Arta de a trăi

iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Lună: iulie 2011 (Page 1 of 2)

Iubirea, izvorul vieții

Multe beneficii are iubirea, mulți i-au descris virtuțile și pe bună dreptate. Fericiți cei care iubesc, fericiți cei care sînt binecuvîntați cu iubire. Desigur, sînt multe forme de iubire, sînt multe moduri de a înțelege și de a exprima iubirea, însă fiecare formă în parte își are beneficiile ei. Pentru orice om care iubește, viața devine mai intensă, totul se însuflețește și apare senzația că în sfîrșit trăiești, ești viu, ai un sens, ai un centru al universului.

Iubiți cu înțelepciune, cu multă înțelepciune. Iubiți cu inima deschisă și mintea trează! Iubiți și bucurați-vă de viață. Nu cred că există ceva care să valorizeze viața mai mult decît iubirea. Dar nu atît despre valorizarea vieții vreau să scriu acum cît mai ales despre transcenderea vieții. Iubirea mă poartă într-o clipă pînă dincolo de stele, iubirea îmi oprește pleoapele în timp ce clipesc și îmi dezvăluie misterul celui care deși nu se mișcă ajunge totuși peste tot. Iubirea mă însuflețește, iar și iar, chiar și după atîția ani și mă aprinde, dar nu la fel ca alte dăți, îmi aprinde năvalnic dorul de Absolut, dorul de Acasă…

Sărbătorile

Un indicator semnificativ pentru starea de sănătate a sufletului este modul în care trăim sărbătorile. Chiar dacă timpul obiectiv este uniform, nediferențiat, unora dintre zile am ajuns să le acordăm o semnificație deosebită și le-am transformat în sărbători. Avem sărbători religioase, sărbători tradiționale, sărbători legale, sărbători naționale, sărbători locale, sărbători personale. Posibil să-mi fi scăpat unele categorii! Sărbătoarea este creată prin semnificațiile desoebite pe care am ajuns noi sau un grup mai mare de oameni din trecut să le acordăm unei anumite date din calendar. Nu cunosc să existe vreun om sau un grup de oameni care să nu acorde anumitor zile din an semnificații speciale, care să nu aibă sărbători. Se pare că pentru noi oamneii a avea sărbători este un lucru absolut necesar, la fel de necesar ca hrana sau aerul pe care îl respirăm.

Sărbătorile sînt necesare pentru suflet și ele sînt trăite prin intermediul sufletului. Dacă restul zilelor, așa-zise „lucrătoare” muncim pentru corp, pentru existența noastră în lume, în zilele de sărbătoare „lucrăm” pentru sufletul și spiritul nostru. Iar a lucra pentru suflet în zilele de sărbătoare nu înseamnă neapărat a spune rugăciuni, ci înseamnă în primul rînd să te bucuri. Desigur, sînt de preferat bucuriile care nu se bazează neapărat doar pe consum de mîncăruri și băuturi, dar a ști să te bucuri chiar și așa, dacă mai ai puterea de a te bucura cu ușurință și, mai ales, capacitatea de a trezi bucurii în ceilalți înseamnă că ai încă sufletul viu. Zilele de sărbătoare sînt cu adevărat zile de bucurie, sînt zile în care să aducem bucurie celorlalți prin bucuria noastră. Cu ocazia fiecărei sărbători vă puteți verifica starea de sănătate a sufletului, dar și detașarea față de lume! Sărbătorile nu trebuie trăite doar pentru că așa se face, că așa este din moși-strămoși și, mai ales, nu trebuie trăite prin spirit de turmă. Trebuie să simțiți în voi înșivă semnificațiile unei sărbători pentru a o cinsti cu adevărat!

Prin munți

Nu sînt neapărat un „muntean” în sensul tradițional al cuvîntului, nu am echipament, nu am rucsac supraîncărcat, mergînd pe cărări dificile și pe care puțină lume să se încumete, nu am prea fost în multe călătorii pe cărări montane, dar chiar și ca turist rutier poți să ajungi în cîteva locuri splendide în munți. Ieri și azi am mers pe Transalpina, mîine voi merge pe Transfăgărășan. E splendidă frumusețea muntelui! Atîta liniște, atîta spațiu și atît de aproape de cer! Vîntul răcoros, norii pufoși pe care poți să-i atingi cu mîna, iarba moale de sub tălpi toate te fac să te simți în sala de festivități a lui Dumnezeu. Așa m-am simțit pe Transalpina, la peste 2300 de metri altitudine. E foarte frumos! Sper să împărtășesc cu voi bucuria de a simți măreția munților și frumusețea lor copleșitoare.

Frumusețea – hrana sufletului

Frumusețea naturii ni se revelează în două moduri complementare. Fie prin intermediul unei viziuni panoramice, datorită căreia cam orice peisaj privit din unghiul potrivit ne poate apărea ca fiind frumos, fie prin intermediul focalizării pe un detaliu foarte mic, care poate să scoată în evidență frumusețea unei floricele de nici 10 mm pătrați de pe marginea unui drum prăfuit. Un fotograf talentat îți poate oferi o serie de imagini superbe cu locurile în care trăiești zilnic și cu care ai ajuns să fii atît de obișnuit încît să le consideri banale și chiar anoste. Un fotograf iscusit îți poate aduce un album cu poze ale spațiului în care trăiești care să te lase mut de uimire. Și tu și fotograful ați privit aceleași lucruri, același spațiu, dar în funcție de modul în care privești, lucrurile îți ascund sau îți revelează frumusețea lor.

Sufletele noastre au nevoie de frumusețe așa cum corpurile noastre au nevoie de hrană. Cînd nu mai sîntem capabili să vedem frumusețea spațiului înconjurător datorită rutinei, obișnuinței care parcă ne orbește, simțim nevoia să mergem în alte locuri. Cu cît sînt mai îndepărtate cu atît ni se vor părea mai frumoase. Cu cît sînt mai greu accesibile cu atît ni se vor părea mai frumoase. Să zicem că ajungem din Constanța în Satu Mare, de la oraș undeva la o pensiune la țară și începi să exclami extaziat: ”Doamne ce frumoase sînt locurile acestea! Doamne ce frumos este aici la voi!”. Iar gazdele sînt cu atît mai nedumerite cu cît exclamațiile noastre sînt mai entuziaste. ”Ce-or avea oamenii ăștia? Or fi bolînzit de la atîta drum?” Pentru ei spațiul în care au muncit din greu și cu care s-au obișnuit de atîta timp nu le mai arată și frumusețea lui, dar pentru cineva care abia a venit în acel loc, frumusețea acestuia este primul lucru pe care îl remarcă. Ca turiști la țară putem fi fascinați de oamenii care strîng fînul și ni se pare a fi o activitate minunată, dar dacă e să strîngi fînul cu mînuțele tale, pe nădușală de 35-40 de grade și asta mai multe zile la rînd și an de an, parcă nu ți se mai pare atît de frumoasă această îndeletncire. Toate locurile și lucrurile cu care ajungem să ne obișnuim nu ne mai revelează frumusețea lor.

Ce ne determină ca după un timp să nu mai percepem frumusețea unui loc? Ce ne împiedică oare să rămînem deschiși la frumusețea unui loc anume, chiar și după ce ne-am familiarizat cu el? Atunci cînd percepem pentru prima dată un lucru, îl percepem cu toată ființa. Îl percepem cu sufletul. A doua oară mintea extrage din memorie imaginea anterioară a acelui loc și eventual alte informații legate de el. După un timp percepem acel loc sau lucru mai degrabă prin imaginea din memorie decît prin percepția directă cu toată ființa noastră. Putem spune că avem ochi, dar nu mai vedem. Privim, dar nu mai vedem. Dacă am învăța să percepem fiecare lucru de fiecare dată ca și cum l-am privi pentru prima oară, atunci n-am mai simți nevoia să plecăm în excursii în locuri cît mai exotice, pentru că sufletul nostru rămîne viu și fascinat de frumusețea, fiecărui detaliu sau de frumusețea de ansamblu a locurilor în care trăim în mod obișnuit.

Priviți-vă chiar și pe voi înșivă ca și cum v-ați privi prima oară! Vă vedeți frumusețea? Sper că da!

Călătorii de vis

Cu toată globalizarea și expansiunea omului încă există peisaje sublime pe planeta noastră. Cu toate acestea în multe locuri de vis ajungem doar cu gîndul sau cu google earth. În cea mai mare parte a vieții trăim pe o rază mai mică de 20 km. Dacă a realiza călătorii în locuri inedite, exotice este o cale de a ne îmbogăți sufletește aceasta ar însemna că doar cei care au anumite posibilități financiare pot să-și trezească sufletul și nu ar fi drept. Fiecare om poate călători în și cu propriul suflet. Mai fascinante decît cele mai exotice locuri de pe Pămînt sînt tărîmurile interioare din sufletele noastre, tărîmuri în care nu ajungi cu avionul, ci cu imaginația, tărîmuri în care ajungi fără să te miști din loc. Așa cum uneori într-o drumeție la munte urmezi o cărare de-a lungul unui fir de apă, în suflet urmați firul unui sentiment și veți ajunge în locuri uluitoare, veți străbate cu ajutorul imaginației tărîmuri „inimaginabile”.

În tărîmurile de vis prin care am tot fost în ultimele zile a trebuit să-mi las cuvintele în urmă. Sînt locuri în suflet în care, nu că n-ar fi bine văzute cuvintele, dar nu sînt necesare, așa cum nu-ți mai sînt necesare hainele de pe tine cînd vrei să faci baie. Le lași în urma ta, iar cînd ieși din baie cauți altele mai curate. Cam așa este și acest loc din sufletele noastre, în care ne dezbrăcăm de cuvinte și în toată nuditatea conștiinței intrăm în lumină și rămînem tăcuți, cuprinși de extaz.

Vă recomand din tot sufletul să mergeți măcar în vizită din cînd în cînd în sufletul vostru. Nu vă trebuie rezervare, nu vă trebuie bilet de avion și nici măcar bagaje. Ba dimpotrivă, pentru o astfel de vacanță trebuie să renunțați la multe din bagajele cu care vă deplasați prin viața de zi cu zi. Trebuie să renunțați la cuvinte, la trecut și viitor, la obișnuințe și frici. Fiecare suflet își are propria organizare teritorială și temporală, dar dacă vreți să mergeți în locul în care merg și eu adesea, unde cuvintele nu mai sînt necesare, dacă vreți să vă dezbrăcați de gînduri, să rămîneți nuzi în lumină trebuie să luați urma tăcerii și a bunătății plină de iubire. Cînd veți merge pe un drum în care cele două vor fi îngemănate veți fi aproape de acest tărîm fascinant al sufletului și cuprinși de Necuprins vă veți simți acasă. Vacanță plăcută!

Alegerea de a reacționa conștient

Într-o măsură foarte mare tot ceea ce ni se petrece, tot ceea ce gîndim este urmarea alegerilor făcute de noi înșine în trecut. Este adevărat că nu putem controla în totalitate evenimentele care apar în viața noastră, însă modul de a reacționa la evenimente depinde de alegerea noastră. Avem libertatea să alegem cum să reacționăm la ceea ce se petrece în viața noastră și în jurul nostru. Sîntem mereu rezultatul alegerilor noastre. De aceea trebuie să ne asumăm alegerile cu privire la ceea ce vrem să fim, cu privire la ceea ce vrem să trăim. Nu trebuie să ne spună altcineva cine sîntem și ce avem de făcut!

Nu este necesar să mergi la nu știu ce ghicitoare ca să-ți spună cum ești sau cine ești. Nu trebuie să consulți clarvăzători sau tot felul de alți paranormali pentru a afla cine ești! Într-o foarte mare măsură este responsabilitatea ta să fii ceea ce vrei să fii, să fii cel ce vrei să fii. Alege și apără-ți libertatea de a alege. Din comoditate majoritatea oamenilor îi lasă pe ceilalți să hotărască pentru ei, îi lasă pe ceilalți să decidă cine sînt , ce au de făcut și mai ales cum să facă ceea ce au de făcut. Maturizați-vă și urmăriți să decideți singuri cine sînteți și cum vreți să trăiți. Doar ascultați-vă inima și bunul simț! Nu puteți controla un eveniment al vieții, însă dacă se va trezi careva într-o zi să vă jignească din senin pe stradă, modul de a reacționa la acest eveniment depinde doar de voi, va fi în totalitate alegerea voastră. Nu puteți controla modul în care se comportă altcineva cu voi, dar modul de a reacționa la comportamentul celuilalt vă aparține, rămîne alegerea voastră liberă. Alegeți mereu cu inima și nu lăsați pe alții să decidă ce să simțiți și cum să trăiți.

Alegerile de dimineață

După ce revenim din tărîmul misterios al somnului avem de făcut cîteva alegeri importante. Nu prea știm noi de ce este necesar să dormim, nu prea știm exact ce se petrece cu noi în starea de somn, însă imediat ce ne trezim și revenim în starea de veghe avem de făcut cîteva lucruri care ne pot ajuta să ne bucurăm de o zi minunată.

Ideal ar fi să vă puteți trezi la ora dorită fără să aveți nevoie de un semnal acustic. În cazul în care vă treziți prin intermediul unui astfel de semnal acustic, atunci prima grijă este să-l opriți, caz în care trezirea din somn se produce cam brusc. Chiar și așa, după ce ați oprit semnalul acustic rămîneți cu ochii închiși și zîmbiți. Cum îngerul păzitor este cu noi mereu și a vegheat la căpătîiul nostru cît am dormit, este normal să-i spunem „bună dimineața” și să-i mulțumim că este cu noi. Putem apoi să-i spunem „bună dimineața” și Tatălui Ceresc și cui mai credem noi de cuviință. Zîmbiți-le tuturor acestora.

Fiți politicoși și salutați Ființele care vă însoțesc prin viață, zîmbiți-le și simțiți din adîncul sufletului că veți avea o zi minunată. Alegeți să fiți fericiți, alegeți să fiți buni, alegeți să fiți plini de iubire, alegeți să fiți mai înțelepți în ziua pe care tocmai o începeți. Faceți aceste alegeri în sufletul vostru! Măcar pînă să vă treziți de-a binelea puteți alege să fiți fericiți, să vă simțiți înconjurați de prieteni/prietene, să vă bucurați că sînteți în viață, că aveți un suflet bun și frumos. Aceste momente intime, momente în care sînteți doar cu voi, imediat după ce v-ați trezit, sînt ideale pentru a face toate aceste alegeri. Ca timp să știți că nu durează mai mult de un minut sau două, însă alegerile pe are le veți face dimineața, imediat după ce v-ați trezit vă pot influența în bine tot restul zilei. În popor există o vorbă. Se spune despre cineva morocanos și pus pe harță că „s-a trezit cu fața la cearșaf!” sau că „s-a trezit cu fundul în sus!”. Adică invers decît ar trebui. Adică a făcut alegerile nepotrivite la trezire și aceasta le marchează întreaga zi în mod nefavorabil. Să știți că înțelepciunea populară își are valoarea ei, certificată de nenumăratele experiențe care au generet-o de-a lungul timpului. Contează mult ce alegeri faceți în momentul în care vă treziți. Alegeți să fiți fericiți!

Despre învățare

Doamne ce balamuc legat de rezultatele la examenul de Bacalaureat. Am zis că mă țin departe de aceste probleme, însă văd că se tot fac dezbateri, dar cauza principală din punctul meu de vedere nu a fost surprinsă de nimeni.  Nu sînt profesor, însă regret că, în masă, au fost acuzați pentru lipsa de rezultate la învățătură a elevilor. Nu spun că toți profesorii sînt cu adevărat DASCĂLI, nu există pădure fără uscăciuni, dar ei au altă menire decît aceea care li se cere acum într-un mod atît de absurd. Menirea lor este să ofere învățătură, numai că nu poți oferi învățătură decît celor care ți-o cer! Aceasta este o lege universală, valabilă în orice domeniu. Ca atare, motivarea de a învăța trebuie să le-o ofere elevilor altcineva: părinții și societatea, în general, nu profesorii. Oricît de bun ai fi ca dascăl, cu oricîtă responsabilitate și profesionalism ți-ai desfășura activitatea didactică nu poți să obții rezultate dacă elevul nu vrea să învețe, dacă elevul nu este deloc motivat pentru a învăța. Ei acum știu că de promovat vor promova oricum, profesorii nu mai au nicio măsură de a-i constrînge să învețe în afară de note și într-un astfel de climat cum Dumnezeu să obții rezultate! De ce ar mai face efortul să învețe atît timp cît elevilor li se oferă modelele oamenilor de succes care nu au făcut școală? Majoritatea elevilor sînt complet demotivați pentru a învăța și aceasta este cauza principală pentru întreaga situație din învățămînt. Nu este vorba de salariile profesorilor, mulți își fac treaba chiar dacă nu sînt remunerați pe măsură. Nu e vorba de slaba lor pregătire, chiar dacă unii s-au titularizat cu o notă de 5 sau 6 toți se pregătesc continuu și își fac datoria rezonabil. Rezultatele depind însă și de calitatea elevilor, de dorința lor de a învăța. Iar motivarea lor de a învăța trebuie să le-o ofere societatea, clasa politică, arătînd că cei „cu carte” sînt cu adevărat apreciați și pot avea o viață mai bună. Faptul că le citești numele la televizor și le dai un premiu celor cu 10 pe linie nu înseamnă că prin aceasta ai arătat că cei cu carte au o poziție privilegiată, au o poziție demnă în societate!

Decredibilizarea dascălilor, umilirea lor prin faptul că sînt mai prost plătiți decît femeile de serviciu din anumite instituții, tot bugetare, nu mai poate să îi aducă în fața elevilor în poziția de model. Le mai rămîne caracterul lor și probitatea morală, valori care la rîndul lor sînt decredibilizate în masă în vremurile noastre. Așa că dragi politicieni, jurnaliști și analiști gîndiți-vă cum îi motivați pe tineri să învețe! Cum motivezi pe cineva să învețe atît timp cît el știe că nu diplomele îl vor ajuta să aibă succes în viață? Cum îl motivezi să învețe atît timp cît el nici măcar bun simț nu are, iar profesorii trebuie să le suporte grosolăniile și mizeriile lipsei lor de educație elementară? Cum Dumnezeu să obții performanță într-un sistem în care, de frica procentajelor slabe de promovare, profesorii sînt trimiși acasă după elevi ca să-i aducă la școală să facă pregătire cu ei? Cum să înveți pe cineva carte umblînd după el, pe acasă, prin parcuri, pentru a-l aduce la școală? În astfel de situații el, Domnul Elev, consideră că este suficient că a făcut efortul să vină pînă la școală – promovarea i se cuvine automat!

Repet, problema de bază, cauza principală este cum îi motivezi pe elevi să vină la școală și să învețe! Pentru a determina pe cineva să facă eforturi ai două posibilități: îl recompensezi pentru efortul lui cu ceva care are valoare pentru el sau îl constrîngi. Principala valoare a lumii de azi este BANUL. Atît timp cît nu există o relație de directă proporționalitate între învățătura dobîndită și banii pe care îi primești (succesul în societate din punctul lor de vedere) calea recompensei nu îi va motiva. Pentru a merge pe calea recompensei, adică elevii să vadă că au ce cîștiga dacă înavață bine, ar fi necesară o reașezare a întregului sistem de valori în societatea noastră. În ce privește calea constrîngerii aici sînt cîteva soluții, iar una este aceea de a nu-i mai promova altfel decît pe merit. Sînt soluții care pot fi puse în practică fără a crește cheltuielile. Sînt multe care pot fi făcute fără a fi necesare cheltuieli suplimentare cu învățămîntul. Ar fi suficient să existe voința de a restabili valorile morale în societate. Ar fi suficient să existe voința din partea mass-mediei să promoveze și să scoată la lumină oamenii de calitate, de bun simț, oamenii educați. Și aceasta se poate face fără cheltuieli. Motivați-i pe tineri să învețe. Asigurați-le o societate bazată pe valori reale, sănătoase, și lucrurile se vor îmbunătăți pe toate planurile.

Bucuria

Cît de ușor apare bucuria în sufletul tău? Cît de greu dispare bucuria din sufletul tău?

Sănătatea sufletului unui om este măsurată prin capacitatea lui de a se bucura și de a menține apoi cît mai mult starea de bucurie. Este adevărat că, pe măsură ce sufletul se maturizează, motivele care îi declanșează starea de bucurie vor diferi, dar capacitatea de a se bucura trebuie să rămînă intactă!

De obicei copiii se bucură mai ușor, se bucură din tot felul de motive. După ce în oameni se trezește energia sexuală, aproape pentru toată lumea bucuria ajunge să fie legată de motive conexe cu sexualitatea. Astfel, se reduce mult gama de motive care să declanșeze starea de bucurie. După ce ne mai alegem și cu cîteva traume sufletești și o grămadă de frustrări, sufletul reacționează tot mai greu la motivele care l-ar putea bucura. Începem să avem nevoie de motive tot mai intense sau extravagante pentru a ne mai putea bucura din tot sufletul.

Starea de bucurie este strîns legată de creșterea continuă a sufletului. În momentul în care sufletul își încetinește ritmul de creștere, luîndu-se și el după corpul pe care îl animă și începe să stagneze, observăm totodată că și capacitatea noastră de a ne bucura se diminuează. Ceea ce ne făcea cîndva să țopăim și să rîdem cu poftă, abia dacă ne mai trezește un zîmbet după ce ajungem șa maturitate. Nu este bine! Sufletul chiar dacă animă corpul, el are alte legi și alte disponibilități. Sufletul poate și trebuie să crească zi de zi, an de an fără oprire. O altă corelație pe acre o putem face este între înțelepciune și capacitatea de a ne bucura. Astfel, pe măsură ce devenim tot mai înțelepți, motivele care ne bucură sînt tot mai numeroase și din ce în ce mai elevate!

Cînd sufletul încetează să crească, să se dezvolte, începem să avem parte doar de bucuriile așa-zise „ale omului ieșit din groapă”! Adică, pierdem ceva și apoi ne bucurăm că am găsit acel lucru. Cădem într-o groapă și apoi ne bucurăm că am reușit să ieșim din ea. Aceste bucurii nu ne ajută să creștem, ci doar să ne păstrăm c. Sînt bune și ele, daît de cît nivelul cel mai înalt de dezvoltare la care am reușit să ajungem. Cînd sufletul stagnează devine vulnerabil la tristețe, plictiseală, deznădejde și nu este bine deloc.

Bucurați-vă! Rîdeți cu poftă! Bucuriile sînt cele mai bune vitamine pentru suflet!

Onoarea

Iată un cuvînt pe cale de dispariție – onoare.  Așa cum multe cuvinte au dispărut din vocabular pentru că au dispărut din viața oamenilor obiectele pe care le desemnau, cam același proces este pe cale să se petreacă și cu acest cuvînt care deja este sleit, golit de sens și aproape fără obiect.

Onoare – un cuvînt cu adevărat nobil, o virtute cu adevărat valoroasă. Cine mai pune azi preț pe onoare? Cine mai dă valoare acestei virtuți și pentru cine onoarea mai reprezintă singurul mod de a trăi demn printre oameni? Ne încălcăm atît de ușor cuvîntul, ne încălcăm promisiunilor cu aceeași rapiditate cu care se petrec lucrurile în secolul vitezei și al culturii de trei minute.  Onoarea nu-și mai găsește locul, verticalitatea și rădăcinile în vremurile noastre. De la o virtute colectivă și de prim rang, onoarea a ajuns cel mult o virtute ocazională, cu manifestări sporadice și pe arii tot mai restrînse. Mai relativă ca niciodată, onoarea este prima abandonată, prima la care renunțăm atunci cînd viața ne cere un preț. Renunțăm foarte ușor la onoare! Mulți au devenit indiferenți față de onoare, mulți nu-i mai înțeleg sensul și rostul. Chiar și cei care îi mai cunosc valoarea o manifestă selectiv, cînd și cînd.

Este adevărat și faptul că au fost vremuri în care s-a exagerat în ce privește respectarea onoarei, s-au realizat destule atrocități și în numele onoarei, dar extrema în care s-a ajuns acum este mai descalificantă pentru noi ca oameni. Nu poți fi cu adevărat om fără să ai un dram de onoare, fără să-ți asumi responsabilitatea cuvîntului dat, fără să trăiești cu adevărat corect și aceasta nu de frica legii sau a gurii lumii, ci pur și simplu pentru ca așa se cade să trăiască un om de onoare, un om omenos.

A trăi cu onoare înseamnă a trăi cu respect față de valorile reale și imuabile, față de legile universale ale lui Dumnezeu și ale omeniei.

Căutați în viață onoarea și nu onorurile! Prețuiți onoarea, e mult mai valoroasă decît onorurile deșarte!

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén