesoane ! Mult succes in continuare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén