Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Lună: februarie 2012

Agonisind lumină

De astăzi, pentru majoritatea românilor a început Postul Mare. Cel puțin teoretic! Nu vreau să vorbesc prea mult despre beneficiile postului. Există multe materiale valoroase despre post publicate pe internet. La ora actuală există chiar și studii medicale temeinice care vorbesc despre beneficiile postului. Mă întreb cum de am ajuns ca omenire să ignorăm informații atît de importante despre noi înșine, despre propria noastră dezvoltare? Cum de tot mai puțini oameni țin post, pe măsură ce dovezile referitoare la beneficiile acestuia devin din ce în ce mai numeroase și mai bine documentate!? Eu vă recomand să țineți postul, după canoanele creștine și să țineți o zi pe săptămînă post complet, sau „negru”, consumînd doar apă.

Unul din beneficiile cele mai importante ale postului este că ne ajută să agonisim lumină! Ca oameni care aspiră la desăvîrșirea spirituală trebuie să adunăm cît mai multă lumină. A evolua spiritual înseamnă a aduna lumină, a spori lumina din noi. Și aici nu este vorba doar de o metaforă, este vorba de a face posibilă emisia luminii la nivel celular. (Citiți lucrările porfesorului Traian Stănciulescu despre metafizica luminii și ale biofizicianului A. Popp dacă vreți să aveți mai multe informații despre acest domeniu.)  A te hrăni cu plante înseamnă a te hrăni cu lumină. Plantele cresc cu ajutorul luminii, plantele înmagazinează lumină în celulele lor, iar atunci cînd le consumăm, lumina din ele pătrunde în noi. Oricine simte că devine mai luminos dacă ține post. Fața îi este mai luminoasă, lăuntric se simte mai luminos! Cu cît ne hrănim mai mult cu partea aeriană a plantelor, aflate în starea lor naturală, adică crude, cu atît agonisim mai multă lumină. Este cea mai simplă cale de a ne îmbogăți cu lumină, de a aduce lumină în interiorul ființei noastre. Dacă starea de sănătate vă permite, țineți această perioadă de post, țineți o zi pe săptămînă post negru și consumați frecvent alimente crude. Chiar și în acest sezon putem să consumăm multe tipuri de legume și fructe crude. Agonisiți lumină pentru a deveni luminoși. Agonisiți lumină pe orice cale, pentru că în lume este din ce în ce mai întuneric!

De gîndit

Unii mor din prea multă dragoste, alții sînt „morți” pentru ca nu pot să iubească.

Fără iubire nu ne putem naște, fără iubire nu putem trăi, fără iubire putem doar să murim.

Cînd iubești, nimic din ceea ce faci nu are sens, cu toate acestea viața pare a avea un sens numai atunci cînd iubești.

Echilibrul

Tot ceea ce nu se află în echilibru stabil trebuie menținut prin intermediul unor forțe specifice. Echilibrul stabil este echilibrul natural, care există de la sine. În natură totul tinde mereu către acest echilibru stabil. În Univers totul se află în echilibru și orice perturbare ar apărea este integrată în cel mai scurt timp într-un nou echilibru natural. Nu la fel stau lucrurile și în ceea ce privește omul. Societatea se află într-un echilibru artificial, fiecare om în parte se află mai mereu într-un echilibru artificial, care trebuie menținut prin eforturi, adeseori foarte mari. O viață fericită se clădește pe găsirea unui echilibru cît mai natural.

Pe de altă parte, a căuta să rămîi mereu și mereu într-un echilibru foarte stabil, poate conduce la stagnare și inerție. Omul, prin natura lui trebuie să fie dinamic, să fie într-o continuă dezvolatare și acest lucru îl scoate periodic din starea de echilibru stabil. Capacitatea unui om de a se transforma depinde acum de abilitatea cu care își regăsește echilibrul, integrînd în viața sa noile evenimente, noile energii cu care a ajuns să interacționeze. Cu alte cuvinte, dezechilibrul în anumite limite este firesc și chiar necesar, însă pentru o evoluție sigură și o transformare eficientă, este necesar să nu depășim anumite limite în ceea e privește starea de dezechilibru, deoarece vor fi necesare apoi eforturi foarte mari pentru a-ți regăsi echilibrul interior.

Dacă viața noastră este în echilibru pe un vîrf de ac, atunci va trebui să facem mereu eforturi foarte mari pentru a nu o lăsa să se prăbușească. Cu cît este mai instabil echilibrul vieții cu atît sîntem mai departe de ceea ce sîntem cu adevărat. Cînd ceea ce faci este în concordanță cu inima ta, atunci viața pe care ți-o construiești este mai stabilă și nu are nevoie de intervenția noastră continuă pentru a o menține în echilibru. O viață echilibrată nu este o viață anostă, în care nu prea se petrece nimic. O viață echilibrată poate fi extrem de năvalnică, doar că tot ceea ce o compune are rădăcini adînci în suflet. Și dacă ceea ce există în viața ta are rădăcini adînci, atunci nu-ți  mai este teamă că orice furtună o poate nărui. Sentimentul libertății provine și din senzația de siguranță, iar aceasta depinde de echilibrul vieții.

Lăsați din cînd în cînd lucrurile din viața voastră libere și vedeți care cad și care continuă să existe. Verificați din cînd în cînd de unde vin rădăcinile unui aspect sau altul din viața voastră și dacă ele nu vin din inima voastră, gîndiți-vă mai bine dacă le mai păstrați sau nu. Toate eforturile pe care le investiți în a construi o viață în echilibru pe un vîrf de ac nu se merită. Și așa totul este efemer, măcar înconjurață-vă de lucruri care să conteze pentru sufletul vostru, pentru că acestea vă pot oferi, pe lîngă bucurie, echilibrul atît de necesar înfloririi sufletului.

Și ca să ofer un exemplu elocvent să ne orientăm atenția către o viață construită pe minciuni. Cu cît ai mai multe minciuni la baza a ceea ce reprezintă viața ta, cu atît trebuie să faci eforturi mai mari pentru a păstra aparențele și echilibrul vieții. Toate aceste eforturi te vor sufoca la un moment dat. O minciună are nevoie de alte minciuni pentru a se putea susține și vei remarca treptat că cu cît ai mințit și te-ai mințit mai mult, cu atît ajungi să simți din ce în ce mai rar și mai puțin bucuria de a trăi. Ori de cîte ori ne deschidem către ceva nou, practic, perturbăm echilibrul vieții, însă un suflet puternic și o minte sănătoasă vor reuși să regăsească mereu și mereu echilibrul necesar, printr-o integrare cît mai adecvată a evenimentelor noi. Avem nevoie de echilibru pentru o viață sănătoasă și fericită, dar nu de stagnare și inerție. Astfel, numim echilibru în arta de a trăi capacitatea de a compensa în mod armonios nevoia de stabilitate cu nevoia de evoluție, tendința de a lua lucrurile așa cum sînt, cu aspirația de a te transforma.

Ziua îndrăgostiților

O vreme am fost destul de reticent față de sărbătorile de import. Am considerat că este și o chestiune predominant comercială în sărbătorile de import, însă cu timpul mi-am dat seama că orice ocazie de a ne orienta gîndurile către iubire, merită a fi fructificată. Merită orice ocazie să ne gîndim la iubire, să facem cîteva gesturi minimale de iubire sau chiar să cădem în extrema realizării unor declarații de dragoste de amploare. În zilele noastre ne plîngem mult de lipsa iubirii, pe de altă parte nu cred că s-a vorbit vrodată mai mult despre iubire decît se vorbește acum. Din punctul meu de vedere nu cred că există om care să nu iubească. În felul lui, fiecare simte o formă sau alta de iubire, fiecare simte cît de cît binefacerile iubirii, ca să nu mai spun că, neștiute ca și florile sublime care înfloresc în hățișuri complet neumblate, se nasc și trăiesc povești de iubire oameni de o frumusețe și o profunzime remarcabilă. Doar că iubirea care ne înalță este iubirea care se trăiește și nu cea care se discută. La mulți ani IUBIRII!

Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri!

Îmi amintesc că în urmă cu 14-15 ani m-am întîlnit prima dată cu proverbul: „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri!”. În cadrul emisiunii radio „arta de a trăi” abordasem atunci ideea de a te ajuta singur, de a face tot ceea ce ține de tine înainte de a cere ajutor de la altcineva și un ascultator m-a sunat și mi-a spus că există acest proverb, de proveniență, se pare, franceză: „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri!” Eu nu-l știam, dar știam că înainte de a cere ajutor trebuie să faci mai întîi tot ceea ce ține de tine, tot ceea ce îți este ție în putere. Acest proverb este cît se poate de corect. Înțelegeți acum de ce parcă a uitat Dumnezeu de români!? De ce trăim într-o continuă tranziție de peste 20 de ani? Pentru că am uitat să ne ajutăm singuri. Așteptăm mereu să vină altcineva să ne rezolve problemele. Sînt emblematice pentru această epocă imaginile cu acei români la crîșma satului cu apa pînă la genunchi așteptînd să vină armata să le scoată satul de sub ape. Acum se pare că se repetă cam aceeași poveste. În unele locuri, oameni zdraveni și în putere nu fac nimic ca să se deszăpezească, așteptînd să vină altcineva să-i ajute, în speță autoritățile. Chiar și dacă e vorba de numai cîteva cazuri izolate, tot este suficient ca să exprime starea de spirit deplorabilă a majorității românilor. Așteptăm întruna pomeni, așteptăm să vină altcineva să ne spună ce să gîndim, cu cine să votăm, ce să strigăm, ce să facem! Este revoltător cum de am ajuns într-o asemenea stare de spirit, lipsiți de voința de a ne ajuta singuri, așteptînd mereu să vină altcineva să ne rezolve problemele personale sau ale comunității din care facem parte.

Dacă vrei să fii ajutat trebuie să înveți să te ajuți singur. Cred că oricare dintre voi care a crescut un copil își amintește că de cele mai multe ori la strigătele de ajutor ale copilului răspundeați numai dacă era vorba de ceva ce  depășea puterea lui. Dacă vă cerea ajutorul într-o chestiune pe care o putea rezolva singur îi spuneați să se descurce singur, să-și ia singur ce are nevoie, sa facă singur ce vroia să facă. Dacă ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute, EL intervine abia din acel punct din care noi nu mai putem să facem nimic. Ajutorul lui Dumnezeu ne este oferit abia după ce începem noi înșine să facem ceva în direcția respectivă! Pentru mine este ceva greu de înțeles cum de am ajuns într-o astfel de stare în care nu facem mai nimic ca să ieșim dintr-o problemă, mai ales la nivel de colectivitate. Cum de am ajuns să ne plîngem întruna așteptînd să vină altcineva să ne rezolve problemele?! O astfel de stare de spirit trebuie neapărat însănătoșită. Trebuie să învățăm să începem prin a ne ajuta singuri înainte de a striga „ajutor”! Trebuie să învățăm să îi ajutăm pe cei pe care îi vedem neputincioși și în nevoie. Trebuie să ne apropiem sufletește mai mult între noi, să ieșim din letargie socială, să avem mai multă inițiativă și curaj în fața problemelor! Doamne ajută să ne vină mintea cea de pe urmă!

Căldura nu depinde numai de Soare

Căldura de la nivelul Pămîntului nu depinde numai de Soare. În ani diferiți, la aceleași date calendaristice, avem temperaturi diferite. Diferențele sînt chiar foarte mari uneori, ceea ce înseamnă că nu doar poziția Pămîntului față de Soare stabilește temperatura de afară.

Starea noastră de bine, căldura interioară a sufletului nostru nu depinde numai de razele luminii divine care ne învăluie. Căldura sufletului nostru depinde și de factori specifici de la nivelul propriei noastre ființe. Dacă avem sufletul rece sau fierbinte nu depinde doar de „Soare”, ci și de ceea ce se petrece în ființa noastră materială. Dacă sufletul vă este rece sau fierbinte, nu depinde numai de „Soare”, ci și de voi înșivă, de gîndurile pe care le aveți.

Un dram de noroc

Cu multă muncă și înțelepciune poți să-ți asiguri o viață fericită, dar parcă cele mai dulci fructe ale bucuriei rămîn acelea care au venit la tine pe neașteptate. Trăirile cele mai fascinante și mai intense apar atunci cînd ajungi într-o situație benefică într-un mod cu totul neașteptat. Tot ceea ce este bun și apare pe neașteptate este pus pe seama norocului. Norocul fiind acea putere misterioasă care atrage în viața noastră evenimente și situații minunate, atunci cînd ne așteptăm mai puțin. Dacă norocul este ceea ce vine pe neașteptate o concluzie imediată ar fi că, cel mai bine ar fi să trăim fără să așteptăm ceva și atunci tot ceea ce va veni în viața noastră, va veni pe neașteptate. Pe de altă parte, norocul pare a agrea mai mult oamenii cu inițiativă, oamenii dinamici, încrezători, visători. Acum nu ne mai rămîne decît să învățăm să combinăm cele două atitudini: să acționăm mereu pentru a ne împlini aspirațiile și totodată să trăim fără așteptări! Norocul apare frecvent mai ales la oamenii care au această capacitate, dobîndită sau înnăscută, de a acționa cu înțelepciune și entuziasm într-o anumită direcție, rămînînd totodată deschiși la ceea ce se petrece acum, la ceea ce este acolo unde se află.

Este adevărat că în multe situații ceea ce face diferența între oameni este dramul de noroc. Cu toții am vrea să avem noroc, ne dorim noroc unii altora. Vă doresc tuturor să aveți dramul de noroc necesar care să vă încununeze eforturile realizate într-o direcție benefică. Ca o remarcă cu caratcer general să subliniez totuși că, dincolo de imprevizibilitatea norocului, el pare a prefera oamenii cu o atitudine interioară stenică și pozitivă. Noroc!

Neașteptat de bun

Fii neașteptat de bun în momente în care celălalt sau ceilalți se așteaptă să fii drastic, furios sau chiar răzbunător. Surprinde printr-o reacție plină de bunătate! Pur si simplu, printr-un efort de autocontrol, fă în așa fel încît să reacționezi altfel decît era previzibil. Fă un gest plin de mărinimie și poți să declanșezi adevărate miracole. De exemplu, cînd copilul tău a făcut o prostie și se așteaptă să fie pedepsit, certat și poate chiar bătut, reacționează cu bunătate, cu înțelegere și calm. O astfel de reacție îl poate ajuta să își transforme mult mai profund sufletul, decît o ceartă la care se aștepta. Desigur, nu trebuie să facem o regulă din aceasta, pentru că altfel, dacă nu are o fire prea bună, celălalt va fructifica bunătatea noastră ca pe o slăbiciune. Însă, măcar din cînd în cînd îi putem surprinde pe ceilalți printr-o reacție plină de bunătate. Fiind neașteptat de buni, declansăm și în cei care au făcut ceva rău un val de bunătate. Efectul de surpriză poate crea o breșă în percepția și gîndirea obișnuită a celuilalt și astfel, îl ajutăm să pătrundă mai adînc în propriul suflet. Singura condiție este ca răspunsul nostru plin de bunătate să fie sincer, spontan și puternic. Chiar dacă pe moment nu veți obține alchimizarea tensiunilor negative din celălalt, chiar dacă nu îl veți transforma instantaneu într-un om mai bun, în timp el va ține minte acest răspuns neașteptat de bun al vostru și va fi pentru el un reper de la care se poate închega o cale a transformării.

Oamenii uită! Este un fapt, dar ceea ce iese din comun este mai ușor de ținut minte. Rămîneți în memoria celorlalți prin faptul că în anumite momente ați fost neașteptat de buni. Este spre binele vostru și al celorlalți!

Prostie sau prostire!

Nu mai știu ce să cred despre așa-zisele emisiuni informative de la televizor. Aseară așa s-au aranjat lucrurile că am urmărit și eu știrile de la televizor. Am crezut că este o emisiune de divertisment de prost gust. Dacă te iei după televizor nu-ți mai rămîne decît să-ți faci testamentul. Parcă a venit sfîrșitul lumii dacă a coborît temperatura la -30 de grade. Se poate trăi domnilor redactori și reporteri și la -30 de grade. Omul și mai ales românul are în el o mare putere de adaptare, inclusiv la prostia voastră sau la intenția voastră de a ne prosti. Mai grav stau lucrurile dacă inclusiv prin programele de știri ale televiziunilor cu „staif” se urmărește o îndobitocire a oamenilor. În loc să se facă o relatare calmă, decentă a faptului că, într-adevăr, au scăzut ceva cam mult temperaturile și că este necesar să iei ceva măsuri în plus de precauție în cazul în care trebuie să ieși afară din casă, reporterii noștri vin cu o voce de parcă au aterizat extratereștrii și urmăresc să ne inducă imagini apocaliptice și reacții exagerate de panică, îngrijorare, agitație, teamă. Am crezut că nu mai văd bine cînd un reporter zilele trecute aflat la munte relata pe un ton de parcă s-a produs nu știu ce prăpăd că a înghețat apa unui pîrîu! Iarna pîrîurile îngheața domnule reporter și asta o știe orice copil, este ceva absolut normal și un fenomen larg răspîndit.

Chiar nu mai putem comunica normal!? Chiar nu mai putem păstra în limite normale prezentarea realității!? Ca să nu mai spun că prin programele de televiziune ar trebui dincolo de conținutul informativ, prin modul de a transmite informația, să se inducă oamenilor sentimente de speranță, optimism, curaj, încredere, dorința de a cunoaște și de a se cunoaște. Fie lucrurile oricît de grele, dacă am avea reacția potrivită în fața lor vom reuși să le facem față cu mult mai bine decît atunci cînd sîntem debusolați, temători, separați. O atitudine de încredere și unitate fraternă, ne-ar putea face mult mai puternici, dar sîntem atît de divizați încît doar moartea parcă ne-a mai rămas comună tuturor oamenilor. A căuta mereu senzaționalul , a crea o stare artificială de catastrofă, cînd de fapt arde acolo o căpiță de fîn undeva în cîmp, nu arată decît prostie sau intenția de a ne prosti. Această modă de a prezenta știrile sper să treacă mai repede. Din păcate nu este doar o modă, ci o modalitate bine gîndită și analizată în laboratoarele de cerectare a tehnicilor de manipulare a maselor. Este trist că ne manipulăm unii pe alții în loc să ne iubim sau măcar să ne respectăm. Aș recomanda tuturor producătorilor de televiziune să vadă filmul „La dolce vita!”.

Scopul unui om matur și cu atît mai mult al unei instituții este acela de a prezenta oamenilor cărora li se adresează, o perspectivă cît mai luminoasă și plină de speranță asupra vieții și totodată să facă tot ce le stă în putință pentru a o implementa.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén